un like va rog ;;)  multumesc :3

Durerea.

De ce ne place sa o simtit pe pielea noastra? De ce iubim suferinta si nu orice fel de suferinta,cu tocmai cea provocata de noi?

De ce ne torturam mintea cu ganduri negre? De ce ne chinuim biata inima?

De ce ne irosim lacrimile?

Unde-i fericirea?

Sterge-ti lacrimile. Controleaza-ti gandul,distruge orice urma de durere si inima se va vindeca de la sine.

Dar…e greu.

Si s-a dus…

Speranta ca desi te arunci in gura leului,nu te mananca.

S-a dus…

De ce sa mai speri oare? Iti faci rau tie. Traiesti cu iluzia ca esti in paradis cand,de fapt,esti adanc afundata in cel mai arzator infern. Si te arde. Trebuie sa suporti. E doar vina ta,a fost doar alegerea ta.

Acum mori ! Tu ai ales calea asta,tu  ti-ai dezgolit sufletul in fata lui,tu i-ai permis sa-ti smulga pana la ultima bucatica de inima,acum nu mai e nimic de facut.

Capul sus ! Si fara inima,esti cea mai puternica ! Pentru ca inima ta ii apartine lui.

Drumurile sunt grele…dar placute intr-un final.

Grele,si nu ma refer la greutate din punct de vedere fizic,sa spun asa. Nu conteaza cat de obosit esti,cat ai dormit si cat ai stat cu teama. Daca ai pierdut statia in care trebuia sa cobori ? Daca o sa-ti uiti un bagaj? Daca persoanele care or sa fie cu tine,nu o sa-ti inspire incredere si o sa trebuiasca mereu sa stai cu grija?

Greutatea acea care te face ca atunci cand trenul vine,si tu-l astepti cu nerabdare sa ajunga la peron,nerabdarea aia sa se transforme in lacrimi, incerci din rasputeri sa ti le opresti,pentru ca nu vrei ca si ceilalti sa verse lacrimi pentru ca tie ti-e greu. Opreste-te ! iti spui,si incerci. Si intr-un final reusesti,dar sufletul iti urla,de durere,nu vrea sa paraseasca locul acela.

E greu sa te imparti intre doua locuri,sa le iubesti cu aceesi intensitate . E greu sa te imparti intre doua familii. Sa stii ca o lasi pe una ,pentru a ajunge la cealalta de care iti e atat de dor. Si cand ajungi acolo,ii duci dorul celeilalte.

Stii ca ai fi putut evita asta,dar nu ai facut-o. Ce te asteptai de la o copila fara minte? Ma bucur ca gandim in acelasi mod. Nimic. Nu mai poti repara trecutul. Tot ce poti face e sa iti imparti inima,cand esti acasa,ea sa-ti zboare,cu gandul la cealalta casa a ta. Partea buna e ca ai doua case. Nu le vreau ! Una imi era perfect. Una…

Privesti bezna de afara de pe geamul trenului,tot ce vezi in zare sunt luminite,mii chiar,care iti spun ca acolo,undeva,exista viata,oamenii isi duc traiul. Inauntru,intalnesti oameni,cu povesti,infiripi prietenii chiar. Povesti incredibile,ochi sinceri,pe care nu poti decat sa-I privesti cu drag. Oameni care lupta pentru viata lor,zi de zi. Tu ce faci ? Te plangi . De ce? Pentru ca esti prea sanatoasa? Pentru ca ai posibilitatea sa te imparti intre doua lumi ? Pe altii,trenul asta poate-I duce spre ultimul drum…

Bucura-te de ce ai. Ai avut parte de o vacanta minunata. Ca nicicare alta. Fiecare e diferita in felul ei.

Sangele-mi e invadat de prezenta ta. Te simt pasind prin fiecare artera si vena,simt cum trupu-ti in mersul grabit imi atinge fiecare hematie,cum le tulbura si-mi face sangele sa fiarba. Imi dai pulsul peste cap. Doar tu-mi amplifici bataiile inimii.

Acum,cand te am mai aproape,te indepartezi. Si nici nu a venit timpul. Mai stai putin. Mai lasa-mi sangele sa respire prezenta ta,sa se incarce cu bucati  din tine. Mai refa-ti traseul prin viata mea. Ajunge-mi la inima si arata-mi ca ma iubesti cum o faceai odinioara. Mai bate o data cu inima mea.

Bate cu ea …si in eternitate.

”You’re in my veins, and I cannot get you out !”