Oamenii par că trăiesc în niște case vechi în care știu exact unde scârțâie podeaua - se mișcă pe de rost, aprind aceleași lumini, evită aceleași colțuri și spun aceleași povești. Totul în repetiție, identități născute din obiceiuri. Dar poate nu suntem casa ci doar rutina de a o locui ... un fel de "din … Continue reading Din reflex
Acum șapte ani, viața mea era ca o schiță trasată în creion, cu linii nesigure și multe spații goale. Dacă m-ai fi întrebat atunci cum va arăta viitorul meu, probabil că aș fi ridicat din umeri. Nu aș fi putut ghici multe din ceea ce sunt astăzi. Nu aș fi ghicit copiii - universuri de … Continue reading Schiță pentru șapte ani și un prezent continuu
Oamenii descoperă lumina în întuneric și toată viața lor depinde de asta. Întunericul nu e făcut să sperie sau să distrugă. El îți ia toate iluziile în care alegi să te refugiezi, îți ia siguranța, rolurile și te coboară atât de adânc cât este nevoie ca să vezi singura lumină care contează cu adevărat - … Continue reading Solstițiu – întoarcerea luminii
La început se așezau unul pe celălalt pe bancă și priveau viața trecând - uneori vorbind, alteori doar respirând aceeași liniste. Încet încet însă banca lor a devenit un scaun din public, așezat către o scenă în care un singur personaj își juca monologul. Locul lor de liniște a devenit o cameră fără ferestre în … Continue reading Nu toți pot rămâne
Unele locuri ne cheamă fără să rostească vreun cuvânt, de parcă destinațiile ne-ar alege pe noi și nu noi pe ele. Muntele e un astfel de loc. Acolo, deasupra orașelor care nu dorm niciodată, departe de văile în care ne ducem viețile, e o liniște pe care nici nu știm că o căutăm, e locul … Continue reading De ce ne întoarcem mereu la munte
Uneori mă gândesc că iubirea nu începe cu declarații mari și jurăminte solemne. Începe cu ceva mult mai simplu - cu dorința de a ne împărtăși existența, cu : "Gustă asta! Ascultă versul ăsta! Miroase floarea asta!" E nevoia de a fi martor și de a avea tu însuți un martor. Nu e despre a … Continue reading Împreună
Acum câțiva ani, într-o perioadă în care viața mea arăta ca un excel cu multe căsuțe roșii, m-am trezit că nu îmi mai plac cafenele alea vintage, cu becuri hipsterești și cu prea puțin gust real. Așa că am început să caut o patiserie banală, de cartier, care să-mi aducă aminte de gogoșeria de vizavi … Continue reading Fizica zahărului
Există momente în viață când pare că e mai greu decât putem duce. Ajungi acolo nu neapărat prin evenimente dramatice sau pierderi vizibile și ireversibile ci printr-o oboseală tăcută, printr-un sentiment care nu ne dă pace - ca și cum ne-am fi rătăcit de noi înșine. Ăsta e unul din momentele care de obicei duc … Continue reading Întreg
Viața e un fel de gară imensă - schimbi trenuri, avioane, te înghesui, cari bagaje care nu-s ale tale, alergi după legături care nu duc nicăieri. În tot haosul ăsta pierzi de toate - oameni, visuri, ocazii și ce e mai important - pe tine. Ani de zile umbli cu bilet doar dus către alții … Continue reading Dus-întors spre tine
Când copiii sunt mici îi iubești cu joaca. Cu tortul cu piersici, cu hainele murdare după ce au alergat pe afară, cu încă "mai vedem un episod din Tom si Jerry" la Crăciun. Le ești părinte, partener de joacă, paznic de noapte și bucătar șef. Când cresc însă, îi iubești altfel. Mai pe tăcute, mai … Continue reading Cum ne iubim copiii mari
My Happy Jar 