Tranziţie
Publicate martie 14, 2011 de razvanbraileanuCategorii: Foto
Tags: ghiocel, primavara, snowman
E doar o chestiune de timp
Publicate martie 3, 2011 de razvanbraileanuCategorii: Foto
Tags: Ateneu, Bucureşti, ghiocei, primavara

Azi dimineaţă, lângă Ateneu.
Nu aşa vreau să mi-l amintesc pe Kirk Douglas
Publicate martie 1, 2011 de razvanbraileanuCategorii: Film, Nervi
Tags: Kirk Douglas, Oscar
De mult nu mi-a mai fost aşa milă de un om expus în faţa publicului ca de Kirk Douglas la ceremonia Oscarurilor de anul ăsta…
Sigur, înţeleg conceptul conform căruia „dacă e bătrân, arată ca Benjamin Button la naştere şi nici nu poate să vorbească nu înseamnă că nu mai e om”, dar să-l scoţi la produs la 94 de ani, după un atac cerebral (suferit, ce-i drept, acum 15 ani, dar ale cărui urme se văd trist), mi se pare o dovadă de cruzime.
Omul nu e senil, e coerent chiar, are simţul umorului, dar mie, ca spectator, mi-a fost greu să-l urmăresc – şi nu mă refer la faptul că avea nevoie de subtitrare, ci la disconfortul psihic pe care mi l-a provocat imaginea lui. Kirk Douglas merita un Oscar pentru unul dintre rolurile sale. Nu l-a primit niciodată. A primit, în schimb, un plic cu nominalizatele la cea mai bună actriţă în rol secundar şi câteva minute de glorie târzie. Nu avea nevoie de ele.
Premiul Oscar pentru cea mai bună criză
Publicate februarie 28, 2011 de razvanbraileanuCategorii: Film
Tags: Inside Job, Matt Damon, Oscar, Restrepo
Nicio surpriză la Oscaruri: regele a luat caimacul, incepţioniştii şi reţeliştii sociali au bifat şi ei matematic, iar la animaţie e deja al patrulea an la rând când câştigă un film Disney-Pixar, încât ar trebui schimbat numele categoriei…
Singurul premiu care mi-a stârnit oarece bucurie a fost pentru cel mai bun documentar. Am văzut săptămâna două dintre filmele nominalizate şi cu şanse mari la premiu. Restrepo urmăreşte un pluton al armatei americane staţionat în Afganistan, unde trebuie să ţină sub control o poziţie din munţi. Haotic, fără un fir narativ coerent şi cu personaje uşor imbecile (deh, materialul clientului…), Restrepo eşuează în a provoca sentimente sau măcar în a oferi o imagine inteligibilă asupra războiului.
Altfel stau treburile cu Inside Job, care expune mecanismele răspunzătoare pentru criza economică pornită din America – „filmul a cărui realizare a costat 20.000 de miliarde de dolari”, după cum scrie pe afiş. Alert, incisiv, fără obrăznicia lui Michael Moore, Inside Job reuşeşte să explice motivele crizei şi pe înţelesul celor care, ca şi mine, habar n-au cu ce se mănâncă împrumuturile subprime, obligaţiunile colaterale, derivativele şi alte şmecherii financiare.
Filmul e narat calm de Matt Damon şi conţine opinii ale unor experţi economici, foşti şi actuali oficiali ai instituţiilor financiare, ba chiar şi declaraţia unei matroane de bordel de lux de pe Wall Street. Sunt savuroase (dacă n-ar fi grave) dialogurile realizatorului cu reputaţi profesori de economie care dau din colţ în colţ atunci când sunt traşi la răspundere pentru legitimarea instrumentelor financiare dubioase, în condiţiile în care luau sume enorme de bani de la cei care trăgeau sforile.
Conform filmului, nici Obama – care a câştigat alegerile pe fondul crizei şi pe baza discursului împotriva celor responsabili – nu vrea să schimbe sistemul, de vreme ce s-a înconjurat de consilieri care au lucrat pentru Goldman Sachs şi alte firme care au zăpăcit lumea cu ingineriile lor financiare.
„Timp de zeci de ani, sistemul financiar american a fost stabil şi sigur. Dar ceva s-a schimbat. Industria financiară a întors spatele societăţii, a corupt sistemul politic şi a scufundat economia mondială în criză. Am evitat dezastrul cu costuri enorme şi acum ne revenim. Dar oamenii şi instituţiile care au provocat această criză sunt încă la putere, iar chestia asta trebuie să se schimbe. Ne vor spune că avem nevoie de ei, că ceea ce ce fac ei e prea complicat pentru înţelegerea noastră. Ne vor spune că situaţia nu se va repeta. Vor cheltui miliarde ca să lupte împotriva reformei. Nu va fi uşor. Dar sunt unele lucruri pentru care merită să luptăm”, spune Matt Damon la sfârşitul filmului.
Timp de zeci de ani, sistemul financiar american a fost stabil şi sigur. Dar ceva s-a schimbat. Industria financiară a întors spatele societăţii, a corupt sistemul politic şi a scufundat economia mondială în criză. Am evitat dezastrul cu costuri enorme şi acum ne revenim. Dar oamenii şi instituţiile care au provocat această criză sunt încă la putere, iar chestia asta trebuie să se schimbe. Ne vor spune că avem nevoie de ei, că ceea ce ce fac ei e prea complicat pentru înţelegerea noastră. Ne vor spune că situaţia nu se va repeta. Vor cheltui miliarde ca să lupte împotriva reformei. Nu va fi uşor. Dar sunt unele lucruri pentru care merită să luptăm
Cine-o bărbieri statuia?
Publicate februarie 21, 2011 de razvanbraileanuCategorii: Film
Tags: Inception, Kelemen Hunor, Oscar, The King's Speech, UDMR
Carevasăzică, din perspectiva cârcotaşului, avem aşa:
– deşteptul care, la strâmtoare, îşi documentează video supravieţuirea şi regretă că nu şi-a luat un briceag elveţian;
– balerina care joacă alba-neagra cu ea însăşi, dar pierde în uralele publicului;
– drogatul care sare pe geam direct în tomberon când maică-sa bate la uşă şi care merită mai multă atenţie decât boxerul de frac’su;
– fraudulosul încărcător-descărcător de idei în somn, al cărui titirez face diferenţa;
– cuplul de lesbiene intelectuale dat peste cap de hippiotul donator de spermă;
– oratorul care demonstrează într-un mod total nefericit excelenta acustică oferită de Stadionul Wembley;
– nesimţitul de calculatorist a cărui găselniţă îi face pe unii să se trezească în toiul nopţii pentru a-şi admira fermele fruntaşe la depăşirea planului cincinal de flamingi;
– cowboyul sechestrat în grădiniţă de un urs roz;
– un alt cowboy, de data asta putred ca o vişină scoasă din alcool de o săptămână;
– în fine, rednecii care vânează veveriţe în scopuri gastronomice.
Dacă habar n-aveţi ce înseamnă cele 10 chestii de mai sus, înseamnă că, pentru dumneavoastră, principala ştire de lunea viitoare o să fie legată de noul preşedinte al UDMR şi, posibil, noul premier.
Noi, ceilalţi, vom fi cu ochii pe statuetele aurite cu role de film în loc de postamente.
Dio cântă dincolo
Publicate mai 17, 2010 de razvanbraileanuCategorii: Muzică
Tags: Black Sabbath, Heaven & Hell, Rainbow, Ronnie James Dio
Ronnie James Dio a trecut aseară prin check-out. Avea un bilet dus şi puţin bagaj. Ce era mai important ne-a lăsat nouă.
Omuleţul ridat şi cu pletele rare a scris capitole întregi din istoria heavy metal – mai întâi alături de Ritchie Blackmore în Rainbow, apoi cu Black Sabbath şi pe cont propriu.
În vara asta urma să vină la Bucureşti pentru a doua oară, de data asta cu Heaven & Hell, un Black Sabbath bazat pe muzică, nu pe circul lui Ozzy. Cancerul nu l-a păsuit ca să-şi ducă la capăt un ultim turneu.
O voce mare într-un trup mic a plecat să ridice curcubee în întunericul de dincolo. Drum bun, Dio, mulţumim pentru muzică!
Praga văzută de sus
Publicate mai 14, 2010 de razvanbraileanuCategorii: Voiaj
Tags: Petřínská rozhledna, Praga, Pražský hrad
Mi s-a spus că orice oraş arată mai bine dacă e privit de sus. Am văzut anul trecut Parisul din Arc de Triomphe, din Tour Eiffel şi de la Sacre Coeur. Da, arată spectaculos. La fel de spectaculoasă mi s-a părut şi Praga văzută anul ăsta din Petřínská rozhledna şi de la Pražský hrad, doar două dintre cele peste 120 de locuri de unde poate fi văzută panorama capitalei Cehiei.
M-am întrebat dacă Bucureştiul e defavorizat prin faptul că nu are locuri publice înalte de unde să poată fi văzut. Mă tem că e, mai degrabă, favorizat de lipsa lor.





