/versus/ Joi, nov. 10 2011 

In fiecare zi, in fiecare mediu in care ne invartim si in fiecare relatie pe care o avem, suntem puse in fata unor alegeri. Alegem cum gandim, ce spunem si cum ne comportam. Uneori, in cadrul aceluiasi comportament sau in cadrul aceleiasi atitudini, exista o granita aproape invizibila, o linie extra-fina de demarcatie pe care, daca o incalcam, ne putem trezi ca obtinem exact inversul a ceea ce am dorit sau intentionat.

Fara alte comentarii, iti propun ca astazi sa reflectezi asupra urmatoarelor linii de demarcatie:

  • a recunoaste ca ai nevoie de ajutor si a sti sa-l ceri /versus/ a fi mereu o impiedicata pierduta si neajutorata;
  • a fi feminina si atragatoare /versus/ a fi „sexoasa” si chiar vulgara;
  • a avea o cariera care te implineste /versus/ a fi femeia-barbat care calca pe cadavre;
  • a avea succes asa cum il definesti tu /versus/ a cadea in capcana imaginii de femeie perfecta din revistele glossy;
  • a avea umor si ironie /versus/ a fi cinica si sarcastica;
  • a acorda atentie nevoilor tale /versus/ a fi egoista;
  • a fi generoasa /versus/ a fi pres de sters pe jos pentru toata lumea;
  • a fi naturala /versus/ a fi neingrijta;
  • a fi ingrijita /versus/ a fi obsedata de imagine;
  • a fi in forma si preocupata de ce mananci /versus/ a fi obsedata de dieta si fitness;
  • a gandi pozitiv si optimist /versus/ a gandi magic si a fi nerealista;
  • a-ti accepta emotiile /versus/ a fi isterica;
  • a fi iubitoare si grijulie /versus/ a fi sufocanta;
  • a fi pretentioasa si a avea standarde /versus/ a fi absurda si rigida;
  • a fi perfectionista /versus/ a fi „control freak”;
  • a fi independenta /versus/ a fi nepasatoare;
  • a fi relaxata si detasata /versus/ a fi lenesa;
  • a fi ingaduitoare cu tine insati /versus/ a nu fi dispusa sa imbunatatesti nimic la tine.

Poti sa spui cu mana pe inima ca nu ai incalcat niciodata, nici macar cu varful pantofului, niciuna din aceste granite? 😉

Seninatatea unei lady Duminică, oct. 23 2011 

Vorba aceea, nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la o lady, vad cu ochii mintii o femeie calma, echilibrata, senina si stapana pe ea. Imi este greu sa-mi imaginez o lady isterica, panicoasa, depresiva, emo sau grungy. 🙂

Desigur, insa, e usor sa-ti propui sa fii mereu senina ca o zi cu soare, dar mai greu cu practica atunci cand ti se intampla lucruri neplacute sau chiar dramatice. Cum sa-ti mai pastrezi calmul in situatii urate si neprevazute?

Ei bine, nu am de gand sa dau aici solutii. O sa va citez doar cateva randuri din cartea „Sot si sotie” de Zeruya Shalev. Vedeti voi, unele romane sunt mai utile decat un tratat de psihiatrie sau o sedinta cu un guru spiritual – cel putin asta am simtit eu cand am ajuns la paginile respective.

In carte este o vorba despre o femeie pe nume Naama care si-a sacrificat toate ambitiile si placerile personale pentru sotul sau, desi acesta nu-i ceruse niciodata asa ceva. Cand sotul „nerecunoscator” o paraseste, eroina noastra este cuprinsa de furie, ura, invinovatire, depresie, disperare etc., fara sa se gandeasca nicio clipa daca si ea contribuise cumva la aceasta situatie. In acel moment intalneste o femeie ciudata, un fel de vindecatoare spirituala, care ii spune cam asa:

„Iar in timp ce priveai norii, continua ea, te gandeai vreodata la cer? Eu sunt suprinsa, cum adica la cer, iar ea intreaba, oare cerul iubeste norii, si eu balbai, nu am idee, nu m-am gandit la acest lucru niciodata. Ce face el cand norii trec prin fata lui unul dupa altul, intreaba ea, disparand apoi fara a lasa nici macar o urma sau cand isi schimba forma, iar eu raspund, nimic, ce ar putea sa faca, ii priveste, pur si simplu, iar ea incuviinteaza fericita, asa este, nu te-ai gandit ca ai ce invata de la cer? […] Astfel trebuie sa traim, Naama, noi suntem cerul care priveste norii trecand, fara sa incercam sa ne agatam de ei, fara sa incercam sa ii oprim. Bun, dar nici macar el (cerul) nu ii poate opri, nici daca ar vrea, protestez eu, iar ea spune, asa este, exact cum noi nu ne putem agata de perechea noastra sau de prieteni, nici macar de copiii nostri. […]

Asculta, isi apropie ea buzele de urechile mele, indulcind secretul acestei dimineti, exista mai multe aspecte ale constiintei, constiinta noastra obisnuita este asemenea flacarii unei lumanari asezate in cadrul unei usi deschise, expuse oricarei pale de vant, cazand victima sentimentelor si dorintelor, dand nastere  unui val de sentimente contradictorii in care se impiedica, dar pe langa ea, in adancul nostru, se afla adevarata natura a constiintei, gandeste-te din nou la cer si la nori, cerul este adevarata noastra natura, iar norii reprezinta labirintul constiintei noastre obisnuite, ei nu apartin cerului, nu vor lasa niciodata urme pe chipul sau.”

Eu nu cred ca mai e nimic de adaugat, ci doar de meditat. 🙂 Daca ati zburat cu avionul, probabil ati vazut ca, si in zilele cu vreme urata, cand va ridicati deasupra norilor, acolo cerul e perfect albastru si soarele straluceste, chiar daca de pe pamant se vede innorat si ploua. Deci, ladies, amintiti-va mereu ca voi sunteti cerul, nu norii de pe el.

Cine nu e cu tine e impotriva ta? Vineri, sept. 23 2011 

In toate tipurile de relatii pe care le avem, oricat ar fi ele de bune si de stranse, apare momentul acela ciudatel cand unul din parteneri ii cere celuilalt ceva si este refuzat. In aceasta saptamana mi s-au intamplat doua situatii de acest gen care m-au pus pe ganduri si m-au determinat sa abordez acest subiect aici, pe blog.

In prima situatie, o persoana de la locul de munca a comunicat ca firma participa la o actiune si ca angajatii pot alege daca vor sau nu sa ia parte. Cu alte cuvinte, era vorba de voluntariat. Intrucat cauza respectiva nu-mi era draga si nu credeam in ea, am decis sa nu particip (doar mi se comunicase ca nu este obligatoriu). Spre uimirea mea, am avut parte de un perdaf in toata regula, in care ideea principala era ca „Eu am spus ca e voluntar, dar ma asteptam sa participi si credeam ca stii ca oarecum e obligatoriu pentru tine sa participi”.

De cate ori, intr-o relatie de iubire, prietenie sau munca, nu facem acest lucru? Adica nu comunicam exact ce ne asteptam de la celalalt, ii dam falsa impresie ca are de ales, apoi ne suparam ca omul nu a ghicit ce speram noi in secret si si-a exercitat dreptul la alegere? Neproductiv obicei, acela de a presupune ca celalalt e ghicitor in stele ganduri!

A doua situatie de acest tip a fost cand unei prietene i s-a intamplat o faza urata la o anumita institutie. Ea – pe buna dreptate – a scris despre neprofesionalismul angajatilor acelei institutii pe blog si pe pagina de facebook si am fost de acord cu ea ca nu este normal ce i s-a intamplat. Apoi insa, ea ne-a cerut mai multor persoane sa dam share pe facebook la acest episod. I-am explicat ca, in afara de faptul ca institutia respectiva era, din intamplare, clienta a firmei unde lucrez, nu mi se parea normal sa ponegresc o firma cu care eu personal nu am avut de-a face. Spre surpriza mea, am vazut, cateva zile mai tarziu, ca m-a sters din lista de prieteni (pe mine si pe alte persoane care nu au vrut sa share-uiasca) si nu a mai dat nicio sansa prieteniei noastre cand am incercat sa iau legatura cu ea.

Iata un alt exemplu cand nu stim ce sa facem cu un refuz. Daca in primul caz era vorba de presupuneri si asteptari comunicate incorect, in acest caz ne comportam ca si cum cei apropiati sunt obligati sa ne indeplineasca dorintele, iar daca nu vor, ne simtim jigniti, ne luam jucariile si plecam fara a incerca sa lamurim problema.

Ce avem de invatat de aici este:

1. sa nu confundam respingerea unei idei / rugaminti etc. cu respingerea persoanei si

2. sa-i dam celuilalt spatiul si libertatea sa spuna „nu” fara a se simti vinovat pentru asta.

Daca nici intr-o relatie apropiata, cum e cea de dragoste sau prietenie, nu avem libertatea sa fim sinceri si sa ne exprimam opiniile pe bune, atunci unde? Si, oare, nu exista o diferenta intre „Te parasesc daca nu te lasi de baut” si „Te parasesc daca nu mergem in vacanta in Italia”?

Deci, ladies, fiti atente la modul cum formulati o cerere si alegeti-va bataliile cu atentie. Nu am auzit pana acum pe cineva care sa aprecieze atitudinea pasiv-agresiva sau santajul emotional. Comunicati clar, sincer si complet ceea ce vreti, nu presupuneti ca celalalt stie (sau e dator sa stie) si dati-i CU ADEVARAT optiunea de a spune nu. Mai bine spuneti de la inceput „E enorm de important pentru mine sa spui da” sau „Iti cer imperativ / e obligatoriu / ma astept sa spui da”, decat sa transmiteti mesajul ca e ok sa spuna nu si apoi sa va tratati partenerul, colegul sau prietenul ca pe ultimul om.

De asemenea, daca va aflati de partea cealalta a „baricadei” si sunteti nevoite sa refuzati, aveti mare grija la cum comunicati acel nu. Scoateti in evidenta ca respingeti ideea / comportamentul / rugamintea si nu persoana. Cu alte cuvinte, faptul ca eu ti-am refuzat o rugaminte nu inseamna ca nu tin la tine sau ca te resping ca om sau ca vreau sa ma despart de tine sau ca nu te respect. Doar imi exercit dreptul de a alege, de a gandi pana la urma.

Stiu ca e enorm de greu sa nu iei personal o negare venita de la cineva apropiat, insa pune in balanta: merita sa strici o relatie doar pentru un refuz, mai ales cand nici nu e vorba de o situatie de viata si de moarte?

Ladies, comunicati inteligent! Ganditi in perspectiva! Si „parasiti scena” sau „pedepsiti vinovatul” numai dupa ce v-ati asigurat ca ati inteles care au fost motivatiile sale si ca voi insiva ati fost 100% corecte…

Doar astazi, in fiecare zi Joi, sept. 1 2011 

Bine v-am regasit, ladies!

A venit toamna (cel putin teoretic). De acum inainte vom avea nevoie sa ne acoperim inimile cu ceva 😉 iar eu voi scrie mai des pe acest blog, in speranta ca nu m-ati uitat peste vara.

O sa incep cu ceva simplu si util: 5 principii Reiki care pot fi considerate niste puncte de reper dupa care sa ne conducem viata de zi cu zi.

[Va reamintesc, pe scurt, ca Reiki este o veche tehnica de vindecare japoneza ce consta in aplicarea palmelor pe diversii centri energetici ai corpului sau pe locuri dureroase in scopul reducerii stresului, ameliorarii durerilor si inducerii unei stari de relaxare. ]

Cele 5 principii au fost enuntate de fondatorul Reiki, Dr. Mikao Usui, si ele spun asa:

  1. Doar astazi, nu ma voi infuria.
  2. Doar astazi, nu ma voi ingrijora.
  3. Doar astazi, voi fi recunoscator(toare).
  4. Doar astazi, voi munci cinstit.
  5. Doar astazi, voi fi bun(a) cu toate fiintele.

Ceea mi se pare remarcabil, pe langa valorile propriu-zise promovate de filozofia Reiki (calm, bunatate, iubire, onestitate), este acest “Doar astazi”.

Cand iti propui o schimbare majora in viata ta, de multe ori te sperie gandul ca va trebui sa faci ceva radical si solicitant si… mai ca-ti vine sa renunti de la inceput. De asemenea, deseori iti spui „De azi inainte voi fi calma la serviciu / De acum incolo nu voi mai amana sa fac sport”, doar ca sa observi ca peste cateva minute sau ore ai uitat ce ti-ai promis si ai cazut inapoi in vechiul comportament. Asta mai ales daca oamenii din mediul tau (mediu care poate fi autobuzul aglomerat in care te inghesui zilnic, scoala sau locul de munca plin de colegi nervosi, blocul accesorizat cu miasme si vecini prost-crescuti etc.) nu decid si ei sa faca o schimbare si cu atat mai putin sa te sustina.

Insa cand iti spui, la inceputul zilei, „DOAR ASTAZI nu o sa ma cert cu contabila-sefa” :), parca nu mai suna atat de greu, nu? Observi diferenta? In fond, e o promisiune facuta doar pentru ziua prezenta si e mai usor de tinut. Apoi, a doua zi iti spui din nou „Doar astazi…”. A treia zi la fel, a patra zi la fel… si te trezesti ca noul comportament a devenit, pe nesimtite, o obisnuinta. Studiile spun ca este nevoie de minim 21 de zile de practica pentru a-ti forma un nou obicei. 21 de zile in care ai exersat, doar astazi, cum e sa fii persoana care vrei sa fii… mereu.

Nu trebuie neaparat sa crezi in eficacitatea Reiki ca sa observi ce diferenta pot face in viata ta cele 5 principii aplicate doar astazi. Poti sa le preiei pe acestea sau poti sa-ti construiesti tu propriile reguli de viata – important este sa le tii mereu aproape in gandul tau si in inima ta.

Si astfel, inconjurata de vulgaritate, agresivitate, marlanie, furt, saracie, minciuna si tot ce iti mai ofera cu generozitate cotidianul, iti poti spune linistita: „Doar astazi, voi fi o lady”.

Daruieste un zambet! Duminică, iul. 10 2011 

Dragi ladies, stiu ca n-am mai scris de multisor aici dar, printre altele, am fost ocupata cu participarea la un proiect intitulat „Daruieste un zambet”.

Daruieste un zambet - proiect Young Professionals Academy

Atunci cand viata de zi cu zi va streseaza si aveti impresia ca problemele nu se mai termina, vreau sa va ganditi ca la sectia de oncologie a spitalului Marie Curie sunt internati circa 30 de copii bolnavi de cancer. Cel mai mic dintre ei are 1 an, iar cel mai mare, 17. Doi dintre adolescentii de acolo au cate un picior amputat si nu au bani de proteze, iar unul dintre copii, in varsta de 10 ani, este abandonat si nu vine nimeni sa-l viziteze, daca va puteti inchipui asa ceva.

Acum vreau sa stiti ca puteti face doua lucruri. Unul ar fi sa va puneti toate problemele in perspectiva si sa constientizati ca, daca sunteti sanatoase, deja aveti o comoara pentru care altii lupta din greu. Al doilea ar fi sa va uitati la slideshow-ul de mai jos, sa va notati datele de contact de acolo si sa incercati sa ajutati cu ceva, orice. Poate fi o mica donatie in bani sau in carti si jocuri. Datorita unor sponsori inimosi si unor colegi de serviciu de treaba, pentru copiii mai mici s-au strans deja destul de multe cadouri, insa stam mai prost la obiectele pentru copiii de peste 14 ani. Le-ati putea dona carti precum „Harry Potter”, „Twilight” sau ce mai citesc adolescentii din ziua de azi, sau jocuri mai complexe precum Monopoly. De asemenea, am inteles ca unul dintre copii isi doreste un laptop. Nu in ultimul rand, baiatul de 10 ani abandonat in spital are nevoie de orice, inclusiv haine.

Toate obiectele stranse vor fi daruite sambata viitoare, 16 iulie, in cadrul unui mic eveniment in care echipa de la Young Professionals Club va incerca sa aduca un zambet pe fetele copiilor, prin povesti, cantecele, origami si face painting.

Se stie ca una din calitatile de baza ale unei lady este generozitatea. 🙂 Asa ca, ladies, va rog ajutati cum puteti, de la o mica donatie pana la a populariza aceasta actiune in randul cunoscutilor. Daruiti un zambet copiilor din sectia de oncologie de la spitalul Marie Curie. Nu ramaneti indiferente!

Multumesc.

Cat de usoara e inima ta? Luni, iun. 6 2011 

In mitologia egipteana exista o zeita numita Maat, reprezentata tinand in mana o balanta. Cand cineva murea, inima sa era pusa pe unul din talgerele balantei, iar pe celalalt talger zeita aseza o pana. Daca inima era usoara ca o pana, omului i se permitea sa intre in Paradis. Insa daca inima sa era incarcata cu negativitate, regret si tristete, era trimis catre taramurile intunecate…

Citeste aici continuarea articolului pe care l-am scris pentru Empower, cel mai mare site de dezvoltare personala din Romania.

Indiferent ce s-ar intampla, tine minte ca prima persoana careia trebuie sa-i ramana fidela o lady este ea insasi. Nu poti fi o persoana demna, iubitoare, impacata cu sine daca te tradezi pe tine insati!

Doamna, bucataria si musafirii Sâmbătă, iun. 4 2011 

Una dintre cele mai celebre imagini ale femeii perfecte o infatiseaza pe aceasta ca o doamna in societate, o… aaa… usuratica in dormitor si o bucatareasa in bucatarie. Desi standardul pare imposibil de atins, trebuie sa recunoastem ca nu e prea atragator ca o femeie sa fie o bucatareasa in dormitor, o doamna in bucatarie si o… aaa… usuratica in societate. Pe de alta parte, daca renuntam cu totul la aceasta trinitate cliseistica inventata de un misogin sadic sau de o femeie perfectionisto-masochista, ne putem relaxa si alege sa fim ce vrem si cum vrem, unde vrem.

Deci, putem fi niste doamne in bucatarie, fara ca asta sa insemne ca suntem niste sclifosite cu sortulet apretat care gatesc numai fazan umplut cu trufe sau ca, dimpotriva, habar n-avem sa gatim si incercam sa aprindem aragazul cu lanterna.

In ceea ce priveste bucataria proprie, fiecare femeie, lady sau ne-lady, are stilul ei, rutina ei, ordinea in care face lucrurile, momentele din zi si saptamana cand spala vasele si face curat etc. Deci nu-mi voi da cu parerea pe acest subiect. Cu o exceptie, totusi: nu mi se pare sexy si nici igienic sa umbli prin bucatarie si, mai specific, sa gatesti, in pielea goala. 🙂 Sorry, poate sunt eu mai traditionalista. Dar sa ne scuturam capul de aceasta imagine si sa va spun pe scurt cum vad eu o lady in in bucatarie in caz de… vizita.

Atunci cand vine vorba de vizite, jur cu mana pe inima ca imi doresc ca musafirii mei, indiferent cat de prieteni si de dragi imi sunt, sa se relaxeze in sufragerie, in balcon sau unde vor ei si sa nu incerce sa ma ajute. Cred cu tarie ca o doamna care vine in vizita la mine nu-si va baga nasul in dulapurile si oalele mele si nu va insista sa ma ajute sa pun mancarea pe platouri sau, Doamne fereste, sa spele vasele. Bucataria este un spatiu la fel de personal ca baia sau dormitorul si doar nu chemi pe nimeni sa te ajute in baie sau in dormitor, nu? (Ca o paranteza, nu cred ca e cazul sa mai spun ca sfaturile nesolicitate date cu o atitudine superioara sunt de-a dreptul de prost gust. Daca ti se pare ca gazda gateste prea dietetic, prea gras, prea cu sare, prea fara sare, de ce nu te duci la restaurant?).

In plus, cand te afli intr-o bucatarie straina (si stramta, ca in majoritatea apartamentelor de bloc), zicala two’s a crowd are mari sanse sa se adevereasca. Nu doar ca te calci pe picioare si te lovesti de stapana bucatariei, dar mai tare o incurci intreband-o incontinuu: “Unde sunt furculitele?”, “Ai un blat de lemn?”, “Scot farfuriile astea cu buline mov sau pe alealalte cu floricele rosii? Cum care floricele rosii? Aaa, sunt buburuze?!” Ma rog, ati inteles ideea. Deci, in afara cazului cand ati stabilit de comun sa organizati o petrecere tematica de gatit in grup, eu as zice ca e cel mai fair si ladylike sa fii bucatareasa in bucataria ta si sa ramai o simpla musafira in vizita la altii.

De cealalta parte a “baricadei”, un lucru pe care niciodata nu l-am inteles este de ce se incapataneaza femeile sa invite o groaza de oameni la masa, pe care nici macar nu-i plac, si sa le gateasca sapte feluri de mancare injurandu-i pe la spate ca din cauza lor au stat toata noaptea in bucatarie. Vad de multe ori femei stand la coada la cofetarie sau la supermarket, de exemplu in ajunul unor sarbatori religioase, cu o fata palida si nervii colcaindu-le pe frunte, dandu-si coate, imbrancindu-se, enervandu-se ca de ce nu se poate plati cu cardul si iesind val-vartej ca niste valkirii ofticate.

Serios, sarbatorile astea nu ar trebui sa fie prilej de bucurie? Cine te pune sa inviti la masa toata familia pana la rudele de gradul 5, sa pufnesti si sa trantesti ca esti exploatata pana si de ziua ta si apoi sa cazi lata, mirosind a sarmale, dupa ce nici macar n-ai avut timp sa vorbesti cu musafirii? Cui ii foloseste sa fii o victima si mai ales de ce iti place sa te autovictimizezi? Daca esti o lady, ai o gramada de variante: cu multa gratie, nu inviti decat persoanele pe care iti face placere sa le vezi; inviti pe toata lumea daca e musai, dar servesti ceva basic, aperitive, chestii care se pregatesc repede; daca iti permiti, inviti oamenii la restaurant si nu faci niciun deranj acasa, iar tu ramai proaspata si bine-dispusa.

Dupa parerea mea, secretul unei petreceri sau mese reusite este, in primul si in primul rand, buna-dispozitie a gazdei si placerea ei nedisimulata de a-si intretine musafirii. Daca ai musafiri care te comenteaza ca de ce nu ai avut in meniu stufat de miel si salata boeuf, nu merita sa fie musafirii tai si poti sa-i tai de pe lista fara remuscare. Pana la urma, o lady trebuie sa fie diplomata si cu abilitati sociale, dar sa aiba si coloana vertebrala, nu? Chiar si in bucatarie!

Batrana doamna, gramatica Miercuri, mai 11 2011 

Citeam ieri in Jurnalul National un interviu cu Ileana Vulpescu si mi-am dat seama ca acesta a venit la fix pentru a aduce vorba despre un subiect care in ultima vreme ma intristeaza din ce in ce mai tare: gramatica limbii romane.

Corespondam pe e-mail saptamanile trecute cu o „PR Specialist” dintr-o companie multinationala ultra-cunoscuta si imi cadea falca progresiv pe masura ce citeam „am trimis contractul l-a semnat” sau „procesul dureaza ceva m-ai mult”. Poate atunci am inteles in sfarsit ca lupta este aproape pierduta si ca am ramas doar o mana de dinozauri care mai pun pret pe corectitudinea gramaticala.

Cei care sunt preocupati de asa ceva si ii corecteaza pe ceilalti s-au pricopsit cu un nume foarte dragut: grammar nazi. Incearca numai sa-i atragi atentia cuiva ca a scris gresit si vezi cum vei fi atacat imediat pe motiv ca „nu ai nimic interesant de spus si atunci te legi de fleacuri”. Adauga si injuraturi de mama daca esti pe un forum.

Discuta cu un inginer sau un IT-ist (e drept, nu toti, dar multi) si vei afla ca „nu conteaza forma, ci continutul, sa se inteleaga ce-ai vrut sa comunici”. Caz in care, desigur, „Romeo si Julieta” era despre unu’ si una care se placeau da’ nu erau de acord parintii si atunci au mierlit-o. Timp pierdut, literatura asta…

Nu mai zic de cei care iti explica (tie, absolvent de filologie) ca „limba este un organism viu si nu ne putem impotrivi tendintelor”. „Limba este un organism viu” inseamna ca ea evolueaza, apar noi cuvinte, unele sunt adoptate din alte limbi iar altele devin anacronice, intra in uz anumite expresii etc. si nu are rost sa obligi oamenii sa zica soarece la mouse dintr-un nationalism prost inteles. „Limba este un organism viu” nu inseamna ca, daca un grup de analfabeti violeaza regulile gramaticii, sa consideri ca asta este o tendinta careia nu are rost sa te impotrivesti. Asa cum spunea cineva, „Ce importanta are daca scriu miau sau mi-au?”. Pai, aceeasi importanta daca scriu ma-ta sau mata

Nu are rost sa ma intind mai mult pe acest subiect. Ideea este ca eu nu imi pot imagina o femeie educata, o lady, sa fie analfabeta si agramata. O lady scrie si vorbeste corect. Daca nu e sigura de ceva, o lady se indreapta cu gratie catre dictionar sau intreaba pe cineva care se pricepe, inainte sa comita o duda. Si daca totusi a comis-o, o lady se scuza si multumeste ca i s-a atras atentia, nu spune ca „Outlook-ul mi-a adaugat automat o liniuta in plus.” 😐

Si, sincer, prefer sa fiu o grammar nazi decat o grammar kamikaze.

Oscar Wilde avea dreptate Vineri, apr. 29 2011 

Inca din liceu, de cand am citit prima data ceva de Oscar Wilde, m-a fascinat acest om avangardist, sfidator cu normele epocii, cu limba ascutita si o mentalitate amorala, aflata cu mult inaintea epocii in care a trait. Spiritul patrunzator si ironia  lui sunt calitati rarissime. Ca dovada, pana in ziua de azi ne amuzam si ne minunam de afirmatii precum „Singurul mod de a scapa de o tentatie este sa-i cedezi” sau „Adevarul este rareori pur si niciodata simplu”.

Cautand vreo zicere celebra a lui Oscar Wilde legata de subiectul blogului nostru, am gasit aceasta replica: “Stimata doamna, indraznesc sa spun ca exista o mare doza de adevar in ceea ce ati zis, si aratati foarte draguta in timp ce ati zis-o, ceea ce este mult mai important”. Misoginism? Poate. Dar adevarul (rareori pur si niciodata simplu :)) este ca barbatii nu prea s-au schimbat din secolul 19 pana in prezent. In continuare conteaza la fel de mult ce spunem si cum aratam in timp ce spunem.

Am scris de curand un articol pentru revista liceului Nichita Stanescu, in care indemnam adolescentii sa isi imparta 50%-50% resursele (bani, timp, atentie) intre imagine, haine, distractie pe de o parte si invatatura, cultura si spiritualitate pe de alta parte. De ce am zis asta? Pentru ca nu imi pot imagina un om de calitate, in cazul nostru o lady, care sa fie destept si ingalat sau prost si super ferchezuit. Pur si simplu nu mi se pare ok sa neglijezi niciunul din cele doua aspecte.

Mi-aduc aminte ca aveam o profesoara in facultate care trecuse bine de 40 de ani si isi purta parul lung si carunt impletit in doua cozi penibile de fetiscana. Nu ii pasa deloc de aspectul sau. La un moment dat s-a tuns si arata, asa cum inspirat a zis o prietena si colega, „ca un calugar franciscan in rezerva”. 🙂

Sigur ca fiecare are dreptul sa se tunda cum vrea si sa isi indrepte atentia acolo unde vrea… insa nimeni nu poate nega ca o infatisare ingrijita si cocheta te ajuta intotdeauna sa fii ascultata cu mai multa buna-vointa de catre interlocutor, sa obtii un job mai bun, sa fii tratata cu mai multa ingaduinta cand gresesti etc. Este nedrept, este discriminare, da! Dar poti alege sa te indignezi si sa protestezi in van sau sa accepti si sa te adaptezi. Lumea (mai ales in marile orase si in anumite medii competitive) e superficiala si nu prea apreciaza cand esti sleampata. Cum spunea un extraordinar banc misogin, „Daca esti frumoasa pe interior, de ce nu te intorci pe dos?”.

Opusul „profesoarei distrate” si ingorante in ale modei este, bineinteles, don’soara care nu stie decat coafor, unghii, pantofi, bijuterii, haine si genti. Din asta se compune tot universul ei, iar atuurile fizice sunt singurul avantaj competitiv pe care se bazeaza. Pentru o scurta perioada de timp am lucrat la o firma de unde ma intorceam cu autobuzul care trecea prin fata unui liceu. In fiecare seara se urcau doua fete al caror unic subiect de conversatie era „Fatah, cu ce ne imbracam maine?” Nu le-am auzit vreodata discutand despre tema la matematica sau engleza. Or sa ajunga aceste liceene niste ladies? Mira-m-as.

Din pacate, prea multe contexte sociale si profesionale din ziua de azi pun pret doar pe aspect. Dar eu continui sa cred cu tarie (si de fapt am constatat asta) ca o carcasa frumoasa si goala pe dinauntru nu poate avea succes chiar peste tot. Inca mai exista oameni care au alte standarde morale si intelectuale si, de exemplu cand angajeaza pe cineva, isi doresc ceva mai mult decat sa aiba pe ce sa isi clateasca ochii zilnic.

In orice caz, pentru ca o lady urmareste sa fie desavarsita [aici fluturam putin din gene], ea isi aloca timpul si banii asa: o geanta – o carte, un ruj – un concert, un mall – un muzeu… ati inteles ideea. 🙂 Astfel, nimeni nu ii va putea reprosa ca ii lipseste ceva si va fi pregatita sa faca fata cu gratie oricarei situatii.

Damsel in distress Vineri, apr. 15 2011 

Unul dintre cele mai dragute concepte inventate in Evul Mediu mi se pare cel al „domnitei la ananghie” – demoazela de rang inalt aflata intr-o situatie de stress 🙂 din care trebuie s-o salveze cineva (de preferinta un cavaler cu armura stralucitoare).

Nu stiu daca de atunci s-a propagat aceasta imagine e femeii delicate si neajutorate; cert este – corectati-ma daca gresesc – ca inca sunt situatii in care ne place (sau avem nevoie) sa fim „salvate”. Din pacate, unele femei fie nu apreciaza acest concept, fie abuzeaza de el.

Pe de o parte, sunt acele feministe radicale care spun „N-am nevoie sa-mi deschizi usa, ca nu sunt handicapata”, cu alte cuvinte nu accepta nici gesturi minime de curtoazie. De asemenea, unele femei se lauda sus si tare ca pot sa repare tevi, sa monteze frigidere, sa care piane pe scari si in general nu au nevoie de niciun picior, respectiv mana, de barbat prin preajma ca sa le ajute, ele pot sa faca ORICE singure!

Pe de alta parte, la cealalta extrema avem mironositele care nu pot face NIMIC singure, care au permanenta nevoie de indrumare, sfaturi, aprobare, incurajare si isi folosesc barbatul din dotare pe post de sofer, tamplar, psiholog, asistent de shopping, consilier financiar, instalator si hamal (era si un banc pe tema asta).

Eu cred asa: cavalerismul nu a murit inca, iar barbatilor le face in continuare placere sa fie eroii nostri, sa ne salveze din situatii dificile, sa ne ajute acolo unde noi nu facem fata. Secretul este sa le permitem sa ne ajute dar nici sa nu abuzam de buna-vointa lor. Una este sa-l rogi sa te ia din camp unde ai ramas cu masina in pana si alta e sa bata jumatate de oras ca sa te ia de la magazinul din centru pentru ca ai prea multe sacose cu pantofi. Nu cred ca barbatii se asteapta de la noi sa mutam biblioteca de stejar si sa reparam prize, dar in acelasi timp nici sa-i tratam ca pe Mini-Technicus obligati sa se priceapa la toate si sa lase orice balta ca sa ne „salveze”.

Damsel in Distress

sursa

Mi s-a parut relevant in acest sens comentariul unui barbat la un articol scris de o femeie, in care ea spunea ca se simte ok sa fie singura, dar are dificultati cand are un cui de batut, un geamantan de carat etc. si abia atunci se intreaba unde este barbatul cand ai nevoie de el. (Totusi, articolul era scris pe un ton glumet, nu era rau-voitor sau dispretuitor). Ei bine, barbatul 🙂 a raspuns: „Cum ar fi daca un barbat ar scrie ca se simte ok fara o femeie dar are nevoie de ea numai cand i-e foame sau e de facut curatenie in casa? Nu ar fi tratat de misogin?”

Mie mi se pare ca are dreptate. Trebuie sa fim feminine, sa acceptam ca avem o anumita fragilitate (mai ales de ordin fizic), sa-i respectam pe cei care ne ajuta si sa nu consideram ca asta ni se cuvine; dar in acelasi timp sa fim constiente de puterea si resursele de a ne descurca singure. Depinde numai de noi daca domnita la ananghie este o „cry baby” sau o lady.

Pagina următoare »

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe