Patrunjelverde's Blog

1. Ma enerveaza oamenii care vor egalitate cu cei care-s mai sus decat ei, obligandu-i pe acestia sa ii traga langa ei, nu incercand sa urce singuri. Si daca aia nu-i ajuta, ghici cine e rau si egoist? De fapt, ei nu vor, ei de fapt se cred egali cu ceilalti. Da, sustin egalitatea, dar nu prin asemenea mijloace.
2. Ma enerveaza afirmatiile de genul: prietenul adevarat nu te judeca si te intelege si te lasa sa faci ce vrei si face si el ca tine. Pardon! Un prieten adevarat iti da o palma dupa cap cand vede ca o iei pe aratura. El incearca sa te fereasca de ce crede ca e rau pentru tine. Daaa! E viata ta! Si faci ce vrei cu ea. Atunci de ce ii mai pierzi timpul cu lamentari si pareri de rau cand dai cu nasul in rahat? Traieste-ti viata! Si cum nimeni nu e perfect, nici tu nu esti. Nici eu. Si consider ca e o dovada de prietenie sa ti se zica cand gresesti. Insa…oamenii care (te) judeca sunt frustrati. Si iti vor raul. Si nu te-au considerat niciodata prietenul lor. Mai bine unul care te aplauda si te pupa undeva.
3. Urasc insistenta. NU oamenii, ca printre insistenti sunt si unii la care tin, desi uneori imi vine sa le dau cu ceva in cap. De mai multe ori. Insistent. Si mai ales urasc cand oamenii astia, desi stiu ca ma enerveaza insistenta, tot insista. De la inceput, ca sa nu sochez cand incep sa imi arat partile negative, ii pun in tema: vezi ca ma enerveaza cutare lucru, aia, aialalta,…insistenta. Pai, daca esti avizat si tot o faci, ce sa mai zic?
Eu niciodata n-am fost insistenta. Perseverenta da. Dar insistenta ma scoate din sarite, asa ca nici eu n-o pun in aplicare pe altii. Intreb, cer. Daca am raspund pozitiv din prima e bine. Daca nu, nu insist. Nu-mi plac da-urile fortate.
Exemple de insistenta:
Urasc vanzatorii insistenti-toti am avut de-a face cu ei. Si cersetorii care suna de 3 ori intr-o zi la poarta ca sa le dai bani. Si daca le dai 2 lei, iti cer 10. ( caz patit). Etc.
Sau: – Ce faci?
– Citesc o carte.
– Ce carte?
– Ceva de pierdut timpul.
– Cum se numeste.
– Nu conteaza…
– Spune, poate o stiu.
– Nu e interesanta.
– Spune totusi, poate imi place.
– si aici urmeaza un raspuns neortodox rezultat al nervilor care au avut un parcurs ascendent de-a lungul discutiei. Si iar ajungi sa fii ala rau, pe care l-a durut gura sa zica ce carte citeste. N-am dreptul sa nu vreau sa stii ce carte de rahat citesc? Am zis ca citesc doar ca sa nu mint ca fac altceva. Atat. Dar parca uneori e mai bine sa minti. – Ce faci? – Stau. Asa sigur nu mai urmeaza intrebari insistente. Poate.

Concluzie: si-atunci imi vine sa cumpar o pusca.

The end. Nu mai insist.

Se dă textul:
Împărăția lui Nimănui
A fost odată ca niciodată, câ de n-ar fi nu s-ar da la știri. A fost odată o împărăție mare (sau mică, nu se mai știe) și frumoasă, ca toate împărățiile. Și era condusă de un împărat puternic, ca toți împărații. Și trăiau în împărăția asta oameni, ca toți oamenii . Împăratul nu mai putea de dragul lor și îi ocrotea ca pe copiii lui: taxe, impozite pentru cei amărăți instituia, pe șmecheri în funcții numea, cu stânga și cu dreapta în carne vie tăia, toate erau cum voia. Azi așa, mâine așa, poporul nu a mai rezistat și a vrut să dea o lovitură de stat. Dar cum să facă, cum să dreagă, pe cine conducătorul lor s-aleagă? Că doar unde s-a mai văzut lovitură de stat fără șef, fără o căpetenie care să-i conducă spre victorie? Și nici asta nu era de-ajuns, musai ajutor extern, de la alte împărății, era necesar, că împăratul era puternic, ca zmeul cu 7 capete. Și s-au pornit rebelii cu jalba pe la împărați, socotind că ăia or fi mai de Doamne ajută, să le ceara sprijin.
– Cum nu? Vă ajutăm, cu dragă inimă! – au spus împărații, ca niște împărați buni ce erau.
– Dar cu o condiție-zise unul. Eu să fiu șef!
Altul, cum îl auzi, și sări:
– Ba eu, că-s mai moțat?
– Ba eu, că-s mare-n stat.
Și s-au pornit, Doamne, a se certa și-a se-njura, de-ți venea să-ți iei câmpii, zicând: halal împărați!
Și cum se mângâiau ei din vorbe, poporul își vedea mai departe de ale lui: plătea taxe și impozite, se lăsa călcat în picioare și înghițea în sec. Iar dintre toate, cel mai rău o ducea poporul împăratului cu pricina. Până la urmă, sătui de povești pe pită, rebelii au pornit răzmerița. Și se luptau ei zi de vară până-n seară – soră cu frate, mamă cu tată, pe viață și pe moarte. Și nimeni câștig nu avea, doar unul câte unul murea. La un moment dat, văzând ei că mai mult cu pierderi se lasă, sărmanii oameni au lăsat baltă casa și familia ce le-a mai rămas și au încercat să fugă în alte împărății. Dar să vezi și să nu crezi! Granițele erau închise, că vameșii erau duși la biserică ca să se roage pentru amarâții din țara lui Nimănui. Aflaseră, ca și ceilalți, de la televizor, că e mare prăpăd acolo. Și milă le mai era, măiculiță, de sărmanii oropsiți. Și milostivi și darnici peste poate se socoteau cum să ajute. Unii, auzind că cei de colo n-au ce mânca și-au uitat cum se rumegă, au socotit de cuviință să trimită un transport de gumă de mestecat. Filosofii nu s-au lăsat mai prejos și au luat și ei măsuri: au format organisme de apărare ale drepturilor omului, de binefacere și ajutor-fiecare cu șefii lui, se înțelege- care organizau lunar dezbateri , simpozioane și alte discuții importante despre război, foamete și moarte. Și, din când în când, se mai trimitea câte un convoi cu gumă de mestecat sau cu alte cele, rupte de la gura celor sărmani. Iar împărații, mândri nevoie mare, se băteau cu pumnii în piept și se făloșeau cu dărnicia lor.
Între timp….acolo, oamenii continuau să moară. Ce altceva ar mai fi putut să facă? Strigau ”ajutor!” în dreapta-toți erau surzi, își arătau morții în stânga-toți erau orbi. Doar erau oamenii lui Nimănui, singuri și de nimeni băgați în seamă. După o vreme, curajoșii insurgenți au câștigat războiul, împăratul a fost anihilat, iar în locul lui a fost ales, prin vot democratic, un nou împărat. Acesta, când s-a așezat pe scaunul domenesc , dintr-o dată a fost pătruns de spiritul puterii. Și, luând sceptrul în mâini…a început să conducă cu bunătate și cu dreptate: taxe, impozite pentru cei amărăți instituia, pe șmecheri în funcții numea, cu stânga și cu dreapta în carne vie tăia, toate erau cum voia.
Și-am încălecat pe-o șea și iar de la capăt o vom lua!
Temă de casă:
1. Despărțiți în silabe: demnitate, maturitate, milă, înțelegere și respect.
2. Alcătuiți propoziții folosind cuvintele de la punctul 1, raportându-vă la situațiile din text.
3. Compararți atitudinea împărațiilor cu cea a copiiilor de pe maidan!

In primul rand, ii multumesc ca mi-a dat un motiv sa scriu din nou, dupa o pauza destul de lunga.

Apoi ii multumesc pentru perseverenta ei in a ma enerva aproape zilnic.

Ultima reusita: eternul caz al profesorilor batausi, spagari, prosti… Si eu sunt cadru didactic si da! Ma enervez! Normal! Si nu ma ma simt! (cum ar zice unii). Simt insa ca mi se urca nervii in crestetul capului cand vad cum majoritatea profesorilor (am zis MAJORITATEA, nu toti) e umilita de o clica de nesimiti, care nu cauta altceva decat sa castige bani de pe urma asa ziselor stiri…DE SENZATIE sau de ULTIMA ORA.

Daca e sa evaluam munca profesorilor raportandu-ne la comportamentul presei…CLAR…avem profesori de cea mai joasa speta! Altfel nu aveam asa televiziuni si ziaristi tampiti!

Am vazut ca multi isi dau cu parerea si zic ce le trece prin cap. Pai sa mi-o dau si eu…daca tot sunt in domeniu. Chiar daca nu ma intreaba nimeni…ca presa stie mai bine!

1. Majoritatea profesorilor isi vad de treaba cum pot si ei…Ca doar traim in Romania si salariul nu creste singur pe garduri. Ca unii au un stil de predare depasit, ca unii sunt mai eficienti decat altii…in ce domeniu sunt toti profesionisti? …A da, in presa! Da, sunt lichele, gen invatatoarea aia si altii care cer masini si lingouri de aur (RUSINE!), dar pentru asta nu trebuie SA GENERALIZAM!

2 Sunt elevi care vor sa invete, respectuosi, curiosi, perseverenti… Bine ca inca mai sunt! Aveti voi insa grija sa dispara specia asta in curand (aviz presa si lichelele de mai sus).

3 Nici parintii nu sunt BAU-BAU! Problema tine de comunicare. Daca tu, ca si profesor, tii legatura cu ei, le prezinti rezultatele muncii tale, ce faci cu copiii la clasa, le arati ce materiale ai folosit, ii implici in activitati, nu cred ca ei ar refuza sa te ajute si sa te sustina (asa cum pot).

4 Cel mai mare scandal tine…normal…de bani. Vai, parintii si  elevii au fost obligati sa dea bani!!! Daca AU FOST…rusine celor care i-au obligat! Insa cred ca AR TREBUI SA SE SIMTA EI DATORI sa ajute! Pana la urma ei BENEFICIAZA de ceva! Merg la mecanic-platesc, merg la coafor-platesc, cumpar tigari-platesc. Da, stiu, se zice ca educatia ar fi gratuita…dar, in conditiile in care statul nu te ajuta cu aproape nimic si te pune sa cauti resurse in comunitate…(ei bine, si parintii fac parte din comunitate), atunci sa imi spuneti voi solutia! Si chiar daca eu, ca profesor, nu iti zic DA-MI BANI, ai putea sa te gandesti ca materialele alea pe care le vezi afisate in hol nu se cumpara singure. Desi multi am cumparat din banii nostri O GRAMADAA DE MATERIALE (de la topuri de hartie la imprimante)- bineinteles ca asta presa nu zice, ca nu da bine-, nu cred ca e normal ca eu sa platesc pentru munca mea. De obicei stiu ca se iau bani!

Ar mai fii multe de zis. Subiectul pare inepuizabil! Vreau doar sa mai zic ceva:

Le multumesc parintilor pe care i-am avut pana acum pentru ca mi-au demonstrat ca vorba presei…nu e litera de lege.

P.S. Cand parintii nu isi permit sa deschida portofelul…ar putea sa contribuie cu materiale…lucreaza la o fabrica de hartie…poate sa aduca un carton, un top de hartie pentru xerox…la o fabrica de textile…vopsea, materiale… Poate cunoasteti vreun patron care are punga larga. Puteti ajuta in multe moduri…Iar profesorii ar trebui sa se adapteze la clasa pe care o au…Poti preda si fara sa ai ultima generatie de calculator sau de proiector in dotarea scolii!

Atat am avut de …scris! Deocamdata! Astept inspiratie de la presa!

Nu stiu pe altii …dar pe mine ma enerveaza (printre altele :D) la culme nevesticile alea (nu nevastuicile-sau poate) care parca si-au facut un tel din a-si denigra casatoria. Acest gen de ~auto-victime~, dupa ce si-au pus lantul de gat de obicei inainte de a disparea ultimul barbat de pe pamant (adica in graba), au constatat dupa ca viata de femeie ~in randul lumii~ nu e asa roz cum credeau ele. Si atunci incep sa faca diverse chestii-de compensare (sa manance in exces, sa bea, etc.), ce stiu…chestii de-alea la moda printre femeile maritate. Si mai ales sa-si deplanga soarta. Avand marele noroc (dupa unii) /ghinion(dupa altii) de a ajunge la venerabila varsta de 30 de ani fara a gusta din deliciile (veninul) casatoriei, nu de putine ori am avut placerea(nesansa) de a mi se tine un discurs despre ~binefacerile~ ei tinut de una dintre aceste sotii model. Dupa ce in prealabil se face introducerea obisnuita:

– Nu te mariti? si se insista cateva minute ca maritisul trebuie sa fie marele meu tel in viata, vazand ca nu au cu cine se tree usor spre: Las ca este vreme. Ce-i al tau e pus deoparte (sesizati fatalismul, ~saraca~,~e prea pretentioasa~) , pentru ca in final sa aflii cu stupoare) cat de rau e sa te mariti:

– Lasa.draga, nu te grabi, ca nu pierzi nimic! Nu stii ce greu e sa fii femeie maritata! Las ca vezi tu!

Maiculita! Ete, frate, ce noroc am c-am scapat! Bine ca nu m-am maritat, ca nu stiu ce ma faceam!

Cum ma descurcam eu sa am barbat  care sa-mi repare totul, sa ma plimbe cu masina, sa mai aduca un salariu in casa? Ce ma faceam cand trebuia sa ma duc cu el la chefuri, cand eu vroiam sa merg singura? Si mai ales, nu pot sa concep ce viata de napasta as fi dus daca as fi avut sexul asigurat zi de zi. Multumescu-ti, Doamne, ca nu m-am maritat! Bine ca mi-au deschis ochii aceste femei de treaba!

P.S. A nu se crede ca le invidiez. Insa cred ca fiecare doarme cum isi asterne. Si mai cred ca aceste femei ar merita o mama de bataie de la sotii lor petru ca, dupa mine, ele reduc rolul lor in familie la zero. Nu ma refer la femeile maltratate-acelea de obicei nici nu prea spun altora prin ce trec, ci la cele care le gasesc companionilor nenumarate hibe precum: se uita la meci (si voi la telenovele), nu lasa capacul la WC, nu ma intelege ( nici eu), si iti arunca in fata caaat sunt ele de ocupate pentru ca, de exemplu, fac mancare mai multa (sa-si faca si el ca de aia are maini-aici ele ar gandi: blasfemie! Cum sa gateasca un barbat? Asta e treaba femeii!…Si iar revenim la obligatii si reguli: Toti trebuie sa ne casatorim (nu stiu de ce, asa trebuie),barbatii trebuie sa….dar maaai ales femeile casatorite  trebuie muult mai multe sa faca ( mancare, curatenie, de-astea-foarte greu-cele nemaritate nu fac) . Numai ele. Barbatii nu! Nici invers. E grea casatoria! Mai ales pentru femei.

Uneori, din lipsa de inspiratie, se intampla sa caut cate o reteta pe google. Dupa ce se trec prin filtrul gustului personal retetele  aleg cateva  care intrunesc, dupa imaginatie, conditiile de a satisface papilele gustative. Apoi, ca intr-un forum democratic, retetele se dezbat in familie. Castigatoarea e aleasa cu majoritate de voturi. Urmeaza partea cea mai importanta. Adaptarea! Adica la noi in casa niciodata o reteta nu se pune in practica exact asa cum e preluata. Noi nu imitam ca si chinezii, noi…ne punem amprenta personala.

Sa va dau un exemplu:

Conopida cu smantana cascaval si sunca – reteta originala,

Reteta familiei: Conopida e 8 lei kg, punem cartofi. Smantana e grasa-punem lapte, in loc de cascaval mai buna e branza ca de-aia avem. Iar in loc de sunca merge si salamul.

De asemenea daca reteta contine ceapa – se elimina. Ce mai conteaza un felie de ceapa? Carnea ii da gustul. Se scoate din ecuatie si patrunjelul, verdeata fara gust, precum si orice leguma, fruct, planta sau condiment cu nume exotic: curcuma, rozmarin, maghiran, sofran, cuisoare, mango, rodie, papaia, inlocuindu-le, dupa buget sau anotimp cu marar, cimbru, tarhon, vegeta, mere, pere (in panere) ca doar…suntem patrioate, mancam autohton, ce naiba mai e si aia curcuma? Iar untul devine, prin minune, ulei. Dovlecelul ajunge sa se numeasca cartofi, puiul de transforma in curcan, iar costita noi o mai strigam si slanina.

Cert e ca intotdeauna rezultatul final e pozitiv. Cel putin cantarul o dovedeste.

Pofta buna!

Nu, nu e o lectie de matematica! Capacitatile mele vizavi de aceasta materie au fost si sunt limitate. E vorba despre oameni. Si alt gen de limite. Limite ce tin mai ales de nivelul de gandire, intelegere si acceptare al oamenilor. Limite de gandire legate de ceilalti sau chiar de noi insine. Cand ne judecam pe noi ( nu pot sa fac asta, nu sunt capabil) ne impunem propriile ziduri. Alte ziduri ne sunt impuse de altii – dar acestea sunt fragile daca noi le doboram cu vointa noastra. Periculoase sunt cele ridicate de propria noastra minte. Oare de ce ridicam ziduri? Din incultura? Prostie? Lacune sentimentale? Din mandrie?

Toti auzim (sau spunem) cel putin o data in viata: Ce incuiat! Ce obtuz! Nu vede decat ce vrea el! Si gandim despre el ca este…limitat. Ca traieste intr-un cocon, din care refuza sa iasa, oricat am incerca sa-i demonstram…ca noi avem dreptate.

Noi, cei cu mintea deschisa. Sau cum se spune acum…open-minded. Ce-o fi open-minded? Eu as intelege: sa ai mintea si inima deschisa pentru a accepta si alte viziuni despre lume, viata, om, societate, sau chiar despre sine, etc. Sa accepti diversitatea. Dar nu o acceptare in sensul de superioritate, ci una cu sens de intelegere, o acceptare a unui frate care se afla  pe pozitii egale cu tine.

Cred ca nici cel care ataca, nici cel atacat (cel incuiat adica) suntem limitati. Niciunul nu-l intelege pe pe celalalt.

In general, oamenii inteleg prin open-minded cam atat:

– sunt deschis sa-ti acord buna mea vointa de a te accepta pentru ca in infinita mea superioritate, vreau sa iti fac un bine pentru care vreau sa imi fi vesnic recunoscator; acest om se simte un fel de Dumnezeu cand declara: sunt open-minded!

sau

– ideea e legata de sex: pentru barbati – sunt deschis sa am o relatie cu tine, chiar daca am nevasta, prietena (dar nu sa ma insor cu tine daca ai mai avut tu prieten);

pentru femei – sunt deschisa la posibilitatea de a avea o relatie cu tine chiar daca esti insurat (m-as si marita cu tine, daca divortezi, dar numai daca nu-i dai si toata averea);

Cam asta inseamna (in practica) sa ai o minte deschisa. Personal nu cred ca e cineva cu o astfel de gandire. Toti judecam, criticam, impunem celorlalti propriile opinii, ne enervam cand nu vor sa ne asculte. Toti traim intr-un cocon, pe care il amenajam dupa propria placere. Si ne simtim bine in el. Iar cand ii vedem pe altii in casutele lor de sticla, cum se simt si ei bine, desi casutele lor sunt diferite de ale noastre…ne enervam, ii judecam.

Suntem open-minded doar cand ii raportam pe ceilalti la modul nostru de viata. Nimeni nu are o capacitate atat de mare de intelegere incat sa fie cu adevarat deschis.

O fi cineva cu adevarat open-minded? Nu stiu. Las sansa posibilitatii de a fi. Am limitele mele, insa incerc sa le…maresc. Poate sunt inca prea limitata ca sa gandesc: nu exista limite! Cred insa, ca incet-incet, cu vointa, toti putem zgaria sticla casutelor mentale in care locuim si, cine stie cand, le vom sparge. Si vom cadea… caci zidurile gandirii noastre au cazut…si ne vom speria…dar ne vom reveni pentru ca vom vedea ca am cazut intr-o mare infinita de posibilitati. Trebuie doar sa fim cu adevarat open-minded! Pentru a vedea cu adevarat lumea nu trebuie decat sa iesim din casa! Din casa propriei noastre gandiri!

Depresia-semnul ca da egosimul pe-afara. N-am auzit pe nimeni sa fie depresiv pentru altii. De exemplu ca sunt altii mai saraci ca el sau mai bolnavi, ca altii sunt tristi. Nu. TOTI ne gandim la NOI. Vai ce naspa e viata asta! Ca N-AM EU, NU SUNT EU, NU POT EU. Si culmea! Cei mai depresivi nu sunt si cei mai saraci, bolnavi, nu au cele mai mari probleme. Dar INTOTDEAUNA depresivii SE CRED cei mai napastuiti. NU STII TU PRIN CATE TREC EU, EU TRAIESC O DRAMA, TU HABAR NU AI, TIE ITI MERGE BINE! Da, eu o duc ca in sanul lui Avram, tu, depresivule, esti napastuit de soarta. Spune-mi ce iti lipseste? Majoritatea lipsurilor tale au o cauza: tu! Majoritatea problemelor sunt rezultatul deciziilor pe care le-ai luat in viata. Sunt si exceptii, dar de obicei exista o vina personala. Si cred ca toti avem momente din astea. Insa exista o diferenta intre noi: unii iau masuri sa scape de ea, altii, din contra se imbaiaza cu placere in lacrimile depresiei. Mai ca le place sa fie depresivi.
Unii ar spune ca depresia e un apanaj al oamenilor inteligenti. Eu as spune ca e un apanaj al lenesilor egoisti.
Am o solutie pentru depresivi: GO TO WORK!Depresia nu rezolva nimic. Doar ii deprima si pe altii.
P.S.: Am trecut (si voi mai trece) si eu prin stari din astea, egoiste. Sper insa sa am, de fiecare data, puterea si vointa de a le depasi.
Si nu  sunt o optimista cu capul in nori.
LA MULTI ANI, ROMANIA!

1. Te trezesti cu o ora mai devreme. Iei un mic dejun copios si sanatos. La plecare nu uita sa iti saluti parintii sarutandu-le mana;

2. Cam la 15 minute de la terminarea orelor sosesti acasa incarcat cu un teanc de carti imprumutate de la biblioteca. Le arati carnetul de note. Ai luat un 10 la mate si unul la romana;

3 Dupa pranz (nu uita sa mananci tot din farfurie si sa lauzi talentele culinare ale mamei) te indrepti spre camera ta si, lasand usa deschisa, te apuci sa iti faci temele. Iti exprimi dezamagirea ca este prea usoara si iti pregatesti singur exercitii suplimentare;

3 Seara nu uita sa iei cina. Apoi, cerandu-ti scuze, te retragi din nou in camera. Vrei sa mai rezolvi cateva probleme la matematica. Daca te suna un prieten si te cheama la el il refuzi politicos. Mai ai inca teme de facut.

4. La ora 9 seara iti pui pijamaua si iti le spui parintilor: Noapte buna. Dupa ce, mai intai, ai baut un pahar mare de lapte.

Nu vor stii ce i-a lovit!

Ce naspa ar fi viata fara aceasta descoperire epocala!

Cine ne-ar mai arata intr-o clipa intreaga viata daca nu ar fi facebook-ul?

Cine ne-ar zice cate vieti am trait?

Cine ne-ar spune cum te cheama in chineza, indiana sau cacareza daca nu s-ar fi inventat facebook-ul?

Cand vrei sa stii cand vei da coltul apeleaza la …facebook!

Daca vrei sa aflii ce iti place… intreaba facebook!

Daca vrei sa stii ce mai fac prietenii… nu ii cauta! Cauta pe facebook!

Tot de pe facebook poti afla ca esti un animal, ca vei muri lovit de o frunza, ca numele tau inseamna ”caine lovit de streche”, ca vei avea o singura zi norocoasa in viata, care nu va fi ziua nuntii ( pentru celibatari) sau ca semeni  cu un desen animat.

Ar trebui sa ne ploconim in fata acestui colos atoatestiutor. Lumea a renascut cand a aparut facebook! Un nou Big Ben! Big Like!

Acum vreau sa intru si eu pe facebook ca sa aflu cum ma cheama si cine sunt. Si eventual ce-am mancat si ce-am baut ( si pe cine-am strans in brata) :)) Multumim facebook ca ne ajuti sa existam!