ELOGIU

S-au rupt enorme bariere,

Şi-a năvălit lumina,

În mijlocul acestei ere,

Te-ai ivit CRISTINA.

În haosul de nedescris,

De voioşie plină,

Triumfătoare ai descins,

Angelică CRISTINĂ.

O rază plină de splendoare,

Cu strălucirea ta divină,

Pentru mine ai fost Soare,

Prietenă CRISTINĂ.

Ce frumos e să visezi,

Dar nu asta îmi e vina,

N-aş vrea să te eclipsezi,

Tocmai tu CRISTINA.

Şi al durerilor crunt val,

Lângă tine se alină,

Dar acum tu eşti ideal,

Frumoasă CRISTINĂ.

8 August 1966

RĂZBUNAŢI-VĂ

Zamolxis scoate-ţi spada ruginită,

Cobori asupra mea răzbunător,

De am vreo vină încă ne găsită,

Te rog răzbună-te nepăsător.

Nu te opri ci vino-n grabă,

Să-mi iei din mine ce-i mai scump,

De inimă e vorba, ţi-o dau întreagă,

Căci nu mai vreau gândirea să-ntrerup.

Implor tot paradisul vostru zei,

Să coborâţi cu ură asupra mea,

Arătându-vă cu ce temei

Vă dau ofrandă inima.

5  Mai  1966

ÎNDEMNURI

                              Zburaţi cocori sub cerul nesfârşit,

Aripile voastre largi stindarde,

Nu vă limitaţi în infinit,

Iar tu nu înceta, creează barde.

Alergaţi miei pe câmpul de smarald

Dansaţi fără nici o regulă precisă,

Ascundeţi-vă în al vântului fald,

Da pruncule, calea ţi-e deschisă.

Curgi râule în plină libertate,

Nu te opri în cale-ţi sfios,

În unde e atâta puritate,

Şi-n fiecare val un cântec sănătos.

Creşti mugur de stejar,

Avântă-te semeţ spre cer,

Desfă-ţi coroana hoinar,

Şi fii al codrului străjer.

Urcaţi pe stâncile albastre,

Zburdalnici cerbi şi căprioare,

Apropiaţi-vă mai mult de astre,

Beţi apă din a cerului izvoare.

1966

DRAGOSTE ETERNĂ…

Dragostea mea , de atâţia ani,

Lângă tine sunt mereu şi voi fi,

Chiar când nu voi exista,

Voi rămâne lângă tine.

Spre tine mă cheamă,

Glasul adâncului,

     Misterios parcă.

Tunetul puşcăturilor de dinamită,

Când mă relaxez o clipă,

După efort, tu mă alinţi,

Cu trosnete, din încheieturile,

                ARMĂTURILOR.

Întotdeauna când plec de la tine,

Soarele mă-ntâmpină zâmbitor,

E întuneric la tine,

     Dar tu îmi zâmbeşti,

Prin gurile de galerii.

Ochii tăi sunt minuscule firicele,

De aur care sclipesc în LUMINA,

Lămpii de carbid,

La tine totul e splendid.

Eşti frumoasă ca o zână,

Iar eu te iubesc aşa cum eşti,

Eşti iubită frumoasă mină.

În pieptul tău bat mii de inimi,

De oameni, de perforatoare,

Sau de diferite motoare.

Totul pulsează cu o frecvenţă

Regulată, care ne face, ca noi toţi,

Să te IUBIM mai mult,

Iar tu să fii mai atrăgătoare,

Să ne laşi să scoatem,

De la sânul tău comorile,

Ce stau ascunse de veacuri.

Trebuie chiar de nu vrei.

Noi vom învinge duritatea

Rocilor şi vom scoate la

Lumină, comorile tale,

           TEZAURIZATE.

Baia de Aries 13 Iulie 1965

***

 Mihai LEONTE este un prieten şi colaborator al ziarului ,,TIMPUL”. Personal, apreciez vivacitatea acestui ,,BĂTRÂN” plin încă de tinereţe.

,,TIMPUL”  8 Octombrie 1998

Mircea CAVADIA   scriitor Resita

CONSTATARE

Ce frumos vă şade vouă,

Suflete indiferente,

Chiar de ninge sau de plouă,

Voi rămâneţi tot latente.

Nu simţiţi mişcări vioaie,

Nemişcate-n sentimente,

Fie viscol, fie ploaie,

Voi rămâneţi tot latente.

De dureri nici nu vă pasă,

Chiar de zilele-s incerte.

Zi urâtă sau frumoasă,

Voi rămâneţi tot latente.

De iubire nici poveste,

Alte gânduri mai concrete,

De a-ţi vrea să se ateste,

Voi rămâneţi tot latente.

                               18  Mai 1965