Ce faci Tristețe printre oameni răi?

Cum mai reziști durerilor pe care

Le bat nebuni în cuie pe umerii tăi,

Vrând ca pe-un hoț de vieți să te omoare?

 

Cum dormi în nopțile pustii când stele

Își varsă strălucirea peste lume,

Iar Tu nu poți să guști un pic din ele

Și nu le poți simți când lasă urme.

 

Mai poți trăi cu toată suferința

Ce-ți curge printre lacrimi în priviri?

Căci n-ai aflat decât doar umilința

Și nu mai știi vreun alt fel de trăiri.

 

Și nu mai știi nici zâmbetul cum este –

Ți-l amintești în vise și atât

Încătușată în singurătate

Și fără măcar dreptul la cuvânt.

 

Ia loc aici, pe scaun lângă masă

Mai zi-mi despre durere și prăpăd.

Cum ai trăit fără să ai o casă?

Mai lasă-mă un pic să te mai văd.

 

Mai lasă-mă să îți hrănesc speranța

Din sufletul pe care îl mai am.

Vom sta în doi până când dimineața

Va da cu razele-i de-argint în geam

 

Te voi cuprinde-n brațe ca tot frigul

Să treacă-n mine ca să poți trăi

Măcar o zi din viața mult prea dură

În care să te văd cum ai zâmbi.

 

Poți să-ți lași trupu-n brațe să îmi cadă,

Poți chiar să plângi peste umărul meu.

Nu mai e nimeni care să ne vadă

Decât pe undeva un Dumnezeu.

 

Ne-am săturat de voi ca de-ntuneric,

Călăi prea neinteresați de-acum de toate.

Aveți în gând să ne luați și pâinea,

Și dreptul de-a trăi în libertate.

 

Ați transformat o țară în ruine,

Precum un cimitir comun – nazist.

Și nu mai știți nici să mimați rușinea

Urmași tâmpți de frigul comunist.

 

Mi-e silă când v-aud jucând de-a țara

Mai prost decât copiii în nisip.

Și-mi plânge inima ca o vioară

C-ați rătăcit atâtea vieți în timp.

 

Să fi murit când ați gândit că poate

N-o să vă simtă nimeni mintea rea.

Și-o să vă bateți joc de lumea care-i

Slugă-n străini la mila  altora.

 

De ce să nu plecați cu toți la dracu’?

Exact așa cum ați venit la noi

Și ați făcut un neam de tot căcatul –

Voi, ce-mpuțiți și coșul de gunoi!

 

De ce ne vindeți vise când în țară-i

Un haos nemaiîntlnit până acum,

Plimbându-vă toți în mașini blindate

Când tot poporul stă desculț pe drum.

 

Vă doare-n cot de oameni morți de foame

Și de copii crescuți orfani de mici

Nu pentru că părinții n-ar fi-n viață,

Ci pentru că i-ați alungat pe toți de-aici.

 

Unde-i potopul să vă pârjolească

În băi de foc și chinuri nesfârșite,

Nici viermii de pământ să vă găsească

Și nici măcar să nu aveți morminte…

 

Să mă înec în ochii tăi, simțind prin moarte fericirea

Apoi să mă renasc prin ei și să îți dărui nemurirea

Ca să te pot iubi chiar dacă pământul n-ar mai exista,

Să fiu al tău prin timpul însuși și tu să fii numai a mea.

 

S-aștern din raze de lumină covoare-n care să te pierzi,

Când îți simt trupul tremurând și închizi ochii să mă vezi.

Cum îți cuprind în buze gura ca noaptea-ntreaga omenire

Și gust din dulcele tău chip ce izvorăște strălucire

 

Mă lasă noaptea să ascult inima ta în piept cum bate

Atât de plină de iubire și totuși în singurătate

Lasă-mă rătăcit în tine până când timpul se oprește

Să te iubesc neîncetat cum nimeni nu te mai iubește

 

Să-ți mângâi din priviri iubirea ca să-ți tresară sufletul

Când îți sărut flămând de tine umerii goi precum pământul

Rămas pustiu în toamna vieții ca cerul încă fără stele,

Căci chipul tău mi-a furat somnul și n-am ce să mai fac cu ele.

 

Lasă-mă rătăcit în tine ca pe o stâncă-n mări străine

Și fii tu val dezlănțuit, întoarce-te mereu la mine

Să pot să-ți împletesc din stele cununi din aur ce se cerne

Că ești nici om, și nici ești înger – Icoana dragostei eterne.

 

Pentru ochii în care te-neci când o privești fără să știe,

Pentru zâmbetul născător de lumină ce se transformă în poezie,

Pentru chipul de înger nebun pe care-l visezi în fiece clipă

Iubește-o cum iubești cerul târziu, iubește-o ca pe o stea rătăcită.

 

Pentru nopți în care nu dormi să-i săruți ochii când odihnește,

Pentru zile în care zâmbești atunci când nevinovat te privește,

Pentru viața plină de soare, având-o alături, simțindu-i suflarea,

Iubește-o! Mai mult decât iubești flori ce-ți îmbracă-n petale cărarea.

 

Iubește-o când ploaia o face să plângă. Și e rece, prea rece afară,

Iubește-o când o cuprinzi  între brațe făcându-i inima-n piept să tresară,

Iubește-o ca să trăiască povestea pe care numai în vise poți s-o trăiești,

Iubește-o pentru că este și e specială, iubește-o pur și simplu pentru că ești!

 

 

Când am plecat nu m-ai oprit o clipă
Și nici nu m-ai strigat. Aș fi rămas
În lumea ta fără să-mi cumpăr pipă,
N-aș fi cântat vreun cântec fără glas.

Azi caut calea să revin acasă
Vreau ca ființa mea să mai respire,
Să scap de întuneric și angoasă,
Să pot să mă înec în fericire.

Așteaptă-mă până-n târziul vieții
În diminețile cu soare sau cu ploi.
Așteaptă-mă zdrobind hain pereții
Ce-au tot crescut atâta între noi.

O să mă-ntorc la tine, finalmente,
Îngenunchiat ori poate-nălțător,
Purtând în ochii mei niște portrete
Cu fiul bun și cel risipitor.

Vor fi imagini dintr-o viață fără tine,
Nu oarecare viață – viața mea
Cu multe zile ce mi-au fost străine
Deși pe toate le puteam avea.

O să mă judeci pentru libertatea
Cu care m-am distrus atâta timp,
Lăsându-mi baltă toată demnitatea
Spre a atinge marele Olimp.

Așteaptă-mă până-n târziul vieții –
Voi fi acolo unde te-am lăsat
Când căutam în zorii dimineții
Ceva ce până astăzi n-am aflat…

Suntem copiii nimănui la noi acasă,
Căci am lăsat străinii să ne vândă.
Le-am dat în loc și pâinea de pe masă
Și am fugit de ei să nu ne prindă.

În prag de dependență libertină
Ne vezi oriunde pe pământ sub soare
Cum încercăm să câștigăm o pâine
Cât timp acasă pârlogesc ogoare.

I-am tot crezut de ani și ani de zile,
I-am ajutat să-încerce să ne-ajute.
Dar nu au învățat decât să mintă,
Și sărăcindu-ne de-acasă să ne-alunge.

Avem în schimb copii ce-și văd părinții
Mai rar decât simt lacrimi reci pe față.
Suntem săraci, deși avem condiții
Și haine noi în orice dimineață…

In memoriam

Cine suntem? De-atâta timp născuți, crescuți și îngropați

Ca niște câini în cimitire sub cruci de fier în timp uitați,

Ca niște câini muncim de zile și nopți întregi nu odihnim

Ca-ntr-un final, pe patul morții, neputincioși, slăbiți – pierim…

O da, pierim! Nici nu ne stingem, nici plecăm –

Căci până și durerea noastră în ochii casei o lăsăm.

Și nu luăm decât o cruce să ne apese în pământ,

Iar în sicriu abia de-ncape un chip stigher, trist și flămând.

Flămând de viață, de iubire, de-mbrățișări și fericire,

Flămând de zâmbete curate și de căldură în privire.

Flămând de ani pierduți în ceața ce tot ascunde tinerețea

Rămasă-n amintirea celor care-ți păstrează frumusețea.

Să-mi dați un nume după soartă – un om cu inima în palmă,

Un om care muncește-o viață până când uită să adoarmă.

Un om? Un sclav ce are dreptul să-ndeplinească voia Lui

Și cam atât… Destine oarbe, că suntem câinii nimănui…

Ultima noapte citadină și plouă ca-n târziu de toamnă,

Orașul învechit de oameni încă încearcă să adoarmă.

În ceața rece și pustie un felinar mai licărește –

Lumina lui ultima noapte, ultima clipă o trăiește.

Pustiu de gheață se întinde peste clădirile bătrâne,

Iar visul lui de primăvară, o iarnă are să-l dărâme

Și n-o s-atingă infinitul pe care-atâta la râvnit,

Căci sărăcia și blândețea cu câinii răi, l-au omorât…

Copacii dezgoliți prin parcuri nu pot să mai oprească vântul

Ce-l clatină din temelii când se cutremură pământul.

E plin de lume ce-l iubește când îi oferă pat și masă

Și totuși e atât de singur, căci pleacă toți, se duc de-acasă.

Ultima noapte citadină. Un parc cu felinare sparte,

Iar cerul care nu mai plânge îmbracă haine-ntunecate.

Sânt picături de ploaie reci ce se transformă-n fulgi de gheață

Și văd orașul cum se stinge. Poate în moarte va fi viață!

E seara dinaintea furtunii, iubito! Iartă-mă.

Îmi las capul în palmele tale şi plec, Tu aşteaptă-mă –

Mă întorc la apus, la apus de zile, de mine –

Acelaşi eu, nebun, singuratic şi trist… Trist ca un câine.

 

N-am ales eu să mor mai devreme decât ar fi timpul,

Dar Ea a venit după mine acum, orbeşte crezându-mă tipul

Pe care Destinul i l-a urzit. De câtă vreme!

O să mor şi nici n-o să te văd, o să-mi trimit sufletul să te cheme.