*drum roll, please*
Hihihi, revin și eu la scrisul meu de altădată, cum altfel decât cu o povestioară drăguță. NOT!
Stai să îmi aprind o țigară. Da, sunt o fumătoare înrăită – ți-ai dat seama de asta deja – și probabil voi muri pe la vreo 40 de ani, dar asta e o altă poveste.
Cutia toracică se mărește, plămânii se umplu cu fum cancerigen, nicotina pătrunde în sânge, expir … plutesc – nu, încă nu zbor, nu, încă nu înot – și mă pierd printre gânduri. Le simt cum îmi alunecă printre degete. Sunt fine, ușoare și albe, așa le simt, dar ele, de fapt, sunt apăsătoare și negre.
Stau lângă fereastră. E noapte. Vântul rece-călduț de primăvară, mai mult rece, îmi gâdilă pielea acoperită pe alocuri de o pijama de vara de bumbac, mă face să tremur puțin. Privirea îmi alunecă din fumul țigării, pe norii care au prins viteză, se cam grăbesc, ce-i drept in 4 ore trebuie să ajungă la serviciu, iar drumul e destul de lung.
ea – Auuu!
el – Bună dimineața, soare!
ea – De ce m-ai ciupit, drace? M-ai umplut de vânătăi pe măini de la ciupituri.
el – Înseamnă că ne-am întâlnit des în ultima perioadă.
ea – Da, înseamnă că-s nebună.
el – De ce, dulceață?
ea – Pentru că o iau razna pe zi ce trece și nimeni nu mă înțelege.
el – Ei … să nu exagerăm. Te compătimești prea tare.
ea – Deci ești de acord cu mine că-s nebună. Nu ai negat. Good …
el – Ce te doare, draga mea?
ea – Totul …
Fumul nostru umple balconul și se prelinge încet în aerul rece de afară, dar parcă nici el nu ar vrea să iasă.
*Miau*
*Mrrr*
ea – Behemoth, dragule, de cât timp nu te-am mai văzut?!
Un ghem negru de blană se așează pe picioarele mele și începe să toarcă. Mă liniștește.
el – Javra mica! Pe unde dumnezeu ai umblat?
ea – Uau! Dracii îl iau pe dumnezeu cu ei? Nu știam asta … Interesant.
el – Mă-ta … de copil afurisit. Spune odată ce te doare.
ea – Mă simt … lipsită de puteri, goală pe dinăuntru. Mă agăț de lectură și țigări ca să supraviețuiesc.
el – Dar ce s-a întâmplat? Nu te mai ascunde atâta, spune …
ea – Îi îndepărtez pe toți oamenii care țin la mine. Mă sufocă, urăsc sufocarea. Ori am o fobie, ori sunt nebună. Omoară-mă, te rog. Ai scuti mulți oameni de suferință.
el – Dar de ce aș face așa ceva? Eu sunt diavolul, eu sunt răul, eu fac rău, sunt opusul binelui, dragă. Nu voi face asta nici în ruptul capului. Te vei chinui, e mai interesant.
ea – Mulțumesc. Atunci de ce mă tot întrebi ce mă doare dacă oricum n-ai de gând să faci nimic?
el – Pentru că trebuie să te descarci …
ea – Poate altădată. În momentul de față, Moș Ene e mult mai convingător. Îmi pare rău.
Mi-am stins țigara în scrumiera plină de dunhill-uri albastre.
ea – Pa, Behemoth! Să vii mai des pe aici!
Spre infinit 