Cum se consolează o alegere proastă ? În special atunci cînd ai analizat o groază de situații și ai cercetat fiecare amănunt, ca mai apoi să iai o decizie din impuls.
Aștepți ca remușcările să te devoreze.
Eu-s-o irositoare a timpului.
Cum se consolează o alegere proastă ? În special atunci cînd ai analizat o groază de situații și ai cercetat fiecare amănunt, ca mai apoi să iai o decizie din impuls.
Aștepți ca remușcările să te devoreze.
Eu-s-o irositoare a timpului.
just want to be lost, then found.
Eu nu știu să mă bucur de iarnă. Încă nu știu. Nu știu dacă vreu să învăț.
Iarna îmi îngheață sentimentele. Iarna îmi îngheață simțurile. Iarna îngheață atmosfera din camera mea. Iarna mi-e frig la mînuțe și năsuc, mi-e grea respirația.
Dar..
Sentimentele, reînvie prin mângîieri, simțurile se topesc în săruturi. Camera e magică cînd aprind un bețișor aromat, cînd miroase mandarine, a ciocolată, a ceai, cel mai gustos.
Probabil, că iarna e anotimpul, în care ești mult mai fericit, acasă.
Probabil, nu vreau să recunosc că iubesc iarna.
Cu siguranță, nu vreau să mă despart de toamnă, mai ales că de fiecare dată cînd trebuia să scriu iarna, inițial, am scris toamna 🙂
Îmi place viața ca un ciclu, îmi plac anotimpurile.. astfel ai ce aștepta.
Aprindem luminițele.
Faptul că eu știu, iar tu știi că eu știu, iar eu la rîndul meu știu că și tu știi nu înseamnă nepărat că trebuie să vorbim despre asta. E suficient să stăm în tăcere.
Mi-e frig, dar tind să cred că în curînd senzația o să dispară. Nu mă îmbrac, am un scop nobil – conserv fericrea. O fi mirosul din cameră, sau cineva mă droghează fără să știu, dar nu îmi pasă.. am chestii mai importante de realizat, pe care le amân.
O-i fi eu alintată, zăpăcită, paranoică, supăracioasă, nebună, leneșă.. cuvinte sunt multe, între timp îndur frig, rezerv fericire.
Cînd sunt foc, fii apă.
Cînd sunt apă, fii foc.
Sunt lucruri care ai vrea să le strigi, ca să afle toată lumea cît de fericit ești. Dar le ții numa pentru suflețelu tău. Las’ alții să nu știe, e suficient că știu eu, știm noi.
Nici măcar nu mint, doar nu spun tot.
Învăț, fericirea nu se spune, fericirea se simte.
Cred că oamenii nu se schimbă și nu trebuie de făcut eforturi inutile, pentru a încerca să schimbi o persoană, or să speri că cîndva cumva odată degrabă.. Trebuie de găsit doar nivelul de toleranță necesar.
Și totuși, ca paradox, au fost persoane importante în viața noastră, care aș vrea să pot spune că au dispărut miraculos, de fapt au dispărut pur și simplu. Însemnă asta că s-au schimbat acele persoane ?
E doar o fază, oameni vin, oameni pleacă, unii revin, alții nu.
Sunt zile în care tare-mi place de mine. Să fie machiajul vinovat ? parcă tot așa ca în fiecare zi, făcut în ultimile minute, pentru că întîrzii. Să fie părul ? l-am prins în grabă, pentru că nu e niciodată timp suficient atunci cînd ai de scris o testare în jumate de oră. Bluzița ? Cizmulițele ? aaa, cerceii ?
Nu, e atitudinea, ori e soarele. Bine las să fie fără motiv, dar mai vreau așa zile.
Zâmbet cronic, chiar au fost persoane care mi-au apreciat simțul umorului, tind să precizez că rar se întâmplă asta.
Deci azi mi-a curs în vene fericire, zîmbete, plăcere și soare. Aș schimba sângele cu asta în fiecare zi.
Toamnă te iubesc.
Când o să mă învăț să pictez, o să învăț să-mi organizez gîndurile. Ele zboară, chiar cred că mi-e capul în aer ? La ce se gîndesc gîndurile cînd învață să zboare ?
O să pictez un dans armonios, pentru că vreau ca gîndurile să danseze, nu să zboare. Gândurile nici măcar nu-mi aparțin, sunt mereu acolo unde eu nu sunt.