Suntem ca in filme. Iar daca filmul nostru ar purta acest titlu,ar fi o comedie,deoarce ar ascunde trista constatare cu un zambet.

Am constat ca te poti reindragosti de aceeasi persoana.E trist ca doi oameni care s-au iubit candva cu foc,cu patima,cu vise,cu doruri sa lase iubirea ce-I leaga sa se preschimbe in nimic.Este si mai trist ca dupa atata ura,nepasare,indifferenta si sila neintrerupta,intr-o buna zi,te poti indragosti de aceeasi persoana de care te-ai indragostit si data trecuta.

In fond,care ar fi sensul sa cauti un strain,un alt om pe care sa inveti sa-l iubesti,cand poti sa-I privesti pe omul de langa tine cu aceeasi ochi indragostiti si vesnic inlacrimati?

Sunt momente disperate cand pui ,din nou, iubirea la loc de cinste. Momente ,ca si acum,cand dupa tradari,minciuni si orgolii privesti fotografii cu ochi insetati de iubirea pierduta de acum cativa ani si te reindragostesti.  Ne putem intoarce la iubitul abandonat in panza de indiferenta si neincredere,doar amintindu-ne ca l-am iubit candva atat de mult,incat am accept sa-l insotim pana cand moartea ne va desparti.

Si totusi,ne putem reindragosti, privind o luna plina pe care am contemplat-o impreuna candva sau simtind un gust pe care l-am simtit impreuna…demult.

Iti trebuie curaj sa te reindragostesti.Curaj sa recunosti ca nu ai pierdut o iubire,ci doar ai ucis-o ,sau ai abandonat-o.

Trebuie sa fii puternic sa te ridici mai presus de ranchiuna si sete de razbunare,mai presus de regret si greseli,astfel incat sa te regasesti pe tine,cel de odinioara… al carui suflet stia sa poarte dragoste cu demnitate si care intelegea un om pe care azi refuza sa-l inteleaga.

Insa,continui sa gresesti!

N-am mai scris de mult si acum ma simt ca o mica tradatoare ca m-am intors la ceea ce a insemnat un „suflet de liceean”. 

Si pentru ca astazi este ziua ta,scumpo, ma intorc aici ,unde timpul parca sta in loc, sa iti urez ani multi fericiti,,linistiti,disperati si frumosi! Fie ca timpul sa te lase sa iti traiesti viata si iubirile in ritmul batailor inimilor tale,nu al batailor lui! 

La multi ani,Ana,prietena minunata,desteapta si unica!Si pentru ca iubirea si prietenia noastra nu are granita,pentru tine cant acum ,La multi ani,si sunt acum,nespus de fericita!!

P.S: Miss you!

Nu exista invinsi si invigatori in povestile de iubire.Doi oameni care pornesc pe cai diferite indiferent ca unui si-a dorit sa plece,iar altul a plans de neputinta,sunt,amandoi,invinsi.Si ma intreb: cine are mai mult de pierdut?
Dozele diferite de sentimente,dorinte si iluzii,care ne-au ocupat gandurile pe tot parcursul drumului,devin nesemnificative atunci cand ele se raporteaza doar la iertari temporare ivite din teama de ziua de maine.Cand intr-o relatie incepi sa te minti singur,cred ca dai startul unei intreceri cu tine insuti.Aceasta intrecere te va scoate inevitabil pe locul al doilea.
De multe ori dam sfaturi despre iubirile altora,dar nu suntem in stare sa ne controlam iubirile noastre.Spunem despre altii „e mai bine sa-l lasi sa plece”,dar cand vine vorba despre noi am vrea sa ne ramana alaturi pentru totdeauna,la bine la rau,la tot mai rau.Balanta defecta a iubirii nu cantareste bataile inimii.
Dar,Doamne cine sa ne invete unde e trasata linia absurda dintre vis si realitate?
Cine sa ne invete sa nu ne mai intrebam:A fost marea iubire?Cine a iubit mai mult?Cel care a fost iertat si acum greseste din nou?Cel care a gresit si acum plateste?
Si totusi ne intrebam: Va mai fi?Va veni?Nu va veni?

Pentru ca in iubirile noastre suntem tristi si singuri pe pamant.

Traim intr-o lume in care”lucrurile ieftine si proaste” se vand ca painea calda.Duduile cu botine Louboutin,tinute dupa moda de la Paris si musai,minim o zorzonea citesc „Fenomenologia spiritului”de Hegel,crezand ca e un nou creator de moda.Le recunosc de departe,dupa privirea printre gene falsesi „botul” incordat,obligatoriu roz din care ar putea hrani un om obisnuit cu ceafa de porc.Sunt acele dame standardizate:masina lu’ iubi sau a lu’ tati,geanta Vuiton si mai multe prezente in club decat la scoala.
Sunt acele femei care din,furie sau teama,se cred cele mai frumoase,cele mai capabile,cele mai adorabile femei de pe planeta,o planeta pe care nu-s multi barbati indeajuns de buni pentru ele.Si chiar daca ar exista,acei barbati ar trebui sa se considere cei mai norocosi si sa le slujeasca pentru bunavointa lor de a-si urca sezutul in avion.

Si ma intreb si va intreb:oare nu sunt acestea mamele baietilor lasi si incapabili sa se desprinda de fusta lor?Mamele fetelor timorate,insuficient de puternice pentru a-si hotari soarta?
Ba da,acestea sunt.Damele care nu alapteaza la san,pentru ca e greu cu somnul si alaptatul in timpul noptii,si oricum se lasa sanii.Cele care nu-si cresc copii in primii ani ai vietii,ci angajeaza o bona.

M-am gandit si la consecinte.Acestia sunt copii care urmaresc emisiuni de divertisment proaste si cand dau peste Radu Beligan,inchid televizorul.
Sunt copii care rad la „In puii mei”,dar adorm la o comedie cu Amza Pelea.Copiii care prefera sa vada filmul in loc sa citeasca cartea,cei care nu`si mai petrec vacantele la bunici si zburda pe un teren de 25 de cm.

Si eu ma simt neputincioasa ca un gandacel printre ei.Ma gandesc la copii pe care-i voi naste,la cat de mult ii voi iubi.Si totusi ma-ntristez la gandul ca poate ai mei copii nu vor citi „Colt alb”la 8 ani ci voi navigha pe internet la ora de „citire”,ca nu vor dori o minge ci un joc nou pe calculator.Daca vor dormi mult in viata,si vor avea visuri mici?Daca vor avea o viata fara lipsuri si vor reprosa parintilor cate au facut sa-i faca oameni.

E trist sa ma gandesc ca fiica sau fiul meu o sa bata din botina pentru a i se oferi ceva,fara sa stie sa pretuiasca lucrurile profunde ale vietii:lumina,dragostea,linistea sufleteasca.
As vrea sa fie ei cei mai iubiti dintre pamanteni,si sa multumeasca pentru asta necontenit.

Stiu sa astern pe hartie cuvinte frumoase intr-o mie de feluri.As putea sa scriu vorbe pline de dor si iubire,care,doar prin dulcea lor asezare mi-ar aduce norocul inapoi.Pripita in a face declaratii naive,am umplut caiete intregi cu fragmente din ganduri si povesti pe care nu le-am rostit niciodata…sau poata ca nici nu le-am trait.

Am pasit dezbracata la suflet pe poteci si alei luminate de iubire si umbrite de lasitate.Am umblat singura printre tradari,minciuni,orgolii,ducand cu mine un singur gand:pot sa rostesc”te rog nu ma parasi!”. Credeam in puterea sa de a ma elibera de desnadejde.Dar n-am avut curaj.

Si totusi am incercat,dar gura mea nu este antrenata sa rosteasca cuvinte de dragoste.Uneori glasul meu vorbeste cu sufletul meu avand un ton aspru,sarcastic,melancolic si trist.Si ma intreb de ce nu mi-a fost dat sa-i scriu?!As fi facut-o fara nicio ezitare,as fi strigat din sunetul tastelor si poate nu ar fi pasit pe un alt drum.As fi scris si atat.

Pentru ca pot sa scriu cuvinte pe care nu le voi rosti niciodata.Sunt aprig aprinsa sa scriu scrisori de dor,declaratii profunde,povesti si clipe de patima nebuna.Dar nu sunt in stare sa imbrace acele cuvinte dantelate si apretate in sunete.

Insa prezentul se impotriveste si nu-mi mai permite sa ma ascund in calimara cu lasitate.Si trebuie sa-mi fortez inima sa traiasca,sa glasuiasca,sa iubeasca ca si cum ar fi prima data.Dar sunt fricoasa si iar tac.

Si scriu fara odihna…

Pentru ca am auzit tot mai des cuvantul „avort”, mai ales in randul fetelor de varsta mea si chiar mai mici si pentru ca am auzit o poveste despre un copil nenascut,am decis sa scriu o parere scurta,dar plina de inversunare.