pinkerbella

Navigand pe internet, fara sa ma indrept intentionat in directia acesta, am dat peste niste pareri cel putin surprinzatoare ale unor moldoveni din Republica, fata de ceea ce credeau ei ca sunt intentiile romanilor si a Romaniei in general, fata de ei. Prin urmare am simtit nevoia sa fac niste clarificari fata de acest subiect.

Unul dintre lucrurile care m-au frapat (oarecum, desi poate fi privit in raport cu anumite influente din partea altor tari…) este ideea ca exista o asa numita dorinta de dominatie exprimata de catre romani fata de Moldova. Nu este vorba, asa cum spuneti, sau credeti voi, de vreo tendinta de superioritate, nici de o dorinta ascunsa sau fatisa de a va supune sau subjuga. Dimpotriva, suntem mandrii de voi, de Moldova, de modul in care v-ati descurcat, singuri, dupa sectionarea brutala a tarii noastre, respectiv nasterea tarii voastre. La fel de tare ne bate inima pentru un moldovean, ca pentru un roman, pentru ca originile noastre sunt comune, trecutul, pana la un punct, este comun.

Ceea ce trebuie sa intelegeti ( chiar daca nu toti reusesc sa se exprime elocvent, ori sa ramana la subiect atunci cand vorbesc despre Moldova), este faptul ca, va purtam mereu in suflet, ca pe frati. Atat. Fara sa dorim nimic in schimb.

Poate viitorul ne va oferi ocazia sa rascumparam greselile trecutului, sau poate nu. Insa ceea ce dorim pentru voi, este sa puteti privi obiectiv trecutul, prezentul si viitorul tarii voastre, fara a fi influentati de vreo mare putere, si fara a fi umbriti de teama si neincredere.

Ma asez linistita pe scaun cu gandul de a scrie acest prim articol. Nici nu apuc sa scriu o litera ca aud cum striga sotul: „Da-i, da-i!” Pe cand ma intorc sa vad ce se intampla, asteptandu-ma sa observ un obisnuit meci de fotbal, ghici ce? Era un meci de k1. Bineinteles era pe final. Ma mir si intreb de ce prefera k1 si nu fotbal. Pe langa argumentul logic: „Meciul s-a terminat acum doua ore, draga mea” si pe langa cel evident pentru el: „e un sport barbatesc”, urmeaza un altul care reuseste sa ma puna in incurcatura: „e un sport in care castiga intr-adevar cel mai bun, e mai corect”.

Interesant argument. Poate da nastere unor dezbateri aprinse. Dar auzindu-l, gandurile mele nu s-au indreptat spre diversele sporturi, cu arbitri lor, ci la viata in general. Ce mai este corect azi, in viata noastra, poate banala, fara salarii de mii de euro, fara lumina reflectoarelor, fara fani sau galerie. Mai castiga oare cel mai bun?

Ia o zi oarecare, un om dintr-o mie, care se trezeste si vrea sa-si faca o cafea, dar afla cu surprindere ca nu mai are gaz. Vecinul nu l-a platit, gazul a fost taiat pe toata scara, toti l-au luat la rost dar el zice „ia uite ca nu-mi pasa!”. Asta este. Omul iese si merge spre serviciu, ca doar isi poate lua cafea de la cafeneaua de pe colt, si sta la rand, cand sa comande, ii intra o femeie in fata zicand „scuze, ma grabesc!”. Nu-i nimic. Ajunge mai tarziu la serviciu, cand afla ca cel mai nou coleg, varul lui Xulescu, prieten bun cu patronul, i-a suflat promovarea mult asteptata. Ei, si acum ce?

Acum vine o alta intrebare. Ce inseamna de fapt sa fii bun? Este legat de a fi corect? Inseamna ca esti bun la ceea ce faci, la a sti sa tai randul cand te grabesti, sa te folosesti de relatiile pe care le ai pentru a avansa? Inseamna ca, din contra, esti bun cu cei din jur, si poate astepti sa primesti in schimb corectitudine, intelegere, respect? Sa iti intelegi vecinul care are doar doua clase si poate chiar ii pasa de cafeaua ta, dar nu stie sa se exprime? Sa nu iti pese ca ti-a intrat cineva in fata la rand, chiar daca ai intarziat ca urmare, ca poate femeia chiar avea o urgenta? Sa nu iti para rau ca e avansat colegul pe relatii, ca poate chiar se va descurca mai bine decat ai fi facut-o tu?

Si atunci corectitudinea poate fi conexa cu bunatatea. Eu cred ca este important sa poti deosebi intre corectitudine, bunatate si indolenta sau nepasare, si sa sti cand sa mizezi mai mult pe una dintre ele si mai putin pe alta. Sa nu pui la suflet lucrurile pe care nu le poti schimba, sa le ignori chiar, daca poti. Sa ceri corectitudine cand sti ca iti este incalcat un drept, si sa fi bun cu cei care merita.