Orbitor . Lumina albă se coboară pe al ei trup . Pielea , pe care dansează erotic scântei de soare , arată acum ca o operă de artă . Buclele cafenii se restrâng sub capul ei de porţelan , iar cearceaful lăptos i le îmbraţişează cu dragostea unei mame protectoare . Gura rotundă mângâie cu tenacitate aerul , în timp ce ochii săi calzi se zbuciumă precum vântul de toamnă . Mâna îi e rece ca de mort , dar sufletul său arde mocnit într-un limbaj al tăcerii.
Camera , înăvluită într-un iz de iasomie , e stânjenită de goliciunea pereţilor săi . La picioarele acestora zac rănite , ca nişte eroi necunoscuţi , câteva tablouri . Cioburile ce le înconjoară –un fel de coroane mortuare- le jelesc până-n miez de noapte . Până şi oglinda e îmbătrânită de toată această tristeţe , iar rama sa –cândva falnică precum o coroană de măslin– e un metal erodat de lacrimile bătrânului timp . Vaza de pe noptieră , lăsată cu gâtul uscat , foloseşte ca sicriu celor ce au fost pe vremi câteva lalele . În această clipă sunt parcă muiate-n cerneală , dar înapoi în timp rozul lor pal îţi îmbăta privirea .Petalele fără viaţă gem scurt la fiecare prăbuşire , lăsându-se pradă lemnului dur al noptierei . Cavou îi este -acest loc al morţii- cavou îi va rămâne acestui trup înverzit ce se scaldă în cearceafuri . Şi te-ai putea întreba: unde-s neliniştea şi zbucuiumul , unde e groaza ce-ţi mănâncă sufletul ? “Mortua est , mortua est” zboară obsesiv prin gândurile tinerei Mira . “Mortua est , mortua est “ rostesc mărunt buzele-i pângărite . “Mortua est !” zbiară catre cer sufletul ei veninos.


