Înaintea turului doi la prezidențialele de dincolo de Prut au apărut critici vehemente ale cercurilor politice auto denumite, „românești” împotriva Maiei Sandu, de parcă ea ar fi dușmanul relațiilor cu România. Pe bună dreptate, se incriminează lipsa de deschidere a celor două capitale pentru demararea procesului de reunificare. Într-adevăr, subiectul unionist poate deveni serios doar dacă există discuții concrete între Chișinău și București, dar discuții inițiate de Chișinău. Dacă discuțiile vin dinspre București, asta este interpretat în practica internațională ca o încercare de anexare și se va izbi de o reticență generală pe plan extern. Dar pentru asta, este nevoie de crearea unei stări de spirit pro-românesc și pro-unionist în Basarabia.
ABBA a devenit pentru mine un simbol.
Imaginea lor de astăzi este imaginea unei epoci care apune, vârsta lor este vârsta generație mele, muzica lor este muzica acestei generații, armonia muzicii lor este armonia unei lumi aflată la amurg. ABBA a strălucit pentru a lumina pe toată întinderea globului și a aduce armonie, frumusețe și înțelegere.Desigur, nu putem uita ce a însemnat pentru sufletele atâtor tineri și Cenaclul Flacăra unde s-au forjat sensibilități, s-a învățat puterea simbolisticii și a cultului pentru neam.Spunea cândva Angela Similea că nu concertează la Festivalul Mamaia decât pentru a aminti oamenilor că șlagărul românesc nu a murit.
Asta a fost cândva, nu în epoca de astăzi a manelelor ridicate la rangul de artă.
Mare dezamăgire este PNL-ul de astăzi, dacă ar fi să mă refer doar la atitudinea de slugă plecată în fața „stăpânului” Iohannis sau de remorcă a PSD-ului.
Ca să nu mai vorbesc de abandonarea dezideratului național al Reîntregirii.
Și totul, nu pentru atât de clamata „stabilitate”, ci pentru locuri parlamentare și europarlamentare care vin cu putere și avantaje materiale.
M-a pus pe gânduri un fragment dintr-o discuție:
„Sunt decenii de erodare a ONU de către marile puteri și reticența lor de a da mai multă putere statelor mici și mijlocii.”
M-am întrebat la ce putere se referă autorul.
În primul rând, la ONU, votul unei țări mici este egal cu votul unui colos, cum ar fi, de exemplu, China.
Și asta indiferent dacă țara respectivă are o populație de un milion de oameni, dacă economia sa se bazează doar pe producerea de brânză de capră și dacă plătește o contribuție ONU de 1 dolar pe an.
Teoretic, țările mici au mai multă putere decât marile puteri. Țările mici, foarte multe, se aliază din spirit de solidaritate împotriva câtorva țări puternice, de multe ori doar împotriva uneia singure, și trec orice rezoluție ONU de condamnare, prin puterea votului.
Politicieni ai României și ai Republicii Moldova, vin alegerile.
Se aleg președinți.
Se aleg parlamentari.
Se alege oare și secesiunea?
Fiți europeni și fiți vigilenți deoarece pentru voi,
„Basarabia” înseamnă naționalism românesc.
„Basarabia” înseamnă revanșism.
„Basarabia” înseamnă extremism.
Cât timp există „Basarabia”, Rusia vă amenință.
Cât timp există „Basarabia”, nu sunteți europeni loiali.
Cât timp există „Basarabia”, Europa vă ține la periferie.
„Republica Moldova” este curajul vostru.
„Republica Moldova” este europenismul vostru.
„Republica Moldova” este justificarea trădării poporului vostru.
Este extrem de curioasă atitudinea aproape dușmănoasă a europenilor la adresa americanilor.
Și este cu atât mai greu de explicat cu cât America a ajutat Europa de Vest să iasă din marasmul în care a fost împinsă de Germania lui Hitler, în timp ce Europa de Est a fost aruncată în cea mai neagră perioadă a existenței sale moderne, cu sechele până în zilele de astăzi, prin asuprirea invadatorului de la Kremlin.
Mereu apar materiale interpretate de propagandă tipică războiului rece împotriva „imperialismului” american.
În România se vântură ideea „colonizării țării” de către America.
Mai mult, parcă uitând rolul agresiv și distructiv al Rusiei în destinul României, un mare număr de români, cu lacune în educația națională, manifestă o regretabilă distorsionare a realității când compară avantajele influenței americane în raport cu amenințarea permanentă și caracterul nociv al prezenței ruse în imediata noastră vecinătate.
Pentru început poate nu strică să mai fie odată lamurite două funcții importante ale Președintelui României. Astfel, pe plan intern, el are rolul de mediator sau de arbitru al politicii și vieții interne, iar pe plan internațional, ca reprezentant al țării, are rolul de arhitect al politicii externe pentru promovarea și apărarea intereselor României. La întrebarea veche de zeci de ani pe tărâmul Mioriței: „Dar noi pe cine votăm?„, răspunsul teoretic ar fi acela că dacă te identifici cu personalitatea unui candidat și simți că programul lui te reprezintă, atunci n-ai nicio problemă să-l votezi. Dar aici intervine un element care încurcă această logică simplă. Este factorul uman al percepției despre „bunul candidat„, percepție care este influențată de afinitățile politice ale alegătorului și, desigur, de influența propagandei. Însăși alegerea candidatului funcție de apartenența sa politică este o capcană întinsă alegătorului fiind subînțeleasă și considerată o victorie a partidului, implicit a intereselor de partid, în timp ce interesul națiunii este trecut într-un plan secundar. Cum Președintele reprezintă țara, deci pe toți cetățenii indiferent de afinitățile lor politice, cel ales pentru această funcție trebuie să țină cont de interesele naționale, de principii, de tradiția țării, nu de interesele partizane ale partidelor. Altfel, nu va exista un factor de stabilitate și nici un echilibru politic.
Se folosește cu ostentație apelativul de „colonie” pentru o țară care acceptă investiții străine.
Să fie clar, orice țară acceptă investiții străine, chiar și „colonialista” America.
Iar investițiile vin cu anumite condiționări. Că doar nu-i prost investitorul să bage bani dacă nu are niscaiva garanții.
Pe de altă parte, o țară mai puțin dezvoltată are nevoie de investitori străini puternici ca de aer, investitori care să poată asigura și piața de desfacere externă.
Colonizare a fost întotdeauna bazată pe introducerea de populații străine „colonizatoare” care să ia locul populației băștinașe schimbând demografia, obiceiurile și regulile de conviețuire tradițională.
Acest lucru l-au simțit basarabenii și bucovinenii pe pielea lor prin colonizarea rusească. Poate cel mai edificator exemplu este orașul Bălți.
Dincolo de urale și susținerea lui Marcel Ciolacu, Congresul PSD a adus o noutate care arată că partidul semnalizează direcția sa viitoare: angajarea în promovarea politicilor LGBTQ, anti-familie tradițională și anti-BOR.
Practic, PSD se supune directivelor UE și devine un neo-USR.
La acest congres a fost propulsată în conducerea partidului, activista civică Victoria Stoiciu, aleasă vicepreședinte al partidului pentru relația cu ONG-uri și dialog civic. Continuare…
Ca răspuns la ultragiul general pentru batjocorirea „Cinei cea de Taină”, au apărut comentarii și justificări ale celor ce-i aprobă pe organizatorii festivității de deschidere a J.O. de la Paris, cum ar fi:
„Toți boșorogii și babele înăcrite care și-au uitat tinerețea critică deschiderea modernă a J.O., cu toate că organizatorii și-au explicat foarte clar intențiile nobile în actul de cultură pe care l-au prezentat.”
Să fie modernismul apanajul strict al tineretului, iar bătrânii, ca niște piese stricate, cu tradițiile, cu experiența lor de viață să fie aruncați la lada de gunoi a unei istorii pe care ei, bătrânii au clădit-o?
Nimeni nu-și uită tinerețea.
Dar blasfemia este blasfemie la orice vârstă.
Diaspora si Reintregirea 