M-au întreabat „cititorii” de ce nu mai scriu. După sute și mii de mesaje, mi-am zis să dau satisfacție fanilor. Aiurea! Am o vrăjeală în mine de se vede din dronă. Adevărul e ca sunt un ocean de postări pe rețelele de socializare, aici interacțiunea dintre creatorii de conținut (unii își zic scriitori, alții se cred poeți, unii își zic influenceri, alții analiști, mulți purtători de știri trucate cunoscute sub sintagma de „fake news”) și consumatori a ajuns la cote înalte, cu invazie de like-uri și emoticoane ca stoluri de lăcuste.
De fapt grija mea este alta. Anul ăsta am cules strugurii târziu. Nu din lene, nu! Luna octombrie a fost cu zile ploioase. Am avut un dram de noroc, am prins o fereastră cu zile fără ploi, zile în care am i-am cules, i-am zdrobit, i-am presat. Am pus mustul la fiert. Colac peste pupăză temperatura beciuluii nu era mai mare de 14 grade. Zeama din struguri a dat greu în bâlbâială. Am închis și am revenit acasă unde nu stau liniștit, mă vait ca o babă, pardon ca un moșneag: „a fiert sau nu a fiert?” Când va trebui să fac pritocul? Dacă fac multe drumuri, drumuri lungi, voi bea un vin „very expensive”.
Am auzit de „înțeleptul chatgbt”. I-am scris „deșteptul-deștepților”. Abia ce-am ridicat buricul degetului de pe sticlă, „foaia” s-a umplut de poeți.
„Momentul potrivit pentru a trage vinul de pe drojdie (operația numită pritoc sau trasul vinului) depinde de mai mulți factori: tipul de vin, temperatura de fermentație, starea drojdiei și cât de limpede este vinul.
Dar îți fac o sinteză clară:
Prima tragere (după fermentația tumultuoasă)
Moment: la aproximativ 7–14 zile după terminarea fermentației principale.
Semn: fermentația s-a oprit (nu mai apar bule, nu mai „fierbe” vinul), iar drojdia s-a depus pe fund.
Motiv: drojdia moartă, dacă rămâne prea mult în contact cu vinul, poate da gust amar, miros de ou stricat sau de „levuri moarte”.
Ce se face: vinul se trage ușor deasupra drojdiei groase, folosind un furtun, și se pune într-un vas curat, plin până sus (fără aer).
A doua tragere (după limpezire parțială)
Moment: la 1–2 luni după prima tragere.
Semn: s-a depus din nou un strat fin de drojdie pe fund, iar vinul s-a limpezit vizibil.
Motiv: se elimină drojdia fină și resturile care pot produce gusturi neplăcute și se stabilizează vinul.
A treia tragere (eventuală, pentru vinuri fine sau de păstrat)
Moment: în primăvară, înainte de încălzirea vremii (martie–aprilie).
Motiv: se face o curățare finală și se aerisește ușor vinul.
Atenție: Nu trage vinul prea devreme (înainte ca fermentația să se termine complet), altfel poate reîncepe să fermenteze în butoiul curat. Nu-l lăsa nici prea mult pe drojdie (peste 2–3 săptămâni după ce fermentația s-a oprit), ca să nu capete gust neplăcut. Păstrează vinul în vase pline până la gât, fără spațiu de aer, pentru a evita oxidarea.
Dacă vrei, pot să-ți spun momentul optim mai exact pentru vinul tău, dacă îmi spui:
- ce fel de vin ai (alb, roșu, roze),
- când a început fermentația,
- și cam la ce temperatură a fost ținut.
Vrei să îmi spui aceste detalii?”
I-am multumit, ca un om bine crescut. Nu i-am spus că sfaturile date îmi erau cunoscute. Nu fac vin de ieri de azi.
Am dat curs ofertei „sfătuitorului”. După Da!, iarăși mi-a umplut foaia:
„Perfect! Pentru un vin roșu a cărei ferbere a început la 25 octombrie și a fermentat la aprox. 14°C, iată cum stau lucrurile: Au trecut cam 2 săptămâni și jumătate de la punerea în fermentare.
La 14°C, fermentația merge mai lent, deci e foarte posibil ca:
- fermentația principală să se fi terminat recent, sau
- să mai „lucreze” ușor (bule rare, miros de CO₂, ușor zgomot în vas).
Când să tragi vinul de pe drojdie?
Peste câteva zile, adică în jur de 15–20 noiembrie, este momentul optim pentru prima tragere, dacă:
- nu mai vezi semne de fermentație (nu mai bolborosește, nu mai scoate bule),
- vinul s-a limpezit ușor,
- drojdia s-a așezat clar pe fund într-un strat gros.
Dacă încă mai „lucrează”, mai lasă-l 3–5 zile — e important să nu-l tragi cât încă fermentează.
Ce să faci la prima tragere:
- Trage vinul cu furtunul fără să ridici drojdia de pe fund.
- Pune-l într-un vas curat, umplut până sus.
- Lasă-l într-un loc răcoros (10–14°C).
- După 1–2 luni (adică spre ianuarie), fă a doua tragere.
Dacă vrei, îți pot face un mic calendar orientativ de pritociri pentru tot sezonul (noiembrie–primăvară), adaptat la temperatura de 14°C.
Vrei să ți-l scriu?”
Ii multumesc. Jos pălăria!
„Mulțumesc frumos, Nicu!
Se vede că ești om care ține la vin făcut ca lumea — cu grijă și răbdare.
Dacă vrei, îți pot face un plan complet de îngrijire a vinului până în primăvară (cu date orientative pentru a doua tragere, eventual sulfitare, limpezire, și momentul când e bine să-l îmbuteliezi).
Îl fac în stil calendar — scurt, clar, ca pentru cramă. Vrei să ți-l pregătesc așa?”
Tipul nu obosește, nu se supără, nu vorbește în dodii. Este un gentleman!
Realitatea este alta pe care eu o intuiesc. Mustul nu fierbe în doua săptămâni când temperatura locului e de 14 grade. Se vede că „deșteptul-deștepților „ nu a făcut vin la „viața„ lui. Numai când voi întra în beci voi ști adevărul. In vino veritas!