L-am descoperit pe acest talentat autor japonez odata cu “Padurea norvegiana” si de atunci nu ma mai pot desprinde de sub vraja sa care ma invaluie definitiv tot mai mult cu fiecare carte pe care i-o citesc.Cartea pe care tocmai am terminat-o mi se pare cea mai profunda creatie a sa dintre cele citite de mine: gasesti aici si dragoste, si singuratate, prietenie, indoiala, mister si realism, vraja si seductie incifrate in simboluri pe care nici dupa lectura cartii nu poti afirma categoric ca le-ai descifrat definitiv. Sau orice cititor isi poate descoperi aici propriile sale simboluri care pot fi diferite de intentiile autorului sau ale altor cititori.

Cele doua planuri narative se deruleaza paralel, in doua locuri diferite dar se apropie din ce in ce mai mult pana cand se suprapun. Fidel modelului sau Scott Fitzgerald, dupa cum marturiseste in Padurea norvegiana, Murakami apeleaza din nou la  naratiunea la persoana I a adolescentului care, fugind de acasa de la tatal sau(unicul sau parinte),  si-a adaugat la numele de famile Tamura,  Kafka. In destinul sau se impletesc motive mitice modernizate, readuse intr-o Japonie a secolului XXI dar cu atat mai interesante si  tratate original.  Matur, indraznet, curios, Kafka Tamura descopera lumea si se autodescopera chiar daca va trebui sa implineasca blestemul tatalui sau, ca in tragedia antica, de a face dragoste cu mama sa si cu sora sa, cu a doua, in vis, refacand, pe coordonate moderne, mitul lui Oedip.Asemanarea cu personajul antic nu se opreste aici, el suspectandu-se si de uciderea tatalui sau, vanatorul de pisici, lucru straniu, pe care insa nu si-l aminteste .Pe parcursul romanului mai apar si alte indicii care conduc catre aceasta reactualizare a mitului antic in decorul straniu, ca in picturile lui Dali, din romanul lui Murakami. La inceput evadarea  sa pare o simpla revolta adolescentina fara sorti de izbanda, dar cand locul in care se adaposteste este o biblioteca si cand persoanele care “lucreaza ” aici sunt fiecare din ele incarcate de mister si suferinte, propriul destin al tanarului de cincisprezece ani capata consistenta si se impleteste cu ale celorlalti. Directoarea bibliotecii ascunde o poveste de iubire tragica si un trecut enigmatic anticipat de inteligentasi incredibila maturitate a adolescentului Kafka, dar completat apoi cu propriile ei dezvaluiri: ea intalnise perechea ideala de care vorbea Platon, cu care refacea intregul originar dar pe care o pierduse datorita absurdului existential, ceea ce-i marcase definitiv viata facand-o sa se rateze ca femeie. Ca personaj, nu mi se pare foarte diferita de alte personaje feminine ale lui Murakami, asemanarea cea mai puternica putandu-se stabili cu Sumire, din romanul “Iubita mea Sputnik” pe care deasemenea o poveste stranie de iubire o marcheaza definitiv, facand-o inapta sa se mai deschida altor posibile povesti de iubire..Si totusi ea, conform unor rememorari si asociatii bizare pe care le face tanarul Kafka,  pare a fi mama lui Kafka iar acesta, locuind in camera in care pe vremuri locuise tanarul iubit al d-nei Saeki, se indragosteste de d-na Saeki ,adolescenta de odinioara, care il viziteaza noaptea si de fapt face dragoste nu cu fantoma d-nei Saeki ci chiar cu femeia despre care presupune ca ar putea fi mama sa.

Al doilea plan narativ cuprinde, narata la persoana a III a povestea lui  Nakata, un om ciudat, considerat de colectivitate handicapat, de aceea traieste doar din ajutor social, nu stie sa scrie dar ascunde o putere interioara necunoscuta celor din jur dar care ,dupa cum spune tanarul Hoshino, devenit din pura intamplare, ucenic al lui Nakata,un fel de Sancho Panza al acestuia, cum remarca foarte inspirat un alt comentator al acestei carti,  are in el puterea de a deveni maestru, lucru imposibil oamenilor comuni. Fara sa merg prea departe cu comparatiile, as vedea aici o revenire a unor idei ce vin tocmai din romanul rus, din Dostoievski (de altfel , lasati-ma sa va soptesc si asta, unul dintre autorii mei preferati), si anume, existenta cuplurilor, victime-calai, stapani si slugi, ucenici si maestri .Motivul pentru care Nakata nu are trecut si se simte gol pe dinauntru este experienta stranie traita in copilarie in timpul celui de-al doilea razboi mondial in padure, experienta in urma careia Nakata a stat in coma 2 saptamani iar cand s-a trezit nu a mai avut nici amintiri nici memorie. Redand aceasta experienta, autorul adauga romanului sau o alta categorie a fantasticului care il apropie de SF, sugerandu-ni-se ca grupul de copii din care facuse parte si Nakata cu  aproximativ 50 de ani in urma,  cu invatatoarea lor ar fi fost subiectii unei experiente desfasurate de calatorii unei nave spatiale necunoscute. Una din putinele minusuri ale cartii ar fi abandonarea acestui fir si inlocuirea acestuia cu alte tipuri de fantastic: miraculosul mitic si magic, straniul utilizand intr-o mixtura adesea derutanta pentru un cititor neinnitiat in acest gen de lectura teme majore ale literaturii fantastice ca visul, obsesia absolutului, intamplarile ciudate si inexplicabile pe care incercarea de a le transpune in registrul plauzibilului si rationalului este sortita esecului.Si totusi Nakata  este  un instrument al destinului care implinind anumite lucruri pentru ca asa trebuie, devine cu fiecare experienta pe care o parcurge, mai intelept, dovedind ca de fapt nu este vid  in interior si ca necunoasterea scrisului si a cititului este compensata de alte facultati, superioare..Si el fuge, evadeaza,  din casa, din orasul in care a locuit toata viata, la fel ca si tanarul Kafka dar fuge pentru ca, banuieste  l-a ucis pe tatal lui Kafka din motive obscure.

In drumurile lor paralele, cei doi nu stiu nimic unul de altul dar catre sfarsitul cartii, drumurile se apropie , asa cum era de asteptat de catre un cititor care nu are rabdare si doreste sa anticipeze sfarsitul cartii, asa cum, va spun tot in soapta, fac eu,Ceea ce cauta Nakata cu ardoare, ascunzandu-se de politie, ghidat de tanarul sofer Hoshino,  care abia acum parea ca si-a gasit un rost vietii sale, se apropiue de deznodamant. Nakata ajunge chiar in biblioteca in care se adapostise tanarul Kafka, cautat si el de politie, tot in legatura cu moartea tatalui sau.Importanta este misiunea si chiar daca Nakata nu o poate realiza, cel care ii supravietuise, a preluat de la acesta dorinta si puterea de a o indeplini, ceea ce si face, totul invaluit in aceeasi atmosfera misterioasa si incitanta.

Pe langa derularea intamplarilor intr-un mod care te tine captiv ore intregi (credeti-ma, in cu totul alt mod decat m-au tinut captiva miile de pagini din romanul Stieg Larsson, Millenium) pendularea dintre real si fantastic si incarcatura de simboluri, reprezinta o alta reusita a cartii. Granitele dintre real si fantastic sunt deseori estompate, limitele temporale si fizice dispar iar eroii calatoresc cu usurinta prin timp fara sa sesizeze riscurile la care se expun.Insistenta cu care apare in romanele lui Murakami motivul padurii misterioase care te vrajeste si in care te poti pierde definitiv mi-a amintit de nuvela lui Mircea eliade “Nopti la Serampore”.

Am fost impresionata de simbolurile muzicale din toate cartile lui Murakami. Si in “Padurea norvegiana” si aici, (un alt indiciu despre aproopierea dintre kafka si Oedip, )un text muzical foarte valoros, devine pretext pentru apropierea personajelor, pentru facilitatea autocunoasterii, pentru usurinta comunicarii si a revelarii unor aspecte despre sine nestiute pana la impactul decisiv al Muzicii asupra personalitatii celui care o descopera si se descopera pe sine altfel decat se stia, mai uman, mai sensibil, mai profund asa cum se intampla aici cu soferul Hoshino, in contact cu muzica lui Beethoven si Haydn.

Dupa lectura cartii nu numai personajele descopera despre sine lucruri pe care nu le banuiau ci si cititorul atent, ramane impresionat de complexitatea launtrica pe care o ascunde si de modalitatile si imprejurarile in care se poate revela.

Nu in ultimul rand, titlul cartii inspirat de o pictura a iubitului d-nei Saeki la varsta la care se afla actualul erou tanarul Kafka, este extrem de bine sustinut prin scenele care se leaga si se desfasoara in camera biblitecii in care locuise cu peste 30 de ani in urma acest iubit al d-nei Saeki, camera ce tainuise si iubirea lor.

M-au impresionat versurile cantecului compus de d-na Saeki intitulat chiar “Kafka pe  malul marii< cantec in care si-a transpus intensa dar , fara sa anticipeze, scurta poveste de dragoste.Refrenul cantecului sustine inca o data, daca mai era nevoie, apropierea pe care am facut-o dintre Kafka si Oedip, cel care a dezlegat intrebarile Sfinxului.

“Cand esti la marginea lumii

Eu sunt intr-un crater stins.

Iar in umbra usii

Sunt cuvinte ce si-au pierdut slovele.

Luna-si arunca razele peste o soparla adormita

Pestisori cad din cer.

Dincolo de fereastra

Sunt soldati cu suflete incremenite.

Refren:

Kafka sta pe un scaun pe malul marii,

Cu gandul la pendulul ce misca lumea.

Cand cercul inimii se inchide,

Umbra nemiscata a Sfinxului

Se preschimba in cutit

Si iti strapunge visul.

Degetele fetei inecate

Cauta piatra de intrare.

Ridicandu-si poalele vasmantului albastru

Il priveste pe Kafka pe malul marii.”

Intr-adevar, , fiecare lucru are o piatra de intrare pe care o tot cautam o viata intreaga.Aceasta carte ascunde prea multe intrari ca sa poti crede ca ai gasit-o pe cea buna.Va las pe voi sa va cautati propria intrare in ea.

Intr-adevar, , fiecare lucru are o piatra de intrare pe care o tot cautam o viata intreaga.Aceasta carte ascunde prea multe intrari ca sa poti crede ca ai gasit-o pe cea buna.Va las pe voi sa va cautati propria intrare in ea.