Femeie ce ai coborât de la munte într-o noapte când eram amândoi părăsiți aveai o tristețe ștampilată pe frunte de departe păream oarecum fericiți te revăd iar și iar cum intri-n poveste scuturată de ani parca-a fost chiar aseară amintirile mă poartă spre arii celeste rămâi pentru mine o perpetuă vară și zâmbetul tău traversat de regrete mă doare acum când mă scutur de toamnă femeie cu suflet din alte planete rămâi pentru mine o perpetuă rană. @Rareș Pintea/ Amintiri
Cu dracii beau
Când mor şi crucile mă dor de ceaţă, vifor sau tăcere lungit pe câmpul de mohor cu dracii beau ultima bere. Să-mi cânţi o hore trăgănată ca mierea fie-al tău cuvânt fecioare lutul să mi-l bată ca să tresar şi în pământ. Băută, fără vreun veşmânt să vii la crucea mea, pe lună, întinsă peste- al meu mormânt să mă iubeşti ca o nebună. @Rares Pintea/ Cu dracii beau
Neguri
eu m-am iubit cu fata pădurii, şopti umbra, mai încet, mult mai înlăuntrul său, apoi am murit, cred… lacrimile meşterului au căzut pe lemnul mângâiat cu drag şi au săpat cuvinte nevăzute albastrul lemnului era acum săgetat de litere aurii, mâna sa mângâia absent crucea privirile lor s-au întâlnit, posibil accidental; ea, cu ochii de un verde dureros, arhaic, cu sânii imenşi sprijiniţi pe masă; căutând sprijin în ochii lui negăsindu-l ochii lui erau absenţi încă ochii lui purtau cenuşa trecutului sfărâmată între pleoape inima lui, acoperită de zgura amintirilor… dar privirile lor s-au întâlnit; ea a tăcut insă; el nu a răspuns apoi fluierul a tăcut şi lacrimile s-au oprit; ceaţa continua să persiste, lăsând capetele lor să plutească nefiresc, capete fără trupuri, amintiri fără viitor, gânduri lipsite de ecou… fata cu ochi verzi, dureroşi, deveni şi mai frumoasă, nici ea nu suporta atâta frumuseţe; se lăsă să alunece cu totul în ceaţă el oftă doar cel care s-a iubit cu fata pădurii nu avea umbră, ştia oare? @Rareș Pintea/ Neguri
Primordial
îşi aprinse pipa medită apoi de trei ori rezistă ispitei pipa sa de decor până atunci fumegă apoi începu să adie un vânt călduţ, straniu, frunzele copacilor de pe marginea digului începură să se desprindă una câte una; un fior îl străbătu transversal i se făcu frig din interior se îmbrăcă deci. paşii îl purtau pe dig plutind parcă frunzele se desprindeau tot mai des deşi vântul contenise deja definitiv în urma sa, digul se transforma tăcut in nisip, se împrăştia apoi sub forţa neutră a uitării îşi încheia existenţa efemeră; se trezi pe malul apei singur. privind adânc în adânc. ascultând sunete primordiale. @Rares Pintea/ Primordial
Toată viața…
Toată viața mea încape într-o lacrimă. Dacă ai pune-o în ochiul drept ai vedea cât am plâns și cât am zâmbit. Dacă ai pune-o în ochiul stâng ai vedea câte cărări am rătăcit căutându-mă. Dacă ai lăsa-o să se odihnească pe buzele tale înflorite de amintirea unei amintiri oarecare ai simți câtă sare mi-a oblojit rănile ori poate dulceața întâmplătoare a unei clipe. @Rares Pintea/Toată viața…
Autobuzul electric
autobuzul electric e nou și curat pasageri cu ochii în telefoane călătoresc visând și vorbind cu prietenii din alte lumi o studentă e fericită că a luat toate examenele a fost greu spune ea mi-am rupt blugii în genunchi de la atâtea teste o tanti dictează o rețetă de prăjitură nu e greu spune ea soțul o să te aprecieze ca altădată un acordeon vestește sărbătorile se proptește în fața mea și mă privește insistent nu e greu îmi șoptește plumburiu oarecum în autobuzul electric toate sânt vechi. @Rares Pintea
Dincolo de cuvinte
Când ne-am întâlnit prima dată
m-ai privit ca o lupoaică
care și-a udat picioarele
prin iarba udă a dimineții.
Dincolo de cuvinte
între noi s-a așternut, tăioasă,
respirația.
Caterina
Acolo a redescoperit-o pe Caterina
într-o zi umedă
cînd ploaia mătura nervoasă iarba
despuind-o de amintiri
da, Caterina cea blondă
mângâind cu pletele-i unduioase
în fiecare zi
sărăcia satului elen
era o zi umedă
când Caterina s-a întrupat
în lumină
pentru noi, păcătoșii.
Toamna
Cu fiecare toamnă întineresc…
mă cuprinde treptat euforia
mă învălui în tangouri despletite
capăt culoare în frunze
şi aranjez stelele pe cer.
Ştiu, voi nu vedeţi asta
nu auziţi frunzele dansând
pe acorduri argentiniene
dar din încreţiturile pielii
îmi răsar amintiri frumoase.
Toamna, muzica stelelor
are ecou în inima mea
culorile pastelate
se aştern pe chipul meu
sub formă de zâmbet.
Să nu bei din izvorul tinereţii
Să nu bei din izvorul tinereţii
chiar dacă toamna
ţi se pare frumoasă
mai bine acoperă-te cu
melodiile frunzelor
ascultă vântul
alunecând pe coastă.
Nu asculta şoapta florii
însingurate pe câmp
înviorată
de bruma rece a dimineţii.
Singurătatea ei-
cal troian
cu potcoave de plumb.
Nu te îmbăia în apa
aparent limpede a tinereţii
până şi grecii ştiau
că e doar o ceaţă înşelătoare.
Fereşte-ţi amintirile
de smogul prezentului
o să-ţi fie de folos cândva
la marginea vieţii
când ultimul tău zâmbet
se va întipări suav
pe chipu-ţi cernit.
rares pintea 