Năpârca, șopârla fără membre, șarpele de sticlă, șopârla apodă, variate denumiri pentru o aceeași specie; până recent se considera că exemplarele de pe la noi sunt din specia Anguis fragilis, dar de o vreme se consideră că în această parte a Europei trăiește Anguis colchica (anterior considerat subspecie, Anguis fragilis colchica, sau Anguis fragilis colchicus).
…
Gălbiorul migrator sau fluturele gălbiorul migrator (Colias crocea sau C. croceus). În seria de imagini postate pe blog sub denumirea de Colias sp. este și un exemplar care a fost determinat de către dr. Vizauer Csaba ca fiind Colias crocea (mai multe despre povestea fotografierii lor și despre genul Colias se pot vedea la acea postare). Este vorba de acel fluture din centrul imaginii care are aripile cu o culoare mai portocalie, față de ceilalți care seamănă dar au doar galben. La postarea asta sper să se adune o serie de imagini din ce în ce mai reprezentative cu specia.
…
O atracție pe plan profesional față de fluturi nu am avut la modul special, și nici azi nu am. Mai mult ca spectator al frumuseții lor, a face când și unde niște poze; și eventual de îmi face o impresie despre ceea ce se cunoaște din lumea lor. Am fost implicat în niște proiecte cu o specie de fluture, Colias myrmidone, dar mai mult pe editarea unor texte, realizarea de imagini inclusiv din dronă cu habitate cunoscute ale speciei în niște situri Natura 2000 din zona centrală a Transilvaniei, organizarea unei conferințe internaționale legate de subiect – când în județul Cluj au venit experți lepidopterologi interesați de Colias din multe țări ale Europei, parte de activități cu managementul voluntarilor care făceau activități de monitorizare a speciei șamd. Cu ocazia acelor proiecte am aflat tot felul de chestii legate de acești fluturi, dar asta nu a schimbat în esență starea subiectului pentru mine. Sunt pe la noi câteva specii ale genului Colias, și am remarcat că până și la exemplare aflate în colecții muzeale sau în fotografii macro unde se văd toate detaliile, există situații în care experți diferiți aveau păreri diferite despre încadrarea taxonomică a unor exemplare. Ce să zic de fluturi vii din teren, care nu se lasă ușor analizați. Faza că mai multe specii vin dispre sud în fiecare vară, migratori, eventual au una sau poate câteva generații dezvoltate pe la noi iar toamna mor cu toții, ajunge să complice și mai mult situația; din câte am auzit Colias myrmidone este cel care are populații stabile pe la noi, care nu depinde de venirea evemplarelor dinspre sud ci genofondul lor se păstrează de la an la an, decenii și poate secole în locurile unde există populații ale acestei specii. Am mai înțeles că e posibil ca anumite specii de Colias să se hibridizeze între ele, dar nu se prea știe dacă urmașii lor sunt fertili sau sterili sau ce e cu ei; rezultă deci pe lângă forme/ exemplare tipice diferitelor specii o serie de altele care sunt greu spre imposibil de încadrat până și pentru specialiști. Cumva a reieșit din toată povestea asta că până și a clarifica ce specii de Colias avem în anumite zone, e o poveste destul de… la limită.
În ceva zi de vară târzie, toamnă 2025 am oprit la limita județului Harghita, exact la marginea județului Mureș (între Archita și Mujna). Erau acolo lângă șosea niște locuri în care erau adunate câteva zeci de exemplare de fluturi din genul Colias; poate că erau cam 40-50 de fluturi. Unii plecau, alții veneau, unii stăteau pe substrat de unde încercau să obțină săruri minerale, poate puțină umiditate. Era căldură, erau foarte active și nu aveai nicio o șansă să faci imagini decente macro, că te întinzi pe jos pentru a îi fotografia de aproape. Ceea ce era posibil, era să încerci să te apropii cu aparatul de ei și să faci cam la plezneală niște poze, cu autofocus pe grupurile lor, fără mari pretenții artistice, doar pentru a documenta cât de cât aspectul lor. Am trimsi pozele acestea lui dr. Csaba Vizauer, care și-a dat doctoratul despre fluturi; el zice că în poze avem Colias hyale/ alfacariensis și/ sau Colias erate, iar pe mijlocul unei poze este un C. crocea. Constatăm aici că oprind la marginea unei șosele, făcând câteva poze unor fluturi adunați la un loc care le oferea niște resurse de care aveau nevoie – avem posibil 2-3-4 specii de Colias. Ceea ce reiese de aici este că pentru a ne forma o impresie mai realistă, e nevoie de a face poze de foarte aproape cu unele exemplare aflate în libertate (sau capturate măcar pentru a face pozele… că fluturii aceștia nu prea stau să le faci tu poze de calitate cât sunt liberi); dacă ai pozele cu indivizi concreți, cu toate detaliile vizibile, atunci poate careva expert să vină cu o părere care să te aducă mai aproape de adevăr. Evident, se poate încerca și determinarea exemplarelor prinse, fotografiate etc cu ajutorul unor cărți determinatoare, sau dacă aloci timp serios de documentare pe net… dar multă vreme e nevoie de dedicare pentru a ajunge pe un teren cât de cât solid, să nu fie totul un mare dubiu.
…
Râul Someș se formează amonte de Dej, provenind din confluența Someșului Mare (care se scurge dinspre Munții Rodnei și Bistrița) și a Someșului Mic (care vine din Apuseni și trece prin Cluj); după ce traversează municipiul Dej, aval de acesta, Someșul are numeroase zone de interes naturalistic și peisagistic. Deși are nenumărate schimbări de direcție, totuși direcția generală de curgere este spre nord-vest, prin județul Cluj, Sălaj, apoi Maramureș, Satu Mare pentru ca mai apoi Someșul să se verse în Tisa în extremitatea de nord-est a Ungariei.
Pentru început avem aici câteva imagini imediat aval de Dej.
…
Atunci când Nicușor a ajuns președinte, bănuiesc că mulți dintre cei care l-am votat consideram din start că e catastrofa mai mică față de o catastrofă mai mare. Bine, existau și destui naivi care vedeau în el geniul olimpiadelor din trecut, de parcă asta avea relevanță în situația politică de azi.
Cam ce reușite avem până acum? Cred că singura reușită e că am evitat o catastrofă mai mare. De fapt, am reușit doar să o amânăm. În rest, zero barat.
Deși ștacheta era pusă cam la fundul broaștei, după ce calitatea germană a lui Johannis a fost adeverită prin îndelungata lui prietenie cu Onan; a fost scos de la președenție pe ușa din spate, că acum nu mai puteau să îl împuște de Crăciun, ca inaugurare a democrației, așa cum au făcut cu Ceaușescu. Deci, la ștacheta asta pusă foarte jos, Nicușor trece sub limită.
Nu prea urmăresc eu detaliile politicii din România, dar văd și așa mult prea multe. Devin emblematice momentele penibile pe la evenimente oficiale când Nicușor nu știe pe unde este, când se uită în toate direcțiile neadecvate, se oprește, se întoarce, iese în decor… un fel de Biden doar că acela avea deja 1.000 de ani. Apoi, pe la întâlniri politice europene Nicușor este un singuratic care se bâțâie, care dă senzația că nu își găsește locul – de-abia așteaptă să plece acasă. Au mai apărut și niște elemente legate de studii, care au niște semne de întrebare, ne-conformități interpretabile. Când i se pun întrebări jurnalistice, ori e suspendat și procesează ca un calculator blocat, ori răspunde cu ciudățenii… se bagă în bălării, ori amână răspunsurile pe sfântu așteaptă; rar dă senzația că e pe fază, că e lucid și știe ce vorbește; foarte rar. Inclusiv amânarea și amânarea și amânarea clarificărilor subiectului anulării alegerilor prezidențiale dă senzația că avem un stat de drepți, care a simțit că e o problemă gravă, a găsit o soluție în afara legii, și acum vrea să facă uitată povestea; că nu poate să vină cu ideea că da, avem o uriașă masă de inculți național-religioși pe care oricine îi poate manipula cu ușurință dacă găsește căile adecvate; și aceștia votează democratic și iese ce nu trebuie.
Lipsa oricărei viziuni strategice, senzația de sărăcie intelectuală și sărăcie de toate felurile, niște imagini în care un președinte de țară așteaptă cam înghețat și cam singuratic pe o pistă de decolare să se întâmple ceva, bucuriile copilărești ale omului nostru, toate mai adaugă câte un pic la imaginea unui dezastru aflat în desfășurare. De situația economică din țară să nici nu mai vorbesc. Știu că nu pare, dar cu toate acestea eu sunt convins că noi acum asistăm la dezastrul mai mic.
Ce e trist în toată povestea asta? Să vezi tu distracție la alegerile viitoare.
E dificil să ai o simpatie prea mare față de Statele Unite, o entitate bazată pe un genocid al amerindienilor la nivel continental, plus sclavia africanilor aduși pe plantațiile din USA, plus un pic de Hiroshima & Nagasaki, un pic de napalm prin Vietman șamd… Bine, astea sunt trecutul.
Când vezi un atac asupra Venezuelei, cu bombe aruncate la grămadă peste capitală, cu o sută de oameni uciși și cu președintele și soția acestuia răpiți din dormitor și duși în State… e ceva greu de imaginat. Apoi SUA amenință o serie de țări că și pe la ei o să se întâmple la fel.
La fel cum e greu de imaginat cum o femeie albă cetățean american este executată în mașina ei, ziua, de față cu variați oameni care filmează – în timp ce organele statale acționează în cel mai josnic stil mafiot; nu e destul asta, administrația Trump găsește că e OK cum a fost. Îți dai seama că nu ai siguranță deloc în țara asta, fie că ești alb și american… și nici atât dacă ești de altă culoare, din altă țară șamd – și nu mă refer doar la criminalitatea obișnuită oricum catastrofală ci în plus mai ai și criminalitatea executată de organele statale. Îți poți imagina (sau nici măcar să îți imaginezi nu poți…) cam ce se întâmplă în activități armate americane unde nimeni nu filmează, spre exemplu în Irak, Afganistan șamd.
SUA se retrage din tot felul de convenții internaționale, tot felul de mecanisme ale Națiunilor Unite – de fapt ONU devine o glumă și mai nesemnificativă decât era deja. Fără a avea SUA în aceste mecanisme, ca entitatea cu cea mai puternică armată care azi își impune interesele cam oriunde (unde poate…), acele mecanisme devin niște ciudățenii și mai mari decât erau și până acum. Oricum, era vai de capul lor și până acum.
Pentru ca situația să fie și mai frumoasă, Trump insistă repetat că o să anexeze Groenlanda, mai soft sau mai hardcore – adică o să ia cu japca o parte a Danemarcei, care este stat membru al UE (bine, e un pic aberant și că unele părți ale Danemarcei, precum Groenlanda și Insulele Feroe, nu fac parte din UE, dar fac parte din NATO). Îți dai seama că prin faza asta Trump a pus pe butuci tot ce înseamnă NATO, adică mecanismul care asigura un fel de stabilitate a apărării euro-americane. Europa, mai concret UE a rămas din nou cu pantalonii jos, privind ca homosexualul începător în baia de aburi. După povestea cu Groenlanda NATO are o șubrezenie structurală aproape iremediabilă; ce încredere mai pot avea partenerii unii în alții, când unul mare și puternic vrea să fure ce crede el că îi place.
Între timp Rusia prezintă publicului, live, cam cum funcționează rachetele care pot duce și focoase nucleare, care lansate din Rusia pot atince orice punct din Europa de Vest (au rază de acțiune de 5.500 km) și se deplasează cu 13.000 km pe oră, și față de care vestul nu are nici un fel de mecanism de apărare. Doar să privească ca prostul. Să vadă ciuperca.
Între timp, China e pe o traiectorie de creștere economică pe care nu o mai egalează nimic și nimeni; în timp scurt o să devină aptă de a controla tot ce vrea pe Planeta asta.
Din câte îmi aduc aminte – și rețin foarte bine, în viața mea de până acum niciodată nu am văzut un moment politic atât de jenant pentru „civilizația vestului”.
Am scris recent un text despre educația naturalistică la modul ideal, unde am amintit că este nevoie de un laborator dotat cu echipamente precum microscop binocular, tablă interactivă – evident legată la net, niște acvarii/ terarii bine întreținute în care să fie prezentate câteva specii cu care elevii/ studenții să se familiarizeze și să le poată observa live de aproape. Subiectul acesta cu laboratorul ideal ar putea să fie dezvoltat.
Din start ar trebui făcută diferența dintre un laborator cu scop educativ școlar/ universitar, și un laborator de cercetare focalizat pe un oarecare subiect biologic. În cele ce urmează vom discuta doar despre cele cu scop educativ.
Sincer să fiu, niciodată nu am văzut un laborator școlar/ universitar de biologie care să mă impresioneze la modul pozitiv. Motivele sunt 100, și nu e cazul să le analizez aici. E mai interesant să creionez o cale spre realizarea unui laborator interesant, care se poate crea în mod realist în contextul de la noi. Un laborator de acesta poate să fie orientat mai mult către 1. aspecte naturalistice, de sistematică faunistică, botanică, etologie șamd sau mai mult către 2. aspecte fiziologice/ biochimice, plin de eprubete, substanțe chimice variate șamd. Cred că îți este clar care variantă aș alege.
Pentru început te poți întreba oare sunt necesare plante, și dacă da, de care? Cred că este clar că la modul ideal e nevoie de niște plante, dar e clar că nu ai resursele să transformi locul în ceva seră sau grădină botanică, și nici nu este cazul – deci totul cu măsură. La ce nivel a ajuns azi tehnologia, ai la dispoziție o varietate uriașă de plante artificiale, din plastic; au ajuns să semene atât de mult cu realitatea vie încât în multe cazuri nici nu prea ai șansa să le distingi vizual dacă e vorba de live sau fake, doar dacă pui mâna pe ele. Da, bănuiesc la ce te gândești. Revenind la plante, deși vizual astea din plastic sunt extrem de asemănătoare cu cele reale, și e simplu să le pui acolo, poate chiar există tentația, senzația mea este că e o aberație să le ai în laboraturul de biologie. Să dai doar senzația de viu, dar ele să nu fie. Cred că suntem deja într-o lume mult prea artificializată, mult prea fake și lipsită de contact real cu viața, încât măcar plantele din laboratorul de biologie să fie pe bune plante. Știu că e dificil cu ele, trebuie udate, ba au prea multă apă ba prea puțină, ba se uscă ba putrezesc, ba nu au lumină destulă, cine să se ocupe de ele în vacanțe, adică mentenața lor presupune asumarea unui circ permanent… dar asta este. E greu să ții viul în viață. Dar cu atât e mai mare plăcerea să îți dai seama că ești în stare să faci asta.
Apoi dacă ai decis că cele de plastic nu reprezintă o soluție decentă, mai ai o întrebare. Decât o colecție de plante uscate, mai bine plante vii. Când sunt uscate în ierbar, plantele își pierd enorm de mult din partea care le face atractive, culori, mirosuri, ce simți dacă atingi frunzele, petalele, tulpina; își pierd frumusețea lor temporară și evident trecătoare, adică trec în ceva lume cvasi-atemporală dar asta se petrece prin pierderea sensului lor. Poate că un ierbar, cu câte un exemplar din plantele zonei este și el acceptabil sau de dorit, încât să se poată prezenta variate aspecte floristice; o variantă este de a face un ierbar împreună, adică să fie o activitate de grup care să implice elevii/ studenții. Dar esența, focusul clar trebuie să cadă pe exemplare vii. Experimente simple cu germinarea semințelor de variate feluri, observarea dezvoltării plantelor; un colț cu specii de cactus și plante suculente; câteva exemplare de plante carnivore; un terariu cu mușchi, licheni și ferigi; probe biologice proaspete aduse din teren; multe ieșiri în natură, chiar dacă doar în parc sau în curte, pentru a observa exemplare de plante în lumea lor.
Ce este de evitat? Cred că în epoca actuală este oarecum ciudat și anacronic să ai laborator școlar cu exemplare ale unor specii de aninale conservate în formol sau alcool; sau organe umane; fetuși, placente în formol. Un insectar pare oarecum mai decent, dar și acesta este cam la limită; a avea astfel de cutii, dar nu expuse masiv la vedere ci scoase la analizat pe rând, spre exemplu o cutie cu coleoptere reprezentative ale zonei, alta cu fluturi de zi din speciile comune, alta cu fluturi de noapte, alta cu ceva exemple de libelule șamd. La fel, cred că a trecut vremea animalelor împăiate în astfel de locuri; orice ai face cu ele o să arate cam groaznic, prăfuite, neîngrijite și horror. Așa că locul lor e la muzee de științe ale naturii, din Sighet la Cluj, până la Antipa, unde există personal care să țină pe linie de plutire.
Mai adecvat este să existe câteva acvarii/ acvaterarii/ vivarii în care să fie prezentate aspecte legate de niște specii. Evident nu e cazul să ai varani sau cobre ca să impresionezi – ci cele mai simple specii ale locului, de la melci de apă la specii terestre, de la hidra de apă dulce la 2 păstrăvi, de la ceva insectă adusă din curte care să fie observată apoi eliberată șamd.
Ce exerciții se pot face? O idee bună poate să fie crearea în grupuri de elevi/ studenți a unei celule mari cât un perete, cu organite celulare desenate separat, cu expicații despre funcțiile acestora. De fapt ai putea face 3 celule, una procariotă, una eucariotă animală și una eucariotă vegetală. Plus un virus. Cred că ar rămâne bine întipărit în memoria celor prezenți.
La fel ar putea să fie dezvoltate planșe de astea uriașe pe care să fie atașate mici desene, care să prezinte prin speciile din zonă câte un ecosistem, spre exemplu apă stătătoare, apă curgătoare, pădure de stejar, pădure de fag, pădure de molid, stâncărie șamd. Poate că mai interesant este dacă îl legi de anumit loc, spre exemplu la Sighet se poate face un panou/ planșă cu lacul Teplița, un panou cu cursul Izei la Sighet, pădurea de stejar de la Ocna Șugatag, făgetul de pe Gutin șamd.
Foarte multe materiale didactice ar putea să fie de facto dezvoltate împreună cu elevii/ studenții. Altfel ar percepe sensul lor decât dacă sunt chestii statice prezentate unidirecțional.
Mă gândesc oare cum mi se părea mie data asta din perspectiva anului nou în 1986. Ce îmi puteam imagina despre un viitor atât de îndepărtat, ceva mult dincolo de previzibil… 2026.
Nu ne făceam speranțe, sistemul părea stabil și încremenit în foame, întuneric și dicatură național-comunistă, cu securiști și turnători cam peste tot. Ne trăiam tinerețea între cărți, excursii, chefuri cu prietenii, muzica Bad Boys Blue și orice ce nu ne lega de realitatea socio-politică și economică. Îmi puteam imagina oare că în scurt timp Armata va trage în oameni prin mijlocul orașelor, apoi Ceaușescu, Geniul Carpaților, cu Academiciana CO2, o să fie împușcați de Crăciun, ca niște câini jegoși de la marginea drumului?
Nu ne imaginam nici că o să avem libertatea să plecăm când avem chef în Germania sau la Londra, la Monaco sau la Roma. Că ne putem muta acolo. Că vom avea Mercedes. Land Rover. Că vom avea 200 de canale pe TV. Nikon și Sony, credeam că dacă aș avea o linie Akai aș putea să simt fericirea ce mai mare din viață. Dar nu e așa. Ulterior ne-am dat seama că oricâte bunuri materiale ai acumula, ele nu o să fie în stare să umple golurile uriașe din sufletele noastre. Au și ele un rol benefic, până la un punct, la fel cu cariera, familia, prietenii.
Și totuși ce ne lipsește pentru a avea starea de fericire? În primul rând, pare că fericirea este o chestiune temporară, în general cam scurtă, și din ce în ce mai rară odată ce înaintăm în viață. Mai mult decât a fugări fericirea, se poate spera un fel de stare de bine-decent, un fel de acceptare a situației, un fel de echilibru dat de efortul alocat existenței și satisfacții mai mici sau mai mari. Să ai scopuri. Mici sau mari, depinde de situație. Să finalizezi un mic terariu cu cactuși, să vină colete cu cărți vechi pe care le doreai, să vezi de aproape un uliu porumbar.
Ce nu ne puteam imagina prin 1986? Nu ne puteam imagina că Americanii o să bombardeze Belgradul. Nici genociduri noi, Srebrenița, Rwanda/Ruanda, Gaza. Că Rușii o să se omoare cu Ucrainienii, că o să se măcelărească nemilos… ei care erau una și aceeași entitate; au reușit cumva din exterior să bage fitilul; că o să fie devastate orașe, cu zeci de mii de locuințe bombardate, arse, cu oameni care râmân hoituri; cu traume sufletești care vor distruge întregi generații. Nu ne puteam imagina că se va aluneca spre pericolul de a avea un alt război mondial.
Nu ne puteam imagina că o pandemie poate anula drepturile umane cele mai elementare, în state democratice. Nu ne puteam imagina că democrațiile o să aducă la suprafață, în poziții de decizie de vârf, tot felul de cretini, care mai de care. Cu toate că variantă mai bună decât democrația nu avem la modul real.
Ca un fel de concluzie după acești 40 de ani? Acceptabil. Cu foarte multe elemente bune, aduse mai ales de integrarea europeană (bine, integrarea asta a adus și multe imbecilități, dar nu putea să fie perfect); cu pericole nebănuite, dezastre prin vecinătăți. Oricum, a fost o călătorie frumoasă. Cu multe traume pe parcurs, și momente de fericire. Vremuri dure pe plan economic, social, politic. Cum e să trăiești vremuri de astea? E ca și cum ai conduce o navă spațială și treci prin tot felul de locuri ciudate, necartate, strâmte, și te deplasezi la viteză mare – și evident mai atingi cu marginile ceva obstacole dure, când ies scântei, când se rupe câte o parte din navă. Dar cum necum, unii am ajuns funcționali în 2026, în ceea ce prin 1986 era viitorul foarte îndepărtat.
Când auzi formularea: și-a terminat studiile la facultatea nu-știu-care, deja e clar că ai de a face cu o abordare învechită, depășită total de realitatea actuală; la viteza de dezvoltare din lumea actuală, dacă nu te reconfigurezi, dacă nu te up-datezi, dacă nu rămâi în zona de auto-perfecționare, foarte repede ajungi o fosilă vie, sau mai puțin vie; elitele din trecut știau că e nevoie intrinsecă de permanentă dezvoltare a omului, pentru a rămâne pe val – iar azi cu atât mai mult; exista o zicală în maghiară, “Jó pap holtig tanul.”, care în traducere este ceva de genul “Preotul bun învață până la moarte”… fiind subliniată nevoia permanentă de învățare dacă e să te păstrezi în zona de performanță. Lifelong learning provine din situația asta, pe de o parte o nevoie intrinsecă conștientizată de cei cu calibru intelectual mai mare, pe de altă parte o forțare provenită din partea unui sistem socio-economic care are dezvoltare rapidă și unde schimbarea face ca abordări mai vechi să fie rapid perimate. Odată cu trecerea anilor individul uman nu mai are o prea mare capacitate de adaptare la schimbare – și devine robul propriilor obiceiuri; la început ar putea face mici schimbări pentru a se adapta noilor necesități (spre exemplu pentru a utiliza tehnologia informației); dacă din variate motive nu se păstrează conectat la evoluția lumii, prăpastia se adâncește mult în câțiva ani și individul devine neadecvat situației; de asta, fără a avea un stil de educație continuă, omul poate să devină analfabet funcțional și pe parcurs, cu toate că în tinerețea lui poate că era mai apt de performanță.
Lifelong learning, un concept din vestul civilizat, a fost tradus în română mai ales sub forma: învățare pe tot parcursul vieții. Cred că suna mai bine să fie: învățare de-a lungul existenței.
 | peterlengyel la Colias sp. |
 | crispy2a5de8d16f la SUA, ianuarie 2026 |
| crispy2a5de8d16f la Nicușor |
| peterlengyel la Ianuarie 1, 2026 |
| peterlengyel la Analfabetismul funcțional |
peterlengyel 