Tatăl nostru

La prima vedere, pare o rugăciune colectivă, pentru că toate cererile sunt exprimate la persoana întâi plural.

Când spui ”Tatăl nostru, care ne ești în ceruri”, te adresezi Celui după chipul căruia ești făcut, modelul de bază, primul model după care sunt copiați/multiplicați toți oamenii. Oamenii, care sunt niște copii (imitații) ale modelului dat de El Însuși, Cel care are, oarecum, rolul pe care-l au toți părinții pământeni, cei ale căror caracteristici genetice le moștenesc. Iar dacă te gândești la relația de ”rudenie” cu Tatăl nostru, nu se poate să nu simți o legătură cu El, cu modelul după care ești făcut, cu care te asemeni.

”Sfințească-se numele Tău”. Care e numele Său? Yehova, adică ”Eu sunt Cel ce Sunt”. Cum i te adresezi cuiva, numindu-l, la persoana a II-a, ”Eu sunt Cel ce Sunt”? E ca-n povestea cu Păcală, care s-a dat ca având numele ”Singur eu”, iar când personajul negativ a fost întrebat ”cine ți-a făcut asta?”, a răspuns ”Singur eu”, ducându-i pe toți în eroare. La fel și noi, când ne adresăm lui Dumnezeu cu ”Eu sunt Cel ce sunt”, la persoana a II-a, e ca și cum te-ai adresa ție însuți, nu divinității. Sau te adresezi divinității, dar și ție însuți în același timp. Adresarea aceasta induce o legătură dintre tine și divinitate: ”și eu sunt cel ce sunt, nu numai El este ceea ce Este”. Deja nu mai este o rugăciune în nume colectiv, ci este o rugăciune individuală. Iar rugăciunea asta este o invocare aceea ce suntem, a originii noastre, a legăturii noastre cu Dumnezeu, a esenței noastre ce provine din esența lui Dumnezeu. Căci asta suntem, făcuți după chipul și asemănarea Sa.

”Vie împărăția Ta, Facă-se voia Ta, Precum în cer, așa și pe pământ”. Împărăția Cerurilor asupra Pământului. Pentru că este o rugăciune individuală, așa cum Cerul împărățește asupra Pământului, tot așa să acceptăm împărăția esenței noastre superioare asupra laturii pământene a noastră. Esența divinității, ființa noastră superioară, să stăpânească, să conducă, să administreze și să coordoneze viața pământeană, partea noastră lumească, ego-ul nostru.

Cum? ”Pâinea noastră cea de toate zilele” – Ființa superioară să ne dea hrana spirituală – iubirea; Să ne ierte greșelile – adică să ne vindece, căci iertarea înseamnă vindecare, alinare, reparare – iubirea divină să ne ierte, să ne repare greșelile; să nu ne lăsăm duși în ispită de către ego și să ne izbăvim de slăbiciunile noastre, oricare ar fi acelea.

Să vina să vă ia

Am de făcut o lucrare complexa, la mine acasă. E nevoie de munca susținută întreaga viata iar pentru asta am angajat o firma. Am angajat-o normal, asa cum se angajează orice firma care trebuie sa execute lucrări: am organizat o licitație la care au participat toate firmele interesate sa câștige bani de pe urma lucrării mele. S-au prezentat câteva firme, iar eu am ales-o pe cea care promitea lucrările cele mai bune, la prețul cel mai mic. Ba chiar PSD, firma respectiva, cea care a câștigat licitația, a oferit și niște bonusuri substanțiale. Ciudat e ca am ales-o pentru ca a oferit bonusuri muncitorilor implicați în construcția de la mine de acasă, caci am gândit ca dacă oferă bonusuri muncitorilor sai, aceștia vor lucra cu mai multa responsabilitate.

S-au apucat de lucrare, însă nu s-au omorât cu munca. Oamenii lor, mai ales șefii, în loc sa stimuleze muncitorii și sa supravegheze respectarea contractului pentru care erau plătiți, păreau interesați mai mult de bunurile pe care le aveam în casa și în curte, decât de bunul mers al lucrărilor contractate. Ba chiar își făceau treaba în bătaie de joc, ceea ce făceau azi, mâine dărâmau, parca anume ca sa rămână cat mai mult timp la mine în curte. Lucrările nu numai ca stagnau, dar chiar se și deteriora ceea ce fusese început de mine, înainte de a contracta firma PSD sa le termine. Zilnic îmi cereau sa suplimentez aprovizionarea cu materiale, caci ziceau ca asa se fac lucrările, nu asa cum promiseseră înainte de încheierea contractului. Plăteam sute de metri de țevi, mii de metri de cablu electric, sute de kg de șuruburi, cuie, piulițe, tone de pietriș, ciment, var, tone de scânduri, iar asta suplimentar fata de materialele prevazute în proiect și în contract. Si nici nu vedeam materialele în curte, eu le dădeam banii pentru ele, însă materialele nu apăreau ca sa fie folosite în construcție. Băieții ma furau legal, luându-mi bani pentru materiale, dar, în loc sa cumpere materialele solicitate, băgau banii în buzunarul lor. Iar când n-am mai avut bani sa plătesc materialele solicitate peste cele din proiectul cu care au câștigat licitația, am observat ca au început sa-mi dispară lucruri din casa și din curte. La început uneltele și sculele mele, apoi caloriferele, centrala termica, becurile și cam tot ce aveam prin curte și prin casa. Mi s-a părut ca recunosc caloriferele mele la un centru de fier vechi, însă nu puteam dovedi asta. Nu puteam dovedi nimic, nu puteam sa dovedesc ca firma PSD ma fura ca-n codru, profitând de faptul ca eu nu pot dovedi. Ajunsesem total la cheremul lor, nu mai aveam bani de nimic, casa pe care o aveam înainte de contractarea lucrărilor de extindere, era din ce în ce mai dărăpănată din cauza furturilor pe care nu le puteam dovedi. Inițial făcusem o plângere la firma, sperând ca vor face ordine cu angajații lor, însă nu numai ca nu au făcut nimic în sensul asta, dar m-au și dat pe ușă afara. Cum îmi permit eu sa jignesc cea mai mare firma din tara, aducând acuzații nedovedite?

Si atunci, disperat, am apelat la o alta firma, DNA, sa ma învețe ce sa fac. Nu m-a costat prea mult, dar mi-a zis car ca nu pot sa dovedesc ceea ce au furat pana acum, însă pot sa-i prind asupra faptului când fura din nou. Asa ca au instalat camere de supraveghere, însă firma PSD și-a dat seama și a furat mai pe ascuns. De, păreau ca sunt profesioniști în materie de furat, cata vreme știau ca nu pot fi prinși, au furat ca în codru, însă cum au văzut camerele de supraveghere, au furat cu fereala, astfel încât sa nu fie văzuți când fura. Însa tot au fost văzuți furând o lingura din bucătărie. O nimica toată, pe lângă ce furaseră pana acum, însă doar atât puteam dovedi ca au furat. Știam ca au furat mult mai mult, dar puteam dovedi numai lingura asta.

Asa ca am făcut plângere, aducând dovada furtului lingurii. Știam ca astfel nu voi putea recupera prejudiciul imens (ajunsesem la sapa de lemn după cat m-au furat), dar ma bucuram ca poate autorii furtului lingurii vor intra la pușcărie, iar firma își va lua masuri de precauție, interzicând oficial angajaților sai sa fure de acolo unde ar trebui sa muncească. Într-adevăr, cei care fuseseră filmați ca au furat lingura, au intrat la pușcărie, însă firma PSD a făcut recurs. La recurs a reușit sa câștige nu numai eliberarea hoților mărunți ai lingurii, ci și sa-mi impună ca, pentru continuarea lucrărilor, sa fiu obligat sa scot camerele de supraveghere. Ca cică DNA e părtinitor, e securist și face politie politica, are ceva cu firma PSD.

Pe mine nu ma interesează ce face DNA-ul, atâta vreme cat micșorează numărul hoților. Al hoților care ma fura direct, al hoților care nu numai ca nu-și fac treaba pentru care i-am plătit, dar care îmi fura ce a mai rămas din casa mea. Ei s-au învățat atât de mult cu furatul, încât se simt nedreptățiți când li se interzice sa fure. Fiind o firma atât de mare, încearcă acum, prin influenta pe care au căpătat-o la toate nivelele de conducere a societății, sa scoată camerele de supraveghere în afara legii.

Ce facem, caci suntem o tara întreagă cei care au problema cu firmele contractate pentru lucrări. Toti suntem furați ca-n codru, însă nu prea putem sa facem nimic. In curând nici pentru furturile dovedite nu vom putea sa-i băgăm la pușcărie.

Târguiala lui Dănilă Prepeleac

Dănilă Prepeleac s-a dus la târg să vândă o pereche de boi foarte buni, ca să-și cumpere cu banii luați o pereche de boi mai puțin buni, adică mai ieftini, plus un car cu care să-și facă treburile, sa nu mai ceara împrumut de la fratele sau. Sfatul ii fusese dat chiar de fratele sau, care era un foarte bun și harnic gospodar, spre deosebire de Dănilă Prepeleac, care nu prea gândea gospodărește și nici harnic nu prea era. Însă, pe drum, cu mintea lui, Dănilă Prepeleac a schimbat boii pe un car pe care l-a văzut că merge singur la vale, iar după ce s-a terminat dealul a schimbat carul cu un țap, apoi țapul cu o gâscă și gâsca cu o punga goala. S-a întors acasă fără frumusețea de boi, doar cu o punga goala. Halal târg!

Noi, românii, suntem aproape toți la fel de gospodari ca Dănilă Prepeleac. Nu numai gospodari ca el, ci la fel de buni comercianți ca el, caci facem târguri exact ca Dănilă Prepeleac. Suntem la fel de aerieni și rupți de realitate, caci ni se pare că dacă o căruță merge la vale fără sa fie trasa de boi, credem ca e adevărat și ne dorim să avem acea căruță minune. Nu contează ce dăm la schimb. Exact asa am făcut cu votul. Am dat votul nostru în schimbul măririi pensiilor și a unor salarii plus eliminarea unor taxe, crezând ca asta va rezolva toate problemele noastre, confundând creșterea momentana a veniturilor cu căruța care merge  singură la vale.

Măsura de creștere a salariului minim este una buna și necesara, oricum chestia cu salariile s-ar fi schimbat destul de curând din cauza lipsei de forță de munca ce devine din ce în ce mai acuta în tara noastră. Însă nu ne gândim deloc la viitor. Nu ne gândim ca creșterea salariilor bugetarilor și a pensiilor funcționează numai la vale, însă va veni drumul drept și urmează apoi și dealul. Și, mai ales, nu ne gândim la târgul pe care l-am făcut. Am dat votul nostru pentru o căruță care merge la vale, caci celor pe care i-am votat puțin le pasa de nivelul nostru de trai. Le-am dat votul, am obținut niște creșteri salariale și niște eliminări de taxe, însă le-am dat puterea de a fura. Noi i-am votat pentru salarii, însă ei modifica legile, astfel încât să poată fura din bugetul de stat fără a fi trași la răspundere. Buget din care vin și salariile bugetarilor și pensiile. Iar când bugetul va sărăci din cauza abuzurilor în serviciu ale tuturor miniștrilor, parlamentarilor și al primarilor din toate orașele și satele României, căruța se va opri, acela e timpul în care drumul a devenit drept și căruța se oprește. Prima data vor fi afectate investițiile de stat, cum ar fi întreținerea drumurilor, construcția autostrăzilor, întreținerea spitalelor și a tot ce aparține statului. În toate acestea sunt implicați salariați, angajați plătiți de firmele implicate în aceste investiții. Impozitele plătite bugetului de stat de către aceste firme și de către salariații lor vor fi din ce în ce mai mici, iar bugetul va sărăci din ce în ce mai mult. Acesta este momentul în care căruța trebuie sa meargă singura la deal. Dar nu va merge, iar bugetul va trebui suplimentat din alte surse: împrumuturi externe sau taxe suplimentare. Și atunci noi, toți cei care trăim în tara asta, vom fi nevoiți sa împingem căruța la deal, cu spinarea și sudoarea noastră. Și vom ajunge sa avem o simpla punga goala, în locul minunatei perechi de boi cu care am pornit la târg (alegeri).

Acuma, eu cred ca povestea lui Dănilă Prepeleac conține și un mesaj subliminal, transmis tuturor copiilor care asculta povestea. Cine e Dănilă Prepeleac? Un neispravit, unul căruia îi mănâncă căinii din traista. Unul care are o liota de copii, permanent dependent de fratele și vecinii sai, nefiind în stare să se descurce singur cu gospodăria sa. Evident, sărac, caci nu e bun gospodar, pare chiar prost. Însă, când dă cu adevărat de greu, atunci când se întâlnește cu dracu’, Dănilă Prepeleac devine brusc inteligent. Mult mai inteligent decât ar fi putut fi fratele sau, bunul gospodar. E greu de crezut ca, cu mentalitatea unui bun gospodar, cineva ar fi reușit să păcălească pe însuși Dracu’, cel cu puteri nelimitate. Când a dat piept cu niște provocări ieșite din comun, Dănilă Prepeleac devine un om cu capacități ieșite din comun. Calitățile de excepție ale lui Dănilă Prepeleac au ieșit la suprafață și s-au manifestat numai când a fost obligat sa facă fata unor provocări de excepție. Un om obișnuit, un bun gospodar, ar fi pierdut lupta cu Dracu, însa Dănilă Prepeleac, un om ca vai de capul lui, a câștigat.

Cam la fel a fost și istoria poporului român. Intre 3 imperii, abia a supraviețuit ca popor. Dar a supraviețuit cu greu, majoritatea timpului fiind sărac și plin de tot felul de probleme, asa cum avea și Dănilă Prepeleac. Însă, de fiecare dată când a trebui sa dea piept cu Dracu’, au apărut lideri de excepție, iar poporul român a fost unul de excepție. Calitățile reale ale poporului român sunt ascunse, undeva unde nu știe nimeni, dar când ies la suprafață uimesc o lume întreagă. Au uimit la Rovine, Podul Înalt, Mărăști și Mărășești. Au uimit și prin ingeniozitatea de care au putut da dovadă românii, din rândul lor răsărind oameni de excepție în artă, știință, cultură, industrie etc. Se pare ca noi, românii, nu suntem făcuți să ducem o viata obișnuită, caci nu ne prea descurcam cu șansele obișnuite oferite de soartă. Le dam cu piciorul, neștiind sa le folosim. Însă, de fiecare data când suntem puși în situații extreme, în care poate nici un alt popor nu s-ar descurca, noi găsim resurse, energie și metodele cele mai potrivite pentru a rezolva ceea ce pare de nerezolvat.

Acum suntem la faza în care am dat, progresiv, de 27 de ani, perechea noastră falnica de boi pe o căruță care merge singura la vale, apoi am schimbat-o pe un țap, o găscă, ajungând în final sa rămânem cu o punga goală. Numai că, atunci când cu adevărat vom da piept cu dracu’, nu numai că vom recupera tot ce am pierdut, dar vom rămâne și cu sacul de bani al dracilor.

A cincea forță

Teoretic, într-un stat democratic exista patru puteri: legislativul, executivul, Justiția și presa. Acestea trebuie sa se găsească într-un echilibru care sa asigure stabilitatea și buna funcționare a statului de drept, ceea ce înseamnă ca nici una dintre acestea puteri nu trebuie să-și depășească atribuțiile.

La noi, în România, mai exista o putere de care nu prea se vorbește ca de o putere distincta: puterea penalilor. Puterea aceasta exista și în alte state, însă în România aceasta putere este mai activa și are influenta mai mare decât oriunde altundeva. Puterea a cincea este puternica în România pentru ca lucrează ascuns, din umbra. Pentru ca are influenta asupra tuturor celorlalte puteri din stat. Pentru ca, datorita puterii penalilor, celelalte puteri sunt parțial controlate. Puterea a cincea controlează o mare parte a presei, este infiltrata peste tot, la toate nivelele societății și în toate celelalte puteri.

Acum, puterea a cincea e extrem de puternica, caci are guvernul, controlează Parlamentul, controlează presa și vrea sa controleze și Justiția. Dacă le vor câștiga pe toate acestea, în curând va controla și președinția. Atunci, va exista o singura putere în România: puterea penalilor. Dovediți sau nedovediți, anchetați sau neanchetați (încă), bănuiți sau nebănuiți (încă), ei sunt cei care conduc tara cu adevărat.

Puterea imaginii

Prima data a fost cu câțiva ani în urma. Într-o meditație obișnuită, în care primeam informații sub forma de senzații, asa cum am obiceiul, m-am lăsat cuprins de senzații în întreg corpul, pentru a curata tot ce e de curățat, pentru a vindeca tot ce este de vindecat, pentru a întări tot ce este de întărit. Trebuie sa menționez ca rareori se întâmplă sa primesc stări energetice deosebite, în starea de relaxare pe care caut s-o obțin înainte de a adormi . Starea în care ajunsesem atunci era mai intensa, iar la un moment dat, senzațiile s-au transformat într-un fel de energie, care, spre sfârșit, s-a îndreptat către imaginea mea. Nu era o imagine ca o poza, ci era vorba despre imaginea creata de mine însumi, o imagine compusa din gânduri, personalitate și caracter. Era proiecția mea în mintea mea. Când am observat ca este vorba despre imaginea mea și nu despre persoana (ființa) mea, am refuzat imaginea în mod voit, crezând ca este vorba despre o greșeală pe care o făcusem și nu o observasem. Însă senzațiile au dispărut, am ieșit din starea aceea, fără sa pot reveni. Am uitat evenimentul, dar cu câteva zile mai târziu mi-am pus întrebarea, undeva în interiorul meu, dacă nu cumva chiar făcusem o greșeală sau asa trebuia sa fie.

După mult timp, preocupat fiind de câteva săptămâni de religia și spiritualitatea lui Orfeu, gândindu-mă la legătura pe care o făcea maestrul intre vibrațiile muzicii și vibrațiile sufletului animalelor și plantelor, am intrat într-o stare contemplativa, caci dacă privești sufletele ființelor ca pe niște vibrații muzicale, înțelegi ca lumea în care trăiești e perfecta, e minunata, e extraordinar de frumoasa, numai ca noi nu suntem în stare sa vedem frumusețea. Ori starea aceea contemplativa te face fericit doar pentru ca exiști și poți sa simți minunăția și perfecțiunea Universului, manifestându-se acceptarea, ori acceptarea lumii asa cum este provoacă starea de contemplare, nu pot sa spun care dintre ele o generează pe cealaltă. La un moment dat s-a întâmplat același lucru ca în evenimentul precedent, anume starea s-a transferat către imaginea mea și am procedat în același fel, încercând sa concentrez energia acceptării și contemplării către persoana mea, nu către imaginea mea. La fel ca data trecuta, am pierdut starea.

Putin după aceasta, din cauza unei dureri inexplicabile la gat, am încercat aceeași metoda, anume energizarea vindecătoare. Atunci m-am gândit atât la Orfeu, cat și la Zamolxe (caci eram preocupat, în acea perioada, de Zamolxe, dorind sa știu care era natura spiritualității (religiei) sale. De data asta, energia care m-a cuprins, începând de la gat, apoi răspândindu-se în tot corpul, era de alta natura. Nu erau senzații, nu erau gânduri, nu erau emoții și nu erau sentimente. Mult timp după aceea am ajuns la concluzia ca trebuie sa fi fost vorba despre focul viu despre care se spune ca propovăduia Zamolxe. La finalul vindecării, focul viu s-a dus, la fel ca dățile despre care am pomenit, către imaginea personalității mele, dar din nou am alungat-o mental de pe imagine și din nou a dispărut. De data aceasta, însă, am înțeles mesajul care mi s-a transmis. A fost nevoie de mai mult de un an numai ca sa înțeleg importanta imaginii proprii în viata noastră și am înțeles și anumite nereușite pe care le-am avut în mod constant, de-a lungul timpului.

Datorita educației tradiționale românești, care te învață, printre altele, sa nu te lauzi singur, ci sa aștepți aprecierea celor din jur, mi-am creat o imagine de sine inferioara realității, așteptând și sperând ca prostul ca meritele mele sa fie recunoscute de alții. Fata de subalterni am câștigat respect, însă n-am câștigat aprecierea șefilor, în general a celor care au nevoie de funcție pentru a suplini lipsuri ale personalității, iar cum cei ce se aseamănă se aduna, cam toți șefii din ziua de azi sunt de calitate inferioara. Pe de alta parte, trăim într-o societate bazata pe publicitate și autopublicitate, în care toți fac în asa fel încât sa arate ca produsul lor este cel mai bun, societate în care și oamenii au început să-și facă publicitate singuri. Suntem atât de influențați de aceasta publicitate comerciala, încât și oamenii încep sa gândească în termeni de publicitate. Toți își fac autopublicitate, toți încearcă sa convingă lumea ca sunt cei mai buni, la fel cum se procedează cu produsele comerciale ale companiilor. Oamenii au ajuns un fel de produse, la care nu contează atât de mult calitatea reala, ci felul în care se prezintă. Aceasta autopublicitate s-a suprapus la șefi (ca și la politicieni) peste incompetenta ce necesita lupte de culise, de tipul mâncătoriilor și săpaturilor (majoritatea bazate pe distrugerea imaginii competitorilor). Succesul meu fata de subalterni se explica prin faptul ca majoritatea sunt oameni simpli de la tara, care au primit în copilărie educația celor șapte ani de acasă și care păstrează legăturile cu lumea satului natal și cu pământul pe care-l lucrează și unde vor sa trăiască după pensie. Într-o societate bazata pe publicitate și imagine, cum sa ai succes, dacă nu lucrezi folosind o imagine proprie supradimensionata?

Dar nu am înțeles numai atât, am înțeles ca imaginea pe care o ai tu însuti despre tine nu este o simpla poza, ci este o proiecție în Univers despre tine însuti. Aceasta proiecție este puterea ta de creație care-ți influențează viata. Prin imaginea pe care ți-o creezi despre tine, iți creezi, mai mult sau mai puțin, soarta. Imaginea pe care o ai despre tine reprezinta un fel de crez al ceea ce ești tu. Acest crez este, de multe ori, undeva în interiorul nostru, dar nu ajunge la nivelul conștiinței ego-ului. Imaginea de sine reprezinta o declarație de intenții făcută întregului Univers, reprezinta aspirațiile și dorințele tale exprimate și transmise în eter. Reprezinta cererile tale fata de Univers, fata de divinitate, neexprimate în cuvinte, de cele mai multe multe ori inconștiente. Universul reacționează întotdeauna la cererile tale. Indiferent dacă imaginea ta despre tine însuti este una pozitiva sau una negativa, Universul o recepționează tot ca pe o cerere pe care ți-o satisface oricum. De aceea, imaginea despre tine, crezul tău despre tine și despre viata ta, este însăși soarta ta. Imaginea nu e, poate, importanta pentru sufletul tău, însă e importanta pentru viata ta, de aceea imaginea trebuie curățată, purificata, vindecata, exact la fel cum vindeci sufletul și trupul.

Ultima zi de întuneric

Ieri a fost cea mai scurtă zi din an. De azi, ziua va fi din ce în ce mai lungă. În ziua întunericului, am încetat relațiile cu ceea ce a fost, cândva, Fabrica de Țevi Roman (o mândrie a orașului). Acum e doar o mică parte a unei multinaționale, o parte pe cale de dispariție. Trebuie sa fiu recunoscător acestei multinaționale, caci datorită ei am putut vedea cat de departe poate ajunge prostia omeneasca și cat de josnici pot fi cei ce ajung în funcții de conducere. Recomand tuturor sa evite orice contact cu cei ce dețin funcții de conducere la ArcelorMittal Roman, sunt cei mai josnici oameni pe care i-am cunoscut vreodată. (asta am publicat și pe Facebook)

De azi, de când lumina creste, ma simt mult mai bine, simt ca am scăpat de o povara. Si simt ca va fi bine, nu numai pentru mine, ci pentru toți. Cred în semnificațiile solstițiului de iarna și cred ca va începe o noua era. E ciudat ca mie mi se pare cea mai importanta zi a anului, asa cum considerau și strămoșii noștri daci, spre deosebire de azteci, care considerau importante echinocțiile.

Am scăpat și de autocenzura în ceea ce privește fabrica, caci era interzis sa scrii ceva de rău despre firma. Cu toate astea, voi păstra anonimatul, caci m-am obișnuit cu el și doresc ca ideile exprimate de mine sa fie cele care primează, nu personalitatea mea. Deasemeni, voi avea mai mult timp pentru blog și voi recupera lunile în care am cam lipsit, preocupat fiind de problemele personale, care parca s-au îngrămădit toate în acest an, pentru a-mi permite sa ma curat și sa ma vindec de idei preconcepute.

De la sud de Carpați

Se pare că personalitatea domnitorului Mihai Viteazu este mult mai complexă decât știam. Rolul său în Transilvania pentru păstrarea identității românești a depășit cu mult timpul scurt al stăpânirii sale. Interesant mi se pare și faptul ca Mihai a pregătit cu câțiva ani înainte cucerirea Transilvaniei, trimițând preoți călugări ortodocși sa pregătească populația de etnie română (care exista în toate satele și cătunele de pe cuprinsul Transilvaniei) pentru susținerea sa ulterioara, asa cum de fapt s-a și petrecut. Aceasta arată că încă pe timpul acela exista ideea de națiune română, nu cum se spune acum, că naționalismul a apărut cu câteva secole mai târziu. Tot din această conferință am aflat cu mare surprindere ca preoții ortodocși din Transilvania erau tot un el de iobagi, la fel cu toți românii.

Bypass

Când privești un fir de iarba, un copac sau o floare, poți sa simți încântare. Încântarea ta nu se găsește în floare sau în firul de iarba, ci se găsește în tine.

Când te afli într-un loc în care te simți magnific, magnificul nu se găsește în loc, ci se găsește în tine.

Când contempli luna și stelele de pe cer, contemplarea nu se găsește în luna și în stele, ci se găsește în tine.

Când vezi un om suferind și empatizezi cu el, suferința nu se afla numai în omul respectiv, ci se găsește și în tine.

Când vorbești cu un om fata de care simți prietenie, prietenia nu se găsește în vorbire sau în faptul ca vorbești, ci se găsește în tine. Când prezenta unui om te face sa intri într-o stare minunata, nu omul iți da starea respectiva, ci starea se găsește în tine.

Când vezi un peisaj pustiit, otrăvit, simți dezolare, dar dezolarea nu se găsește in peisaj, dezolarea se găsește în tine.

Când cineva te înjosește, te simți umilit, dar umilința se afla în tine, nu în acțiunea de înjosire pe care ai suferit-o.

Când ai necazuri, poți sa intri într-o stare de rugăciune, dar necazurile nu sunt starea ta de rugăciune, ci starea de rugăciune se găsește în tine.

Tot ce e în exterior și stimulează anumite răspunsuri ale tale, nu sunt decât niște scântei. Tot ceea ce este stimulat se găsește în tine, în stare nemanifestata, așteptând o scânteie pentru a se aprinde, pentru a se manifesta. De aceea scânteile astea sunt minunate, caci ele descătușează tot ce se găsește în noi. Atât lucruri pozitive, cat și negative. Ceea ce nu se găsește în noi nu poate fi aprins nici de o vâlvătaie, darămite de o scânteie.

Dar noi ne legam, pentru a avea anumite stări, de situații, persoane sau de pronia cereasca. Așteptăm scântei. care sa ne aprindă, sa ardă combustibilul inepuizabil care se găsește în noi. Ne condiționăm, astfel, manifestările. Ne condiționăm pe noi înșine, făcându-ne dependenți de factorii externi. Manifestarea stărilor din tine sunt exprimări ale tale, exprimări pe care nu le poți controla, caci sunt manifestări care au nevoie de scântei. exterioare. Asta înseamnă ca intre noi (conștienta noastră) și stările noastre nu exista comunicare. Noi nu putem comunica cu ceea ce se găsește în noi, cu noi înșine. Exista o ruptura intre o anume parte a noastră și alta parte a noastră. Scânteile exterioare reprezinta o punte, un bypass creat intre ceea ce se găsește pe ambele maluri ale rupturii. Scânteile sunt cele care «lipesc» părțile separate din noi, adică intre starea conștienta și starea inconștientă. Adică evenimentele din viata și însăși viata pe care o trăim, ne ajuta sa ne unificam, sa fim o ființă completa, asa cum am fost creați sa fim. Sa unim conștientul cu inconștientul. Sa accedem la informațiile (stările) din inconștient. Am fost creați sa fim ființe complete, dar suntem ființe fracționate, iar evenimentele din viata noastră ne ajuta sa fim asa cum am fost creați sa fim. De asta nici nu știm ce se afla în interiorul nostru, nu știm ce suntem în stare sa facem, nu știm cine suntem.

Poate ca, într-un viitor oarecare, vom fi capabili de a trai stările pe care le avem în interiorul nostru fără a avea nevoie de scânteile care sa aprindă vâlvătaia din noi. Poate ca, într-un viitor oarecare, vom fi o ființă unica, completa, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Darwinism

“În tara orbilor, chiorul este împărat”. La o prima vedere pare evident ca cel care are un ochi vede mai bine decât cel care n-are nici unul.

Asa e? Poate asa era odată, într-o alta era, într-o alta epoca, într-o alta lume. Lumea a evoluat iar proverbul trebuie adaptat astfel: “În lumea proștilor, deșteptul este indezirabil și ajunge sa fie socotit un incompetent”.