Creierul tău este cea mai importantă componentă a corpului tău. Creierul nostru poate fi modelat de-a lungul vieții în functie de mediul in care ne-am născut și de emoțiile trăite  în copilarie,  adolescență  și la maturitate.

Am citit recent acest articol în care Augusto Curry (psihiatru și autor brazilian) vine să-mi confirme gândirea:

„Ai observat cum două persoane pot trăi aceeași experiență și totuși să o interpreteze complet diferit? Un copil face o greșeală și se blochează, altul se ambiționează și încearcă din nou. Nu e vorba de temperament, ci de felul în care creierul a învățat să perceapă lumea.

Augusto Cury, psihiatru și autor brazilian, folosește termenul „fereastră” a memoriei pentru a descrie felul în care creierul stochează experiențele emoționale. O fereastră se formează atunci când trăim un moment cu impact puternic — pozitiv sau negativ. În acele câteva secunde, creierul asociază emoția cu situația respectivă și creează o legătură între ele.

De exemplu, dacă un copil răspunde greșit la o întrebare la școală, iar profesorul râde de el, creierul nu înregistrează doar răspunsul greșit, ci și rușinea. Din acel moment, se creează o fereastră negativă legată de învățare sau de expunerea în fața celorlalți. Data viitoare când va fi întrebat ceva, se va activa automat aceeași emoție — chiar dacă situația este complet diferită.
La fel, dacă un copil este încurajat, ascultat, sau simte că greșeala lui este acceptată, se formează o fereastră pozitivă. Creierul asociază învățarea cu siguranța, cu bucuria descoperirii.
Cu timpul, aceste ferestre devin filtre prin care interpretăm lumea. Nu mai reacționăm la ce se întâmplă, ci la ceea ce am trăit cândva. Două persoane pot trece prin aceeași experiență și să o perceapă complet diferit — pentru că o privesc prin ferestre diferite.

Ca părinte, nu e greu să stabilești reguli, ci să te oprești o secundă înainte să reacționezi când copilul le încalcă. Pentru că în fiecare moment dificil — când copilul greșește, când se enervează sau minte — tu, prin reacția ta, creezi o fereastră.

Și exact un astfel de moment am trăit aseară. Înainte de culcare, stăteam de vorbă cu fiica mea de 8 ani. La un moment dat îmi spune: „Știi serialul ăla, Huntrix, la care nu mă lași să mă uit? Le-am spus colegelor că nu mă lași, și ele mi-au zis să mă uit pe ascuns, că oricum n-ai de unde să știi.”
M-am uitat la ea și, pentru o clipă, am rămas fără cuvinte. E genul de moment în care instinctul îți spune să reacționezi — să explici, să te enervezi, să protejezi. Dar am realizat imediat că momentul ăla nu era despre un serial. Dacă reacționez critic, cu reproșuri, se va forma o fereastră negativă, una care leagă sinceritatea de riscul de a fi certată.
Așa că i-am spus doar: „Mulțumesc că mi-ai spus. Apreciez mult că ai fost sinceră. Știu că înțelegi de ce nu te las, pentru că nu e potrivit încă pentru vârsta ta, nu pentru că vreau să-ți interzic ceva.” A înțeles, și mai important, a rămas deschisă să vorbească cu mine data viitoare.

Legat de învățare, am lucrat cu copii care au fost atât de traumatizați de școală, încât au ajuns să respingă complet tot ce are legătură cu învățarea. Nu voiau să audă de teme, de exerciții, de nimic nou. Pentru mulți, păreau încăpățânați, neatenți, leneși. Adevărul era că mintea lor încerca să se apere. Aveau prea multe ferestre negative asociate cu învățarea — rușine, frică, stres, comparații — și atunci, pentru a se proteja, respingeau tot ce venea din acea zonă.

Acum vreo 8 ani, am lucrat cu o fată de clasa a șaptea care părea complet lipsită de interes pentru orice. Nu o atrăgea nimic din ce le place, de obicei, copiilor de vârsta ei — filme, jocuri, muzică, activități. Nu avea pasiuni, nu se entuziasma pentru nimic.
De fiecare dată când încercam să-i explic că dacă învață mai eficient va avea mai mult timp pentru lucrurile care îi plac, îmi răspundea simplu: „Dar nu-mi place nimic.”
Când am început să înțeleg contextul, am descoperit ceva mult mai profund. De fiecare dată când îi plăcea ceva — chitară, dans, sport — mama ei folosea acel lucru ca instrument de control. „Dacă nu înveți, nu mai mergi la chitară.” „Dacă nu iei note bune, nu te mai las la dans.” Așa că, în timp, creierul fetei a învățat o lecție simplă și dureroasă: ceea ce îmi place mă va costa.
A trebuit să lucrez atât cu ea, cât și cu mama ei, ca să putem rescrie aceste ferestre negative. Mama nu făcea asta din răutate, și nu își dădea seama cât de mult îi afecta copilul. Ea credea că fiica ei are o problemă de învățare, când de fapt avea o problemă de motivație — o motivație blocată de frică.

Fără înțelegerea aspectului psihologic al învățării, nu poți ajunge la rezultate palpabile. Faptul că sunt și coach profesionist m-a ajutat enorm, pentru că am înțeles nu doar cum funcționează atenția sau memoria de lucru, ci de ce un copil reacționează așa cum o face. Înainte să antrenez abilități cognitive, trebuie sa descopăr mecanismul din spate. Și să creez un spațiu în care copilul să nu se mai simtă amenințat de procesul de învățare, ci curios în fața lui. Abia atunci apare progresul real.

Chiar dacă acum am vorbit doar despre copii, adevărul e că, cu toții purtăm în noi ferestrele formate demult. Poate citind asta ți-a venit în minte o amintire din școală, o replică, o observație, o umilință măruntă pe care n-ai uitat-o niciodată. Așa funcționează aceste ferestre — ele nu dispar odată cu timpul, ci continuă să influențeze felul în care gândim, simțim și învățăm.

Dar o fereastră negativă nu e o sentință. Odată ce o conștientizezi, o poți schimba. Poți construi experiențe noi, pozitive, care să o rescrie. Și aici vine partea bună: odată ce înțelegi cum funcționează mintea, poți folosi asta în favoarea ta — pentru tine și pentru copilul tău.

Dacă îți place genul acesta de conținut, urmărește aceasta pagina. Scopul meu este să îi ajut pe copii și pe adulți să privească lucrurile dintr-o perspectivă mai clară, una care face învățarea (și viața) mai ușoară.” Sursa: Facebook

Potrivit lui Augusto Cury, creierul interpretează experiențele prin intermediul „ferestrelor” memoriei, care sunt asocieri între emoții puternice și situații. Aceste ferestre se formează în momente de impact emoțional, fie pozitiv, fie negativ, și acționează ca niște filtre prin care interpretăm lumea. Prin reacția la greșelile copilului, părinții pot crea ferestre negative, care asociază învățarea cu rușinea sau frica, sau ferestre pozitive, care o leagă de siguranță și curiozitate. Înțelegerea acestui mecanism ajută părinții să reacționeze într-un mod constructiv, încurajând sinceritatea și deschiderea, în loc să creeze noi bariere emoționale.

Cum se formează ferestrele memoriei:

• Impact emoțional: Când o experiență este puternică emoțional (pozitivă sau negativă), creierul creează o legătură între emoția trăită și situația respectivă.
• Fereastra negativă: De exemplu, dacă un copil este ridiculizat pentru un răspuns greșit, creierul va asocia acea situație cu rușinea. Pe viitor, răspunsurile greșite pot declanșa automat acea emoție, chiar dacă contextul este diferit.
• Fereastra pozitivă: Similar, dacă o greșeală este tratată cu încurajare și acceptare, creierul va asocia învățarea cu siguranța și bucuria, creând o fereastră pozitivă.
• Filtre pentru viitor: Aceste ferestre devin filtre prin care privim lumea. Ele influențează modul în care reacționăm la evenimente noi, bazându-ne mai mult pe experiențele din trecut decât pe prezent.

Cum afectează reacția părintelui

• Rolul părintelui: Prin modul în care reacționează la greșelile copilului, părintele creează noi ferestre emoționale.
• Exemplu concret: Când o fiică a mărturisit că a fost tentată să-și încalce părinții, reacția critică ar fi creat o fereastră negativă care lega sinceritatea de risc.
• Reacție pozitivă: Prin mulțumirea pentru sinceritate și prin explicații calmă, părintele a creat o fereastră pozitivă, încurajând-o pe copilă să rămână deschisă pe viitor.

Aplicații practice

• Învățare: Copiii pot respinge învățarea din cauza ferestrelor negative create de stres, frică sau comparații din trecut.
• Motivație: Frica poate bloca motivația. Un copil poate evita activități care îi plac pentru că le-a asociat, în trecut, cu presiunea de a performa bine la școală.
• Schimbarea: Conștientizarea ferestrelor negative este primul pas pentru a le schimba. Prin crearea de noi experiențe pozitive, putem rescrie aceste conexiuni emoționale și ne putem influența pozitiv propria minte și pe cea a copilului.

Privește fiecare zi ca pe o nouă oportunitate de a te bucura de viață.

• Simina Silvia Șcladan