Poveste adevărată. 60 de minute cu Caroline. Aveam doar 15 ani.
Ca în fiecare zi de școală plecam la stația de autobuz ca să mă intorc acasă. Într-o zi, în timp ce mergeam spre stație, fiind în graba mă gândeam cum să scurtez drumul spre stație, apoi am luat-o pe o scurtătură printr-un bulevard cu o grădină mare plină de copaci flori și iarbă, am continuat drumul spre stație, am cotit apoi la stânga m-am apropiat de stație, am dat o privire către stație ca să văd câți pasageri așteaptă autobuzul, la cam vreo 5 de metri distanță, am observat o bombă sexi, stătea în apropierea stației ea era de fapt singurul pasager, o elevă de liceu, o bombă sexi, era atât de frumoasă încât o clipă am crezut că visez, totul s-a derulat foarte repede.
Când m-am apropiat de stație am observat ca eram numai noi amândoi unul langa altul, în acel moment Caroline și-a ridicat ochelarii de soare deasupra săracilor privindu-mă misterios și zâmbind, avea niște ochii mari verzi strălucitori, cu o prezență atât de interesantă parcă ziceai ca este vorba de o prințesă fermecătoare. Fani, era o altă gagică pe care o cunoșteam mai înainte, era mai mică decât ea, dar și Fani, avea sânii mari.
Bomba asta de care vorbesc se numea Caroline, era cu doi ani mai mare decât mine, avea in jur de 17 ani. Era foarte îngrijită cu parul lung de culoarea șaten, era cam la înălțimea mea, pieptul ei era ca în vise, mare, rotund ca două minge de basket. Avea un corp subțire de parcă ziceai ca e un manechin, purta blugi strâmți, cu o bluză scurtă albă pe ea cu decolteu transparent, cu doar trei nasturi și o curea argintie prinsă strâns in jurul buricului care îi punea în evidență sânii. Când m-am apropiat de ea, am aruncat o privire timidă, în acel moment se uita și ea la mine cu niște zâmbete, ceea ce chiar m-a stânjenit.
Pe neașteptate, m-a întrebat, cât este ceasul, i-am răspuns că este ora trei, imediat după câteva minute a sosit autobuzul, m-am urcat primul, autobuzul era aproape gol, m-am așezat în mijlocul autobuzului, deodată o văd urcând treptele autobuzului mișcându-se înăuntru, spre uimirea mea s-a așezat chiar lângă mine când tot autobuzul de fapt era aproape gol. Șoferul a pornit motoarele autobuzul a ieșit l-a drum. M-am uitat puțin în lateral de la fereastră și ea mi-a zâmbit, pentru o clipă mi s-a oprit respirația am transpirat, am început să înroșesc, mi-a fost rușine, am înțeles că trebuie să spun ceva, dar mi-a fost rușine, spre surprinderea mea, Caroline, s-a întors la mine cu o întrebare; tu unde studiezi am răspuns la facultate, iar ea imi povesteste că ea învață la altă facultate din același oraș și locuiește într-un cartier chiar lângă mine.
Avea o privire atât de pătrunzătoare și profundă, cu ochii ei verzi concentrați asupra mea încât m-a făcut să îmi pierd mințile!
Am rămas hipnotizat, am rămas blocat, nu am putut să scot un cuvânt din gură. Autobuzul a continuat să circule spre destinație când a ajuns la o stație cred ca a doua, se urcă un operator de bilete, Carolinei săraca i-a scăpat biletul din mână, s-a aplecat să-l ridice iar eu din acest punct vizual i-am văzut sânii care erau imenși.
Deodată îmi spune frumos și calm, dar tu unde te uiți? i-am spus la operatorul de bilete, în timp ce îi priveam sâni îmi spune, ce nu-ți place? I-am spus că totul este bine imi place totul. Între timp această Caroline a scos niște cărți din geantuța și mi-a cerut ajutorul să-i țin o carte pentru că-i alunecase geanta, unele dintre cărți i-au scăpat din mâini, am întrebat-o așa pentru că autobuzul se apropia deja spre casă, cum te cheamă? mi-a spus Caroline, i-am spus bine, pe mine Albert, mă mai întreabă ești spaniol, i-am spus că nu, sunt român și a început să zâmbească cu o privire foarte țepoasă verzuie profundă ca de un șarpe Cobru, eram la 5 de centimetri distanță de ea i-am simțit căldura corpului și bătăliile de inima, îmi doream foarte mult să o sărut, așa mi s-a întâmplat mie atunci gândind in mod imaginar.
La o cotitură lângă hotelul de la intrarea orașului, șoferul a frânat brusc eu stăteam lângă geam și ea a căzut peste mine cu sânii pe genunchii mei, am simțit o căldură atât de puternică, încât nu știam cum să scap din această situație dar ea mi-a zis scuze, doar cu siguranță nu te-am deranjat.
Pe atunci nu erau că în zilele noastre telefoane mobile. Intre timp am întrebat-o unde locuiește, mi-a arătat o vale cu niște vile de două etaje, i-am spus ok.
În surprinderea mea Caroline mi-a cerut sa-mi notez numărul ei de telefon și mi-a zis sunați-mă astazi spre seară. Până la urmă am ajuns langa casă, i-am zis aici lângă stația asta de poliție cobor dar ea mi-a zis mai întâi vino la noi să bem o cafea i-am spus ok, m-am dus cu ea la casa ei dar nu era nimeni în casă imediat s-a dus la bucatarie după câteva minute s-a întors și s-a așezat la masă langă mine m-a servit cu o cafea și cu o prăjiturică a deschis o sticlă de țuică eu am aprins o tigară apoi am început să ne iubim am luat-o în brațe ne-am tăvălit pe covor ca niște nebuni si-a dat jos bluzița și blugii a rămas doar în sutien și chiloței, dintrodata cineva băte la ușă ce or fi mă gandeam, Caroline speriata a venit si m-a rugat să sar repede pe fereastră am deschis o fereastră i-am făcut semn cu mâna și am fugit repede la mine acasă. Au mai fost două întâlniri amoroase între noi, dar între timp l-am cunoscut pe fratele ei și m-a rugat să o părăsesc dacă nu am intenții serioase.
In primul rand ai nevoie de orez specific iranian,care -l poti cumpara de pe mosilor, e un magazin alimentar iranian si de acolo ceri si sofran in prima faza ai nevoie de 2 pahare de orez care le pui intr-un bol cu apa dupa ce le speli pentru o ora.
In a 2 a faza pui orezul la fiert cu sare pana fierbe si se inmoaie si in a 3 a faza dupa ce ai fiert orezul il scurgi intr-o sita si pui intr-o oala putin ulei amestecat cu sofran apoi rastorni orezul si pui capacul la oala infasurat intr -un prosop si lasi orezul la aburi sa se faca 20 min la foc mic dar cu 5 min inainte la foc mai mare sa se formeze o coaja galbena. Mai departe pentru sos ai nevoie de un pui, ceapa, bulion, sofran si sare. Pui puiul la fiert cu apa si cu o ceapa taiata rondele mari, ca si ptr. supa pana scade apa la nivelul puiului,cam 3 pahare de apa sa ramana.
Pui la calit o ceapa cu o lingura de bulion si sofran. Dupa ce se caleste si arata ca mierea adaugi o lamaie stoarsa, adica zeama ei apoi adaugi ceapa calita peste puiul fiert si gata sosul.
Se serveste sosul cu orez si iaurt cu castraveti taiati cubulete mici si jumatate de ceapa taiata marunt si menta uscata si putina apa,apoi le amesteci si gata …. .sper sa reusesti si multumesc ptr apreciere!
„Am 1,75 metri inaltime si 54 kg. Cel mai mult am avut 56 kg, asa ca foarte rar tin dieta. Acum o luna am tinut, totusi, timp de o saptamana, mancand numai salate si carne fiarta. Prefer, insa, sa-mi supraveghez mancarea, chiar daca nu foarte drastic. Adica, mananc bine de dimineata – ou fiert, branza, rosii, castraveti, iar urmatoarea masa principala (si ultima a zilei!) este abia la 6 seara. Atunci, mananc in special vita. Daca sunt in oras, comand muschi de vita la gratar, daca sunt acasa ma mai incumet la cate un rasol. Uneori, mananc si fructe de mare, foarte rar peste. Niciodata – piept de pui! Cel mult, pulpe de pui… Intre mese, nu mananc decat fructe, multe fructe: mere, pere, piersici, nectarine”, a declarat Oana Bercaru pentru Bucatarescu.
Manechinul intra des in bucatarie pentru ca ii place foarte mult sa gateasca.
„Supe, ciorbe, mancaruri cu sos, chiar si sarmale, dar le fac cu carne de vita, indiferent daca le pun in foi de varza sau in foi de vita. Mai nou, ii fac prietenului meu mancare iraniana, asa cum m-a invatat mama lui. De pilda, orez cu pui. Dar orezul e unul special, basmati, si se face destul de complicat: se lasa in apa la inmuiat, se fierbe, se lasa sa se scurga, apoi se pune la aburi, sub capac, cu ulei de masline pana ce prinde o crusta, apoi se pune putin sofran si se rastoarna peste el un sos de rosii”, a mai spus ea.
Oana este rasfatata de iubitul ei, care ii gateste de foarte multe ori. „Chiar destul de des! Evident, imi face mancare iraniana, de-a lui. Inclusiv un fel de salata ‘de boeuf’, care, de fapt, e cu pui tocat foarte fin. Pana la urma, iese o compozitie foarte fina si cremoasa”, a precizat Oana.
Aceasta e o intamplare adevarata. Din pacate. Sper frumoasa, sexi…
Fratilor va povestesc acum ce-am patit cand aveam 20 de ani si mi-am terminat studiile. Dupa un timp scurt mi-am gasit un loc de munca ca tehnician de electricitate la o fabrica de ciocolata Recunosc eram cam rusinos si naiv, scopul meu era sa-mi adun o suma de banii ca sa pot calatorii in tariile europene din occident. Bine, hai ca imediat intru direct la subiect. eu si-l admiram am simtit cum imi impinge cu mana capul catre el. Am apucat-o cu ambele maini de fundul ei tare si fata mea se mangaia cu parul ei pubian. Tot ea m-a tras in sus si apoi s-a asezat pe spate pe o banca ingusta din vestiar. Cand m-a tras catre ea eu am incalecat banca si acolo s-a desfasurat una din cele mai frumose intamplari de dragoste din viata mea. Din pozitia aia am patruns-o adanc cand si-a incolacit picioarele in jurul meu. N-a durat mult ca eram incepatori amandoi dar asa de bine ne-am strans in brate dupa, c-am simtit ca inima mea ii apartine pe vecie. Acea noapte a fost prima dintr-un sir lung de nopti si zile petrecute in vestiar, dar si acasa la ea unde ne iubeam de cate ori aveam ocazia. Ne placea tare mult la amandoi. Cand eram impreuna nu mai faceam nimic altceva, decat dragoste si tot ea era cea care ma inemna de fiecare data sa schmb pozitiile. De atunci mi-a disparut si timiditatea si rusinea cand sunt langa o femeie frumoasa si nu ma gandesc decat la momentul cand… Ca orice poveste frumoasa si aceasta a avut un sfarsit frumos…dar tragic. Am luat-o de nevasta. De ce tragic? 6 decembrie 2003
Povestea ce v-o spun acum e adevarata si mi s-a intamplat cand eram la virsta de 11 ani. Mama mea a deschis un atelier de tricotaje si a angajat 3 femei care lucrau la confectii.
Eu, chiar in aceaasi perioada eram in vacanta mare si am primit ordin de la mama sa supraveghez cum merge munca in lipsa ei, deoarece era plecata de mai multe ori pentru afaceri. Pe una din lucratoare o chema Fani si venea cu o rochita mini si cu o bluzita decoltata bine. Cald,august, transpiratie…numai femei… Eu practic aveam ochi numai pentru ea si nu mi-i puteam desprinde de pe formele ei. Fiind o fata curata facea baie de trei ori pe zi si curios nu inchidea niciodata usa. Era superba. Avea 17 ani. Intr-una din zile vazandu-ma ca dau tarcoale mi-a facut semn sa intru. Eram curios. I-am atins sanii si spre surprinderea mea nu s-a speriat. -Hai sa facem o baie… I-am zis ca nu nu gasesc sapunul . -Nu, nu trebuie zicea dansa. Si am inceput „sportul” in baie. Stia bine sa „inoate”. Avea un trup excelent si niste sani mari pe atunci inca nu se foloseau fetele de silicon. A tinut sportul asta cam 2 luni pana intr-o buna zi cand mama mea m-a prins cu ia in caldarea de baie. Imediat a dat-o afara de la serviciu, si mi-a zis? -Asta-i supravegherea ta? De atunci am fost cu Fani ca sa continuam sportul nostru. Cu timpul s-a casatorit si eu am luat-o cu alte fete. Dar pe Fani n-am uitat-o. 24 octombrie 2003
În august 1989 cu câteva luni înainte de revoluție am vizitat niște rude din Baia Mare acolo m-am întâlnit cu un bun prieten în care cu câteva luni înainte să viu fratele lui a început să lucreze la Casa Poporului și a început să îmi povestească despre el cum reușiseră să se angajeze ca să muncească pe șantier la Casa Poporului era zugrav de meserie, acest prieten mi-a propus să facem o călătorie cu trenul spre București, ca să ne întâlnim cu fratele.lui.
Am ajuns la București aproape de Casa Poporului.
Acest frate de care povestesc era cazat cu alți mulți muncitori chiar în spatele palatului într-o clădire imensă, clădirea era provizorie și poziționată în apropierea șantierului, aveau o cameră specială comodă în ea încăpeau în jur de 7 muncitori, în această mare clădire erau sute sau mii de camere asemănătoare.
Prietenul avea la el adresa exactă, când am ajuns cu trenul la București, ne-am orientat puțin apoi am chemat un taxi și i-am dat adresa șoferului care avea deja harta-n mină, dar nu reușiseră să găsească locul respectiv (cazarea), în sfârșit am coborât undeva în apropierea Palatului și am început să căutam alergând timp de două ore. În sfârșit ne-am oprit ca să întrebăm oamenii, am dat de un muncitor care probabil lucra acolo, el ne-a îndrumat, eram tare obosiți tot locul era înconjurat cu miliție și securitate, în sfârșit am găsit locul era vorba de o clădire imensă în care erau cazați toți muncitori care lucrau acolo la palat am intrat din cameră în cameră, în sfârșit cu un mare noroc am dat de fratele prietenului meu.
Cazareași Ceaușescu
El ne-a zis, hai fraților să vedeți și voi cum arată palatul, am întrat în cameră lor, am stat de vorbă cu colegii săi am băut o cafea am aprins o țigară după aia ne-am schimbat îmbrăcămintea în haine militare de muncitori am primit buletinele lor de identitate, acte, perimse și bineînțeles parola. El lucrând acolo multă vreme cunoștea deja toate porțile de întrare și fiecare colț din Palat, la fiecare poartă erau prezenți milițieni și securiști. Între timp am învățat pe de rost datele de pe Buletinul de identitate etc, când ajunsesem deja în apropierea palatului am început să transpir, eram tare emoționat, dar nu trebuia să se vadă ….. l-am vazut pe Nicolae Ceauşescu ieșind prin spate din Palat înconjurat de o coloană de limuzine negre era protejat de zeci de securiști, imediat după aia Ceaușescu a întrat într-o limuzină distinctă ARO și a dispărut.
În Casa Poporului
Noi trei ne-am hotărât să intrăm în Palat dar nu împreună ci fiecare singur prin altă poartă, ne-am înțeles în care punct ne vom întâlni după ce ieșim din palat, când am ajuns la poarta respectivă m-am oprit în față era un ofițer de securitate, țiu minte că avea o privire pătrunzătoare și foarte severă, imediat mi-a pus mai multe întrebări, mi-a cerut și actele și parola, le știam deja pe de rost noroc ca nu s-a uitat bine la fotografia de pe buletin, în sfârșit am intrat in Palat.
Pe balcon
Ce să vă spun așa ceva nu am mai văzut niciodată pur și simplu un paradis, covoare persane, lustre candelabre, tone de bazalt, tone de cristal, lustre făcute din aur și marmură peste tot. Știți ce-mi povesteau muncitorii? că furau bucățele de aur 24 carate…nu că era liber la furt doar cine era prins făcea puscarie.
M-am plimbat în Palat asta era spre seară, nu era nimeni spațiul unde am fost eu era imens de mare, cel mai mult mi-a plăcut balconul de unde Nicolae Ceaușescu planuise să se adreseze către popor, țiu minte că m-am dus spre balcon am intrat chiar în balcon și strigam în gura mare eu sunt Ceaușescu privind Bulevardul Unirii care imi părea de nesfârșit, mă simțeam pe altă planetă parcă aș fi eu Nicolae Ceausescu.
Securitatea
Spre seară târziu după câteva ore în Palat am plecat să-mi schimb înapoi îmbrăcămintea cu care am venit după aia ne-am dus noi trei la un restaurant, cam după o oră și ceva a venit un ofiţer de securitate îmbrăcat civil și m-a chemat deoparte, mi-a spus; măi băiete la ora cutare ai fost acolo după aia aii intrat acolo în Casa Poporului. Dar nu vă faceți grije. În acele momente înspăimântătoare credeam ca e gata si fac pușcărie. Asta era patru luni înainte de revoluție.
Pereții sunt placați cu marmură de Gura Văii și Antigua (marmură verde), adusă din Irak, iar ușile din lemn de nuc masiv. Mobilierul tapițat cu piele e și el unul de lux, ca și dotările pentru intercomunicații.
Au fost folosiți: un milion de metri cubi de marmură, 5.500 t de ciment, 7.000 t de oțel, 20.000 t de nisip, 200.000 m cubi de sticlă etc. Adrian Nastase a ținut să împlinească și el ctitoria înaintașului său și i-a adăugat o construcție din sticlă ce permite accesul în zona de clădire în care s-a amenajat Muzeul Național de Artă Contemporană. Micul turn din sticlă nu are nicio legătură cu arhitectura și așa eclectică a clădirii. S-au mai construit, de asemenea, un restaurant, piscina, sauna, parcări subterane, etc, dar in continuare o bună parte din suprafața construită a lucrării e nefinalizată, deci nefolosită. La parter se alfă și un Muzeu al Parlamentului, în care se găsesc diverse decorații, documente istorice, statui ale unor politicieni și figuri istorice sau tablouri ale unor pictori de curte ai lui Ceaușescu, precum Sabin Bălașa.
Fotomodel: Alina Protsenko Oras: Ivano – Frankovsk, Ucraina. Vârstă: 29. Fotograf: Julia Skalozub. (Foto original alb negru. Colorare, editare, restaurare, style și ridicarea rezoluției sunt făcute de mine)
Fotograf: Antonio Guccione. Fotomodel: Carol Alt, 1991. (Foto original alb negru, editare, restaurare, corectare, colorare și ridicarea rezoluției sunt făcute de mine)
Carol Ann Alt (născută la 1 decembrie 1960) este un model și actriță americană. Primul mare succes a Altei în modeling a fost în 1979, când a apărut pe coperta revistei Harper’s Bazaar, dar a câștigat publicitate în 1982, când a fost prezentată pe coperta Sports Illustrated Swimsuit Issue. În anii 1980, ea a apărut pe peste 500 de coperți de reviste, devenind unul dintre cele mai cunoscute modele ale epocii sale, atingând statutul de supermodel.
Alt a îmbrăcat copertile Vogue, Vogue Paris, Vogue Italia, Vogue UK, Mademoiselle, Elle și Cosmopolitan. Ea a fost numită The Face de către Life Magazine. În perioada de vârf a popularității sale, ea a fost fața campaniilor publicitare pentru Diet Pepsi, General Motors, Cover Girl Cosmetics, Noxzema, Hanes, Givenchy, Versace, Armani și multe altele. Ea a fost primul model care și-a produs propriile postere și calendare
Foto: Helmut Newton Cyberwomen 3, 2000 Gelatina de argint: Imprimare fotografie 13 × 10 in | 33 × 25,4 cm. Dintr-o ediție necunoscută În 2016 fotografia în alb negru a fost vânduă prin licitație cu £10,000
Model: Viviane F Origin Colecție privată, Europa. Foto original: alb negru. (Colorare, editare, style, restaurare, corectare, și ridicarea rezoluției au fost făcute de mine)
HELMUT NEWTON (1920–2004) Cyberwoman 3, 2000 Imprimare pe gelatină de argint 32,8 x 25,2 cm (12,9 x 9,9 in) Ștampila dreptului de autor a fotografului pe verso, numerotată cu creion pe verso, ediția nr. 123/500 LITERATURA Helmut Newton, Lucrări dintr-o colecție privată din Bremen (ex. cat.), Bremen 2008, p. 66 (aceeași serie
Helmut Newton
IMAGINI SELECTATE DE LA CYBERWOMAN, 2000
Data vânzării: 28 iulie 2016
Licitație pentru vânzare a fost inchisa.
Imediat i-a făcut plăcere să construiască în jurul său imaginea cuiva care intenționează să provoace. Spectatorul devine astfel un voyeur involuntar intenționat să spioneze centimetri de piele expusă pe modele și femei celebre. Chiar și după toți acești ani, Helmut rămâne unul dintre cei mai cunoscuți și mai interesanți fotografi, continuând să vrăjească și să fie emulat.
În ciuda acestui fapt, el rămâne unic: fiecare fotografie continuă să implice, să povestească și să elibereze necontenit tensiunea erotică, chiar și într-o lume în care nuditatea este la îndemână și capacitatea imaginativă este limitată.
„Helmut Newton: The Bad and the Beautiful” este un omagiu adus „inocenței politice” a vremii, care nu merita recunoaștere – ci mai degrabă oamenilor. Coristeo-ul editorului Gero von Boehm este în documentar doar în cel mai întunecat dintre ochelari, așa cum arată cartea lui Newton. Am făcut fotografia, am făcut-o, dar „tipul” meu era prea mare pentru mine. Unul dintre bile lui „amazonke” și projicirale lui snagu și sex explicit. Imaginea din fotografia lui este „adăugată”
Pinups ideas psychedelic poster
Theda Bara ( July 29, 1885 – April 13, 1955), was a very popular silent film actress of her era, and one of cinema’s earliest sex symbols. Her femme fatale roles earned her the nickname „The Vamp”. The term „vamp” soon became a popular slang term for a sexually predatory woman.
Theda Bara made more than 40 films between 1914 and 1926, complete prints of only six still exists: A Fool There Was (1915) and ending with The Lure of Ambition (1919). The phenomenal success of A Fool There Was gave William Fox the money to found Fox Film Corporation, while the ensuing films ensured the studio’s success.
At the height of her fame she was one of the most popular movie stars, ranking behind only Charlie Chaplin and Mary Pickford. Bara’s best-known roles were as the „vamp”, although she attempted to avoid typecasting by playing wholesome heroines in films such as, Under Two Flags and Her Double Life. She also performed as Juliet in a version of Shakespeare’s Romeo and Juliet. Although Bara took her craft seriously, she was too successful as an exotic „wanton woman” to develop a more versatile career.
Most of Bara’s early films were shot on the East Coast, at the Fox Studios in Fort Lee, New Jersey. The rise of Hollywood as the center of the American film industry forced her to relocate to Los Angeles to film the epic, Cleopatra (1917), which became one of Bara’s biggest hits. No known prints of Cleopatra exist today, but numerous photographs of Bara in costume as the Queen of the Nile have survived.
Between 1915 and 1919, Bara was Fox studio’s biggest star but, tired of being typecast as a vamp, she allowed her five-year contract with Fox to expire. Her final Fox film was The Lure of Ambition (1919). Her career suffered without Fox studio’s support, and she did not make another film until, The Unchastened Woman (1925) for Chadwick Pictures Corporation. Bara retired after making only one more film, the short comedy, Madame Mystery (1926).
Out of her 40 films, only a few that are completely intact: The Stain (1914), A Fool There Was (1915), East Lynne (1916), The Unchastened Woman (1925), and two short comedies for Hal Roach. In addition to these, a few of her films remain in fragments including Cleopatra (just a few seconds of footage).
A clip thought to be from The Soul of Buddha, and a few other unidentified clips featured in a French documentary, Theda Bara et William Fox (2001). Most of the clips can be seen in the documentary The Woman with the Hungry Eyes (2006).
She was well known for wearing very revealing costumes in her films, which could still be considered risque by today’s standards, more than 90 years later. Such outfits were banned from Hollywood films after the Production Code started in 1930, and then was more strongly enforced in 1934.
Unul dintre cei mai infami fotografi din istoria artei și cel mai cunoscut ai secolului al XX-lea, influența fotografie de modă a lui Helmut Newton i-a câștigat un loc ca strămoș al esteticii provocatoare. În opera lui Newton, femeile atrag atenția. Sunt perfida, chiar amenintatoare si intotdeauna eleganta. Portretele artistului au atins faima internațională în anii șaizeci, în timp ce Newton a lucrat pentru French Vogue la Paris – iar munca sa a devenit celebrată pentru scenariile controversate, iluminarea îndrăzneață, ipostazele hipersexualizate și compozițiile izbitoare. Până la vârsta de optzeci de ani, seria Cyberwoman a lui Newton a asigurat publicul că era încă în vârful jocului său.
„Am ajuns bine la cincizeci de ani”. Pretenția lui Newton la faimă a venit din interior spre exterior. Combinația de talent, de fascinație pentru noile tendințe și de a nu se teme să fie controversat a fost pur și simplu o proiecție a cine era Newton departe de cameră; un om cu o părere puternică și hotărâre de a reuși. Din studioul său din rue Aubriot din Paris, el a dezvoltat un stil îndrăzneț în anii șaizeci, considerând o provocare plină de satisfacții să arate lumii că era diferit. Fotografiile extrem de erotice, care se învecinau adesea cu sadomasochistul, au fost o premieră pentru mulți dintre clienții săi comerciali – iar ideile radicale ale artistului s-au tradus rapid în case de marcat sunet. Imaginile îndrăznețe s-au dezvăluit ca decadență și cruzime țesute în povești complexe despre independență, sex și putere. La vârsta de cincizeci de ani, Newton tocmai începea, excelând printre fotografii de modă, unde puțini s-au găsit în liga lui.
Biography 1920: born in Berlin as Helmut Neustädter; resides in Berlin-Schöneberg.
1930 until 1934: attends school at the Heinrich von Treitschke Realgymnasium in Berlin-Schöneberg.
1934 until 1938: resides in Berlin-Halensee.
1934 until 1935: attends the American school in Berlin-Schöneberg. After change of residence, attends secondary school in Berlin-Grunewald.
1936 until 1938: apprenticeship with the portrait, nude and fashion photographer Yva (Else Simon, neé Neuländer) in Berlin-Charlottenburg.
1938: flees Berlin via train at Zoo station towards Trieste, taking with him two stills cameras. Finds work in Singapore at the Singapore Straits Times.
1940: arrives in Australia and serves for five years in the Australian army. In 1946 becomes an Australian citizen.
1947: meets actress June Brunell, who poses as a model for him. They marry one year later.
1956: extended travels through Europe. In London acquires a one-year contract at British Vogue, which Newton quits after 11 months. Thereafter in Paris and return to Melbourne; contract with Australian Vogue.
1961: back to Paris, takes apartment in the Rue Aubriot in Marais quarter. Full-time position with French Vogue, occasional editorial photography for British Vogue and Queen.
1964: until 1966 editorials for French Elle.
1964: acquires a small house and vineyard in Ramatuelle, not far from St. Tropez, where Helmut and June Newton will spend their future vacations.
1966: renews contract with French Vogue under the new editor-in-chief Francine Crescent.
1970: June Newton (alias Alice Springs) begins her career as a photographer: when her husband is ill, she steps in to shoot a cigarette advertisement.
1971: Helmut Newton suffers a heart attack in New York. Convalescence in Lennox Hill Hospital, New York.
1975: first exhibitions of the commercially successful photographer: first solo exhibit in the Nikon Gallery in Paris.
1976: publication of his first volume of photographs White Women.
1981: Helmut and June Newton move from Paris to Monaco; they will spend the winter months in Los Angeles.
1990: awarded the French “Grand Prix National de la Photographie.”
1992: awarded “Officier des Arts, Lettres et Sciences” in Monaco as well as presentation of the “The Grand Cross of Merit” (Das Grosse Bundesverdienstkreuz) of the Federal Republic of Germany.
1996: commendation to “Commandeur de L’Ordre des Arts et Lettres” by the French ministry of culture.
2000: large retrospective for his 80th birthday in the New National Gallery (Neue Nationalgalerie) in Berlin that travels to London, New York, Tokyo, Moscow and Prague, among others.
2003: formal agreement on the establishment of the Helmut Newton Foundation in Berlin with the Prussian Cultural Heritage Foundation (Stiftung Preußischer Kulturbesitz).
2004: Helmut Newton dies in Los Angeles. The Helmut Newton Foundation is opened shortly following his death.
Publications As a photographer who straddled the gap between art and commerce, Helmut Newton always managed to surprise and polarize his audience. Among the editorial staff of many magazines he encountered creative kindred spirits, who responded to his unusual visual ideas. The result was a body of photographs that was not only exceptionally recognizable and successful but also reached millions of viewers through magazine publications.
White Women / Femmes Secrètes New York: Congreve, 1976 London: Quartet Books, 1976 München: Schirmer / Mosel, 1976 Paris: Robert Laffont, 1976
Helmut Newton. Work Köln: Taschen, 2000 (Reprint 2018)
Sex and Landscapes Zürich: de Pury & Luxembourg, 2001 Salzburg: Rupertinum, 2002 Köln: Taschen, 2004
Helmut Newton Autobiography München: C. Bertelsmann, 2002 New York: Random House, Doubleday, 2003 London: Duckworth, 2003 Tokio: Ed. Treville, 2003 Madrid: Editorial RM, 2003 Moskau: Eksmo, 2003 Rom: Contrasto, 2003 Korea: Eulyoo Publishing, 2003 Bratislava: Slovart Publishing, 2003 Paris: Robert Laffont, 2004 Warschau: Wydawnictwo, 2005
Yellow Press Zürich: de Pury & Luxembourg, 2002
A Gun for Hire London: Ivory Press, 2005 Köln: Taschen, 2005
Pigozzi and the Paparazzi With Salomon, Weegee, Galella, Angeli, Secchiaroli, Quinn, and Newton Exhibition Catalogue, Berlin: Helmut Newton Foundation, 2008
Fired Exhibition Catalogue, Berlin: Helmut Newton Foundation, 2008
Polaroids Köln: Taschen, 2011
The Stern Years 1973-2000 Hamburg: Gruner & Jahr, 2011
White Women / Sleepless Nights / Big Nudes Exhibition Catalogue, Museum of Fine Arts Houston, 2011
Helmut Newton 1920-2004 Exhibition Catalogue, Grand Palais Paris, 2012
Helmut Newton. Pages from the Glossies. Faksimiles 1956-1998 Köln: Taschen, 2015
Helmut Newton. White Women / Sleepless Nights / Big Nudes Exhibition Catalogue, Venice Tre Oci, Venice: Marsilio, 2016
Alice Springs / Helmut Newton, Us and Them Köln: Taschen, 2016
Helmut Newton. A Gun for Hire, selection Exhibition Catalogue, Venice: Marsilio, 2016
Helmut Newton. Monte Carlo Paris: Louis Vuitton, 2017
Helmut Newton. Magnifier le désastre By Dominique Baqué, Paris: Editions du Regard, 2019
Helmut Newton. I like strong women Exhibition Catalogue, Center for Contemporary Arts, Torun, 2020
Helmut Newton. Visionari La Repubblica/National Geographic Italy, Gedi: Torino 2020
Helmut Newton. High Gloss Exhibition Catalogue, Hamiltons Gallery, London 2020
Helmut Newton. Legacy Köln: Taschen, 2021
Newton, Riviera Paris: Gallimard, 2022
Helmut Newton. Fact & Fiction Exhibition Catalogue MOP Foundation, La Coruña, 2023
Model: Emma (Itseyma). Fotograf: Sarah Miguet Cadet. Fotografia a fost realizată în curtea castelului de Fontainebleau, original alb negru. (Colorare, restaurare, corectare, style, și ridicarea rezoluției au fost făcute de mine)
Viviane le-a întrecut pe toate frumusețele! Foto: Helmut Newton Cyberwomen 3, 2000 Gelatina de argint: Imprimare fotografie 13 × 10 in | 33 × 25,4 cm. Dintr-o ediție necunoscută
Model: Viviane F Origin Colecție privată, Europa (Colorare, editare, style, restaurare, corectare, și ridicarea rezoluției au fost făcute de mine)
HELMUT NEWTON (1920–2004) Cyberwoman 3, 2000 Imprimare pe gelatină de argint 32,8 x 25,2 cm (12,9 x 9,9 in) Ștampila dreptului de autor a fotografului pe verso, numerotată cu creion pe verso, ediția nr. 123/500 LITERATURA Helmut Newton, Lucrări dintr-o colecție privată din Bremen (ex. cat.), Bremen 2008, p. 66 (aceeași serie
Imediat i-a făcut plăcere să construiască în jurul său imaginea cuiva care intenționează să provoace. Spectatorul devine astfel un voyeur involuntar intenționat să spioneze centimetri de piele expusă pe modele și femei celebre. Chiar și după toți acești ani, Helmut rămâne unul dintre cei mai cunoscuți și mai interesanți fotografi, continuând să vrăjească și să fie emulat.
În ciuda acestui fapt, el rămâne unic: fiecare fotografie continuă să implice, să povestească și să elibereze necontenit tensiunea erotică, chiar și într-o lume în care nuditatea este la îndemână și capacitatea imaginativă este limitată.
„Helmut Newton: The Bad and the Beautiful” este un omagiu adus „inocenței politice” a vremii, care nu merita recunoaștere – ci mai degrabă oamenilor. Coristeo-ul editorului Gero von Boehm este în documentar doar în cel mai întunecat dintre ochelari, așa cum arată cartea lui Newton. Am făcut fotografia, am făcut-o, dar „tipul” meu era prea mare pentru mine. Unul dintre bile lui „amazonke” și projicirale lui snagu și sex explicit. Imaginea din fotografia lui este „adăugată”
Pinups ideas psychedelic poster
Theda Bara ( July 29, 1885 – April 13, 1955), was a very popular silent film actress of her era, and one of cinema’s earliest sex symbols. Her femme fatale roles earned her the nickname „The Vamp”. The term „vamp” soon became a popular slang term for a sexually predatory woman.
Theda Bara made more than 40 films between 1914 and 1926, complete prints of only six still exists: A Fool There Was (1915) and ending with The Lure of Ambition (1919). The phenomenal success of A Fool There Was gave William Fox the money to found Fox Film Corporation, while the ensuing films ensured the studio’s success.
At the height of her fame she was one of the most popular movie stars, ranking behind only Charlie Chaplin and Mary Pickford. Bara’s best-known roles were as the „vamp”, although she attempted to avoid typecasting by playing wholesome heroines in films such as, Under Two Flags and Her Double Life. She also performed as Juliet in a version of Shakespeare’s Romeo and Juliet. Although Bara took her craft seriously, she was too successful as an exotic „wanton woman” to develop a more versatile career.
Most of Bara’s early films were shot on the East Coast, at the Fox Studios in Fort Lee, New Jersey. The rise of Hollywood as the center of the American film industry forced her to relocate to Los Angeles to film the epic, Cleopatra (1917), which became one of Bara’s biggest hits. No known prints of Cleopatra exist today, but numerous photographs of Bara in costume as the Queen of the Nile have survived.
Between 1915 and 1919, Bara was Fox studio’s biggest star but, tired of being typecast as a vamp, she allowed her five-year contract with Fox to expire. Her final Fox film was The Lure of Ambition (1919). Her career suffered without Fox studio’s support, and she did not make another film until, The Unchastened Woman (1925) for Chadwick Pictures Corporation. Bara retired after making only one more film, the short comedy, Madame Mystery (1926).
Out of her 40 films, only a few that are completely intact: The Stain (1914), A Fool There Was (1915), East Lynne (1916), The Unchastened Woman (1925), and two short comedies for Hal Roach. In addition to these, a few of her films remain in fragments including Cleopatra (just a few seconds of footage).
A clip thought to be from The Soul of Buddha, and a few other unidentified clips featured in a French documentary, Theda Bara et William Fox (2001). Most of the clips can be seen in the documentary The Woman with the Hungry Eyes (2006).
She was well known for wearing very revealing costumes in her films, which could still be considered risque by today’s standards, more than 90 years later. Such outfits were banned from Hollywood films after the Production Code started in 1930, and then was more strongly enforced in 1934.
Biography 1920: born in Berlin as Helmut Neustädter; resides in Berlin-Schöneberg.
1930 until 1934: attends school at the Heinrich von Treitschke Realgymnasium in Berlin-Schöneberg.
1934 until 1938: resides in Berlin-Halensee.
1934 until 1935: attends the American school in Berlin-Schöneberg. After change of residence, attends secondary school in Berlin-Grunewald.
1936 until 1938: apprenticeship with the portrait, nude and fashion photographer Yva (Else Simon, neé Neuländer) in Berlin-Charlottenburg.
1938: flees Berlin via train at Zoo station towards Trieste, taking with him two stills cameras. Finds work in Singapore at the Singapore Straits Times.
1940: arrives in Australia and serves for five years in the Australian army. In 1946 becomes an Australian citizen.
1947: meets actress June Brunell, who poses as a model for him. They marry one year later.
1956: extended travels through Europe. In London acquires a one-year contract at British Vogue, which Newton quits after 11 months. Thereafter in Paris and return to Melbourne; contract with Australian Vogue.
1961: back to Paris, takes apartment in the Rue Aubriot in Marais quarter. Full-time position with French Vogue, occasional editorial photography for British Vogue and Queen.
1964: until 1966 editorials for French Elle.
1964: acquires a small house and vineyard in Ramatuelle, not far from St. Tropez, where Helmut and June Newton will spend their future vacations.
1966: renews contract with French Vogue under the new editor-in-chief Francine Crescent.
1970: June Newton (alias Alice Springs) begins her career as a photographer: when her husband is ill, she steps in to shoot a cigarette advertisement.
1971: Helmut Newton suffers a heart attack in New York. Convalescence in Lennox Hill Hospital, New York.
1975: first exhibitions of the commercially successful photographer: first solo exhibit in the Nikon Gallery in Paris.
1976: publication of his first volume of photographs White Women.
1981: Helmut and June Newton move from Paris to Monaco; they will spend the winter months in Los Angeles.
1990: awarded the French “Grand Prix National de la Photographie.”
1992: awarded “Officier des Arts, Lettres et Sciences” in Monaco as well as presentation of the “The Grand Cross of Merit” (Das Grosse Bundesverdienstkreuz) of the Federal Republic of Germany.
1996: commendation to “Commandeur de L’Ordre des Arts et Lettres” by the French ministry of culture.
2000: large retrospective for his 80th birthday in the New National Gallery (Neue Nationalgalerie) in Berlin that travels to London, New York, Tokyo, Moscow and Prague, among others.
2003: formal agreement on the establishment of the Helmut Newton Foundation in Berlin with the Prussian Cultural Heritage Foundation (Stiftung Preußischer Kulturbesitz).
2004: Helmut Newton dies in Los Angeles. The Helmut Newton Foundation is opened shortly following his death.
Publications As a photographer who straddled the gap between art and commerce, Helmut Newton always managed to surprise and polarize his audience. Among the editorial staff of many magazines he encountered creative kindred spirits, who responded to his unusual visual ideas. The result was a body of photographs that was not only exceptionally recognizable and successful but also reached millions of viewers through magazine publications.
White Women / Femmes Secrètes New York: Congreve, 1976 London: Quartet Books, 1976 München: Schirmer / Mosel, 1976 Paris: Robert Laffont, 1976
Helmut Newton. Work Köln: Taschen, 2000 (Reprint 2018)
Sex and Landscapes Zürich: de Pury & Luxembourg, 2001 Salzburg: Rupertinum, 2002 Köln: Taschen, 2004
Helmut Newton Autobiography München: C. Bertelsmann, 2002 New York: Random House, Doubleday, 2003 London: Duckworth, 2003 Tokio: Ed. Treville, 2003 Madrid: Editorial RM, 2003 Moskau: Eksmo, 2003 Rom: Contrasto, 2003 Korea: Eulyoo Publishing, 2003 Bratislava: Slovart Publishing, 2003 Paris: Robert Laffont, 2004 Warschau: Wydawnictwo, 2005
Yellow Press Zürich: de Pury & Luxembourg, 2002
A Gun for Hire London: Ivory Press, 2005 Köln: Taschen, 2005
Pigozzi and the Paparazzi With Salomon, Weegee, Galella, Angeli, Secchiaroli, Quinn, and Newton Exhibition Catalogue, Berlin: Helmut Newton Foundation, 2008
Fired Exhibition Catalogue, Berlin: Helmut Newton Foundation, 2008
Polaroids Köln: Taschen, 2011
The Stern Years 1973-2000 Hamburg: Gruner & Jahr, 2011
White Women / Sleepless Nights / Big Nudes Exhibition Catalogue, Museum of Fine Arts Houston, 2011
Helmut Newton 1920-2004 Exhibition Catalogue, Grand Palais Paris, 2012
Helmut Newton. Pages from the Glossies. Faksimiles 1956-1998 Köln: Taschen, 2015
Helmut Newton. White Women / Sleepless Nights / Big Nudes Exhibition Catalogue, Venice Tre Oci, Venice: Marsilio, 2016
Alice Springs / Helmut Newton, Us and Them Köln: Taschen, 2016
Helmut Newton. A Gun for Hire, selection Exhibition Catalogue, Venice: Marsilio, 2016
Helmut Newton. Monte Carlo Paris: Louis Vuitton, 2017
Helmut Newton. Magnifier le désastre By Dominique Baqué, Paris: Editions du Regard, 2019
Helmut Newton. I like strong women Exhibition Catalogue, Center for Contemporary Arts, Torun, 2020
Helmut Newton. Visionari La Repubblica/National Geographic Italy, Gedi: Torino 2020
Helmut Newton. High Gloss Exhibition Catalogue, Hamiltons Gallery, London 2020
Helmut Newton. Legacy Köln: Taschen, 2021
Newton, Riviera Paris: Gallimard, 2022
Helmut Newton. Fact & Fiction Exhibition Catalogue MOP Foundation, La Coruña, 2023
„Betty, cu energia și frumusețea ei extraordinară, m-a sedus și m-a vrăjit din prima clipă. Continuăm să fim prieteni!!!!!”
Constanza Pascolato
„Betty este o profesionistă foarte perspicace. Mulți ani în care a lucrat ca unul dintre modelele de top din lume i-au oferit o capacitate rară de a gândi „afaceri” și „artistic” în același timp. Diferența ei constă însă în implicarea ei personală în tot ceea ce face. Angajamentul este cuvântul ei cheie. O admir și am încredere 100%!”
Gloria Pires, actriță
„În anii ’80, Betty Prado făcea parte din lista supermodelelor, nu rău! A avut un succes uriaș și când a venit în Brazilia, am fost încântați să o putem fotografia. Betty a fost mereu cool, dulce, loială prietenilor ei. Și în ciuda faptului că era uimitoare cu zâmbetul ei larg și culmea văduvei, nu a arătat niciodată ca o persoană încântată de la lansarea Pielli! de Helmut Newton readuce acea perioadă și această femeie care apare în trei clicuri frumoase A fost un cadou și atât de mult încât a dat aceste fotografii lui Bazaar și ne-a spus că în culisele acelei zile să începem anul cu Betty, este un semn de noroc pentru noi toți.
Patricia Carta, Editor
„Betty Prado este o frumusețe atemporală și reprezintă un moment dinamic în istoria modei. Nu este de mirare că personajul ei plin de farmec și senzual a interesat oameni ca Helmut Newton, Albert Watson și Denis Piel.”
Diane Pernet, jurnalist
„Betty Prado: Prado? Prado, campo, mato, floresta, hiléia… Tudo și muito mais do que isso sumado. Betty Prado? Betty Mundo!”
Nando Reis, compozitor
„Unic. Aceasta este și va fi întotdeauna Betty Prado. Unic prin frumusețea senzuală, izbitoare și misterioasă. Unică prin personalitatea ei puternică și dominantă. Unic prin profesionalismul și competența sa. Unic în a fi o prietenă, o fată, o femeie, o muză. „Lov U. Única”.
Giovanni Frasson, editor de modă
„Betty Prado este o actriță înnăscută. Are sincronizare și una dintre cele mai impresionante chipuri din cinematografia națională. Performanța ei la filmări a fost cu adevărat surprinzătoare.”
Walter Hugo Khouri, regizor de film
„Magnific Betty Prado… Și atunci am fost vrăjită de frumusețea de neatins și puterea incredibilă a acelui model. Să definești o mie de femei în câteva cuvinte este imposibil… BETTYSSIMA este mereu prezentă în trup, minte și suflet!”
Icarius, director artistic
„Helmut Newton a spus odată că Betty Prado a fost un model cu suflet de actriță. Nu aș putea fi mai de acord cu el. Unul dintre cele mai mari modele de top pe care le-a avut vreodată Brazilia, spun că Betty, astăzi, este o femeie grozavă, cu un suflet adevărat.”
Maria Prata, Director Editorial
„Betty este o mare întâlnire în viața mea. Pe lângă faptul că este o prietenă specială, a fost prima mea șefă! De atunci am avut șansa să fiu surprinsă în fiecare zi de femeia puternică, generoasă, multitalentată (și incontestabil frumoasă!) este Betty Prado.”
Model super sexy italian se pozează la o statie de benzină cu un decolteu imens! Penyru: „Pirelli Calendar” 1986. Fotograf: Helmut Newton Pleasurephoto Room Pagina 7. (Colorare, editare, restaurare, corectare, stil și ridicarea rezoluției sunt făcute de mine)
Din august că calendarul Pirelli 2013 era în derulare, cu un teaser filmat de Patrick Demarchelier și Peter Lindbergh cu modelele Miranda Kerr, Alek Wek, Helena Christensen, Alessandra Ambrosio, Isabeli Fontana și Karolina Kurkova în uniformele Risky Business. Cu toate acestea, acele fotografii păreau să fie folosite doar pentru o ședință auxiliară, iar calendarul real din 2013, care este numărul de aniversare a 50 de ani, va fi în schimb o ședință foto veche de 27 de ani.
Filmat de Helmut Newton, calendarul nu a fost lansat niciodată în 1986, deoarece au existat două filmări concurente – o producție britanică care îl implica pe Bert Stern și una italiană cu Newton. Cu toate acestea, Newton a trebuit „demis din cauza unor probleme personale [care implică] afaceri de familie urgente”. Și, în cele din urmă, versiunea lui Stern a fost numărul lansat în acel an. Newton’s a rămas de atunci nevăzut în arhive, până în acest an când a fost reconstruit pentru distribuire. Modelele Susie Bick, Antonia Dell’atte și Betty Prado pozează în Marele Premiu de la Monte Carlo printre anvelopele Pirelli – prima incursiune a mărcii în plasarea remarcabilă a produselor.
De ce momeala de ultimă oră și schimbarea cu calendare? Mai ales având în vedere calibru uriaș atât al modelelor, cât și al fotografilor? Pirelli afirmă că portretele Lindbergh și Demarchelier au fost o fotografie specială „pentru a sărbători aniversarea” (British Vogue a raportat că filmarea a acționat ca o avanpremieră a calendarului actual). Pentru o companie gigantică precum Pirelli să lanseze o ediție nemaivăzută pentru o aniversare atât de importantă, fără genul de amorsare și tachinare în prealabil… ei bine, totul sună la fel de neplăcut ca „afacerea de familie urgentă” de ultimă oră a lui Newton. Am contactat Pirelli pentru un comentariu, iar un purtător de cuvânt a răspuns: „Fotografiile Lindbergh / Demarcheiler lansate la începutul acestui an au fost o ședință specială de omagiu organizată ca parte a sărbătorilor de aniversare a 50 de ani pentru The Cal. Aceasta a fost o inițiativă separată față de lansarea Calendarului 2014 care tocmai a fost anunțat, fiind calendarul nepublicat [Helmut] 1986. ediția din acest an de reper, dat fiind ștampila iconică a lui Newton în lumea modei/fotografiei – și o altă coincidență grozavă este că ediția din 1986 este de fapt utilizabilă ca calendar în ceea ce privește alinierea datelor (de exemplu, dacă 1 septembrie a fost o duminică în 1986, va fi la fel și în 2014). Le vom oferi asta – într-adevăr este o coincidență grozavă! Faceți clic pentru cinci imagini teaser din calendarul real.
Frumusețe călare pe Vespa, 1969, Italia, pe coperta revistei Pirelli. Fotograf: Helmut Newton (Neustädter) A fost un fotograf german unul din cei mai cunoscuți din lume a lucrat pentru magazinul Vogue. (Colorare, editare, restaurare, corectare stil și ridicarea rezoluției au fost făcute de mine)
Doamna pe o strada din New York City cu Sutien Dalmatian. Tipărit în magazinul Vogue pe data de întâi mai 1956. printed on Magazine Vogue May 1, 1956. Fotograf Lillian Bassman – Maidenform, Ad, NYC, 1954. (Foto original alb negru, Colorare, editare, stil, Corectare, restaurare și ridicarea rezoluției au fost făcute de mine) #Vogue
Cine a inventat sutienul? O istorie a îmbrăcămintei controversate
Sutienul modern face femeile fericite încă de la începutul secolului XX, până atunci era doar o lenjerie intimă ocazională, dar nu foarte cunoscută. Au fost momente când nu ținea partea corpului care avea nevoie de sprijin, ci mai degrabă o apăsa în jos și au fost momente când aproape că a străpuns rochia, era atât de intensă. Și a fost o vreme când a fost aruncat la gunoi, dar a supraviețuit.
Urmele sutienului pot fi găsite din vremuri foarte străvechi și a fost un articol de îmbrăcăminte care a existat sub diferite forme de multe secole. De exemplu, reprezentările vechi din mozaic care au supraviețuit arată că femeile romane purtau o bandă de sân numită strophium, care amintește de sutienul bandeau fără bretele de astăzi, pentru sport și jocuri.
Există referințe vagi ici și colo în unele surse bisericești medievale, dar cu siguranță nu era un tip de lenjerie de corp folosit în mod obișnuit.
Biserica s-a opus cu fermitate, ca a făcut toate ispitele diavolești (ceea ce desigur nu înseamnă că unele femei nu purtau un fel de sutien). Nu accentul sau susținerea sânilor era considerată morală, ci suprimarea și dispariția lor, pentru a scuti pe oamenii săraci de orice dorință păcătoasă care ar putea apărea. Recent, însă, îmbrăcămintea medievală bine conservată, inclusiv rămășițele a două tipuri de sutiene de in, care amintesc de cele moderne, au fost găsite în timpul unei reconstrucții la Castelul Lengberg din Austria. Probabil din secolul al XV-lea. Deci există și dovezi materiale.
În ciuda aspectului destul de constrângător al sutienelor primitive, corsetul a ținut captivi sânii femeilor până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, uneori împingându-i în jos, alteori împingându-i în sus, dar mereu strângându-i împreună. În 1889, un producător de corsete francez, Herminie Cadolle, a creat o lenjerie intimă din două piese numită Bien-être (bunăstare): un corset mai scurt pentru talie și șolduri și un „suport pentru sâni” cu bretele pentru vârf. Întregul lucru arăta ca un costum de baie absurd, victorian, dar partea de sus semăna cu un sutien modern, oferind spațiu separat pentru cei doi sâni. S-a răspândit foarte lent și a fost recomandat în principal în scopuri terapeutice pentru cei care erau complet nefericiți din cauza corsetului complet.
Revista American Vogue a numit pentru prima dată lenjeria intimă nouă și strălucitoare sutien în 1907. În 1911, Oxford English Dictionary a adăugat termenul brassière la vocabularul său.
În 1910, în Statele Unite, domnișoara Mary Phelps Jacob din New Rochelle se pregătea de bal. Tânăra de 19 ani a văzut în oglindă că partea superioară a corsetului ei, care îi apăsa stânjenit de sânii mari, îi dezvăluia sânii plini în decolteul rochiei de seară decoltate. Deci toată toaleta părea imposibilă. Ea a scos dispozitivul de slăbit incomod, în formă de os de pește, dar mai avea nevoie de niște lenjerie de corp sub rochia subțire.
Cusând împreună două batiste de mătase și câteva panglici roz, ea a creat primul „sutien fără spate” modern. Se potrivea formei rochiei de bal, nu i-a distorsionat sânii și, după cum s-a dovedit, a putut să danseze mult mai ușor la bal decât însoțitoarele ei blindate. A fost foarte bine primit. Prietenii ei i-au rugat să le facă și lor lenjerie minune. De-a lungul timpului, străinii au apărut și chiar plăteau bani pentru o piesă, așa că Mary și-a brevetat invenția în 1914. Cu toate acestea, nu a obținut cu adevărat succes comercial și a vândut în curând brevetul companiei Warner Brothers Corset pentru 1.500 de dolari (care ar fi aproximativ 25.000 de dolari în valoare de astăzi). În orice caz, ea a devenit „mama” sutienului modern.
La început, sutienele erau alese în locul corsetelor de către cei care considerau respirația și mișcarea mai importante decât aspectul la modă de atunci realizat cu corsetele și nu erau multe. Cu toate acestea, compania Warner a câștigat 15 milioane de dolari din invenție în următorii treizeci de ani.
Primul Război Mondial de ani de zile a contribuit și la răspândirea sutienului, deoarece condițiile s-au schimbat semnificativ. Femeile urmau să lucreze în mulțime și aveau nevoie de lenjerie intimă practică în loc de corsete rigide și sufocante. Iar industria militară a folosit fiecare gram de metal, așa că femeile au fost îndemnate să nu cumpere corsete armate cu metal. Toate sursele menționează cu mândrie că apelul de succes a salvat 28 de tone de metal în Statele Unite – suficient pentru a construi două nave de război.
În anii 1920, silueta subțire, băiețelească a devenit la modă, acesta a fost începutul dietei moderne, epoca părului bob și a sânilor turtiți. Femeile la modă din epoca flapperului purtau sutiene cu sânii plat, în stil bandeau sau sutien și chiloți, încercând să se deghizeze în adolescenți subdezvoltați (indiferent de greutate sau dimensiunea sânilor). Cu toate acestea, tocmai în acest moment s-a realizat că nu era practic să se recomande același sutien tuturor femeilor. De atunci, femeile de toate vârstele, greutățile și formele au putut obține un sutien potrivit pentru ele datorită mărcii Maiden Form.
Who Invented the Bra? A History of the Controversial Garment
Few items of clothing are more entwined with the evolution of fashion and the cultural status of women than the bra. From its functional past to its fashionable present, the bra has shifted from an item that was meant to be kept under wraps to one that many women proudly show off—or even wear as tops.
Of course, as fashion progresses, so does the bra. Today’s lingerie brands offer no shortage of comfortable and innovative options—from barely-there bandeaus to backless bralettes—for bodies of all types, while designers consistently dream up new bra-inspired runway and red carpet looks. In fact, the classic garment has become so ingrained in our closets and collective consciousness, that it’s hard to imagine a time before their existence—whether you love them, loathe them, or wear them at all.
It all begs the question, who invented the bra? Below, a look at the fascinating evolution and history of the bra.
The 4th Century CE Villa Romana del Casale mosaicsPlanet One Images / Universal Images Group / Getty Images The bra’s ancient beginnings The bra may seem decidedly modern, but there are records of its existence—or versions of it—going back to ancient times. Some of the first evidence of bras can even be found in wall paintings, including a Roman mosaic in the Villa Romana del Casale in Sicily, dating back to the 4th century A.D. as well as in Crete, from the 1300s, of women wearing bandeau bras.
In India, the first mention of a breast-supporting chest wrap—or kuchabandha, meaning “breast band”—dates back to literature from the 7th century reign of King Harshavardhana. Later, during the Ming dynasty in China, from the 14th through 17th centuries, women wore a loose silk bodice tied at the neck and waist.
Because the clothing of the Middle Ages was so structured—think: bodices and stays—clothing did the work of lending support. But when the corset was introduced in the early 1500s, women’s silhouettes changed forever. Lacing a corset tightly kept the bust in place—and the corset remained the sole breast support option for centuries.
The 1800s: The corset gets cut This all changed in the late 19th century, when built-in cups were introduced to whale bone corsets. Around this same time, the “health corset”—which was less restrictive in the waist and more supportive of the bust—was introduced
In 1889, the first bra, the “corselet gorge,” was born in France when Herminie Cadolle cut a corset into two separate pieces. Originally sold as a set, Cadolle’s corselet gorge featured a waist-shaper and a top “designed to sustain the bosom and supported by the shoulders” with straps.
Shortly after, in 1893, Marie Tucek arguably invented the precursor to the underwire bra, when she received a U.S. patent for a version that had separate pockets for each breast, with a metal plate and shoulder straps for support.
The 1900s and the first “modern” bra American Vogue used the word “brassiere” for the first time in 1907, and it’s clear it had truly entered the vernacular when it was introduced to the Oxford English Dictionary in 1911.
Most historians credit the bra as we know it to a 1910 invention by Mary Phelps Jacob, who was then just 19 years old. According to sources, Jacob had purchased a sheer gown for a debutante ball but couldn’t find a corset that didn’t show under the dress. Inspired by necessity, she fashioned two silk handkerchiefs together with a ribbon. After friends and acquaintances asked her to create similar versions for them, she realized she had a hit. She patented her design in 1914.
By the 1920s the bra had replaced the corset as the undergarment of choice for young women—especially with flappers, who favored a flatter, gamine figure. It wasn’t long before lingerie makers and undergarment manufacturers began adding comfortable elastic bands to match the era’s roaring energy.
Bras of the 1930s: Cup sizes and synthetic fabrics It took until 1932 for most lingerie designers to realize that proper fit could go a long way—that’s when cup sizes, bands, and eye hooks were introduced—and A,B,C,D sizing became the industry standard. In the 1930s, maternity bras with adjustable sizing were also introduced.
Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, a declarat pentru Haaretz că „a aflat cu consternare și indignare că ministrul Amichai Chikli a avut recent o conversație telefonică cu Călin Georgescu, care l-a lăudat în mod deschis și repetat pe liderul Gărzii de Fier fasciste și antisemite, precum și pe dictatorul Ion Antonescu, ambii implicați în pogromuri și uciderea în masă a evreilor români”.
România îl acuză pe ministrul israelian pentru afaceri cu diaspora, Amichai Chikli, de interferență în alegerile din țară, după ce acesta a avut o convorbire telefonică săptămâna trecută cu candidatul la președinție Călin Georgescu, care, scrie Haaretz, a avut multe declarații de glorificare a liderilor colaboraționiști naziști ai țării.
Ambasadorul României în Israel a declarat pentru Haaretz că comportamentul lui Chikli afectează relația strânsă a țării sale cu Israelul și a subliniat că România nu a intervenit niciodată în politica israeliană într-un mod similar.
Chikli, scrie Haaretz, a vorbit săptămâna trecută cu Georgescu, un politician de extremă dreapta, pro-rus, care a obținut 24% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din România de săptămâna trecută. În timpul convorbirii cu Chikli, liderul român de extremă dreapta a promis că va muta ambasada țării în Israel la Ierusalim și că nu va respecta mandatul de arestare al Curții Penale Internaționale împotriva premierului Benjamin Netanyahu.
Convorbirea telefonică a fost dată publicității de presa de extremă-dreapta din România și din alte țări, precum și de site-uri media israeliene mainstream. Georgescu a considerat apelul util deoarece este criticat pentru lunga sa istorie de laudă a liderilor și organizațiilor antisemite românești care au luat parte la uciderea în masă a evreilor din țară, scrie Haaretz.
„Mi se pare șocant” Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, care este el însuși un istoric al Holocaustului de renume mondial, a declarat pentru Haaretz că „a aflat cu consternare și indignare că ministrul Amichai Chikli a avut recent o conversație telefonică cu Călin Georgescu, un candidat la președinția României care l-a lăudat în mod deschis și repetat pe liderul Gărzii de Fier fasciste și antisemite, precum și pe dictatorul Ion Antonescu, ambii implicați în pogromuri și uciderea în masă a evreilor români”.
Ioanid a adăugat că „timp de 31 de ani am făcut parte din conducerea superioară a Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, cu sediul la Washington. Mi se pare șocant să văd cum un ministru al guvernului Statului Israel este perceput ca sprijinind, într-un moment electoral crucial, un candidat politic român care glorifică cu voce tare și cu mândrie figuri istorice care au fost direct responsabile pentru uciderea în masă a evreilor”.
El a calificat acțiunile lui Chikli drept „o insultă directă la adresa memoriei victimelor Holocaustului din România, atât morți, cât și supraviețuitori” și, de asemenea, „o lovitură directă la adresa tuturor eforturilor de bună credință de educare despre Holocaust în Europa și de construire a politicilor de combatere a antisemitismului bazate pe realitatea istorică, nu pe versiuni albite convenabil care servesc obiectivelor politice contemporane”.
„Ministrul Chikli pune în pericol prietenia solidă care există între România și Israel” Dincolo de aspectele istorice ale susținerii lui Georgescu de către Chikli, ambasadorul Ioanid a spus că comportamentul ministrului a fost dăunător și relației calde dintre România și Israel: „România a arătat întotdeauna respect și prietenie Israelului și a fost ferm alături de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie. Niciun oficial român nu și-a permis vreodată să se implice în chestiuni electorale interne israeliene. Acționând în acest fel, ministrul Chikli pune în pericol prietenia solidă care există între România și Israel”.
Haaretz notează că nu este prima dată când guvernul Netanyahu intervine în politica românească. În august 2023, ambasadorul Israelului, Reuven Azar, s-a întâlnit cu George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, la ordinul ministrului de externe de atunci, Eli Cohen.
Israelul boicotase anterior partidul, ai cărui membri îl glorifică frecvent pe Antonescu și Garda de Fier, din cauza retoricii sale antisemite și a susținerii revizionismului Holocaustului. Surse diplomatice de la București au numit-o atunci o „inițiativă foarte nefericită și foarte nefericită”.
Până în prezent, nu a existat niciun răspuns din partea Ministerului de Externe de la Ierusalim cu privire la implicarea lui Chikli, dar o sursă diplomatică israeliană a declarat pentru Haaretz că ministrul de externe Gideon Saar este conștient de neliniștea de la București cu privire la acest subiect. „România este o țară prietenă și este important să scoatem o declarație oficială împotriva acestui tip de intervenție în politica lor”, a adăugat sursa.
Nu este prima dată când Sheikli intervine în procesul electoral al unei țări europene în favoarea candidaților din extrema dreaptă. În timpul campaniei electorale din Franța, Shikli și-a exprimat sprijinul pentru partidul candidatului de extremă dreapta Marine Le Pen și l-a atacat dur pe președintele în exercițiu, Emmanuel Macron. Intervenția sa a provocat o criză în relațiile Israel-Franța. Schickli a acționat pe baza sondajelor care au prezis o victorie a partidului lui Le Pen în alegeri, dar în final, partidul ei a ajuns pe locul trei. Ministerul Afacerilor Externe a dezaprobat activitățile lui Shikli.
În cazul României, Ministerul Afacerilor Externe nu a publicat încă nicio clarificare sau referință, dar o sursă politică israeliană a declarat pentru „Haaretz” că protestul României pe această temă a fost transmis și ministrului de externe Gideon Sa’ar și că Israelul va trebuie să rezolve problema. „România este o țară prietenoasă și este important să avem o voce oficială în Israel care dezaproba amestecul intern în politica lor”, a explicat sursa. Ambasada Israelului în România a declarat presei din țară că Shikli nu a inițiat conversația cu Georgescu și nu intenționează să se amestece în alegerile din țară. Shikli a distribuit pe rețeaua X postări care s-au ocupat de conversație, dar le-a șters în urma criticilor din România. Haaretz
[Fotografi: 8 noiembrie 1940 Regele Romaniei cu mama sa Regina Elena, șeful statului mareșalul Ion Antonescu (dreapta) și liderul Gărzii de Fier Horia Sima (stânga) de „Ziua Legionarilor din Iasi”, coloanele din Salutare legionarilor care marșează – 1940 Fotograf: Wolfgang Weber (Foto de Wolfgang Weber/ullstein bild via Getty Images]
Pe 4 septembrie 1940, Legiunea Arhanghelul Mihail (Mișcarea Legionară) s-a aliat cu Ion Antonescu fiind proclamat Statul Național-Legionar, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.
La 6 septembrie 1940, Carol al II-ea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara, tronul revenindu-i a doua oară regelui Mihai I
La 8 noiembrie 1940, Regele Mihai și-a serbat onomastica în orașul Iași fiind Ziua Legionarilor, sărbătoarea Sf Arhanghei Mihai , patronul mişcării legionare. În Iaşi se ridicase în luptă politică Corneliu Zelea Codrean, liderul extremei-drepte naționalist creștine al partidului Garda de Fier (Legiunea Arhanghelul Mihail).
Pe scena din fața Palatului Culturii sunt prezenți: Horia Sima – comandantul Mișcării Legionare, Regele Mihai I, Elena – regina mamă și Mareșalul Ion Antonescu.
Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu Mișcarea legionară a impus și condus unul dintre cele mai sângeroase regimuri totalitare din istoria României. Istoricii o caracterizează ca fiind o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă, cu un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemit, anticapitalist și antimasonic.
A funcționat ca un partid, înființat în 1927 de Corneliu Zelea-Codreanu, supranumit „Căpitanul”, inițial sub denumirea de Mișcarea Legionară, apoi Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier și Totul pentru Țară. Mai erau denumiți și „cămăși verzi” după culoarea uniformei pe care o îmbrăcau.
Asasinatele, folosite ca armă politică „Caracteristica principală a Mișcării Legionare au fost crimele și asasinatele. Ele debutează chiar cu liderul acestei mișcări, Zelea-Codreanu, care, la Iași, în 25 octombrie 1924, îl împușcă pe prefectul Poliției de atunci. Urmează asasinarea prim-ministrului I.G. Duca, apoi, evident, în timpul lui Carol al II-lea, asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, care a dus la o ripostă a autorităților extrem de cruntă.
Zeci de legionari au fost scoși din închisori și lagăre și uciși în piețele publice din orașe. Acest lucru a declanșat o altă serie de crime atunci când legionarii au ajuns la putere. În noiembrie 1940 au fost asasinați la Jilava o mulțime de oameni politici implicați în crimele anterioare. Tot în noiembrie 1940 este ucis Nicolae Iorga.
O echipă de legionari l-a ridicat pe Iorga din propria locuință și l-a împușcat cu nouă gloanțe”, spune istoricul Liviu Zgârciu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
În anii 20, Zelea-Codreanu era student la Iași, unde a înființat, în 1923, Liga Apărării Naţional Creştine, mişcare politică extremistă, care promova doctrina naţional-creştină. Organizația a inițiat o serie de proteste care erau îndreptate împotriva prezenței unui număr mare de etnici străini, în special a evreilor, în universitățile din țară, mișcare cunoscută sub numele de „Numerus Clausus”. În acest context, între studenți și autorități au avut loc mai multe confruntări dure. Însuși Codreanu a fost agresat de mai multe ori de polițiști. Conflictul dintre Poliţie şi membrii organizației lui Codreanu a atins apogeul la sfârşitul lunii mai 1924, când 200 de soldaţi şi 40 de poliţişti descind la casa de la Ungheni, arestează zeci de studenţi, pe care îi transportă în beciurile Poliţiei.
In incinta Catedralei din Iasi. De la stânga la dreapta: Horia Sima, Comandantul Miscãrii Legionare, Regele Mihai, Regina Elena, Gen. I. Antonescu
Tinerii sunt eliberaţi la presiunile părinţilor sau ale profesorilor, care intră în Prefectură şi îl forţează pe şeful Poliţiei să le dea drumul. Unul dintre protestatari, studentul Comerzan, îi face plângere penală lui Constantin Manciu, prefectul Poliției. Procesul a avut loc în octombrie 1924 şi a constituit ocazia în care cele două tabere s-au contrat din nou. Zelea Codreanu se prezentase la proces ca avocat al lui Comerzan. La ieşirea din sediul Judecătoriei Ocol 2 Iaşi, situată pe strada Pădure, în zona cunoscută azi la Iaşi drept „Cinci Drumuri”, prefectul Poliţiei, Constantin Manciu, a fost împuşcat în cap de Zelea Codreanu şi a murit pe loc.
Liderul Ligii a mai tras două gloanţe, cu care i-a rănit grav pe comisarul Eugen Clos şi pe subcomisarul de Poliţie Gheorghe Huşanu, care au supravieţuit. Incidentul, de o gravitate fără precedent, a fost urmat de o mediatizare pe măsură, care a despărţit România în două tabere. Zelea-Codreanu, care avea 25 de ani, a fost arestat, iar procesul a fost strămutat la Turnu Severin. Presiunea publică a fost atât de mare, încât în momentul anunţării verdictului, stabilit pentru data de 26 mai 1925, peste 10.000 de oameni aşteptau în faţa tribunalului. La instanţă au fost înregistrate 19.300 de cereri ale unor oameni care se ofereau să-l apere pe Codreanu. La presiunea străzii, liderul Ligii a fost achitat, considerându-se că a acţionat în legitimă apărare la provocările repetate ale prefectului Constantin Manciu.
Alegerile din 1931, simbol: gratiile unei închisori Legionarii au participat pentru prima dată la alegeri în anul 1931. Acestea au marcat și debutul organizației conduse de Corneliu Zelea-Codreanu în campaniile electorale interbelice, deși în viziunea liderului legionar „campania electorală nu este scopul legionarului, însă este singura cale pe care legea ne-o lasă liberă, pentru a impune orice modificare pe care o dorim în țară”. Zelea-Codreanu a fost ales, în final, deputat de Neamț, în urma unor alegeri parțiale ulterioare organizate după ce unul dintre deputații aleși inițial s-a retras. Atunci s-a candidat pentru prima dată cu sigla electorală având șase bare încrucișate, care simbolizau gratiile unei închisori. „Reușita lui Codreanu și implicit a formațiunii conduse de acesta în alegerile parțiale a uluit în epocă opinia publică. În viziunea membrilor mișcării, data de 31 august 1931 a însemnat un nou început de drum, fiind pentru prima dată când se reușea trimiterea unui deputat în Parlamentul din București. Organizația lui Codreanu reprezenta o grupare regională, un mic partid printre multe altele, dependent de câteva puncte de sprijin puternice. De-abia ulterior Legiunea a devenit un factor demn de luat în seamă al politicii românești și tocmai de aceea la începutul deceniului patru al secolului XX, opinia publică era curioasă de ceea ce va prezenta Codreanu în Parlament”, spune istoricul Liviu Zgârciu, care a cercetat modul în care Zelea-Codreanu a reușit să fie ales în Parlamentul României. Succesul acestuia s-a datorat unei noi forme de lupta electorală.
„Echipele de tineri legionari chemate de Codreanu s-au răspândit în întreg județul, implicându-se în diverse acțiuni menite a câștiga simpatia populației. Un succes deosebit au înregistrat în mediul rural, fapt confirmat și de Codreanu în memoriile sale: «Echipele au început să muncească pe la oameni cu ziua pentru a căpăta de mâncare. În scurt timp, ele au început să fie iubite de țărani»”, mai afirmă istoricul din Alba Iulia. Una dintre țintele favorite ale Legiunii în campania electorală au fost tocmai partidele politice. Manifestele electorale ale Gărzii nu mai aveau, în august 1931, un caracter antisemit, deoarece acum principalii vinovați de starea materială precară a locuitorilor erau identificați în: „Partidul liberal, moșul și strămoșul tuturor nelegiuirilor”, „Vestită bandă de făcători de rele care am avut nenorocul so cunoaștem noi și țara întreagă sub numele de național-țărăniști”, „Otrăvitoarea nadă a oazei Georgiste altă fală a pustiei liberale” sau „Voi îngropa stârvul averescan”.
Uciderea lui I.G. Duca Sub masca îndeplinirii unei misiuni divine, legionarii aveau să promoveze asasinatul şi eliminarea celor care se opuneau cauzei „sfinte”. „Metodele aplicate de membrii Gărzii de Fier, denumire preluată în 1930, au determinat guvernul român să dizolve organizația. Însă aceasta va replica, la rândul ei, prin uciderea prim-ministrului I.G. Duca”, afirmă cercetătoarea Ioana Cosman în Caietele CNSAS.
Duca, ucenic al „şcolii politice” a lui Ionel Brătianu, a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind deputat, ministru, preşedinte al PNL şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost desemnat prim-ministru pe 14 noiembrie 1933. Prima misiune a cabinetului a fost aceea de a organiza alegerile, iar data lor a fost stabilită între 20 și 29 decembrie. Duca îşi mai propunea, pe lângă stabilizarea economică în urma marii crize, asigurarea ordinii interne şi respectarea legilor. Ciocnirile dintre forţele de ordine şi legionari, care, potrivit guvernului, „urmăreau schimbarea pe cale revoluţionară a ordinii legale în stat şi instaurarea unui regim social şi politic neconform Constituţiei şi tratatelor de pace”, au dus la interzicerea presei legionare şi la arestarea unui mare număr de membri ai Gărzii de Fier. Mai mult, pe 9 decembrie, Legiunea Arhanghelul Mihail a fost scoasă în afara legii, ceea ce îi punea pe legionari în faţa imposibilităţii de a mai participa la alegeri. În campania electorală, ciocnirile dintre legionari şi forţele de ordine s-au înteţit, în urma schimburilor de focuri rezultând decesul mai multor legionari. În cele din urmă, alegerile au fost câştigate de PNL, însă două zile mai târziu, primul-ministru este chemat la Sinaia pentru o întrevedere cu Carol al II-lea, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naţionale.
Ion Gheorghe Duca a plecat cu primul tren, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii săi. Întrevederea cu regele a durat două ore. La întoarcere, legionarii au aruncat o grenadă în calea lui Duca. În panica momentului, un legionar i-a tras o rafală de cinci gloanţe în cap. Duca a murit pe loc, la vârsta de 54 de ani. Cei trei care au organizat atacul fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. N-au apucat să îşi ispăşească pedeapsa, fiind asasinaţi, cinci ani mai târziu, împreună cu alţi lideri legionari, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, sub pretextul unei tentative de evadare. Printre cei 14 legionari uciși în pădurea de la Tâncăbești s-a aflat și liderul Corneliu Zelea-Codreanu.
Asasinările lui Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu Legiunea a fost preluată de Horia Sima, care a continuat politica de asasinate a grupării. Pe 21 septembrie 1939 avea să fie ucis premierul Armand Călinescu, în timp ce se deplasa cu automobilul de la Ministerul Apărării spre locuinţă, fiind ciuruit de 20 de gloanţe trase de un comando de opt legionari.
Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
Legiunea a fost preluată de Horia Sima, care a continuat politica de asasinate a grupării. Pe 21 septembrie 1939 avea să fie ucis premierul Armand Călinescu, în timp ce se deplasa cu automobilul de la Ministerul Apărării spre locuinţă, fiind ciuruit de 20 de gloanţe trase de un comando de opt legionari.
Toți au fost prinși și executaţi în locul în care au comis crima. Regele Carol al II-lea a ordonat o răzbunare cruntă. Astfel, în zilele următoare aveau să fie ucise de către jandarmi 252 de persoane, dintre care 105 membri marcanți ai Mișcării Legionare, plus câțiva legionari aleși la întâmplare în fiecare județ, în total încă 147 de persoane. Cadavrele au fost lăsate în văzul lumii mai multe zile.
Anunțul prin care era făcută publică uciderea primului-ministru Armand Călinescu de către legionari O altă crimă abominabilă a legionarilor urma să aibă loc în 27 noiembrie 1940, victima fiind istoricul și criticul literar Nicolae Iorga. Acesta a depus, în 1938, o plângere la poliție, după ce Corneliu Zelea-Codreanu l-a acuzat într-o scrisoare că are o „atitudine ambivalentă” și nu încurajează suficient sentimentele naționaliste. Plângerea lui Iorga a servit drept motiv pentru declanşarea întregii proceduri judiciare împotriva liderului legionar, care, în final, a fost omorât.
Legionarii l-au considerat, astfel, pe Nicolae Iorga autor moral al uciderii Căpitanului. În acest context, pe 27 noiembrie 1940, Iorga a fost ridicat din propria locuință de un grup de legionari şi asasinat cu nouă focuri de armă lângă Strejnicu. Asasinii lui Nicolae Iorga nu au fost prinşi niciodată. Horia Sima a negat că ar fi ordonat asasinarea marelui om de cultură şi l-a considerat drept vinovat de moartea acestuia pe un alt legionar, Traian Boeru. Tot în 27 noiembrie, a fost răpit de acasă de către legionari și sociologul și economistul, membru al Partidului Național Țărănesc, Virgil Madgearu, care a fost dus și omorât în Pădurea Snagov. Acesta a devenit o victimă a legionarilor pentru că promova poziții dure antifasciste.
Cu o zi înainte de uciderea lui Iorga și Madgearu, avea loc ceea ce a rămas în istorie drept „masacrul de la Jilava”. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, 64 de persoane considerate responsabile de asasinarea lui Corneliu Zelea-Codreanu şi a celorlalți peste 250 de legionari din întreaga țară aveau să fie omorâte.
Toți erau închiși la Jilava, după ce cu două săptămâni mai devreme România fusese proclamată stat național-legionar, generalul Ion Antonescu devenind conducător al statului și șef al regimului. Procesul celor implicaţi în masacrul de la închisoarea Jilava a avut loc în iulie 1941, în plin război. 20 de acuzaţi au fost condamnaţi la moarte, cinci acuzaţi au fost condamnaţi la muncă silnică, șase au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare, iar alți cinci au fost achitaţi. Ancheta nu a stabilit însă cu exactitate lista asasinilor, nici modul în care au acţionat aceştia şi nici cine a dat ordinul.
Trădarea, pedepsită cu moartea Trădarea în sânul Gărzii de Fier era pedepsită de cele mai multe ori cu moartea.
Cazul deputatului Mihai Stelescu este concludent. În alegerile generale din 1933, Stelescu a fost ales deputat din partea Gărzii de Fier. În timpul unei tabere de muncă organizată în Basarabia, el a atras de partea sa câțiva legionari pe care i-a convins „că prezența Căpitanului nu mai este utilă” partidului și a conceput un plan de eliminare a lui Codreanu.
Unul dintre complotiști, crezându-se demascat, a mărturisit totul, iar în urma unei percheziții a fost găsită cianura cu care urma să fie omorât Codreanu. Consiliul de onoare legionar, care l-a judecat pe Stelescu, l-a găsit vinovat și l-a eliminat din Legiune. Codreanu i-a dat însă șansa ca, printr-o conduită bună, să fie reabilitat după un timp. Acesta a continuat însă denigrarea Căpitanului, lucru care i-a pecetluit soarta. Pe 16 iulie 1936, un grup de zece legionari, supranumiți „Decemvirii”, hotărâți „să dea un exemplu istoric”, au intrat în incinta Spitalului Brâncovenesc din București, unde era internat Mihai Stelescu, și l-au asasinat cu zeci de focuri de armă, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoare. Ulterior, s-au predat Poliției asumându-și întreaga răspundere a actului comis. Opt dintre asasini au fost condamnați la muncă silnică pe viață, iar doi, la 10 ani de închisoare. „În toată această perioadă, propaganda legionară nu menționa nimic despre aceste crime. Dimpotrivă, ziarele și publicațiile legionare înfățișau o altă realitate. Vorbeau de luptă, de lumină, arătau o altă Românie, care trebuia să arate ca soarele de pe cer. În spatele acestei propagande se întâmplau însă crime oribile”, mai spune Liviu Zgârciu. Fața urâtă a regimurilor dictatoriale Istoricul din Alba Iulia afirmă că, din păcate, în prezent, o parte din opinia publică este atrasă de carisma acestor lideri care au instaurat regimuri dictatoriale în România pentru că adevărata lor personalitate nu este încă spusă așa cum ar trebui. „Ei au doar imaginile care apar în presa de propagandă, în cea a regimului, neînțelegând ce se ascunde în spatele unor astfel de personaje sinistre pentru istoria României”, completează Liviu Zgârciu. Istoricul a organizat, începând cu 27 noiembrie 2024, la Muzeul Unirii din Alba Iulia, o expoziție despre regimurile totalitare din România, din perioada 1938-1989. Expoziția poate fi vizitată până pe 27 martie 2025 și este împărțită în patru secțiuni speciale, câte una din cele patru dictaturi, într-o cronologie care pornește de la Carol II, continuă cu Antonescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru a se sfârși cu Nicolae Ceaușescu.
„Faptul că 51 de ani din istoria României, dictaturile din perioada 1938 – 1989 și mai ales partea mai dură, cu Mișcarea Legionară și Ion Antonescu, sunt evitați de unii istorici duce astăzi la o situație care nu este normală. Personaje sinistre cum sunt Corneliu Zelea-Codreanu, Ion Antonescu, Horia Sima, Nicolae Ceaușescu devin personaje îndrăgite de o parte a societății. Este și vina istoricilor, pentru că se feresc de asemenea subiecte și nu doresc să prezinte adevărata față a acestor regimuri. Expoziția tocmai asta își propune, să arate fața urâtă și criminală a unor regimuri care sunt prea puțin cunoscute în prezent”, mai afirmă Liviu Zgârciu. Fotografii: Arhivele Naționale Citeşte întreaga ştire: Crimele legionarilor care au îngrozit România. Asasinatele cărora le-au căzut victime I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga și Virgil Madgearu
COMUNISTUL MIRCEA MALIȚA A FOST MENTORUL LUI CĂLIN GEORGESCU. GEORGESCU L-A FINANȚAT PE PETRE ROMAN. A DIRIJAT FONDURI PENTRU PSD. PROMOVAT DE SERGIU CELAC, OMUL LUI CEAUȘESCU! CE A FĂCUT ÎN 1986?
Georgescu negocia cu primarii PSD În text sunt aduse în discuție numele baronilor PSD Marian Oprişan, Nicolae Mischie, Bebe Ivanovici şi Gavril Marza.
România Liberă 2003: „O mână spală pe alta și totul este OK. Multi s-au întrebat care va fi soarta lui Călin Georgescu dacă Partidul Democrat (PD a lui Petre Roman) se retrage de la guvernare. Dar la fel de mulți și-au exprimat îngrijorarea că omul care a luat examenul pe pile ar putea să treacă în viitoarea barcă ce va ajunge la conducerea ministerului, deoarece dom’ Călin, din 1990 și până în prezent, a curtat toate partidele doar, doar va ajunge ministrul Mediului, o funcție mult mai ravnita. Cert este că dominia sa confundă gestionarea unui minister cu un simpozion de sfârșit de săptămână, la munte sau în Delta Dunării. Iată simitați cititori, cum se ocupă funcții, cine sunt oamenii de la care noi, contribuabilii care plătim salariile acestor bugetari, asteptăm aplicarea legii, rezolvarea gravelor probleme de mediu. [Elena Chiriță. România Liberă 2003]
1 Octombrie 2003 Romania Libera. Pagina
(R. Georgescu, C. Oprea)
„Din spatele lui Roman răsare un lobbyist PSD”, se arată miercuri, 1 octombrie 2003, în România Liberă.
În articol, se vorbește de lansarea unei noi entități, Societatea Română pentru Democrație, unde Petre Roman „a ales să defileze” alături de Călin Georgescu, acest lucru generând „numeroase semne de întrebare”.
Citez o parte din ziar: (…) unuia dintre cei care au ales sa defileze alaturi de Petre Roman ca membru SRD: Calin Georgescu. Directorul executiv al Centrul Național pentru Dezvoltare Durabila a fost implicat in presiunile facute asupra unei asociatii internationale pentru a oferi fonduri Federatiei Autorităților Locale din România (FALR). Interesant este faptul ca (FALR) e o asociatie din care primarii Opozitiei, in frunte cu Traian Basescu, au fost practic exclusi. Traian Basescu a inclus in comitetul de conducere. In toata această actiune Calin Georgescu, este un personaj cheie cu relatii atat la palatul Cotroceni cât si la palatul Victoria. Relatiile de la Cotroceni si le-a construit prin intermediul lui Sergiu Celac. Despre Calin Georgescu se spune ca el este omul care va sprijini financiar Fundatia lui Petre Roman. Cert este insa ca el a jucat un rol important in dirijarea unor fonduri catre primarii PSD – tocmai adversarii de moarte ai PD. Societatea Româna pentru Democrație organizatie politică infiintata de Petre Roman este finantata si prin programe USAID, derulate in SUA, bani pe care acelasi Calin Georgescu ar vrea sa-i monopolizeze pentru el si prietenii PSD. La Guvern Calin Georgescu ar fi sprijinit de ministrul de Externe. Un alt ajutor de nădejde a lui Calin Georgescu este fostul ministru al Administratie Publice Octav Cozmica.
În spatele biografiei lui Călin Georgescu se află și personaje celebre de-a lungul timpului, în politica românească, precum fostul președinte Ion Iliescu, Petre Roman, Mircea Geoană, Ioan Oltean (ministru PD), Sorin Frunzăverde (ministru PD) sau Sergiu Celac (primul ministru de externe al României la Revoluție).
August 1999: La masa rotundă cu „Ion Iliescu, PDSR” La „masa rotundă: politica ecologică – ecologia politică” au existat patru invitați. Marcian Bleahu, fostul ministru consiliat de Georgescu, Radu Rey, medic veterinar, Ion Iliescu și Călin Georgescu. 2002: continuă evenimentele cu Iliescu, acum președinte La doi ani după revenirea lui Iliescu la Cotroceni, Călin Georgescu participă la un eveniment la Miercurea Ciuc în care e prezent alături de Ion Iliescu. Se numește Forumul Național pentru Dezvoltare Durabilă și Georgescu este unul dintre „dirijorii” conferinței, alături de Emil Calotă, președintele Federației Autorităților Locale din România (FALR).
Legătura dintre FALR și Georgescu va fi descrisă pe larg într-un articol din 2003 al celor de la România Liberă.
INCREDIBIL! CĂLIN GEORGESCU L-A FINANȚAT PE PETRE ROMAN. A DIRIJAT FONDURI PENTRU PSD. PROMOVAT DE SERGIU CELAC, OMUL LUI CEAUȘESCU!
1 Octombrie 2003 Romania Libera. Pagina
(R. Georgescu, C. Oprea)
„Din spatele lui Roman răsare un lobbyist PSD”, se arată miercuri, 1 octombrie 2003, în România Liberă.
În articol, se vorbește de lansarea unei noi entități, Societatea Română pentru Democrație, unde Petre Roman „a ales să defileze” alături de Călin Georgescu, acest lucru generând „numeroase semne de întrebare”.
Citez o parte din ziar: (…) unuia dintre cei care au ales sa defileze alaturi de Petre Roman ca membru SRD: Calin Georgescu. Directorul executiv al Centrul Național pentru Dezvoltare Durabila a fost implicat in presiunile facute asupra unei asociatii internationale pentru a oferi fonduri Federatiei Autorităților Locale din România (FALR). Interesant este faptul ca (FALR) e o asociatie din care primarii Opozitiei, in frunte cu Traian Basescu, au fost practic exclusi. Traian Basescu a inclus in comitetul de conducere. In toata această actiune Calin Georgescu, este un personaj cheie cu relatii atat la palatul Cotroceni cât si la palatul Victoria. Relatiile de la Cotroceni si le-a construit prin intermediul lui Sergiu Celac. Despre Calin Georgescu se spune ca el este omul care va sprijini financiar Fundatia lui Petre Roman. Cert este insa ca el a jucat un rol important in dirijarea unor fonduri catre primarii PSD – tocmai adversarii de moarte ai PD. Societatea Româna pentru Democrație organizatie politică infiintata de Petre Roman este finantata si prin programe USAID, derulate in SUA, bani pe care acelasi Calin Georgescu ar vrea sa-i monopolizeze pentru el si prietenii PSD. La Guvern Calin Georgescu ar fi sprijinit de ministrul de Externe. Un alt ajutor de nădejde a lui Calin Georgescu este fostul ministru al Administratie Publice Octav Cozmica.
În spatele biografiei lui Călin Georgescu se află și personaje celebre de-a lungul timpului, în politica românească, precum fostul președinte Ion Iliescu, Petre Roman, Mircea Geoană, Ioan Oltean (ministru PD), Sorin Frunzăverde (ministru PD) sau Sergiu Celac (primul ministru de externe al României la Revoluție).
August 1999: La masa rotundă cu „Ion Iliescu, PDSR” La „masa rotundă: politica ecologică – ecologia politică” au existat patru invitați. Marcian Bleahu, fostul ministru consiliat de Georgescu, Radu Rey, medic veterinar, Ion Iliescu și Călin Georgescu. 2002: continuă evenimentele cu Iliescu, acum președinte La doi ani după revenirea lui Iliescu la Cotroceni, Călin Georgescu participă la un eveniment la Miercurea Ciuc în care e prezent alături de Ion Iliescu. Se numește Forumul Național pentru Dezvoltare Durabilă și Georgescu este unul dintre „dirijorii” conferinței, alături de Emil Calotă, președintele Federației Autorităților Locale din România (FALR).
Legătura dintre FALR și Georgescu va fi descrisă pe larg într-un articol din 2003 al celor de la România Liberă. Roxana Iordache #CalinGeorgescu#ElenaLasconi
În august 1989 am făcut o vizită la o familie de prieteni din Baia Mare, acolo m-am întâlnit cu un bun prieten care între timp a început să îmi povestească despre fratele lui (pe care il cunoșteam) cum s-a angajat și el să muncească pe șantier la Casa Poporului ca constructor zugrav, mi-a propus să facem o călătorie cu trenul spre București, ca să-l vedem.
Pe atunci era cazat într-o clădire de muncitori cu o cameră specială în apropierea Palatului adică în spate, prietenul avea la el adresa exactă, am ieșit la drum, când am ajuns la București cu trenul, ne-am oprit puțin și ne-am orientat puțin, apoi am chemat un taxi și i-am dat adresa șoferului care avea deja harta-n mină, dar nu reușiseră să găsească locul respectiv (cazarea), în sfârșit am coborât undeva în apropierea Palatului și am început să căutam cazarea respectivă alergând timp de două ore. În sfârșit ne-am oprit ca să întrebăm oamenii, am dat de un muncitor care probabil lucra acolo, el ne-a îndrumat, eram tare obosiți dar am continuat să căutăm. Tot locul era înconjurat cu securistii de pază a V-a, în sfârșit am nimerit de o clădire imensă ne gandeam oare asta-i locul în care sunt cazați muncitori, cu un mare noroc în drum am dat de fratele prietenului meu. El ne-a zis, hai fraților la mine în cameră pe urmă veți vedea și voi palatul, am întrat în cameră lor am schimbat câteva cuvinte și ne-am schimbat îmbrăcămintea în haine militare de muncitori am primit legitimații cum ar fi de exemplu buletinele lor de identitate, acte, perimse și bineînțeles parola. El lucrând acolo multă vreme cunoștea deja toate porțile de întrare bineînțeles și fiecare colț în Palat. La fiecare poartă erau prezenți milițieni și securiști. Între timp am învățat pe de rost datele de pe buletin și de pe permise etc, când ajunsesem deja în apropierea palatului am început să transpir, eram tare emoționat, dar nu trebuia să se vadă la un moment dat l-am văzut pe Nicolae Ceauşescu ieșind din Palat înconjurat de securitate și de o coloană de limuzine negre era protejat de zeci de securiști imediat după aia Ceaușescu a întrat într-o limuzină distinctă și a dispărut. Noi trei ne-am hotărât să intrăm în Palat dar fiecare prin altă poartă ne-am înțeles în care punct ne vom întâlni, când eu am ajuns la poartă respectivă un ofițer de securitate care avea o privire pătrunzătoare și foarte severă mi-a pus mai multe întrebări, mi-a cerut legitimațiile și să zic parola, le știam deja pe de rost noroc ca nu s-a uitat bine la fotografia din buletin, în sfârșit am intrat in Palat.
Ce să vă spun așa ceva nu am mai văzut niciodată pur și simplu un paradis, covoare persane, lustre candelabre, tone de bazalt, tone de cristal, lustre făcute din aur și marmură peste tot. Știți ce-mi povesteau muncitorii? că furau bucățele de aur ca după aia să le prelucreze ni s-a spus că nimeni nu controla aurul consumat…nu că era liber la furt doar cine era prins făcea pușcarie. M-am plimbat vre-o oră în Palat dar cel mai mult mi-a plăcut balconul de unde Nicolae Ceausescu planuise să se adreseze către popor, țiu minte că m-am dus spre balcon când ajunsesem la balcon am inceput să striga în gura mare eu sunt Ceaușescu privind Bulevardul Unirii care imi părea de nesfârșit, mă simțeam pe o altă planetă parcă aș fi eu Nicolae Ceausescu.
Spre seară după câteva ore în Palat am plecat să-mi schimb înapoi îmbrăcămintea cu care am venit după aia ne-am dus noi trei la un restaurant, cam după o oră și ceva a venit un ofiţer de securitate îmbrăcat militar și m-a chemat deoparte, imediat mi-a spus că la ora cutare ati fost acolo și acolo după aia la ora cutare ați intrat în Casa Poporului. Dar nu vă faceți grije. În acele momente înspăimântătoare credeam ca e gata si fac pușcărie. Asta era cu patru luni înainte de revoluție.
Pereții sunt placați cu marmură de Gura Văii și Antigua (marmură verde), adusă din Irak, iar ușile din lemn de nuc masiv. Mobilierul tapițat cu piele e și el unul de lux, ca și dotările pentru intercomunicații.
Au fost folosiți: un milion de metri cubi de marmură, 5.500 t de ciment, 7.000 t de oțel, 20.000 t de nisip, 200.000 m cubi de sticlă etc. Adrian Nastase a ținut să împlinească și el ctitoria înaintașului său și i-a adăugat o construcție din sticlă ce permite accesul în zona de clădire în care s-a amenajat Muzeul Național de Artă Contemporană. Micul turn din sticlă nu are nicio legătură cu arhitectura și așa eclectică a clădirii. S-au mai construit, de asemenea, un restaurant, piscina, sauna, parcări subterane, etc, dar in continuare o bună parte din suprafața construită a lucrării e nefinalizată, deci nefolosită. La parter se alfă și un Muzeu al Parlamentului, în care se găsesc diverse decorații, documente istorice, statui ale unor politicieni și figuri istorice sau tablouri ale unor pictori de curte ai lui Ceaușescu, precum Sabin Bălașa.
Nicu Ceausescu: A fost lovitura de stat, pe fondul unei revolte populare
(Continuare din numarul trecut)
Gabrielescu: Domnule Ceausescu, imi permiteti sa va pun si eu vreo doua, poate trei! Domnule Ceausescu, de cand il cunoasteti pe domnul Ion Iliescu?
Nicu Ceausescu: Pai, bun! Asa. Il… Direct, sau?
Gabrielescu: Direct! Direct!
Nicu Ceausescu: De peste 25 de ani!
Gabrielescu: Da.
Nicu Ceausescu: Poate chiar mai demult!
Gabrielescu: Si va rog sa ne spuneti ce stiti dv. Despre activitatea domnului Iliescu… Lasa cand a fost la Timisoara si la… Astea stim noi! Si a fost la tineret inaintea dv. si, ma rog, pe unde a mai fost… Dar, in ultima parte…
Nicu Ceausescu: Pai, in ultima parte a fost la Iasi… Asta o cunoasteti. Dupa asta a fost la „Ape” ministru, ma rog, presedinte… Tot aia e. Si dupa aceea directorul Editurii Tehnice. Dupa 83, practic, nu mai stiam ce face… Dar, efectiv, inainte il cunosteam. El este prieten si a fost cu… a fost prieten cu Mazilu. Eu aveam o relatie mai speciala cu aceasta familie s.a.m.d. Dar il cunosteam si din alte ipostaze. Il cunosteam bine si pe tatal lui Mihail Bujor. L-am ajutat si pe el sa-si termine facultatea – in epoca. El este un mare geniu! A intrat fara nici un examen de admitere!
Gabrielescu: Cine? Bujor?
Nicu Ceausescu: Bineinteles! A intrat in Olanda, s-a transferat la Politehnica, l-am transferat la ASE si, in sfarsit, terminat!
Gabrielescu: Da, domnule Ceausescu, dar in legatura cu dl. Iliescu, de ce dansul, dupa ce a avut situatia care a avut-o, la o varsta asa… de ce pe urma a avut o indepartare sau…
Nicu Ceausescu: Pai, acum stiti ce s-a intamplat? Raporturile dintre el si tatal meu nu le cunosc! Ceea ce stiu e ca tatal meu il cunostea de cand era chiar copil…
Gabrielescu: Il cunostea Nicolae Ceausescu pe…
Nicu Ceausescu: Pe Iliescu datorita faptului ca a fost impreuna cu taica-sau in… lagar…
Gabrielescu: Si de ce decaderea asta a lui?
Nicu Ceausescu: Asta nu mai am de unde s-o stiu!
Gabrielescu: Nu stiti nimic de asta?
Nicu Ceausescu: Pai, in 1971 cand, ma rog, se spune ca si-a inceput „disidenta” eu eram putin pe la facultate, nu ma ocupam de problemele astea! Ma rog, acum stiti ce s-a intamplat? Eu nu sunt de acord cu disidenta asta… Ca una e sa nu fi de acord cu anumite lucruri si una e sa fi disident!… Mai multa atentie la nuante! In ceea ce ma priveste, am… daca eu sunt mai atent la nuante, astea. Ca de aia am si spus ca nu sunt in situatie de amicitie… cu Caramitru cunostinte…
Gabrielescu: Cu domnul Iliescu – in ce relatii erati dv. personal?
Nicu Ceausescu: Pai, la un moment dat, cred, s-ar fi putut sa fie de amicitie; dupa aceea cunostinte. Adica ne cunosteam, ne-am intalnit… Ma rog, am discutat… In anii 70…
Gabrielescu: Da, acum vreau sa revin la afirmatia dv. in legatura cu „Cine se afla in spatele afacerii?”… De ce tocmai Iliescu?
Nicu Ceausescu: Bine! Nu a fost… Eu, de exemplu, stiam ca el a facut putin studiile la Moscova… De el nu ma mir! Ca era un om mai tanar… Deci era de aceeasi varsta cu Gorbaciov. Intrebarea era cu Manescu! care, totusi, avea o varsta…
Gabrielescu: Cand v-a spus Postelnicu de treaba asta, ce ati gandit?
Nicu Ceausescu: Nimic! Bun! Ei sunt in spate… Adica, dupa aia am facut conexiunile!
Sandulescu: Nu ati facut vreo conexiune si cu scrisoarea celor sase?
Nicu Ceausescu: Nu! Nu! El nu avea nici o treaba acolo!
Sandulescu: Cine?
Nicu Ceausescu: Iliescu!
Sandulescu: Nu, nu! Dar Manescu, avea?
Nicu Ceausescu: Nu! Nu! Se stie povestea!
Gabrielescu: Dar, fiindca a venit vorba, deci, despre Iliescu mai mult nu stiti! Dar, de Brucan si compania asta ce stiti?
Nicu Ceausescu: A, nici una! Eu il cunosteam de cand eram copil ca doar am stat in acelasi cartier pe Brucan. Fie-sau mi-a fost coleg de clasa. Si ii cunosc bine toata familia…
Gabrielescu: Bine, si ce…
Nicu Ceausescu: A, nimic! In afara de faptul ca pleca din tara cand voia! Dar asta stiam de la cei de la mine, de la Institutul de cercetari ca ei se ocupau cu sociologia, cu chestii din astea… s.a.m.d.
Gabrielescu: Bine, dar… cand a scris scrisoarea?
Nicu Ceausescu: A! Ei! Am luat-o ca pe o gluma! Efectiv ca pe o gluma! In primul rand, cand i-am citit pe toti! Ca erau de la 70 de ani in sus! Impreuna – faceau 500 de ani! Cel putin! Asa… mergem cu „mileniul!?”.
Gabrielescu: Si ce ati zis dv.?
Nicu Ceausescu: Am bufnit in ras si gata! Nici nu m-am uitat! Mergem cu „mileniul”?
Gabrielescu: Pai, stati putin! Mileniu, mileniu… Dar au primit domiciliu obligatoriu… au fost…
Nicu Ceausescu: Nu intra in obligatiile mele…
Gabrielescu: Nu, nu! Daca nu era chiar o gluma! Ca, daca era o gluma…
Nicu Ceausescu: Eu am luat-o ca pe o gluma! Altii nu au luat-o ca pe o gluma. Treaba lor! Ii priveste! Fiecare o ia cum vrea! Mie daca imi facea cineva asa ceva radeam! Ii ziceam: bravo! Hai! Vino sa te…
Gabrielescu: Dar, stati asa, domnule Ceausescu, dv., totusi nu erati un copil, erati… cu studii…
Nicu Ceausescu: Pai, nu eram un copil! Pai, tocmai de aia! De 38 de ani! Si cand vine unul de doua ori mai mare ca mine ca varsta…
Gabrielescu: Dar era un stalp al Partidului Comunist! Ca 2, 3, 4 erau!
Nicu Ceausescu: Nu mai erau! Gata! Gata! De la o varsta, ramai frumos, dar nu mai…
Gabrielescu: Bine, dar si tatal dv. avea o varsta…
Nicu Ceausescu: Tocmai de aia! V-am spus de la inceput ca nu vreau sa intru intr-o discutie pe aceasta tema…
Gabrielescu: Deci, erau din aceeasi generatie!
Nicu Ceausescu: Era generatia care… frumos, ii feliciti, ii mai scoti pe la tribuna din cand in cand… Asta era situatia, practic, vedeti? Ceea ce trebuia sa se intample in Romania ca m-ati provocat era exact situatia asta: Domne! Ce au facut spaniolii cu Carillio? De fapt, ceea ce nu au facut spaniolii cu Carillio! Si si-au facut partid cu disidenta s.a.m.d. Asa facusera cu… Asa a facut Carillio cu Ibarurri: presedinte, vi la congres, mai o fraza… felicitari… Asa, deci, vedeti? Era o situatie similara cu ceea ce au facut ungurii cu Kadar…
Gabrielescu: …Ei erau batrani, erau scosi…
Nicu Ceausescu: …Si, atunci, veniti sa-mi spuneti mie de Apostol, de Brucan, de… adica ce suflu nou puteau ei sa aduca? Domnilor, vedeti, am vorbit, la un moment dat, de lupta intre generatii. Buna! Ori, aceasta a fost, este si va fi!
Gabrielescu: Domnule Ceausescu, sigur ca asa este… Dar scrisoarea aceasta… Vedeti, sa ne referim la faza anterioara lui Decembrie 89…
Nicu Ceausescu: Nu! Asta a fost in vara!
Gabrielescu: Da, in vara. Dar scrisoarea asta a lor, care a fost publicata si in Romania, auzita la posturile de radio, credeti ca nu a avut nici o influenta asupra populatiei Romaniei, plus „Europa Libera”, plus… cutare? Cum,
adica, domnule Ceausescu? Hai sa intrebam asa. Cum, acest popor roman, dintr-o data, in ziua de 22 Decembrie i-a venit o nebunie… Nu a fost o pregatire psihologica… Ma rog, o organizare a revolutiei cred ca sunteti de acord ca nu a fost! Adica… „un cap central”, eu stiu?
Nicu Ceausescu: Pai, stiti cum e? Pai, daca va spun eu: la caracatita taiem toate capetele, membrele pleaca fiecare intr-o alta directie… Si, atunci, unde a fost organizarea? Deci, dv. va contraziceti acum!
Gabrielescu: Pai, ia sa vedem! Hai sa lamuriti dv…
Nicu Ceausescu: Pai, dv. spuneti: deci, aceasta nu a fost pregatita psihologic! Ori, ca sa fie pregatita psihologic, trebuie sa spun: eu am un tel! Ne adunam: 7-8-10-100. Bun! Doi ca suntem in conspirativitate! Asa, si stabilim niste lucruri. Dar intre noi doi. Bun! Faceti o „troica” ca asa aveau rusii! Noi suntem trei! Fiecare prin rotatie! Ne intoarcem la greci! Dar suntem un nucleu! Ori, in momentul cand dv. veniti si ne spuneti: acest popor a fost organizat psihologic! De catre cine? Si, deci, nefiind un „nucleu central”, cine i-a pregatit? Ca trebuie, domne! Bun! Cum actionam? Cum facem? Ce dregem? Bun! Si atunci!? S-a intamplat spontan! Era o chestie… ca, vedeti, cine i-a adunat pe oameni la un loc?
Gabrielescu: Pai, nu stim! Va intrebam pe dv!
Nicu Ceausescu: Pai, nu s-a dat… sa se faca miting? Nu am stabilit eu la Sibiu sa nu se faca nici un miting? Si au facut numai cei de la armata? Nici un fel de adunari…
Gabrielescu: Sa lasam pana la miting… Domnule Ceausescu ca mitingul este ultima faza!
Nicu Ceausescu: Ultima faza… dar, vedeti!
Gabrielescu: Cum, adica, chiar in ziua aia de 22 si-a dat poporul roman seama dintr-o data, asa, ca treaba nu merge, sau cum? Hai sa ne gandim asa, din punct de vedere socio-psihologic…
Nicu Ceausescu: Stiti cum este streaba: dv. actionati intr-un partid care spune asa: „Ce s-a schimbat in Romania?”. Spuneti-mi dv. sa stiu si eu!
Gabrielescu: Ma rog, asta este o alta chestie!
Nicu Ceausescu: Deci, nu discutam problema asta!
Gabrielescu: Domne Ceausescu!
Nicu Ceausescu: Bun! Spuneti, domnule…
Gabrielescu: Noi suntem preocupati nu eu personal, ci toti de aici aceasta revolutie… care a avut loc, totusi, s-au petrecut asemenea evenimente…
Nicu Ceausescu: Ve-deti! Eu am o teorie putin aparte fata de dv.!
Gabrielescu: Va rog sa ne-o spuneti!
Nicu Ceausescu: Eu am spus asa: pe fondul unei revolte populare a avut loc o lovitura de stat!
Gabrielescu: Asta este parerea dv…
Nicu Ceausescu: Asta este teza mea.
Gabrielescu: Lovitura de stat a fost pregatita?
Nicu Ceausescu: Lovitura de stat cu sprijinul celor de la Interne si de la Armata – fiindca, altfel, nu reusea!
Gabrielescu: Lovitura de stat a fost stati putin daca am inteles bine…
Nicu Ceausescu: …Cu sprijinul celor de la Interne si de la Armata, ca, altfel, nu reusea! Si, parerea mea este ca, pentru a reusi, s-a facut inlaturarea lui Milea…
Gabrielescu: Ce s-a facut?
Nicu Ceausescu: Inlaturarea lui Milea. Milea era un pion care nu ceda! Stiti bine ce ordine a dat el in noaptea de 21…
Gabrielescu: Deci, inteleg ca dv. considerati ca Milea ar fi aparat regimul in continuare?
Nicu Ceausescu: Milea era un exponent al regimului. El nu apara numai regimul! Se apara pe el!
Gabrielescu: Da.
Nicu Ceausescu: Vedeti, pentru ca, pana la urma, apare instinctul de conservare!
Gabrielescu: Da! Asa e!
Nicu Ceausescu: El nu mai avea o alta cale de intoarcere…
Gabrielescu: Nu mai avea o alta cale si… Si-a gasit alta… Cu impuscatul!…
Nicu Ceausescu: Nu se stie daca si-a gasit-o sau i-au gasit-o altii!
Gabrielescu: Ma rog.
Nicu Ceausescu: Asa! Si aici e o problema!
Gabrielescu: Si aici e o problema! Da! Dar, domnule Ceausescu, ati folosit expresia: „lovitura de stat”. Hai sa ne intoarcem la asta… A cui lovitura?
Nicu Ceausescu: Lovitura de stat am spus… Nu stiu a cui lovitura… Si dv. ati spus ca a fost o revolutie care nu a fost condusa de nimeni!
Gabrielescu: Ia sa vedem! Asa sa fie?
Nicu Ceausescu: Pai, nu a fost un nucleu de coordonare…
Gabrielescu: Pai, a fost? Sau nu a fost?
Nicu Ceausescu: Nu stiu! Deci, eu am spus asa: a fost o revolta populara si, pe baza revoltei populare, atat din cadrul partidului doar nu erau veniti de pe luna! au dat o lovitura de stat! Cu sprijinul Internelor si al Armatei! Pentru acest lucru l-au inlaturat frumos pe ministrul apararii… Ca s-a inlaturat singur, ca l-au inlaturat altii… Ramane sa se decida. Si asta este ipoteza mea. Si am si prezentat pe ce se bazeaza aceasta ipoteza! Intelegeti? Bun! Si, cu asta… Discutam… Dv. spuneti: a fost o revolutie care nu a fost condusa de nimenea si…
Gabrielescu: Eu nu spun asta. Vreau numai sa aflu cum a fost!
Nicu Ceausescu: Pai, eu nu am de unde sa aflu cum a fost!
Gabrielescu: Parerea dv.! Parerea dv.!…
Nicu Ceausescu: V-am spus parerea mea… Intelegeti… Fiindca dv. stiti foarte bine ca la ora 8 dimineata din informatiile mele ulterioare au trecut 80 de tancuri din Oltenitei spre centrul orasului! Si nu au trecut cu flori!… Dupa ce s-a anuntat moartea lui Milea… Cu flori cu tot, au plecat inapoi. Atunci a fost… Acolo s-a stabilit raportul de forte! Ca armata stabilea raportul de forte, nu eu!
Gabrielescu: Fara discutie!
Nicu Ceausescu: Si atunci? Gata!
Gabrielescu: Armata a rasturnat! Daca continuau sa traga pe strazi… Vedeti, nu se stie ce se mai intampla… Domnule Ceausescu, aceasta armata, care s-a comportat asa cum s-a comportat a fost, dupa parerea dv., de acord cu lovitura de stat dinainte, vorbisera, discutasera… Era aceasta idee…
Nicu Ceausescu: Aici, nu am de unde sa stiu… Parerea mea e ca se face confuzie: armata e formata din oameni si oamenii primesc ordine… Asta este sistemul in armata!
Gabrielescu: Va referiti la comandantii sistemului…
Nicu Ceausescu: Pai, v-am spus parerea mea in ceea ce il priveste pe Milea… Restul, ca la un moment dat, cand ramai fara comandant in armata, incepe o mare degringolada… si pana se reaseaza lucrurile dureaza… Aici s-a intamplat tot ceea ce s-a intamplat, practic… la 9.30 sau 10…
The US Secretary of State, Frank B. Kellogg welcomes the Romanian Queen Maria and her children. From left: Princess Elena, Mrs Kellog, Prince Nikolas, Queen Marie of Romania and Frank B. Kellogg 1926
Secretarul de stat al SUA, Frank B. Kellogg, îi întâmpină pe Reginei Maria 1926
