
-

A. -
Mi-e dor de îmbrățișarea ta de noapte bună în care mă simțeam protejată. Îngrămădită la pieptul tău, eram prezentă acolo cu totul.De comunicarea pe care am avut-o, chiar dacă la început mai mereu ne ciondăneam, într-un final am ajuns la dezbateri.
Mi-e dor de sentimentul matern pe care l-ai trezit în mine și dorința de a mă stabili lângă tine.
De momentele în care făceam dragoste și se simțea totul atât de intens.
Mi-e dor de tine, de iubirea sănătoasă pe care am putea-o avea.
Sper ca toate lucrurile de mai sus dau cu nesiguranțele tale de pământ.
La mulți ani, om încă iubit!
-
În căutările mele am înțeles că te-am găsit,
Și privind în urmă
Am știut că noi nu am avut sfârșit.
Privind în ochii tăi am realizat subit
C-am fost în invocația unei treziri,
Sortiri?
-
Am fost atât de prezentă
În îmbrățișarea ta,
Încât prezența mea a rămas cu tine.
-
Cumva, acum se întâmplă să pot scrie despre asta. Lucrurile își urmează cursul natural.
Îmi amintesc exact prima noastră întâlnire.
Era vară, și în Timișoara era de două ori mai vară ca în alte părți. A fost minunat să gletuiesc și să strâng acea galerie de artă împreună cu tine.
pe lângă alte lucruri minunate.
Flashback: înghețată cu fistic, Nichita Stanescu, perseide, Muzeul Satului, Bega, Focus in the Park, picnic în Subarini, antichități, TANGO, Eminescu.
Nu am uitat modul în care m-ai făcut să mă simt: ascultată, înțeleasă, am simțit LINISTE, protecție și iubire. În toate discuțiile noastre am simțit maturitatea și căldura pe care tu o porți în tine la fiecare pas. Cumva, ai fost tot ce aveam nevoie în acel moment, și e mare lucru să fii tot ce are nevoie cineva.
Din păcate nu am putut să cuprind tot ce aveai să-mi oferi și vreau să știi că îmi pare rău că inevitabil te-am rănit.
Cu toate astea sunt foarte fericită că te-am întâlnit, și mă bucur tare mult că ai făcut parte din viața mea.
Ești un om minunat.
Îți mulțumesc Andrea,
pentru că prin tine am învățat atașamentul sănătos.
Îmi doresc să fii fericită și să iubești.
-
The Zabramski classification system is used to categorize cavernous malformations (also known as cavernomas or cavernous hemangiomas) based on their anatomical features.
-
Ieșită din toate contextele,
Am spoit cu Intuiție pe toate ferestrele.
-
de ce ești atât de frumoasă
și mă privești așa
în frumusețea ta.
și mă primești așa
în frumusețea ta.
”very mindful, very demure”
-
Se simt.
Simt cum golul se umple de viață,
Trage viața din mine către exterior
Și înlătură toate straturile.
Senzații concupiscente, emoții puternice,
Am nevoie să mă odihnesc
.
-
E ca și atunci când ți-ai comandat o limonadă cu ghimbir
Și o bei rapid că trebuie să ajungi în altă parte.
Procesul?
Bucuria?
Așa e și în relațiile cu oamenii
Ne grăbim să bem ca să ajungem în altă parte.
-
Plouă, în tren se aud vocile oamenilor pe fundal. În timp ce scriu mă cuprinde un sentiment de extenuare fizică totală și îmi vine să plâng.
Aș vrea să fiu afară, să mă ude ploaia, toată.
Știu că nu a venit momentul să public dar mă gândesc că o voi face în câțiva ani. Mi-am scos căștile din micul meu portofel-suvenir. Ascult Chopin. Nocturne Op.9 No.2. Mă cuprinde un dor apăsător de casă…
De ce sunt atât de furioasă pe mine ? Nu, teama nu e de singurătate, nu știu ce e. Nu înțeleg pentru că nu mi se arată nici în scris, niciunde.
Mi-ar fi plăcut ca Freya să iasă de sub mobila de bucătărie când am plecat, dar poate nici ei nu îi plac despărțirile și preferă să se ascundă.
Să fiu eu ? Să nu pot? Dar eu pot! Pot orice îmi propun.
Eu îndur orice durere până ajung la copacul ăla, dacă asta îmi doresc.
-
28, un băiat și dorință mare de a fi liberă într-o relație.
Cred cu tărie că totul se întâmplă cu un scop, sau că scopul se află pe parcurs. Depinde. Nevoia de libertate ?
Prietenia care se transformă, ia chipul unor sentimente neîmpărtășite după care se risipește și devine nimic?
Nevoia de a simți mai mult cu o persoană, iar daca asta nu poate exista în același timp și spațiu, nevoia devine ce?
Ce se întâmplă cu o prietenie, când unul nu împărtășește aceleași sentimente cu celălalt? Nu îl dorește sexual, ar fi un exemplu. Ce se întâmplă după sexualizarea relației lor de către celălalt? Nimic?
Încerc să îmi explic de ce nu mai e nimic după o dorință carnală nesatisfăcută, când sunt o mulțime de alte sentimente puternice la mijloc.
Atât putem noi, oamenii, sau atât pot unii dintre noi?
În cazul ăsta, există posibilitatea unei prietenii nu tocmai sincere sau se numește resemnare totală?
-
Mă simt atât de singură încât singurătatea asta a devenit apăsătoare.
Pare că bula de viață ce zace îngropată adânc în mine e acoperită de o mulțime de starturi care nu o lasă să se reverse la exterior.
Pare ca am nevoie să fie trasă de cineva.
Pare că nu e nimeni care să o facă.
Căci e despre singurătate și alte boli.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.