neverendingfantasy

Cînd au ajuns în Iacadapas deja se lăsase noaptea. Afară ploua însă stropii care cădeau erau calzi. Oricum toți tînjeau pentru un pat uscat și ceva cald în burtă. Talok a plecat înainte să vadă dacă sunt locuri la hanul care a stat cînd a venit prima dată în Dor Palanim. Talie și Tago au rămas lînfă căruța lor să aibă grijă de cei cinci urși mici și de lucrurile pe care le mai aveamu. Au așteptat mai bine de jumate de oră pînă s-a întors Talok. Erau deja lihniți.
-Să mergem, am găsit locul și se pare că avem noroc. Camere sunt destule iar mîncarea chiar în acest moment se face. Chiar dacă era plin de bandaje fața lui părea mult mai gravă decît de obicei. Tago chiar dacă îi cunoștea pe cei doi de mai mult de o lună la care se mai adăuga că nu ținea minte absolut nimic din ce s-a întîmplat cu el încerca să-i înțeleagă. Mai ales pe Talok care era secretos și nu spunea niciodată mai mult decît credea el că e de cuviință.
Au mînat căruța pînă la locul cu pricina. Chiar dacă era seara locul era foarte aglomerat. Mai ales că nu ajunseseră încă în citadela centrală a Icadapasului. Tago părea minunat de toate semințiile pe care le vedea. În mod special îi plăcea aura misterioasă a jupînilor gnomi. Chiar și cei cinci urși care erau și ei istoviți se uitau la toți trecătorii. Poate că au fost treziți de la atîta zgomot însă păreau destul de joviali. Mai mult

Arneir i-a povestit lui Tolas tot ce s-a întîmplat cu el și cu Eindar. Unele lucruri le-a omis, altele însă nu le știa complet. Un lucru era sigur, vor ajunge in Icadapas într-o săptămînă dacă au noroc.
Tolas era un om trecut de vîrsta tinereții însă era plin de forță și dorință de a lucra și a învăța în același timp. Marea pasiune a lui erau merele, atfelt încît în scurt timp livada lui și-a făcut renume în întreg Erenul, poate chiar în tot Dor Palanimul. Pe lîngă aceasta mereu a vrut să întîlnească un randum. Îi vedea ca pe ceva magic, în o oarecare măsură ei chiar fiind magici. Pentru Tolas însă această imagine despre ei s-a ridicat la nivel de venerație chiar. Cînd era mic a citit o carte despre ei din marile biblioteci din Ferhwast și de atunci s-a îndrăgosti de ei, de aceea micul Deelv a fost cam bombardat cu nenumărate întrebări.

Mai mult

Fuga prin pădure a avut avantajele ei. Au scăpat de presupușii urmăritori și nu doar atît, i-au adus mai aproape de Icadapas cu cîteva mile bune.
Iacadapas fiind cel mai mare oraș din întreg Dor Palanimul, poate chiar din întreaga lume. Acolo Arneri dorea să se ducă să devină cavaler. Mulți și-ar fi dorit aceasta însă puțini au avut șansa căci orașul era mare. Concurența era și așa mare la care se mai adăuga și faptul că în oraș nu erau doar palani dar toate neamurile nordului adunate și înpachetate frumos în un centru cultural, economic și religios.
Cei trei au urmat rîul pînă la marginea pădurii de unde sperau să găsească vre-un han sau măcar o casă să se aprovizioneze. Mîncarea devenea tot mai puțină pe zi ce trece. Norocul a fost de partea lor căci chiar în ziua aceea au găsit un sătuc cu cîteva case pe jumătate dărîmate însă nu abandonate. Au găsit ceva d-ale gurii și și-au continuat călătoria. Pe tot parcursul drumului toți trei au fost tăcuți, chiar și randumul în ciuda faptului că era de fire vorbăreț și-a ținut limba după dinți pentru un timp. Nu a durat mult însă tăcerea lui. Cînd au părăsit sătucul Deelv a început să îngîne un cîntec care prindea repede.
-”Dum dum dum , ialăși am polnit la dlum / Dam dam dam plin pădule eu umblam / Dom dom dom păsălelele cîntau / Dim dim dim ele nu mă auzeau” cînd deodată s-a oprit. S-a uitat la Arneir și la Eindar și a spus:
-Băieți, mă tot gîndesc, voi ce tleabă aveți în Icadapas? La care Arneir s-a uitat cam strani, de ce i-ar întreba aceasta tocmai acum.
-Păi….așa trebuie, a spus Eindar. La care Arneir a fost și el de acord.
-Dacă spuneți, așa tlebuie să fie dal. Și nu a mai deschis subiectul.

Mai mult

-Arneir, tu dormi? Îl întrebase în șoaptă Eindar.
-Tare aș fi vrut să dorm, de ce întrebi?
-Știi, uitîndu-se la copacul de peste drum. Se pare că suntem urmăriți. Ținînd o creangă strîns în mînă. Arneir s-a uitat și el la copac și fără mișcări în plus a scos sabia din teacă pregătit să înfrunte pericolul din întuneric dacă se ajungea la aceasta.
-Stai liniștit, am eu grijă de ce o fi acolo. Probabil nu e cea mai strălucită idee să faci multă gălăgie în o situație ca aceasta însă Arneir nu era genul de băiețandru prea precaut. Nu ar fi fost prima oară cînd a făcut gafe de cînd au scăpat de pădurea unde l-a găsit pe Eindar. La cară băiețelul de fiecare dată și-a pus mîinile în cap de prostiile pe care le-a comis partenerul său de drum.
Orice era după copacul cela, cu siguranță nu era într-atît de tîmpti ca să răspundă la chemarea lui Arneir. Nici o problemă. Dacă copacul nu vine la tine, tu te duci la copac. Conceptul e simplu și tipic pentru el. S-a apropiat de copac în cel mai stîngaci mod posibil însă cu sabia în mînă. Greoi cînd vine vorba de tactică însă avea ceva putere în el, poate chiar prea multă ceea ce l-a băgat în beleaua aceasta chiar de la început. Copacul tot era mai aproape însă după el tot nici o mișcare. Cînd mai mai să ajugă lîngă el, ceva în întuneric a luat-o la sănătoasa. Era mic, părea și acela un copil. Fără să se gîndească mult Arneri s-a pornit după el. Armata l-a făcut mai rezistent însă copacii s-au asigurat că avantajul lui să fie în van. După cîteva minute de alergat, într-un moment de neatenție a sărutat primul copac care a apărut în plină viteză. Așa ceva cu siguranță a durut.

Mai mult

Clădirea în care au intrat era probabil cea mai veche din tot orașul. Intrînd au văzut un coridor lung la capătul căruia cei Cinci deja ajunseră. Norri de data aceasta a fost rugat să rămînă afară să aibă grijă de cîine. Timpul lui încă nu venise. Nici o problemă din partea lui care încă vroia să exploreze interiorul citadelei. Nemaivorbind de faptul că vroia să petreacă ceva timp cu Fanni. Fenle cu greu însă a fost convinsă să i se permită lui Norri să umble nesupraveghiat de dalani sau de ea.
Au mers totuși fără multă întîrziere tot mai departe. Coriduorul era destul de lung, puternic luminat de felinare. Pereții erau înfrumusețați cu picturi gigantice. Toate prezentau scene de luptă a maeștrilor gnomi. Nu le-a trebuit mult pînă au ajuns la capătul coritorului. O ușă masivă din lemn îi aștepta deschisă. Sala tronurilor era deja aproape plină. Voci groase de gnomi se auzeau pretutindeni. Printre ele totuși mai scăpau și cuvinte melodioase ale elfilor sau glasul atît de cunoscut al oamenilor. Printre cei prezenți dalanii cît și Kunn și Void au văzut chipuri cunoscute. Mult mai bătrîni decît la ultima lor întîlnire însă cu focul din ochii lor deschimbat. Străjerii le-au arătat unde să ia loc, chiar aproape de tronurile Celor Cinci erau pregătite unsprezece scaune. Au luat loc toți în grabă după care în sală s-a făcut liniște totală.

-SĂ FACEM LINIȘTE PENTRU CEI CE MERITĂ ASCULTAȚI. TĂCEȚI ACUM, CUMPĂTAȚI, PE URMĂ PREGĂTIȚIVĂ ÎNTREBĂRILE.

Mai mult