Activitate temporar suspendata

26 august 2010

Patimirea si iluminarea unei memorii de pe frontul de est

10 iulie 2010

motto: „Biruinta este fiica infrangerii

Radu Marculescu

Nimic nu e mai frumos si mai virtuos pe aceasta lume decat sa stai drept si cu fruntea sus in fata vietii. As vrea sa trimit un mesaj de incurajare, ceva amestecat cu solidaritate si cu barbatie. As vrea sa vorbesc despre tara asta frumoasa dar atat de cazuta in dizgratia urii, a lacomiei si a indiferentei.
Recent am inceput sa citesc o carte, o carte pe care tineam foarte mult sa o citesc, in primul rand pentru mesajul de dreptate si rezistenta pe care il poate opune fiinta umana in calea pierzaniei social comuniste. si in fata degradarii umane..
Sfarsitul a fost extrem de „tulburator” pentru mine. Pentru prima data am realizat ce inseamna demnitatea in fata neamului tau. Demnitatea de a fi roman, si de a spune ca, prin oricate ispite si incercari a-i trece sufletul tau ramane nepata ca purul primii zapezi
Mi-am dat seama de gestul bunicului meu cazut la Cotul Donului in campania din ’42, acela de a nu trada tara si de a ramane soldat al Armatei Regale Romane, pana la mult asteptata repatriere din ’48, facuta cu sacrificiul suprem – greva foamei si o respingere absoluta fata de „sirenele” comunistilor.
Boabe de lacrimi imi  atingeau ochii cazuti in viziunea a acestei carti. Prin memoria atat de reala pe care o proiecta autorul in mintea mea. Eram acolo printre prizonieri, sufeream si ma iluminam odata cu ei..
Mi-am dat seama de consecintele acelui gest: aceea de a perpetua, incognito, in sufletul meu o vapaie de dragoste pentru frumos si pentru tara.. Cat de pretioasa si frumoasa trebuie sa fie demnitatea de a pronunta numele tau….tara. Ce a mai ramas din aceasta demnitate?
Tinerilor, va ORDON: tremura-ti si lasa-ti toti fiorii sa va iasa prin pori la auzul numelui de tara!

Cartea se numeste Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica de Radu Marculescu, „veteranul veteranilor”.

Lectura placuta.


Urmarirea penala din perspectiva … literara

21 mai 2010

„Viata poate fi extrem de frumoasa cand faptele iti sunt drepte si bune”

„Cand mintea lor (nb. a criminalilor) faureste o constructie mareata,

cum indrazneste cineva sa se ocupe de bagatele”

Dostoievski, Fratii Karamazov

Nici nu ma pot gandi la un mod de a incepe sa va relatez aceste randuri. Si totusi am inceput. Cineva mi-a spus odata: „e de ajuns sa faci legaturile si lucrurile vor fi mai simple” – acel cineva nu era jurist, ci profesor de matematica, un adevarat dascal.

Trebuie sa va spun ca m-am simtit extrem de tulburat si uluit dupa ce am citit Dostoievski. Dar, deasemenea , trebuie sa spun ca m-am simtit si mai puternic, mai sigur pe mine insumi. Mi-am dat seama ca am nevoie sa ascult viata, sa ii simt bataile naturii, sa intru in profunzimea trairii, inainte de a judeca un om, inainte de a avea macar pretentia sa judec un om. Deseori m-am gandit la „copchilul din mine” la acea parte imatura care inca nu s-a dezvoltat pe deplin si care candva va trebui sa inteleaga omul din fata lui, implicat in actul de justitie.

Dar, sa vedem legatura concreta ce am descoperit-o. Bineinteles, nu spun ca literatura este cea care ar trebui sa dicteze in activitatea judiciara ( si aici ma gandesc la replica unui ofiter de politie care mi-a spus ca „Literatura din facultate nu se aplica in practica” ). Eppur si muove…

Conform art.200 „Urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor cu privire la existenta infractiunii, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.” Aceasta este definitia obiectului urmaririi penale, o definitie care cuprinde toate activitatile ce se desfasoara pentru a-l identifica si aduce in fata instantei pe faptuitor.

Bineinteles, nu pot apela la o recenzie a unui roman pentru a explica Codul de procedura penala. Latura psihologica este mereu este „acea”  chestie care cu cate este mai non-conformista cu atat va avea un succes mai mare. Sau nu … dar nu pot sa il uit pe profesorul de criminalistica, cum il numea pe Colombo ca fiind ” un detectiv aiurit, dezordonat dar extrem de eficient„. Dostoievski nu face decat sa ofere o definitie de o profunzime si o complexitate demna de o somitate juridica. Atat de rafinata si atat de dostoievskiana. Definitia dostoievskiana trebuie luata in sensul larg al sau si nu doar pe cazul particula de omor – cazul criminalului.

Las spre lectura definitia data, eu unul nefiind in masura a o fragmenta in conditii si alte subunitati de natura metodologica.

„Instructia (urmarirea penala) trebuie sa nu-i lase nici un ragaz criminalului sa se pregateasca, sa intervina brusc, luandu-l prin surprindere, in asa fel incat sa-si de-a pe fata gandurile cele mai ascunse, cu toata naivitatea contradictiilor si inconsistenta lor tradatoare. Singurul mod de a-l face pe criminal sa vorbeasca este sa-i comunici pe neasteptate, la un moment dat –  in aparenta ca din intamplare – un fapt nou, o circumstanta extrem de importanta, dar pe care nu putea nici s-o prevada, nici macar s-o banuiasca.”


Necazul salariilor si pensiilor

11 mai 2010

Necazul se abate din nou asupra noastra. Odata cu masurile anuntate de Guvern, stabilite in urma acordului cu FMI, suntem partasi ai unui act de solidarietate nationala. E sigur ca criza nu au generat-o romanii si mai e sigur ca aceia care au generat-o au niste interese si niste calcule foarte malefic conturate.
Nu sunt in masura sa ofer o incadrare a acestui act de solidarietate nationala. Nici dpdv juridic, nici dpdv al eficientei, nici dpdv al garantiilor. Faptul ca „taiem” 25% din fondul bugetarilor si 15% din pensIi, pentru a plati arieratele si dobanzile acelui imprumut denota doua masuri foarte drastice. In legatura cu reducerea bugetarilor si a scaderii salarilor e ok pe principiul „lasa sa ramana cei mai buni” ,dar cine va stabili cine sunt cei mai buni. Ei…amalgamul de buni si rai, vor stabili!
Reducerea pensiilor cu 15% ridica insa doua probleme. Una care isi are fundamentul in echitate si alta care isi are fundamentul in idea de bun-simt. Un calcul simplu arata ca lui X care are 1000 RON pensie, in urma reducerii aceasta va fi de 850 RON, acei 150 RON care ar fi asigurat un venit suplimentar pentru medicamente, alimente, un copil la facultate etc. nu va mai exista. Iar X si familia o vor duce „si mai rau”.
Pe cand Y care are o pensie de 10000 RON i se va reduce cu 1500 RON, ceea ce inseamna ca ii raman inca 8500 RON pentru a-si „indestula intr-un mod mai mult decat decent” nevoile cotidiene. Ar fi fost mai corect ca cei care au mai mult sa plateasca mai mult. Insa mereu norodul este cel asuprit.
De aici rezulta inechitatea. Probabil ca sunt egoist, se prea poate.
Mi-am pus de multe ori problema consecintelor ce vor decurge din acest acord cu Fondul. „Vasalitatea moderna” ce o oferim acestor domni bine imbracati, dupa ce in prealabil au fost distruse toate sursele de venit ale tarii. Depinde cat de mult vor suci cutitul in rana, depinde de cat multa intelegere va da dovada poporul roman, un popor dezbinat tocmai pentru a nu se putea opune acestor „situatii”.
Odata si odata va veni vremea cand toate se vor razbuna asupra noastra, cand pasivitatea si neglijenta isi vor spune cuvantul, cand vom ajunge la concluzia Marelui Inchizitor ca noi nu stim ce sa facem cu libertatea, si ca avem nevoie doar de paine si de asuprire. Si poate ca asa si este…
Un lucru e sigur.  Acum mai mult ca niciodata trebuie sa dam dovada de responsabilitate. Sa fim un popor unit, solidar, o civilizatie si nu o suma de indivizi.


~ Un Paste Fericit ~

3 aprilie 2010

Fie ca Sfintele Sarbatori de Paste sa va aduca multa sanatate, fericire si multa lumina in sufletele voastre.


Executari.com – un portal al imoralei?

30 martie 2010

Cand m-am apucat de Drept, aveam un alt elan si probabil imi imaginam lucrurile in alt mod. Am gresit. Mi-am invatat lectia in ceea ce consta actul de justitie. Insa nu voi inceta niciodata a crede ca dreptatea este acea intercalare intre adevarul juridic si cel moral. Intodeauna cred ca doar aceste doua axe pot defini si se pot reuni in definirea a ceea ce se numeste dreptate. Acolo unde legea nu reuseste sa atinga un tel moral al interpretarii legii, acolo unde legea nu reuseste sa isi realizeze cu adevarat latura psihologica si cea juridica, acolo exista o imoralitate.

Ma intreb de multe ori daca e vina capitalismului, a rautatii sau daca asta e cursul firesc in care se pot indrepta lucrurile. Nu imi voi putea raspunde niciodata. Oportunismul generat de capitalism si acea minciuna cu „libera initiativa” sunt la apogeu.

Dar, sa intram in chestiunea concreta. De curand s-a deschis http://www.executari.com , un portal in care se vor afisa toate executarile silite ce sunt in curs. Concret odata bunul executat silit este pus la vanzare pe acest portal iar potentiali cumparatori pot achizitiona acest bun. Nimic imoral, nimic ilegal si totusi exista o chichita, cel putin din punctul meu umil de vedere.

Sa ne gandim doar la acele persoane de buna-credinta care nu si-au mai putut achita creditele luate de la banci – acest „mariaj financiar” cum a fost denumit de catre site-uri de specialitate –  si au ajuns in dificila situatie impusa de sistemul judiciar in stransa legatura cu cel capitalist in care au fost executati silit. Neputand rascumpara aceste bunuri, ele se scot la vanzare pentru „indestularea debitorilor”.

Si aici e chestiunea de moralitate si totodata de dreptate. Acele case ,au apartinut candva unor familii, mai fericite mai nefericite, mai bogate mai sarace sau oricum vreti, care acum SUNT IN STRADA. Ma intreb daca acesta este rolul legii, care intr-o astfel de situatie in loc sa isi ajute cetatenii prin impunerea de dobanzi bancilor, prin ajutarea, esalonarea datoriilor, printr-un proiect de lege in care sa nu fie permis a-i fi executata silit imobilul in care locuieste, se ajunge la situatie in care in urma domino-ului generat de salarii mici, tentatii la credite si apoi neplata creditului, se ajunge la evacuarea in strada a multor familii.

Nu mai exista o clasa de mijloc si suntem din pacate „o tara saraca plina de bogati”. Este evidenta o complicitate a statului, care sunt foarte mult influentati de bancheri – care in opinia mea conduc lumea – .

„Nu cred ca as putea cumpara vreodata o astfel de casa, un astfel de bun, cu toate ca nu as comite nimic ilegal”. Este si parerea unui mare profesor de drept civil pe care o impartasesc fara retinere, in virtutrea faptului ca sunt om si ca imi iubesc aproapele chiar inainte de a respecta legea.

Intodeauna voi respinge ideea de juridic si capitalism, luate impreuna pentru ca „Dreptatea e stapana si regina tuturor virtutilor”, pentru ca cred ca dreptatea trascende ideei de bani si de competitie.


insemnare 18.03

18 martie 2010

De multe ori incerc sa imi dau seama ce inseamna sa fii un om onest?Imi pare rau de toate aceste frustrari pe care le acumulez in mine.Injustitii care se petrec, oameni care au nevoie de ajutor ma fac sa continui.Mergem pe strada si poti observa cu usurinta cum am uitat sa ne privim ochi in ochi.Am uitat sa ne privim aproapele si sa il simtim aproape. Cred ca e vina sistemului.Cred ca e vina politicii care ii face pe oameni sa se simta „liberi”.Dar, totusi de unde vine aceasta departare?Si mai presus de orice care e solutia acestui egosim?

Stiu ca timpul va trece pentru mine ,ca pentru fiecare dintre noi. As vrea ca sa raman ceea ce sunt acum, acelasi naiv, care crede cu usurinta ca lumea poate fi mai dreapta si mai buna. Pentru multi sunt doar vorbe.As vrea sa ajung la rezultate concrete in acest demers al meu. Sincer, as vrea …

Nici animalele nu se asupresc in halul acesta. Multi nu realizeaza ,cel putin din punctul meu de vedere, faptul ca ceea ce fac ar putea fi transformat in ceva nobil.  Nu sunt deloc concret in aceasta chestiune si nici nu am cum sa fiu, sa spunem ca vine asa dupa un delir al cautarii … dar nici macar …


Povestea unui soldat – 1 –

22 februarie 2010

Ploaia neconteneste de cateva ore si fiecare picatura umple cu atat mai mult sufletul soldatilor.E un pahar de amarciune si dragoste pentru tara, un fel de patriotism ciudat care inca salasuiste in ei.Fiecare dintre ei isi iubeste aproapele mai mult decat orice si stie, ca un camarand bun ce este, ca iubirea este o virtute de nelipsit in acest zile de lupta si deznadejde.Se simt inconjurati si in ciuda acestor nelinstiti, care vin de la centru, dorinta de a ajunge cat mai repede la victorie este de neclinit.Ar fi vrut sa ii aiba aproape pe cei dragi, sa o vada pe mama lor facand mamaliga iar ei sa se aseze ca niste fii buni la masa.

Ropotele calului rup ploaia.A trecut pe partea gresita a raului si era cat pe ce sa cada in mana dusmanului.Se gandeste la aceste lucruri si in ciuda pericolului care il paste nu se gandeste decat ca ar vrea sa aiba o viata normala ,sa aiba un fiu ,o sotie frumoasa,sa semene ogorul.Simte padurea si stie ca aceasta ii va fi un tainuitor prieten.Il va ascunde si il va acoperi ca in mainile unui inger.De scarba nici nu a mai mancat azi ,cu toate ca are in ranita conserve.Acasa era fiu de razes si se bucura de respect, era un om harnic si bun insa aici nu e decat un soldat ce fuge din calea primejdiei.

11 ,mai am doar 11 linii  si ajung ,se gandeste el, iar acest numar i se pare foarte usor de depasit.Nici nu cred ca s-a gandit la aceasta cursa ca la o competitie ,pentru ca daca ar fi facut-o ar fi fost demoralizat.O competitie, cu cine.Rade usor pe sub mustea, isi ridica capul ,apoi isi mangaie calul, cel mai bun prieten in aceste vremuri.Nici macar nu au trecut zece zile de cand a luat calul si acesta deja il vede ca pe un stapan.Imbracat in cojocul capitanului – deoarece era furierul lui – considera ca acesta ii va oferi o protectie – Ma vor vedea in cojoc de capitan si se vor gandi ca am informatii.Asa ar trebui sa gandeasca.Ah… cu siguranta nu ma va salva de la o moarte dar cel putin imi va oferi un timp pana isi vor da seama ca nu sunt decat sergent.Asa o fi ,nu?Se gandea el, dar nu e timp de pierdut isi puse la sold plosca cu apa si pleca mai departe pe langa cal.Vaile si urcusurile padurii nu sunt prea grele pentru el.Padurea e de nepatruns si cu atat mai primejdioasa cu cat insusi dusmanul o are in vaza.In ciuda acestor fapte nu se gandeste o clipa la cine l-a trmis acolo, pierzaniei.Credinta si dragostea de tara sunt calitati care nu se pot pune in discutie –Nu, nu acum! Nu e deloc obosit si stie ca doar codrul si iarba satului natal il pot opri din acest maraton al supravietuirii.Spune „Tatal Nostru”  incontinuu ,mergand prin desis si gandindu-se la taticul lui.Imaginea perfecta ,modelul lui ,o proiectie metafizica de neexplicat.

–––––––––––––––––––––

In mintea lui zamislesc multe ideei ,pe care din motive lesne de inteles nu le putem impartasi.Cred ca si pietrele ar plange daca ar povesti cuiva prin ce trece el acum.Se opreste – 2 linii mai am si scap, ies din bataia pustii, cu toate ca drumul e greu, ma simt odihnit.A ajuns intr-o poienita in care care se vede cerul si a putut sa isi ia reperele pentru a-si continua calatoria.Viata la tara l-au facut sa gasesca in orice gaseste in natura, un prieten de incredere.Nu considera in acel moment decat trei lucruri ca fiind importante :apa ,adapostul si Dumnezeu.In rest, la naiba cu tot,vreau nimic .

In acea liniste a padurii se gandeste la un lucru – ce ar fi cant ,sa cant in sinea mea ,sa fluier sa ma bucur!In ciuda necazurilor si a fricii pe care o avea ,optimismul ii era indispensabil.Ateei mori primii!La fel si lasii!E uimitor cateodata cum inima omului gaseste in orice licarire, in orice speranta un suflu ceva ce indispensabil te ridica de pe postamentul mortii.Nu e un las ,nu a fost niciodata.Deseori ,flacau fiind avea obiceiul sa se mai ia la harta cu altii de seama lui ,nefiind neaparat rau la inima.

Scoase ceasul si se uita la el.Timpul, in astfel de momente este singurul lucru rational.De altfel ce ar putea fi rational in toata aceasta ura, aceasta avida sete de putere.Raul este motorul progresului ,iar analogia ar putea merge mai departe spunand cu temei ca tot ce avem se datoreaza razboaielor.Sa fie acestea un rau necesar?Puse mana sub cap si adormi …

Nu dormi decat pret de cateva ore ,ca dupa acea in toata acea conjuctura sa puna ceva sa manance.

de continuat…


Declararea apelului/recursului de catre reprezentantul legal al partii responsabile civilmente

2 februarie 2010

Aceasta problema a fost formulata in urma rezolvarii unei spete.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Reprezentarea legala (necesara). Apare in situatia in care este necesara ocrotirea unei parti a procesului penal ,parte care este lipsita de capacitate de exercitiu .

Partea responsabila civilmente este aceea persoana chemata in procesul penal sa raspunda ,potrivit legii civile , pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului / inculpatului.

Rezulta ca partea responsabila civilmente este in linii mari ,o persoana cu capacitate de exercitiu deplina , care constituie o garantie pentru repararea prejudiciului cauzat de infractiune.In aceasta categorie sunt cuprinse atat persoanele responsabile civilmente de tip „clasic” specificate in art.1000 C.Civ. , cat si persoanele chemate sa raspunda civil pentru fapta altuia prevazute de Legea nr.22 din 1969 :

  1. parintii pentru faptele ilicite savarsite de copii lor minori
  2. comitentii pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate
  3. institutorii si mestesugarii pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii afalti sub supravegherea lor
  4. persoanele care indeplinesc functii de conducere, precum si orice alte persoane care s-au facut vinovate de angajarea , trecerea sau mentinerea in functie a unui gestionare fara respectarea conditiilor legale de varsta, studii si stagiu, precum si a dispozitiilor referitoare la antecedentele penale ale acestuia
  5. persoanele privitor la care s-a constatat printr-o hotarare judecatoreasca faptul ca au dobandit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public si ca le-au dobandit in afara obligatiilor de serviciu ale gestionarului , cunoscand ca acesta gestioneaza astfel de bunuri
  6. persoanele care au constituit o garantie pentru gestionar

Partea responsabila civilmente poate fi introdusa in procesul penal fie la cererea acesteia , fie din oficiu.

Legea, in art.362 al.(1) lit.d C.proc.pen., consacra dreptul persoanei responsabile civilmente de a declara apel ,atat in ceea ce priveste latura penala ,cat si in ceea ce priveste latura civila.In art.362 al(2) se prevede ca „apelul poate fi declarat pentru persoanele prevazute la lit. b)-f) si de catre reprezentantul legal , de catre aparator , iar pentru inculpat , si de sotul acestuia”.De unde rezulta ca pentru partea responsabila civilmente apelul poate fi declarat si de catre reprezentantul legal.Din analiza notiunii de persoana responsabila civilmente , rezulta ca aceasta este o persoana cu capacitate de exercitiu deplina ,care se fundamenteaza ideea de garantie a repararii pagubei cauzate de invinuit/inculpat, in patrimoniul partii vatamate.

Acelasi rationament este valabil si in cazul caii ordinare de atac a recursului ,pentru care dispozitiile art.362 C.proc.pen. sunt aplicabile.

Este posibil ca partea responsabila civilmente sa aiba un reprezentant legal ?

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Bibliografie :

Tratat de drept procesual penal vol.1,2 , Ion Neagu .Editura Global Lex 2008

Codul de procedura penala a Romaniei


Extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale si extinderea procesului penal

16 ianuarie 2010

In principiu ,obiectul judecatii este limitat ,potrivit art.317 C.proc.pen ,la fapta si la persoana aratate in actul de sesizare a instantei.Instanta este astfel sesizata cu o fapta, nu cu judecarea unei infractiuni.

EXTINDEREA ACTIUNII PENALE

Se dispune de catre : INSTANTA

Actul prin care se dispune: INCHEIERE

In cursul judecatii, sunt readministrate probele obtinute in cursul urmaririi penale  ,putandu-se totodata sa  se administreze probe noi , probe care nu au fost cunoscute de catre instanta pana la acea data.Daca din aceste probe ar rezulta ca inculpatul a savarsit si alte acte materiale care intra in cuprinsul infractiunii , pentru care a fost trimis in judecata atunci ,instanta se sesizeaza din oficiu ,prin incheiere , cu judecarea acelor acte materiale noi.

Trebuie mentionat ca actele materiale noi nu au autonomie infractionala ,ca in cazul extinderii procesului penal , ci fac parte din continutul infractiunii pentru care a fost trimis in judecata.De exemplu ,in cursul judecatii ,instanta administrand probe noi (ascultarea unui martor ,ascultarea partii vatamate etc.) pentru buna solutionare a cauzei avand ca obiect o infractiune de talharie , se descopera acte materiale noi care au fost savarsite de catre inculpat in scopul sustragerii unui bun mobil de la victima.Astfel pe langa amenintare , instanta descopera ca inculpatul a folosit si violente – act material care complementeaza latura obiectiva a infractiunii de talharie neschimbandu-i continutul.

Extinderea actiunii penale in cursul judecatii trebuie privita in primul rand ca un mod de simplificare a activitatii procesuale deoarece,  pe cale de exceptie ,instanta se auto-sesizeaza cu privire la actele materiale care nu au fost retinute in cuprinsul actului de sesizare.

Extinderea actiunii penale nu poate avea loc atunci cand se constata , in cursul judecatii , un prejudiciu mai mare decat cel cuprins in actul de sesizare.In acest caz nu este vorba de un act material nou ci pur si simplu  de o amploare mai mare a activitatii infractionale.

De regula , pentru desfiintarea hotararii judecatoresti definitive este necesara declansarea unei cai extraordinare de atac.In mod exceptional ,legea in art.335 al.2 C.proc.pen se arata ca , daca cu privire la unele din actele care intra in continutul aceleasi infractiuni , s-a pronuntat anterior o hotarare definitiva , instanta reuneste cauza cu aceea in care s-a dat o hotarare definitiva si pronunta o noua hotarare in raport cu toate actele materiale care intra in continutul infractiunii , desfiintand hotararea anterioara.Aceasta exceptie de la principiul autoritatii de lucru judecat a fost impusa de necesitatea ca infractiunile complexe si continuate sa fie totodata unice ,asa cum sunt reglementate de dispozitiile art.41 si art.42 C.proc.pen.In lumina dispozitiilor art.335 al.2 C.proc.pen desfiintarea hotararii definitive anterioare poate fi facuta doar de instanta care judeca in fond cauza reunita , desfiintarea hotararii nu poate fi facuta printr-o hotarare de declinare a competentei ca urmare a extinderii actiunii penale si a schimarii incadrarii juridice (de exemplu : o infractiune de furt este judecata de catre judecatorie pe cand infractiunea de talharie care a produs consecinte deosebit de grave de catre tribunal,in acest caz prin hotararea prin care judecatoria isi declina competenta in favoarea tribunalului nu ar putea sa si desfiinteze hotararea anterioara , prin aceasi sentinta).

Instanta este de altfel obligata sa puna in discutie partilor actele cu privire la care s-a dispus extinderea ,f acandu-se aplicatie si la art.334 C.proc.pen – schimbarea incardrarii juridice – atunci cand este cazul.

EXTINDEREA PROCESULUI PENAL

Este posibil , ca in cursul judecatii sa se descopere ca inculpatul a savarsit pe langa infractiunea care face obiectul judecatii  si o alta fapta prevazuta de legea penala , in legatura cu fapta penala pentru care a fost trimis in judecata , pentru care nu a fost trimis in judecata.De asemenea , instanta poate descoperi ca la savarsirea faptei penale pentru care inculpatul a fost trimis in judecata , au participat si alte persoane (in calitate de complici ,instigatori) care insa nu au fost trimise in judecata.

Extinderea procesului penal pentru alte fapte

In cursul judecatii , in urma administrarii sau readministrarii de probe este posibil sa se descopere alte fapte prevazute de legea penala care au fost savarsite de catre inculpat.In acest caz , procurorul poate cere extinderea procesului penal , iar instanta procedeaza dupa cum urmeaza :

  • Daca procurorul participa la judecata :
  1. daca procurorul declara ca pune in miscare actiunea penala (declaratia orala) si instanta gaseste ca intemeiata cererea atunci, procedeaza la judecarea cauzei in intregul ei.
  2. daca procurorul declara ca nu pune in miscare actiunea penala , instanta sesizeaza prin incheiere organul de urmarire penala competent, pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.
  • Daca procurorul nu participa la judecata :
  1. instanta se sesizeaza din oficiu si procedeaza la judecarea cauzei in intregul ei (bineinteles  , in cazul in care exista probe temeinice din care sa rezulte presupunerea rezonabila ca acea alta persoana a savarsit fapta impreuna cu inculpatul)
  2. instanta se desisizeaza prin sentinta si trimite cauza la organul de urmarire penala competent , actul de sesizare a organului de urmarire penala constituindu-l , incheierea data.

In ambele cazuri ,instanta este datoare sa puna in discutia partilor ,actele cu privire la care s-a dispus extinderea procesului penal pentru alte fapte.

Extinderea procesului penal pentru alte persoane

Cine poate cere? –  procurorul , instanta

Actul prin care se dispune? – declaratia orala a procurorului , incheiere

Este posibil , ca pe parcurul judecatii sa se descopere date cu privire la participarea si a altei persoane la savarsirea faptei prevazuta de legea penala pusa in sarcina inculpatului sau date de cu privire la savarsirea  de catre o alta persoana , ,a unei fapte prevazute de legea penala , dar in stransa legatura cu fapta savarsita de inculpat.In asemenea ipoteze este necesara extinderea procesului penal si cu privirea a aceea persoana , care nu a fost cuprinsa in actul de sesizare a instantei.

Ipoteze :

  1. o alta persoana , a participat in calitate de complice,instigator ,autor la savarsirea infractiunii pentru care inculpatul a fost trimis in judecata.De exemplu , se constata ca la comiterea unei talharii , X a actionat in vederea determinarii inculpatului la comiterea acelei fapte.
  2. o alta persoana , a savarsit o fapta prevazuta de legea penala dar in stransa legatura cu fapta inculpatului cuprinsa in actul de sesizare.De exemplu , se constanta ca X a falsificat un act oficial cu ajutorul caruia inculpatul a reusit sa vanda imobilul grevat de o ipoteca.Se observa ca infractiunile din acest caz sunt intr-o relatie de corelativitate si conexitate.

Concluzie

Aceste institutii care deroga de la art.317 C.proc.pen ,in care se specifica ca obiectul judecatii trebuie sa se limiteze la fapta si la persoana prevazuta in actul de sesizare a instantei ,isi gasesc ratiunea in insusi principiul oficialitatii procesului penal si al operativitatii lui.O mai buna ,ramificare a posibilitatilor oferite organelor judiciare si dupa momentul in care instanta este sesizata cu fapta dedusa judecatii nu poate decat sa-i confere o mai buna optimizare a activitatilor procesuale ce decurg din extinderea actiunii penale sau a procesului penal.

Bibliografie : TRATAT DE PROCESUAL PENAL ,ION NEAGU ,EDITURA GLOBAL LEX 2008

NOTE DE CURS PROCEDUARA PENALA


Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe