blogulunucu

Bun, lăsăm peștera lui Ionele și la drum. În dreapta Arieșul Mare După vreo 10 km pe râu e construit un baraj iar de la baza lui spre dreapta cale de 12 km se poate ajunge la casa lui Avram Iancu. Am lăsat-o pe altădată. Ajungem în Albac, localitate cu nume important în istoria noastră. În apropiere se găsește casa unde s-a născut Cloșca ( Ion Oargă ) unul din conducătorii răscoalei din 1784. Tot aici ne oprim și în sfârșit gustăm vestitele plăcinte pe plită cu brânză sau dulceață de afine de care se tot vorbește de când am ajuns în zonă. Și cele mai bune în Albac sunt la doamna Tanța. Să nu le ratați. Nici nu știți ce pierdeți. Tot din Albac spre stânga după vreo10 km se ajunge la casa și gorunul lui Horea ( satul Frăsinet). Timpul nu ne permite. Trecem obiectivul la … altădată.

După ce am savurat plăcintele ne îndreptăm spre Turda, dar mai avem de făcut un popas. Ajungem în comuna Sălciua. Pentru mine un sat oarecare. Dar imediat ce pronunț numele, copiii sar în sus.

– Aaaa, Carmen de la Sălciua.

– Cine e frate Carmen asta de la Sălciua, ?

-Cum nu știi. Vai de capul tău

-Nu știu, na !

Mi se înșiră fără răsuflare marele realizări ale acestei …. cântăcioase, ba sunt nevoit să și ascult una din ”operele” ei. În fine, mergem cu atenție, căci la un moment dat pe dreapta este un indicator micuț pe care scrie ”Cascada Dîldina”. Drumul coboară prin sat și apoi începe să urce. Identic și tras la xerox cu cel de la Scărișoara. Îngust, șerpuit, asfalt super ok, doar că circulația e aproape de zero. Și urcăm și urcăm până ajungem în vârful muntelui. O imagine superbă. În vale undeva se vede o biserică apoi norii și sus de tot noi. Mergem, mergem și deodată asfaltul se termină. Ce facem? Pe unde mergem? Vine o mașină din față.

-Știți cum se ajunge la cascadă?

-Nu, și noi am căutat-o și nu am găsit-o

Uau, nu se poate. Am bătut atâta drum degeaba. Să mergem așa aiurea nu prea ne convine, mai ales că undeva în munți încep să se audă tunete aducătoare de furtună. Ne întoarcem, ce să facem. Dar când să sucim mașina, se mai zăresc două mașini ( altele nu au mai apărut ) venind spre noi. Și bucurie mare. Merg la cascadă. Cunosc drumul. Au mai fost. Ne luăm după ei. Mergem vreo 5 minute pe un drum pietruit și oprim. În vale tunetele sunt tot mai puternice. Lăsăm mașinile cât mai pe margine și ne luăm după … salvatorii noștri. Într-adevăr acolo este o tablă pe care scrie despre cascadă, dar dacă nu ești atent nu vezi că în colțul din dreapta jos e mică mică săgeată care indică și direcția. Adică la dreapta. De fapt, dacă e liniște cascada se poate auzi.

Deci nu continuăm pe drumul cu piatră ( la capătul lui este se zice un restaurant de fițe, dar sa bați drumul până acolo …. ) și sărim un gard care s-a vrut odată a fi electric și urmează o coborâre serioasă pe o pajiște cu iarbă, flori și vaci. Apoi prin pădure și în fine ajungem. Superb. Și ce este și mai interesant e că apa care cade de sus intră imediat sub munte și de acolo iese în partea cealaltă. Deci o apă care dispare așa instantaneu. Ne odihnim, poze, încărcăm bateriile căci urmează drumul înapoi. Și când vezi cât e de urcat te apucă disperarea. A fost nevoi să facem vreo 3 pauze de odihnă.

Ajungem sus. Întoarcem mașina cu mare grijă și direcția Turda. Când ajungem în Sălciua, se văd urmele tunetelor. A ploua serios. Dar noi am fost deasupra norilor și a ploii. Drumul spre Turda, anevoios căci e foarte circulat, cu multe, multe serpentine și dacă prinzi un camion în față e jale.

Cam asta a fost excursia noastră. Locuri interesante, care merită văzute și care ne arată încă o dată ce țară minunată avem.