„…-Ştii, Ioana… Fără o astfel de întâmplare, n-aş fi ştiut niciodată că mi-am câştigat dreptul la singurătate. A iubi sau a fi singur e, până la urmă, acelaşi lucru. N-am ştiut mai nimic despre arta integrării în tiparul compromisurilor zilnice. Când eşti tânăr, premiul este iubirea… Un premiu cu coroniţă, pe care, de regulă, habar n-ai de ce-l primeşti şi de ce-l meriţi… E vorba de libertatea pe care viaţa ţi-o oferă dar eşti prea necopt să ştii ce frumos dar ai primit. Poţi iubi bucurându-te sau suferind, în egală măsură. Cum la fel de liber eşti să ai dreptul la singurătate. E tot un fel de premiu, pe care mulţi nu-l acceptă, însă, de bunăvoie. Până acum, nici eu n-am ştiut s-o fac. Unii spun că e o pedeapsă. Alţii spun că e o recompensă. Aceea de a privi spre tine. A fi singur nu înseamnă să fii cu/ sau alături de cineva ci să nu ai curajul sau să nu ştii cum să fii prieten cu tine însuţi. De a fi liber să priveşti în tine, adânc şi fără mască. Singurătatea poate, întradevăr, să doară mai abitir decât orice rană. Dar dacă ştii să o priveşti în ochi, ţi se poate părea, uneori, că seamănă al naibii de bine cu fericirea.”
roman – Dreptul la singurătate (fragment),
autor – ANGELA BÎRSAN,
editura Promaris Print
Mariprint's Weblog 