mihai

8 DON BASILIO SE STABILEŞTE ÎN ZLATNA

La vreo trei zile de la plecarea Cintezoilor din Zlatna a apărut şi Porumbiţa cu Lica Vulpica la gazda lui don Basilio. Don Basilio se aştepta la această venire şi nu era deloc surprins văzându-le pe cele două fiinţe dragi lui şi chiar s-a bucurat. A venit la cămin şi m-a invitat la gazda lui fără să-mi spună despre ce este vorba. Eu în schimb am fost cu adevărat surprins. Astfel am cunoscut-o şi pe fiica celor doi. Mi-am permis să glumesc pe seama lor căci dintre Lupul Alb şi o Porumbiţă ieşise Lica Vulpica! Don Basilio a solicitat de la gazdă să ne aducă nişte ţuică de prune bistriţe din producţie proprie. Am rămas vreo ora la poveşti cu familia lui don Basilio. Aveam să aflu multe lucruri despre relaţia celor doi. Porumbiţa şi mama ei au hotărât ca Porumbiţa să fie lângă don Basilio, urma ca acesta să accepte continuarea relaţiei. Evenimentele aveau să evolueze benefic pentru cei trei implicaţi. Stabiliţi la gazdă don Basilio şi Porumbiţa au mers la sfatul popular pentru a se căsători şi a legaliza legătura lor destul de veche, după cum spuneau chiar ei înşişi. Imediat au dat sfoară prin oraş pentru cumpărarea unei case pentru noua familie. Au vorbit la telefon cu mama Porumbiţei comunicându-i noua situaţie. Mama a fost foarte bucuroasă şi le-a spus că va veni cât poate de repede la noua familie. La mină don Basilio s-a înscris la cursurile de calificare pentru mineri şi astfel avea să aibă un salariu de încadrare mai bun. După vreo două săptămâni am fost invitat să particip la momentul căsătoriei celor doi; Lupul Alb cu Porumbiţa! După oficierea căsătoriei am mers acasă unde aveam să constatăm că mama Porumbiţei venise neanunţată. Astfel că aveam să petrecem o seară minunată, căci cei doi erau foarte fericiţi. Fericită era şi mama soacră şi Lica Vulpica. Mama soacră venise pregătită pentru cumpărarea unei case. Avea bani buni strânşi la CEC şi credea că vor găsi ce căutau. Dar norocul surâde celor care se iubesc. În oraş urma să se dea în folosinţă mai multe blocuri de locuinţe şi pe lista de repartiţie era trecut şi don Basilio, astfel că după nici o lună de la căsătorie noua familie avea repartiţie pentru un apartament cu 3 camere într-un bloc din chiar centrul oraşului. Porumbiţa nu voia să stea acasă şi s-a angajat la şantierul de construcţii într-o echipă de zugravi, astfel că mama soacră avea să aibă grijă de gospodărirea familiei. Toamna se apropia şi Lica Vulpica trebuia să înceapă şcoala. Toţi erau emoţionaţi de acest eveniment. Mama soacră plecase să rezolve cu casa din oraşul X. Ştia că în oraş locuinţele erau la mare căutare şi a mers la spaţiul locativ să-i fie repartizaţi chiriaşi, cerere rezolvată cum nu se poate mai repede. I-au fost trimise mai multe familii urmând ca proprietara să stabilească cine va prelua locuinţa. Dintre cei care solicitau locuinţa, soacra cunoştea o familie care era dintr-o localitate din apropierea oraşului, dar care aveau amândoi serviciu şi nu le convenea să facă naveta. Actele au fost încheiate şi noii chiriaşi se obligau să trimită chiria stabilită lunar prin poştă, în caz contrar contractul se anula. În toamna aceluiaşi an eu aveam să plec din Zlatna şi aveam să mă despart de prietenii mei din banda Zoo. Graurele avea să-şi i-a zborul spre mina de la Baia de Arieş. Am revenit în vara anului viitor să-mi iau actele de calificare de la şcoala profesională şi am trecut să-i vizitez familia lui don Basilio. Am găsit acasă doar pe mama soacră şi pe Lica Vulpica. Nu am putut rămâne să mă întâlnesc cu don Basilio şi cu Porumbiţa. Din spusele mamei soacre am aflat că trăiesc într-o frumoasă armonie toată familia. Am mai aflat că don Basilio primise conducerea schimbului de la abatajul lui moş Pipa, căci acesta ieşise la pensie. Porumbiţa se integrase în echipa de zugravi, ceea ce o făcea să se mândrească cu noua ei meserie. Regret că din vina mea nu am ţinut legătura cu don Basilio, dar aflam de la cei care veneau din Zlatna că don Basilio se reabilitase şi devenise un familist dintre cei cu care societatea se poate mândri. Aici închei povestea lui Basil Cuceritorul.

http://confluente.ro/Manuscris–Povestiri/Don_basilio_se_stabileste_in_zlatna_mihai_leonte_1326611793.html

6 DON BASILIO ŞI BANDA ZOO

După plecarea Porumbiţei totul părea să fie normal, însă nu era chiar aşa! Nu trecuse nici o săptămână şi don Basilio primea o nouă scrisoare de avertisment, că dacă nu se întoarce în oraşul său, cuibul său avea să fie devastat de Ulii din banda Zoo. Cu scrisoarea în mână don Basilio nu ştia ce trebuia să facă? Era hotărât să-şi schimbe viaţa, asumându-şi riscuri, dar voind să devină un om fără pete! Nu putea să meargă în subteran cu scrisoarea originală, însă i-a povestit Colonelului situaţia nou creată. Acesta analizând cu simţul său părintesc situaţia, l-a sfătuit pe don Basilio să solicite o audienţă la comandantul local al miliţiei, asta fiindcă în cazul său erau implicate şi cadre ale miliţiei din oraşul de unde provenea. Don Basilio a încercat să-l abordeze pe comandantul local al miliţiei, dar era un risc la mijloc. Dacă oficial don Basilio solicita o audienţă aceasta era înregistrată şi devenea oficială, ceea ce nu convenea lui don Basilio, fiindcă era eliberat condiţionat şi se putea comunica în oraşul natal.
Ajunsă acasă Porumbiţa avea să aibă mai multe surprize! În primul rând mama Porumbiţei avea o pierdere de peste 100 de plase! Cineva îi furase de sub tejghea câteva pachete cu plase. Reclamase furtul la miliţie, însă nimeni nu luase nici o măsură. Porumbiţa a fost avertizată că dacă don Basilio nu se întoarce va avea de suferit. Luate una peste alta situaţia era destul de complicată. La solicitarea lui don Basilio, Colonelul a intervenit şi a solicitat o audienţă la un procuror pentru don Basilio. Era inadmisibil ca un deţinut din colonie să solicite apărarea unui deţinut eliberat şi din punct de vedere juridic CURAT! S-a iscat un mare scandal, ceea ce nu convenea autorităţilor din acea vreme. Eliberarea condiţionată trebuia să fie un exemplu de corectitudine şi ca atare omul respectiv era un exemplu.
Trebuia neapărat scoasă în relief. Omul, don Basilio voia să-şi schimbe viaţa şi societatea nu putea să se opună. Dacă aici se dădeau lupte pe un plan cunoscut, în oraşul X luptele să dădeau direct! Lica Vulpica avea să fie răpită şi dusă undeva într-un loc secret. Don Basilio nu ştia asta! Dar solicitarea Colonelului avea să producă mari valuri în miliţie dar şi în colonie. La miliţia locală Zlatna au venit o mulţime de civili şi au început investigaţii secrete, dar la vedere! Am fost chemat şi eu pentru a spune ceea ce ştiu despre don Basilio. Întrebările nu se refereau la ceea ce mă aşteptam eu. Eram întrebat despre discuţii politice pe care le-aş fi purtat cu don Basilio sau religioase. Declaraţia mea avea să fie foarte simplă; don Basilio voia să fie un om LIBER.
Am fost sucit şi răsucit în fel şi chip; Cum? De ce? Eram un tânăr care nu prea avea multe de pierdut, dar nici de câştigat, am spus doar ceea ce ştiam. Pe comandantul coloniei de muncă din Almaşul Mare îl cunoşteam şi am solicitat să dau declaraţii în faţa dumnealui. Asta i-a surprins pe cei care anchetau cazul. Don Basilio îmi devenise un fel de frate fără să vreau.
Scrisoarea primită de don Basilio era un fel de document secret şi don Basilio îl avea ca un fel de sprijin. L-am fotografiat, căci pe atunci era singurul mijloc de copiere iar filmul îl aveam doar eu şi mai multe copii.
Am fost convocat în audienţă la Colonia de Muncă de către un procuror militar. Am fost preluat la ieşirea din schimb de un militar civil. Mi-s-a arătat un mandat de convocare, iar în cazul că mă voi opune voi fi arestat! Mă ştiam nevinovat şi nu m-am opus. De fapt nu cam ştiam despre ce e vorba! În faţa procurorului asistat de comandatul coloniei şi Colonel m-am simţit cumva în siguranţă şi mi-am dat seama că trebuia să apăr un coleg de muncă care voia să devină corect. Fiind civil, procurorul nu putea să-mi impună anumite puncte de vedere în redactarea răspunsurilor. Colonelul chiar fiind doar un martor mai puţin probatoriu nu putea fi neglijat. Don Basilio avea să-mi spună că acel procuror fusese studentul Colonelului la facultate. Intrasem într-o complicaţie fără să vreau! Acum făceam fără să vreau parte din banda Zoo! Numele meu codificat din banda Zoo avea să fie Graure.

http://confluente.ro/Manuscris–Povestiri/Don_basilio_si_banda_zoo_mihai_leonte_1326384608.html

5 PORUMBIŢA LUI DON BASILIO

Porumbiţa lui don Basilio era o femeie frumoasă, netrecută de prima tinereţe, care s-a recomandat Paulina, supranumită Porumbiţa. A început să povestească despre călătoria până la Zlatna cu trenul. Am încercat să-i las singuri şi să merg în camera lui don Basilio, dar acesta nu m-a lăsat şi mi-a spus să rămânem împreună. Nu înţelegeam de ce nu vrea să rămână singur cu Porumbiţa lui. Am vorbit de toate şi nimic. Am aflat că Porumbiţa vindea plase de piaţă din pânză sau împletite din fir de cânepă confecţionate chiar de ea. Relaţia ei cu don Basilio era mai mult un fel de prietenie şi nu una amoroasă stabilă. Porumbiţa îl primea de fiecare dată când venea să se odihnească la ea. Cum s-a luminat de ziuă don Basilio a dispărut şi nu ştiam ce se va întâmpla cu Porumbiţa. Peste vreo oră apare don Basilio zâmbind. A invitat-o pe Porumbiţa să meargă cu el, dar şi pe mine. Eram surprins şi nu ştiam ce să fac? M-am conformat şi am plecat toţi trei spre o ţintă neprecizată! După vreun sfert de oră de mers, am ajuns la o casă destul de mare care avea în fereastră un anunţ în care se anunţa închirierea unei camere pentru familişti. Acum am înţeles acţiunea lui don Basilio. Am intrat şi am văzut camera în care urma să stea noua perechea. A întrebat-o pe Porumbiţă dacă îi convine? Aceasta a fost de acord să rămână aici. Porumbiţa a rămas la gazdă iar noi ne-am întors la cămin să-i ducă bagajul Porumbiţei. Pe drum don Basilio mi-a povestit câte ceva despre Porumbiţa, dar nu suficient să fiu lămurit!
Nu începusem bine discuţia şi ne-am întâlnit cu Pilu, care venea de la o petrecere şi era bine dispus. Voia să mergem cu el la un restaurant, dar don Basilio l-a refuzat categoric. Don Basilio mi-a spus cine era de fapt Porumbiţa! Cu toată instabilitatea amoroasă dintre el şi Porumbiţă cei doi aveau o fetiţă pe care o botezaseră după numele tatălui; Vasilica! Nimeni nu-i spunea pe nume şi o strigau Lica Vulpica! Lica Vulpica avea un păr blond auriu şi ochii albaştri, furaţi sigur de la tatăl său. Mama Porumbiţei făcea parte dintr-o familie de meşteşugari din oraş, dar după venirea puterii socialiste practica împreună cu fiica sa Porumbiţa confecţionarea de plase, însă erau înrolate într-o cooperativă meşteşugărească, căci altfel nu se putea. Mai erau multe de spus, însă am ajuns la cămin. L-am lăsat pe don Basilio să se bucure de întâlnirea cu Porumbiţa sa. Duminică după amiază aveam să ne întâlnim din nou cu fericita pereche de porumbei! Am mers la grădina de vară din spatele cinematografului local, unde era linişte în acea după masă de duminică. Don Basilio îmi făcuse un portret favorabil, astfel încât Porumbiţa şi-a dezlegat limba faţă de mine, povestindu-mi multe aspecte biografice despre familia ei. Don Basilio nu a oprit-o din tot ce povestea considerând că merit să ascult totul. Am aflat că fetiţa lor împlinea în toamnă şapte ani şi va merge la şcoală. Porumbiţa îl voia pe don Basilio reîntors în oraş, dar acesta refuza această reîntoarcere deoarece voia să devină un om cinstit şi corect, iar în oraşul său nu putea să fie ce voia! Cei din Banda Zoo îl voiau reîntors pentru a beneficia de serviciile sale şi implicit ale avantajelor pe care le-ar fi adus-o bandei. Porumbiţa era tristă că nu putea să-l lămurească pe don Basilio să revină în bandă cu toate că ea nu acţiona în bandă, dar avea unele avantaje. Trebuia să se întoarcă fără Lupul Alb. Despre această vizită şi întâlnire nu trebuia să se vorbească nimic din care să ajungă la urechile celor din banda Zoo. Astfel că duminică seara Porumbiţa avea să-şi ia zborul spre vechiul cuib. Am plecat din timp de la grădina de vară pentru a lăsa timp porumbeilor să-şi trăiască întâlnirea din cuibuşorul improvizat ad-hoc.
Aveam să mă reîntâlnesc cu don Basilio la cămin şi acesta mi-a spus că se va muta de la cămin la noua gazdă. Mi-a explicat că la cămin eram trei într-o cameră, iar el voia să fie singur şi liniştit. Chiria la noua gazdă nu era prea mare şi don Basilio o putea plăti fără probleme.

4 RECHEMAREA LUI DON BASILIO

De ceva timp don Basilio mi se părea a fi mai preocupat de ceva anume. Fiindcă nu mai lucram împreună l-am abordat şi l-am invitat la o partidă de şah la clubul căminului unde locuiam. Mi-a spus că dacă vrem să jucăm şah putem merge în cameră. Am fixat ora şi ne-am întâlnit în camera lui. Don Basilio era întotdeauna protocolar, astfel că mă aştepta cu o sticlă de vin şi una de apă minerală, fiindcă don Basilio nu bea vinul sec, ci numai şpriţ! Am început partida şi don Basilio m-a întrebat dacă nu ştiu pe cineva care vrea să facă o călătorie în oraşul de unde venise el? Am rămas destul de surprins! L-am întrebat care ar fi scopul acestei călătorii? Atunci a scos un plic pe care l-a desfăcut dându-mi scrisoarea din el să o citesc. Am încercat să-l refuz căci nu ştiam ce cuprinde scrisoarea. A insistat să o citesc şi după aceea vom discuta. Iată ce scria;
,,Dragă prietene,
Ştim că ai terminat ,,voiajul” şi nu ai revenit acasă. Vrei să mergem noi să te aducem? Aici eşti aşteptat de ,,familie” Viaţa noastră nu s-a schimbat. Bârlogul este gol. Chiar dacă din când în când mai pleacă cineva în ,,concediu” noi ne continuăm munca. Îţi spunem să revii cât se poate de repede, pentru că cineva ar avea de suferit. Ursul Brun.”
Am citit cu atenţie şi nu reuşeam să înţeleg unii termeni! Din câte ştiam don Basilio nu avea familie şi nici o locuinţă personală. Don Basilio a deschis discuţia despre ce nu înţelegeam eu din scurta misivă. Familia era Banda Zoo, voiajul şi concediul tradus însemnau închisoarea. Adevărul era că don Basilio lăsase la cineva anume, nişte CEC-uri de care ştia numai el şi persoana respectivă. O persoană de încredere care nu făcea parte din Zoo. El nu se putea duce în acel oraş fiindcă nu putea să mai plece, revenind astfel în bandă. Scrisori nu putea trimite fiindcă s-ar fi aflat de la ciripitorii care erau infiltraţi peste tot. M-aş fi dus eu, însă nu cunoşteam oraşul şi nici nu aveam timp. I-am spus să aştepte, căci aveam un prieten care era din acea zonă fiind ceva mai liber. M-am întâlnit cu prietenul meu şi i-am explicat cum stă treaba şi acesta a acceptat. Misiunea lui era de a merge la persoana cheie pentru a o anunţa unde se află don Basilio. Dacă voia să-i dea CEC-urile sau dacă nu să vină la don Basilio să le aducă personal. Pamfil zis Pilu, cum îl chema pe prietenul meu a acceptat misiunea care putea dura vreo trei-patru zile. Era o misiune destul de dificilă spunea don Basilio, fiindcă trebuia să treacă neobservată de cei din Zoo. Don Basilio l-a instruit pe Pilu vreo trei zile ca să fie sigur că acesta a înţeles ce avea de făcut. Nu i s-a dat nici un fel de înscris, ci trebuia să înregistreze totul în memorie. Pilu era ceva merceolog la cooperaţia de consum şi pentru el călătoriile erau ca un fel de distracţie. Aşteptam reîntoarcerea lui Pilu din această călătorie foarte nerăbdători. După patru zile apare Pilu zâmbitor şi plin de glorie. Adusese o parte din CEC-uri şi răspunsul că în curând avea să primească vizita unei Porumbiţe cu restul de CEC-uri. Don Basilio nu se aştepta ca Porumbiţa lui să vină tocmai aici în inima Munţilor Apuseni. Dar după două zile de la întoarcerea lui Pilu a sosit şi Porumbiţa cu trenul de noapte. Nu ştiu din ce motiv i-a fost dată adresa mea şi nu a lui don Basilio? Aşa se face că pe la ora unu din noapte m-am trezit cu cineva care ciocăneşte la uşă. Când am deschis uşa crezând că este unul dintre colegii de cameră, m-am trezit în faţa unei femei frumoase şi elegant îmbrăcată. S-a recomandat a fi soţia lui don Basilio. Întâmplător eram singur în cameră şi după ce s-a recomandat cine este am invitat-o în cameră. Am invitat-o să intre şi după ce şi-a tras puţin sufletul mi-a spus că a venit la chemarea soţului ei; don Basilio!
M-am dus imediat să-mi anunţ prietenul şi acesta nu arăta surprins ci chiar încântat. În camera lui don Basilio erau toţi, am rămas în camera mea cu noul oaspete căci fiind noapte nu aveau unde să se ducă. Era duminică dimineaţa şi eram liberi cu toţii.

Ciclul Basil cuceritorul…autor Mihai LEONTE

3 DON BASILIO STUDENT LA ,,DREPT COMUN”!

Deţinuţii care lucrau cu civilii nu vorbeau despre ce se întâmpla în interiorul coloniei pentru deţinuţi. Don Basilio era un bun jucător de şah şi remyst pe deasupra. Fiindcă îmi plăcea şahul îl provocam, cu toate că în majoritatea cazurilor eram învins. Asta nu mă descuraja ci dimpotrivă mă ambiţiona. Discutam mult despre cum ajunsese don Basilio la puşcărie!
După intrarea în capcană, s-a trezit în mijlocul unor deţinuţi şi nu prea ştia ce va trebui să facă! Cum nu avea rude apropiate, vestea arestării şi condamnării lui atât de rapide nu avea cui să fie comunicate. Turnătorul care i-a întins capcana nu avea să spună nimic. Vrăbiuţa cu care fusese la restaurant însă a fost sfătuită de miliţie să nu ,,ciripească” în stol. S-a auzit de arestare după câteva zile când era deja trimis din închisoarea oraşului într-o colonie de muncă. Nimerise la minele de aur din Munţii Apuseni şi anume la colonia din Almaşul Mare. Aici avea să cunoască adevărata viaţă a deţinuţilor din minele de aur. Aceştia aveau un statut special de hrană şi muncă, dar alta era viaţa din interior când deţinutul nu era la muncă. Este adevărat că aveau la dispoziţie o staţie de radioficare internă, o bibliotecă în care se găseau mai mult broşuri politice şi mai puţină literatură. Astfel că a învăţat jocul de şah permis în colonie. Dar la intrarea în colonie a trebuit să treacă mai multe ,,examene” la care erau supuşi noii veniţi. Caraleul care-i aducea în dormitorul de câteva zeci de paturi nu spunea cine sunt noii veniţi! Dar fiecare dormitor avea un şef, care era ales chiar de colegii din dormitor. Acest şef avea mai multe calităţi; era cel mai abil, avea o condamnare consistentă şi era ascultat de toţi locatarii dormitorului. Don Basilio a fost repartizat în dormitorul celor sub zece ani. Regula dormitoarelor era că fiecare era planificat să-şi spună faptele după care era catalogat de cei din dormitor ce grad i se dă! Fizicul avea o importanţă destul de mare, căci dacă erai vreun pirpiriu erai tipul care toţi îţi erau şefi! Don Basilio avea fizicul destul de impunător căci avea peste 1,8 metri ceea ce impunea respectul multor colegi de dormitor. După vechimea în colonie paturile erau repartizate de la capătul îndepărtat spre ieşire. De ce? Fiindcă orice corvoadă o făceau cei noi. Orice ordin se dădea prin staţia de radioficare şi nu se prea putea comenta. Cei vechi căutau să se impună fie fizic personal, fie prin constrângerea colectivă, adică mai mulţi te forţau să faci ceea ce nu voiai tu, astfel se impunea forţa comună. Dacă erai mai slab ţi se luau ţigările, hainele mai bune şi erai ţinta tuturor ironiilor. Dacă te opuneai comunitatea te supunea. Don Basilio a trecut prin mai multe încercări, luase cafteală de la comunitate, dar mulţi se aleseseră cu semne vizibile de la pumnii săi. Ştia să se bată, căci viaţa din banda Zoo nu l-a cruţat încă de mic şi trebuia să supravieţuiască prin puteri proprii. Asta se întâmpla şi în colonie. Fiind bun de muncă a fost preluat de o brigadă din subteran la scurt timp de la venirea în colonie. De aici nu mai avea de ce să se teamă căci brigăzile de deţinuţi erau unite şi nu prea mulţi îndrăzneau să le facă vreun rău. Brigadierii deţinuţi erau dintre cei care aveau mulţi ani de detenţie şi o mare experienţă. În dormitoare erau şi celule de educare. Acestea erau organizate de chiar cei condamnaţi. În aceste celule se învăţa legislaţie, aritmetică sau ce trebuia pentru ca deţinuţii să înveţe ceva în plus! Comandanţii nu aveau de comentat aceste acţiuni, atât timp cât ele nu contraveneau regulamentelor. Don Basilio lucrase la aproape toate lucrările miniere; abataje, înaintări, suitoare, dar nu apucase să se înscrie la cursurile de calificare din colonie, căci după ispăşirea a doi ani de detenţie, a fost trecut pe lista celor care urmau să fie eliberaţi condiţionat. Când mai aveau sub şase luni de detenţie erau incluşi într-u program de revigorare chiar dacă nu era cazul. Săptămânal li se dădeau lecţii de morală şi bună purtare în civilie şi multe altele. Astfel că la 2 ani şi vreo patru luni don Basilio avea să părăsească colonia de muncă. Nu a plecat din zonă. L-a rugat pe comandantul coloniei să-i facă o recomandare să se poată angaja la exploatarea minieră de aici. După ce a primit CEC-ul unde erau banii adunaţi în timpul detenţiei, s-a prezentat la conducerea minei cu cererea de angajare şi în scurt timp avea să vină la abatajul nostru şi avea să fie liber printre deţinuţi!