ultima data, ziua cand ni se inmanasera diplomele „felicitari” „mda, multumesc, si tie” imbratisati. Ramasei surprins de curajul ei, ma pastram rece, mai degraba ma silise s-o imbratisez si eu agatandu-mi-se de gat in vazul tuturor in curtea universitatii „ramai?” „da, vreau sa fac masterul, tu?” Ma intrebam daca entuziasmul ei era acela al femeii care nu mai are nimic de pierdut sau dimpotriva al aceleaia maritate pe care inelul de cununie o absolva de orice suspiciune de infidelitate si se simte libera sa vorbeasca, zambeasca si imbratiseze pe oricine vrea. Pentru ca intr-adevar inelul il purta pe deget de luni de zile de cand ne rataciram si instrainaram unul de altul fara a ne mai vorbi nicun cuvant. O descoperii pe feisbuc proband o rochie de mireasa si o stiam iremediabil pierduta. Nu stiam daca imbatisarea ei trebuia sa-mi arate cat eram de straini sau ca dimpotriva dupa toate lunile de instrainare tinea acum sa celebreze sau sa salveze o prietenie veche, o prietenie sau aventura mai ales nevinovata. Ah, ma gandeam, e tocmai virginitatea noastra ca ia dat curajul sa mi se agate de gat si sa ma cuprinda atat de voluptuos si in acelasi timp inocent, ca si un copil care strans la piept isi vara mainile in sanul mamei dezgolindu-l strainilor. Si mai ales ma sprijineam cand pe un picior cand pe altul si ma simteam stingher pentru ca in acel moment erectia mea trebuia sa-i dovedeasca ultima data ca strainatatea de toate aceste luni era doar o masca, una dintre acele venetiane pe care dispretul si indiferenta cu care vroiam s-o umilesc ori de cate ori ne intalneam pe coridoarele sau in aulele universitattii sau ori de cate ori incercase sa ma salute sau sa-mi zambeasca erau acum ruinate, tocmai in ultimul moment si ultima data. Ma gandeam ca se vruse si se stia razbunata si-mi imaginam zambetul ei „tu?, pleci?” „da” „cand?” „saptamana viitoare” „aşadar e totul deja programat?” şi eu nu-i raspunsei pentru ca era o intrebare retorica si pentru ca shine bright like a diamond. Isi cauta telefonl in geanta, raspunse si eu auzii, fara a incerca sa disting cuvintele, un glas care nu-i putea fi indiferent si care nu era nici de femeie. Incerca sa se pastreze interesata si bine dispusa dar nu reusi sa ma convinga. Probabil surasei cand o auzii ca te sun eu pe urma ochei? Si romanul despre mine?, lai terminat?, cand il publici?, ah, vanitas, imi zisei si zambii. Ma gandeam ca ar fi fost o vorba de spirit sa zic vanitas dar pe care ea n-ar fi inteles-o si ca in ochii ei n-as fi resuit sa produc decat efectul unui echivoc „romanul despre tine a devenit romanaul despre mine” „cum asa?” „e o istorie lunga, e toata istoria de cand ne-am ratacit unul de cellalt, luni de zile pe care nu ti le pot povesti acum si nu le vei afla proabbil niciodata” „de ce zici, esti atat de suparat pe mine?” „ar trebui sa fiu?” „nu stiu, spune-mi tu, tot timpul acesta mi-ai dat de inteles ca vrei sa ma uiti si sa nu ma mai vezi”. Tacui. Vorbisem anevoie. Ma simteam stingher si nu stiam ce vroia in definitiv de la mine acea fata maritata din fata mea. Imi era chiar ciuda ca trebui sa ruineze si ultima noastra intalnire cu deceuri nepotrivite asa cum o facu de fiecare data cu nuurile ei, ultima noastra intalnire si ultimile noastre cuvinte erau deja istorie, frante brutal fara a prevesti ratacirea nostra si tocmai lipsa acestor deceuri i-ar fi putut da un oarece farmec scriiturii mele in care erau narate. Simti ruptura. Stia si decise ca rolurile trebuiau inversate, ca era pentru prima data cand imi era intr-adevar indiferenta sau straina, ca daca ar fi vrut sa ma opreasca trebuia sa ma tina de mana asa cum facuse mai devreme cand mi se agatase de gat in timp ce eu cautasem sa ma strecor pe langa ea stiind ca o vedeam pentru ultima data. „De ce zici ca e despre tine, ce sa schimbat de atunci cu N.?” „Cu N. nu s-a schimbat nimic, tocmai de aceea a devenit romanul despre mine pentru ca N. s-a oprit si ratacit acolo si acum multe luni in urma si eu am continuat de unul singur, asa ca sa devin eu personajul principal” „sunt curioasa sa stiu cum te-ai razbunat pe mine, cum mai pedepsit” „razbunat si pedepsit pentru ce?” si tacuram si ne priviram in ochi pentru prima datra dupa atata timp „probabil unica razbunare a fost tocmai aceea de a te abandona si uita in ziua cand te-am sunat ultima data, de douazeci si patru de ori, fara raspuns ca sa descopar pe urma ca te-ai logodit, as zice ca te-ai condamnat singura dar nu e nicio condamnare, romanul despre tine a fost doar un moft, incercare de a te corupe si seduce probabil care pe urma a devenit incercarea de a ma lepada de tine ca de o piele cum o fac serpii” „asadar l-ai teminat?” shine brigt like a diamond „nu, n-am fost inca, ti-am spus ca o sa ma duc, o sa vad da mai tarziu, hai ca iti spun eu cand, te sun eu, cand termin, hai, da”. Nu stiu cat era incercarea de a-mi alimenta amorul propriu cautand s-o vad iritata, sa-i descopar fortata voiosiunea cu care raspunse si vorbise la telefon, era acelasi glas de mai devreme si eu stiam al cui glasul „asadar l-ai teminat?” „da, trebuia sa-l termin sau mai bine zis era deja terminat din momentul cand” „da, am inteles, din momentul cand eu am intrerupt toata, toata, dar trebuia pentru ca eu niciodata nu ti-am spus, nu ti-am spus ca” „nu trebuie sa-mi spui nimic, stiu totul, ba chiar ai face rau, ai ruina totul sau ai ruina ceea ce a mai ramas din acea scriitura” „ce vrei sa zici?” „vreau sa zic ca romanul despre tine avea un sens pana acum sau ar fi putut avea daca incheiat cu ultima data asa cum s-a intamplat cu adevarat cand ne-am vazut pentru ultima data, dar acum va trebui sa-l prelungesc cu toate aceste cuvinte ale tale si ale mele care sa ruineze totul cu deceuri si raspunsuri inutile, e totul clar si e bine sa fie asa, nu mai spune nimic” si inspirat cum eram ii intinsei mana, mana nu stiu de ce ca s-o tin indepartata asa cum facuse ea intotdauna implantandu-si pumnii in pieptul meu sau ca sa-i strang mana ei de ramas bun, rece si umilitor de rece sau ca un gest conceput fara explicatie si tocami de aceea nimerit pentru sfarsit. Intelese si claritatea gestului meu o facu sa se piarda pentru un moment. Ii descifrai ratacirea in surasul ofilit. Se reculese si-mi prinse mana „si cand il vei publica?” „niciodata!”. Hotararea cu care raspunsei o lovise ca o palma. Probabil isi reprosa slabiciunea de a se lasa umilita si acum, ea, o femeie maritata. Ideea publicarii imi starni oroare fara a intelege cu precizie cauza, mediocritatea scriiturii aceleia sau recunoasterea ultimei infrangeri pe care ea mi-ar fi servit-o. Pentru ca ce altceva ar fi insemnat ratacirea de a ma hazarda sa-i public romanul, s-o daruiesc lumii intregi personaj daca nu cea din urma si disperata chemare si dovada a slabiciunii si asteptarilor mele, ah, niciodata. Erau amestecate in cuvintele noastre si disperarea si stingherirea, ne regaseam dupa atata timp straini si totusi neschimbati, muti si cu o mie de alte nopti si de alte povesti pe care sa ni le spunem. Incercam sa ma pastrez demn si mai ales rece in ultimele noastre cuvinte si minute si cu cat eu mai retinut cu atat mai fermecator zambetul si voiosia ei. Iesiram din curtea universitatii, pentru ultima data eu. La semafor ramasei cu ochii atintiti la verde si apoi la rosu pentru ca nu mai stiam cum sa ma despart de ea. Banuiam ca trebuia sa-si continue drumul ei mai departe pe kogalniceanu catre camin, ca eu trebuie sa cobor pe puskin la vale si ca ne vorbeam ultimele cuvinte. Ah, cat imi erau de nesuferite momentele astea „si cand te vei intoarce?” „niciodata” „cum niciodata, de ce?” Buzele i se stransera, ochii in laturi. Verde „dar tu nu sarbatoresti?” „sa sarbatoresc ce?” „diploma, trebuie de udat, degeaba am rupt pantalonii trei ani de universitate?” Ma abatui de la drumul meu, in definitiv nu aveam de mers nicaieri dar faptul ca ne apropiam de caminul ei si gandul ca as fi putut da de inteles ca vroiam s-o petrec ca alte dati imi zgandari orgoliul si ma sfortai inca o data sa ne despartim. Ma gandeam in continuare la felul cum va trebui sa sfarsesc aceasta istorie narand-o si imi parea rau de prozaicitatea incheierii. Ne opriram. Tacuram. Ne priviram. Zambi „e greu cand niciunul dintre noi nu e ametit de bautura” si eu intelesei ca da, avea dreptate, în niciuna din serile si noptile petrecute impreuna nu furam treji, in vino veritas, si ma intrebam care dintre cele doua realitati era cea adevarta, in care dintre ele purtam mastile „bem o bericica?” glumii si pentru ptima oara nu m-ar fi putut inspaimanta nuul ei, ca probabil ma desenai irnoic in asteptarea raspunsului „nu, glumesti?” raspunse si zambiram amandoi pentru ca si ea intelese aluzia. Ma gandeam ca acest sfarsit ar fi fost probabil potrivit. Lumina din ochii mei se stinse. Cautai sa aflu cat era ora chiar daca nu ma interesa. O privii in fata. Ii descopeream noua privirea ei insistenta, patrunzatoare, privire de femeie care nu are nimic de pierdut sau care in definitiv e deja maritata „bere nu, dar sampanie poate” raspunse serioasa. Si asta ma tulbura. Ma intrebam ce urmarea de fapt. Si ma umilea voluptatea cu care ma dadeam prada banuielilor celor mai deocheate. Si vroiam sa-mi razbun umilirea intreband-o daca nu e nimic periculos pentru o femie maritata sa bea sampanie in acele conditii si asa mai departe si probabil o chiar facui mai mult sau mai putin cu aceste cuvinte caci imi raspunse nu, nu e, sunt libera la urma urmelor, nu e tocmai asta ce mi-ai cerut de fiecare data cand si eu ii smulsei mana dreapta ca sa-i apuc degetul cu inelul de logodna. Probabil zambetul meu din ironic deveni batjocoritor shine brigt like a diamond si umilirea ei si-o simtea adevarata si totala, avu o tresarire, o tentativa de a raspunde sau sa controleze cine o cauta dar tintuirea mea avu un efect de transa, continua sa ma priveasca sfidatoare ignorandu-si telefonul shine bright like a diamond shine bright like a diamond find light in the beautiful sea I choose to be happy you and I you and I were like diamonds in the sky youre a shooting star I see a vision of ecstasy when you hold me Im alive were like diamonds in the sky I knew that wed become one right way oh right „de ce, o singura intrebare, de ce?” „ultima data” raspunse. Ah. O uram. Mai mult decat oricand altcandva sau acum cu adevarat pentru prima oara. Si ea surase giocondian si lilabraumanian si eu stiam ca surasul ei nu era altceva decat batjocorirea dispretului meu, a urii sincere si neexplodate. Caci imi calcam in picioare toate ultimele dati, imi descuiase toate lacatele pe care le consideram ruginite si cu cheile aruncate in mare, si de ce si cum, pentru ca rochia ei albastra cu lantisorul cufundat in decolteu, cu sutienul alb conturat ca sa i se vada florile dantelelate, pentru ca o vedeam dezvirginata, ah traumatic dezvirginata si daruita canaliei care trebuia sa-i devina barbat, ca isi celebrase si dovedise inocenta, ca i se jucase cearsaful insangerat in fata intregii gloate si acum dupa toata abstinenta indurata se stia indreptatita sa guste din paharul pacatului, ca se vroia daruita si rasplatita, ca vroia sa-mi dovedeasca ceva si ce sa-mi dovedeasca, ea si eu acolo si o camera de hotel oarecare din tot orasul tot restul zilei si toata noapte numai dupa cateva ore sau minute din acel moment, eliberati si dezlantuiti ca cele mai salbatice fiare, safasiindu-i rochia si sutienii, smulgandu-i chilotii cu orgasmica glorie cu care si-ar fi scalpat indienii dusmanii, golind-o si dezbracand-o de toate bratarile si inelele si cerceii, goala asa cum o facuse maica-sa in prima zi a vietii, toata a mea, dezlantuita si toata goala asa cum fusese nascuta si daruita lumii, daruita mie, cu cearsafurile si pernele spulberate pe jos, impiedicati si rostogolindu-ne inradacinati pe podea pentru toate exploziile pe care ni le-am refuzat si refulat din prima noapte, din numai nu din prima noapte cand ar fi trebuit sa fie a mea, cand era si a fost a mea si eu nu, ca nu-s fiara, acum de o mie de ori mai fiara decat in noaptea aceea si ea de o mie de ori mai infometata, ah, trupul meu bolnav si imaginatia mea bolnava, shine brighta like a dimond tii cu tot dinadinsul sa te urasc? o intrebai si-mi paru rau ca o facui pentru ca ma suspecatm lacrimogen si mi-ar fi fost dezgustatoare tentatia de a exprima printro manea tumultul meu „mergem?” shine bright like a diamond shine bright like a diamond find light in the beautiful sea I choose to be happy you and I you and I were like diamonds in the sky youre a shooting star I see a vision of ecstasy when you hold me Im alive were like diamonds in the sky I knew that wed become one right way oh right „haidem, dar cu o conditie, offline” „stiu, ochei, silentios, nu-l pot stinge, ma-ntelegi, dar iti promit ca nu voi raspunde, iti promit” Parcalab la vale treizeci si unu august la stanga supermarket numarul unu sampanie milestii mici demidulce lei patruzeci si doi bani patruzeci caramele chisinaul de seara lei saizeci bani cincizeci pahare lei patru bodoni la deal valea morilor.
(bucata din VIRGINITI)