Publicat de de A

Povestea bărbatului Scorpion.

scorpio-36396_640

Nu, nu este vreo astrogramă şi nici horoscopul pe ziua de mâine. Este povestea bărbatului Scorpion. Fiecare a întânit, probabil, un scorpion care i-a dat lumea peste cap. La asta se pricep ei cel mai bine. De fapt se mai pricep la ceva, dar despre asta relatez puţin mai târziu. Fiecare femeie pe care am întâlnit-o la un moment dat mi-a povestit, ştergându-şi lacrimile, cum un nenorocit de scorpion i-a distrus viaţa. Totuşi, oricât de tare i-ai detesta, parcă nu poţi renunţa la ei. Sunt mai periculoşi ca un drog de mare risc şi mai dăunători ca orice tip de tutun. Însă, noi, femeile iubim pericolul. Şi ne aruncăm în braţele lui conştiente sau nu, dar gata să gustăm din fructul interzis.

Aşa a început şi povestea mea cu bărbatul Scorpion. Era genul de individ căruia îi mai lipsea semnul de interzis din frunte, însă asta nu m-a împiedicat nicio clipă să mă arunc în necunoscut, punându-mi şi mâna la ochi. Ca să fie treaba-treabă. Atent, elegant, plin de umor şi şarm, parcă-parcă ai putea jura că nu era real. Te făcea să te gândeşti la cum vor arăta copiii voştri doar dacă zâmbea în colţul gurii. Bărbatul Scorpion ştia când să zâmbească, de ce, şi mai ales pentru cine. Iar el reuşea să îmi întoarcă toată lumea pe dos de fiecare dată când o făcea. El ştie mereu ce vrea, aşa că nu îşi pierde timpul cu texte sau pretexte. Atâta timp cât ceva îl atrage, nimic nu îl mai poate opri.

Iar în noaptea aceea, bărbatul Scorpion părea chitit pe mine. Ce-i drept, nici eu nu am opus rezistenţă, nici nu prea ai cum să o faci. Aşa a început totul, conştient şi asumat, Apoi, totul a luat-o razna. Părea că cineva l-a trimis special pentru mine, iar eu mă gândeam ce am putut face pe lumea asta atât de drăguţ încât Universul mă răsplăteşte cu un bărbat complex. Timpul ne era aliat, viaţa în doi era exact aşa cum citeşti în cărţile alea siropoase sau în filmele care se lasă cu lacrimi şi suspine. Părea perfect. Părea. Pentru ca în final, bărbatul Scorpion avea să îşi dea masca jos. Latura răzbunătoare, cinică şi perversă ieşea la iveală, iar asta nu făcea decât să mă provoace mai tare. Iubeam tot ce îl întruchipa pe el, orice fărâmă de răutate, orice plan meschin şi orice fărâmă de minciună aruncată fără rost. Mă hrăneam cu asta. Mă schimbase complet de ajunsesem să mă uit în oglindă şi să mă întreb cine e femeia care mă priveşte. Mă transformase în femeia lui, iar eu am acceptat târgul fără să clipesc. Mă consuma, mă deteriora, mă rupea de orice era uman şi bun. Apoi îmi lingea rănile atent şi călduros. Eram buimacă. În fiecare zi mă întrebam ce este mai rău. Să trăiesc cu el sau fără el? Fiecare clipă lângă bărbatul meu Scorpion era nebunie, însă fără el era infern.

Bărbatul Scorpion iubeşte. Iubeşte cu venin. Nu împarte, nu aşteaptă, nu uită. Algoritmul după care el funcţionează e simplu. Cât timp lucrurile merg în direcţia potrivită (cea aleasă de el, evident) totul merge perfect. Exact ca şi sexul. Sexul cu un bărbat scorpion este desprins parcă din cele mai ingenioase filme porno. Ştie ce face şi nu se sfieşte să o arate. E sigur pe el, implicat şi puţin egoist.

La sfârşit, după ce ţi-a stors ultimul strop de energie, după ce te-a abandonat şi te-a adus în pragul nebuniei, bărbatul îţi va da un mesaj scurt, dar la obiect. „Ne vedem azi? Te iubesc.”

Publicat de de A

I’m baaaack, bitchesssss!

im_backAu trecut mai bine de patru ani de când mi-am ţinut cele mai năstruşnice gânduri doar pentru mine. Sunt unele lucruri pe care nu le poţi spune cu voce tare. Nu de ruşine, nici de teamă… Ci doar pentru că îţi aparţin, iar gândul că altcineva s-ar putea bucura de ele te cutremură.

Astăzi, am ajuns din nou aici. Locul în care în urmă cu ceva timp hoinăream şi împărţeam gânduri, experienţe. Am ajuns din nou în „cafeneaua din colţ”. Acum, când mă uit înapoi, parcă totul s-a întâmplat ieri. Însă nu aveau cum să se întâmple atâtea într-un timp atât de scurt. Şi trebuie să povestesc. Trebuie să împărtăşesc poveşti şi să mă descătuşesc de tot ceea ce mă ţine în loc.

„Dacă ar fi atât de simplu”, îmi spun. Aş vrea să pot face asta mereu. Să aştern pe hârtie tot ce s-a întâmplat, să strig în gura mare tot ce simt, iar apoi să uit. Sunt poveşti pe care le ascund de propria persoană, pe care le-am îngropat atât de adânc, că doar gândul că ar putea ieşi la suprafaţă din nou mă înfioară. Dar despre ele, puţin mai târziu pentru că m-am întors, iar de data aceasta sunt hotărâtă să stau. 

Publicat de de thelaststrongcoffee · Un comentariu

Irecuperabil.

-Ce linişte supărătoare .

Gândurile  îi şuierau acum mult prea zgomotos prin minte.Orice sunet era amplificat de liniştea asurzitoare ce o înconjura.Însă singurul zgomot ce o putea trezi din reverie erau bătăile inimii lui, ce o ţineau vie, conectată la aparatele lui.Nu găsea puterea să taie firele, ca orice dependentă de ceva anume, braţele lui fiind doar firele aparatului ce o ţineau în viaţă.Îi administra treptat doze întregi de iluzii, perfuzii ce îi hrăneau orgoliul. Durerea îi era anihilată subit, căci buzele lui îi erau cele mai puternice calmante.Era drogul ce o seca uşor de puteri şi medicamentul ce o ţinea în viaţă, sedată fiind acum cu sărutul lui.

…

Publicat de de thelaststrongcoffee · Un comentariu

Obsesie.

In acelasi timp si spatiu infinit ne lasam cuprinsi de teama, prezent.Dezvolt o obsesie nebanuita pentru un ambalaj pe care nici macar nu l-am deschis inca, pentru ceva ce nu cunosc.Si totusi ador sentimentul de nesiguranta ce mi-l ofera privirea ta.Si cu cat ma va alunga mai mult, cu atat o voi cauta cu adoare, orbeste.Inconstienta, ravnesc mai mult si mai mult asemeni unui copil rasfatat.De neoprit imi pare acum timpul, pentru tine, pentru noi, de neajuns orice doza de amfetamina, in comparatie cu gustul tau.Ravnesc.

Instinctiv, ma agat de orice umbra a trecutului, rabufnesc.Imi ingrop din nou, si din nou simturile, ma-mbat.Doresc din ce in ce mai mult,  fara sa-mi inteleg motivele, fara sa fug.

Mi-as agata aici si acum toate visele in umerii tai si m-as dezveli de tine spre dimineata, doar pentru o clipa.Te voi cauta in zorii zilei, prin aburi de cafea si cearceafuri, apoi ne vom cuibari si ascunde printre rasete.

Publicat de de thelaststrongcoffee · Un comentariu

Dans.

Visele-mi sunt prinse strans de umerii tai, in timp ce talpile-mi abia ating pamantul.Realizez ca intreg trupul mi-e agatat de gatul si umerii tai, in timp ce in urechea dreapta batai accelerate se izbesc violent, zgomotos.Si nu mi-e teama.Pentru prima oara nu mi-e teama sa deschid ochii si sa ma las purtata de trupul tau spre necunoscut, spre nicaieri.Tresar, la gandul ca din nou caderea va fi prea dureroasa, dar ametita de parfumul nebuniei ma las cuprinsa, vrajita.Oftez, caci gustul buzelor tale se pierde usor, nefiresc.

Ca intr-un dans in doi, pasim timizi in ringul iubirii, pe corzi de viori, in timp ce pasii ni se izbesc de pamant asemeni unor clape de pian.

Si pentru prima oara timpul ne era aliat, dar muzica s-a oprit inainte sa invat tot pasii.

Si visele mele ?


Publicat de de thelaststrongcoffee · 2 comentarii

Spectator.

Sunt spectatorul stupefiat al războiului tău interior. Am fost martor al fiecărei bătălii şi disperări, în care autodistrugerea părea remediul ideal. Şi nu puteam interveni, nu ştiam ce e mai bine pentru tine, ce te făcea fericit.Nu cred că am ştiut asta vreodată. Şi totuşi mă prind de fiecare rămăşiţă a trecutului cu disperare şi încerc să readuc în propria memorie lacrimile de fericire, furtunile de furie, imaginea ta pe fotoliul învechit, cu un zâmbet amar al neputinţei. Nu mă puteai opri. Nu mă puteai descoperi ca altadată de trecut, ca apoi să îmi acoperi trupul în dorinţa şi amor. Erai personajul principal în propiul film ce se derula înăuntrul tău mult prea rapid şi violent ca eu să pot ţine pasul cu tine.
Mi-e mult prea teamă să mă apropii, cu paşi mărunţi, părăsindu-te acolo, înspăimântat, încătuşat în trecutul şi amintirile mele, abandonat în propriu film şi gol sufletesc.
Însă genericul de final întârzie din nou…


Publicat de de thelaststrongcoffee · Un comentariu

Demoni infranti.

O greutate imensa imi apasa pieptul iar urechile imi tiuie de la cuvinte dure aruncate-n propria fata, cu dispret.Secatuita de puteri ma descarc in golul imens din piept, in timp ce tamplele imi bubuie in ritmuri bolnave, ametitoare.Intr-o stare de incordare, nesiguranta pune stapanire pe gandurile mele.Insa demonii mei te-au iubit si au luptat pana in ultima clipa dar i-ai infrant.In aceasi batalie ce parea fara sfarsit ai umilit si calcat in picioare ceea ce ma facea puternica, ceea ce ma tinea in viata.

Si demonii mei te-au iubit pana in ultima clipa…dar i-ai infrant.As cauta din nou in intunericul adanc din piept dar nu gasesc destula putere sa iert, sa uit.Si poate aveai dreptate, chiar sunt un nimic.

Si poate e prea tarziu, caci totul in mine e putred, bolnav…

Publicat de de thelaststrongcoffee · 5 comentarii

Ma prăbuşesc…

M-am săturat de aroma buzelor tale îmbibate în alcool şi păcat, care îmi provoacă repulsie, care îmi îmbată papilele gustative, îmi dezmiardă pielea şi simţurile. Acelaşi miros de tutun ma întâmpină încă din bucătărie, mă ameţeşte, apoi  ajung pe nesimţite în acelaşi pat, pe acelaşi piept bolnăvicios, slăbit de puteri. Şi oricât aş încerca să fug e ceva ce mă aduce mereu şi mereu sub cearceafurile tale, apoi mă abandoneaza acolo, în aceleaşi arome pe care le-am urât.

Însă sufletul mi-e prea obosit să mai ofteze, iar trupul mi-e prea greu pentru a putea să se ridice, astfel a rămas prăbuşit în acelaşi loc în care l-ai lăsat ieri dimineaţă. Sunt rătăcită în propriile sentimente şi gânduri, iar tu nu faci decât să priveşti cum mă prăbuşesc, pierdută.

Publicat de de thelaststrongcoffee · Un comentariu

Gol.

E ca atunci cand urmele saruturilor lui sunt pe pielea-ti asemenea unui tatuaj permanent, care te urmareste cu fiecare pas, cu fiecare dimineata pustie, ingropata in mirosuri amare, intr-o camera inchisa, neaerisita de prea mult timp.E ca atunci cand sub fiecare sarut de pe trupul tau, inca simti fiorii reci aievea.Cand dorul te tine prizoniera sub urmele degetelor lui, cand te arunca in abisul durerii si al lacrimilor, apoi te tine strans la pieptul ce emana nuante de regret.Pentru ca doar in bratele acelea te poti simti din nou, si din nou un copil fericit, poti trai pe propria piele povesti de iubire rupte din real.Pentru ca doar sub acele buze te topesti usor in timp ce furnicaturile iti inunda tot corpul.Si te intrebi apoi de ce esti atat de gol pe dinauntru, de ce ti-e atat de frig si de ce cosu pieptului e statut de amintiri ce apasa pana la durere.

Publicat de de thelaststrongcoffee · 3 comentarii

Dependenţa.

Încă simt cum furtunile dinăuntrul meu se contopesc rând pe rând, în gaura imensă dinăuntrul sufletului meu. Nu e nevoie decât de un nor negru ca tot dezastrul interior să se declanşeze şi să distrugă încetul cu încetul totul.

De tot ce am nevoie ca golul să se umple şi furtunile să înceteze eşti tu, cu braţele tale sub care să mă pot adăposti de orice furtună care se va abate asupra-mi, care îmi încălzesc trupul de gheaţă, topindu-l sub cuvinte, sub palme care miros a mare. Doar culorile veseliei tale îmi pot colora acum nopţile reci, în nonculori.
 Tu, cu pielea-ţi desenată în zeci de păcate, te fâstâceşti prin cearceafurile mele albe, pătându-le în culorile păcatului, ale amorului. Apoi pleci, cu tot cu cealalta jumătate din mine, lăsând în urma ta acelaşi parfum de vară, care mă face să te primesc şi mâine, în aceleaşi păcătoase cearceafuri, în aceleaşi vulnerabile braţe.
 Declarându-te o dependenţă, tu, drog interzis mie, tu, protagonist al poveştilor mele cele mai siropoase, tu, prinţ al meleagurilor şi visurilor mele.