Metoda 2×2

Inca o manevra de styling (care nu e noua, ci doar revitalizata si redenumita) pe care puteti folosi in tinutele de zi cu zi. Scopul ei este sa va ajute sa compuneti un look care este, in egala masura, elegant, sic, interesant, dar si relaxat, firesc, lipsit de ostentatie sau efort. Nu e nicidecum o metoda revolutionara, originala sau ultra-recenta: drept dovada, va trimit la un articol de-al meu din 2018. Pe vremea “aceea”, metoda se intitula the high-low mix. Azi, influenceritele din social media au redenumit-o, pentru ca… well,

… spune o teorie din socio-psihologie, care explică de ce gravităm spre persoanele al căror stil este similar cu al nostru. Mi s-a întâmplat de multe ori. Sunt într-o cafenea, în metrou, într-un spatiu în care țin un curs, la o cină cu prieteni și necunoscuți, când observ o femeie – în celalalt capăt al încăperii, al mesei, al vagonului – și am senzația că avem ceva în comun. Că ne-am putea împrieteni. Dacă soarta ar intra în joc și dacă introversia mea nu ar fi o piedică, imediat m-aș

Cum ar fi daca, in acest an, toamna nu s-ar rezuma la tinute facute pe fuga, reobisnuirea cu serile in care se intuneca devreme si culori triste, ca cerul innorat de octombrie? Cum ar fi daca, in acest an, v-ati decide sa imbracati doar tandemuri cromatice care incalzesc si lumineaza zilele gri? In fiecare an, am impresia ca istoria se repeta: la cateva saptamani dupa ce punem deoparte gentile de voiaj cu care am calatorit toata vara si imediat cum reintram in ritmul zilelor de munca, inlocuim rochiile multicolore cu

Daca moda poate deseori fi sursa de complexe si frustari, eu zic ca e suficient sa ne schimbam punctul de vedere si cel de referinta pentru a transforma ceea ce e o religie consumerista intr-o aventura educativa, delectabila, imbogatitoare. In materie de imbracaminte, tindem sa ne gandim in mod sistematic la branduri, modele anume pe care dorim sa le achizitionam, must-have-uri dezirabile. Este adevarat ca totul din jur, deja un sistem in sine, incurajeaza aceasta atitudine: look-bookuri atragatoare, linkuri si mentiuni afisate in postarile de pe instagram, reduceri oferite prin

Vara joacă în prelungiri, cum se spune. Suntem pe final de septembrie și mercurul se încăpățânează să rămână în jurul a 30°C. Ca să ne fie alunecarea spre toamnă cât mai blândă, vă propun acest duet stilistic inspirat inițial de moda anilor 2000 (deși s-a mai purtat în urmă cu 4-5 ani și, probabil, va mai trăi un comeback peste alți 8) Pe străzile Bucurestiului văd, din păcate, femei pentru care începutul timid al toamnei calendaristice se transformă într-un soi de iarnă a sufletului. De la prima zi înnorată sau

1 2 3 404 Pagina 1 din 404