Se apropie sfârșitul…sfarsitul unui an atat de complicat și plin pentru mine. Am trecut prin și peste multe obstacole și situații anul acesta. În 2016:

• m-am pierdut, doar ca apoi să mă regăsesc mai puternică și mai încrezătoare;

• m-am împiedicat și am căzut, doar ca să mă ridic și să urc o treaptă în plus;

• m-am întors în trecut, doar ca să îmi dau seama că nu mai am ce căuta acolo și să mă îndrept cu fruntea sus spre viitor;

• m-am stresat, m-am distrat, am plâns, am râs, am suferit și m-am îndrăgostit.

A fost un an greu care m-a încercat, m-a sfidat, mi-a scos la iveală un amalgam de sentimente. Și dacă ar fi să iau acest an de la început, aș face-o fără niciun fel de regret și nu aș face nimic diferit, pentru că astfel am ajuns cum sunt acum: FERICITĂ!

„- Hei, pisi, te fac o plimbare?”

Draga motanel (banuiesc ca din moment ce eu sunt pisica, tu esti motan), nu cred ca vei reusi vreodata sa „agati” sau sa cuceresti o femeie de calitate astfel. De ce? Din simplu fapt ca noi, femeile, avem principii si pretentii de la barbatul de langa noi sa stie sa aprecieze aceste principii.

Femeia, ca si barbatul de altfel, ca nu fac discriminari, trebuie vazuta ca un tot unitar. Stiu ca la primul impact trupul si instinctul animalic primeaza, dar am aprecia mai mult un compliment decent, in loc de „ce faci, papusa?”. Stai linistit, nu sufar de lipsa de respect astfel incat sa iti raspund. Crezi ca daca imi faci semne indecente sau ma „pâsâiești” voi sari direct la tine in brate, spunandu-ti sa ma iei de nevasta? Chiar crezi ca asta cautam noi la un barbat?

Dragul meu motanel, raspunsul este NU si ti-as fi pe deplin recunoscatoare daca, data viitoare cand avem placerea de a ne intalni pe strada, ai putea sa ma ignori pur si simplu. Chiar nu imi sun imediat cea mai buna prietena sa ii spun ca m-ai acostat tu cu o replica ieftina de agatat, cel putin nu sunand incantata sau sa stau acasa sa ma gandesc „oare ce-o face baiatul care m-a numit pisicuta azi? *oftat*”.

Acum, pentru fetele care chiar va raspund si va „dau apa la moara” :

Dragele mele, ridicati-va standardele, nu fusta! Meritati mai mult decat atat, meritati respect si decenta. Meritati un barbat care sa va cucereasca nu care sa va agate, un barbat care, doar in intimitate, sa va faca sa va unduiti ca o „pisicuta”.

*meow*

– Bună, îmi salut eu reflexia din oglindă.

– Ce faci, păr ciufulit? Off, ai ochii umflați…iar ai plâns azi-noapte? De ce îți pedepsești mintea si inima gândindu-te la el? Îți promit că o să fie bine, privește pe geam: e o nouă zi, una însorită. Cine știe ce surprize plăcute îți rezervă destinul astăzi? Hai, ștergeți ochișorii plânși, aranjează-te, zâmbește și fugi în lume.

Cucerește-o!

Şi mă doare..în fiecare zi, oră, secundă.

Mă trezesc cu o durere usturătoare în piept şi încep să cred că am o patologie cardiacă. Şi chiar am, doar că nu este de natură fizică, ci emoţională. E apăsătoare, prezentă tot timpul şi mă distruge celulă cu celulă până când, într-o zi, voi fi doar o amintire a persoanei care am fost.

Îmi vin în cap tot felul de sintagme, vorbe: „prea frumos să fie adevărat” sau „fericirea durează puţin” şi toate mi le atribui mie. Chiar a fost prea frumos să fie adevărat şi a durat prea puţin ca să mă bucur întradevăr de ea.

M-ai schimbat atât de mult…mi-ai luat zâmbetul pe care acum mulţi mi-l cer. Ar trebui să îi trimit la tine, poate l-ai păstrat într-o cutiuţă mică de amintiri şi nu l-ai aruncat. Mi-ai furat speranţa în oameni, acum cred că toţi sunteţi la fel…o adunătură de mici diavoli care distrug sufletele, ei câştigând un an în plus de viaţă sau ceva pentru fiecare suflet amăgit.

Dar, cred că cel mai important mi-ai furat încrederea în mine. M-ai făcut să mă implic cu totul şi apoi ai plecat…acum am impresia că nimeni nu va mai putea intra în viaţa mea din cauza MEA.

Mi-am pus sufletul pe tavă în faţa unor străini cu speranţa că o să vezi şi tu ce ai făcut, şi asta nu ca să te fac să te întorci sau să te simţi vinovat, doar să ştii. Să ştii că ai distrus un suflet inocent şi sincer pe care l-ai ridicat înspre cer şi apoi, pur şi simplu, ai plecat şi nu a avut cine să îl prindă şi s-a făcut bucăţele. Acele bucăţele încerc să le lipesc la loc, dar „lipiciul” nu le ţine legate şi o iau de la capăt în fiecare zi.

– Bună, îi zice el şoptit.

– Oh…bună, îi răspunde ea mai mult forţat.

Aşa a început povestea lor. Se întâmpla la sfârşit de liceu, la petrecerea de absolvire din casa celui mai bun prieten al lui A. Ea, să o numim M., venise tot cu prietena ei, mai mult obligată decât de plăcere. Prietena ei, V. era genul de fată populară care cunoştea pe toată lumea, şi toţi o ştiau pe ea. Genul de party – girl. M. era la extrema cealaltă, cea mai „salbatică” seară a ei fiind „seara de taco” împreună cu tatăl ei vitreg şi trupa acestuia. Tatăl natural al lui M. murise când aceasta avea 3 ani, aşa că îl ştie doar din poze şi din poveştile mamei sale; când M. era în primul an de liceu, mama ei a murit de o boală descoperită mult prea târziu, aşa că a rămas doar cu tatăl vitreg, care, neavând alţi copii, şi-a concentrat dragostea şi atenţia doar asupra lui M.

Aceasta era prima petrecere a lui M. şi era foarte emoţionată în legătură cu ce va urma pentru că nu ştia cum ar trebui să se comporte sau ce să facă…era un teren necunoscut şi ea chiar ura schimbările şi lucrurile noi.

Prima parte a serii a decurs normal, din punctul ei de vedere: a baut un pahar de suc, a dansat puţin alături de prietena ei şi toţi băieţii care o înconjurau pe V., bine..a dansat singură şi nimic nu a luat cine ştie ce întorsătură aşa cum se gândea ea.

Cât stătea ea şi contempla la faptul că lucrurile noi nu sunt chiar aşa rele, V. o întrerupe ghiontind-o şi arătându-i cu privirea băiatul cu ochii albaştri care o spiona „subtil”.

M. a început să roşească imediat pentru că îl ştia pe cel ce o privea atât de insistent. Era A., prietenul ei din copilărie cu care s-a jucat până ce amândoi au fost duşi la şcoli diferite, au început să se vadă din ce în ce mai rar până când nu s-au mai văzut deloc. Încerca să îşi amintească de ce nu au ţinut mai mult de prietenia lor, dar totul pare atât de în urmă acum.

– Bună, îi zice el şoptit.

– Oh…bună, îi răspunde ea mai mult forţat. Nu mai ştia cum să se comporte cu el…nu ştia ce să-i spună.

– Te-am văzut…ah…de la început, dar…ah…nu ştiam…ah….cum să….ah…..vorbesc cu tine.

Bâlbâiala lui a făcut-o să zâmbească, amintindu-şi că făcea la fel şi când erau mici, dar doar cu ea, cu restul copiilor nu părea să aibă vreo problemă în sensul ăsta. I se părea atât de familiar sunetul vocii lui încât şi-a pierdut orice inhibiţie şi au început să vorbească, şi au vorbit ore în şir, până când petrecerea s-a terminat.

După acea seară, erau mereu împreună. Au fost nedespărţiţi toată vacanţa de vară. Când au trebuit să meargă la colegiu, le era frică să nu se repete istoria, să se îndepărteze, dar au constatat că erau, de fapt, foarte aproape unul de altul şi se vedeau chiar mai des.

În ultimul an de facultate, s-au mutat împreună şi îşi făceau planuri de nuntă, iar un an mai târziu au făcut o nuntă mică, pe o plajă la apus de soare.

Totul a decurs atât de bine pentru M. din acea seară cand l-a reîntâlnit pe A., iar acum se gândeşte ce se întâmpla dacă nu se lăsa convinsă de V. să meargă la petrecere. Probabil se ducea la facultate, poate cunoştea pe cineva acolo, sau poate se axa doar pe viitoarea meserie şi trecea viaţa pe lângă ea…nu are de unde să ştie ce se întampla, ne putem doar imagina, dar vă pot spune că încă îi mulţumeşte lui V. că a obligat-o, la propriu, să iasă din casă în noaptea aceea.

Sfârşit.

Si iar ma trezesc pe jumatatea mea de pat, singura, fara jumatatea mea de inima care sa ocupe restul patului neatins de atata amar de vreme.

Sunt o persoana comuna, o femeie simpla(glumesc, ce femeie e simpla?) cu idealuri mari ce abia asteapta sa fie atinse. Iubesc puritatea si inocenta lucrurilor si persoanelor din jurul meu si apreciez fiecare noua zi care mi se ofera. Sunt inconjurata de oameni frumosi si puternici, care tin la mine si au incredere ca voi ajunge unde mi-am propus.

Cu toate acestea, imi lipseste un lucru atat de putin apreciat de unii, dar foarte important pentru mine.. un suflet curat care sa imi intregeasca viata si alaturi de care sa ma pot bucura de toate lucrurile minunate care sunt pe cale sa se intample. Stiu ca el este acolo undeva si poate si el ma cauta in acelasi timp, dar destinul a decis sa nu ne incruciseze drumurile, inca.

Eu il voi astepta, atat cat este necesar, cu inima deschisa si cu speranta ca asteptarea va merita, intradevar!

Era o persoana introvertita, inchisa, dura, cel putin asa o caracterizai la prima vedere. O chema Emilia, avea 26 de ani si toata viata inainte.Lucra la o editura de revista si adora sa scrie, nu articolele pe care seful o obliga sa le realizeze, ci povesti de dragoste pline de pasiune. Statea toata ziua inchisa in biroul ei micut si scria pe ascuns in jurnalul ei de care nu stia nimeni. Toata lumea o critica si ridiculariza pentru firea ei si pentru ca inca era singura. In zilele cele mai bune, cand nu era judecata de ceilalti, se autocritica cand ajungea in locul pe care il numea „acasa”, intr-o garsoniera trista si goala.

Intr-o dimineata, obosita de toata situatia in care se afla, s-a hotarat sa incerce sa-si gaseasca fericirea, dar cum nu avea prieteni sau persoane apropiate, s-a gandit ca poate are noroc pe internet( cunostea persoane de la editura care asa si-au gasit sufletul pereche).

Desi a durat cateva luni, toata staruinta ei a avut succes. [Oops, cred ca am uitat sa va spun de frumoasa era: era micuta de statura, dar asta o facea si mai minunata, avea ochii mari si negrii care ar induiosa orice ghetar. Insa, cu atitudinea si comportamentul ei indeparta pe oricine incerca sa se apropie.]

Deci, l-a gasit pe EL…parea barbatul perfect pentru ea (bine, nu avea ea cu cine sa il compare, dar inima ii spunea sa aiba incredere), era atent, iar la prima lor intalnire a descoperit cat de multe aveau in comun. Nu ii venea sa creada cat a putut sa ii schimbe viata un simplu om, a devenit sociabila, s-a deschis lui, ii spunea absolut totul si a invatat-o sa iubeasca cum numai o data in viata poti.Toata lumea ei s-a schimbat, i se vedea fericirea pe fata, i se citea in ochii sinceritatea cu care il iubea.

S-au mutat impreuna intr-o casa la marginea orasului si in sfarsit avea un loc caruia sa ii zica „camin”, abia astepta sa ajunga acasa langa el, doar sa il vada, sa ii simta atingerea..Totul era perfect, poate prea PERFECT!

Aveau deja 3 ani de relatie si se iubeau mai mult ca niciodata, acum se cunosteau atat de bine incat pur si simplu cand unuia ii era rau, celalalt simtea, oricat de departe ar fi fost unul de altul.

Toata fericirea a durat pana intr-o zi…toata lumea isi aminteste acea neagra zi. A inceput ca o zi obisnuita de sambata, s-au trezit, au baut cafeaua impreuna, a sarutat-o mai lung si mai apasat ca niciodata, i-a spus ca o iubeste si a plecat la servici. Ea avea zi libera si voia sa il surprinda, asa ca toata ziua si-a petrecut-o gatind si decorand casa. La un moment dat a simtit o sagetare in zona inimii si pur si simplu a stiut…ceva era in neregula.L-a sunat, raspundea casuta vocala.A insistat pana cand, la un moment dat ii raspunde o voce straina care avea sa ii dea cea mai ingrozitoare veste. Printre lacrimi si sughituri afla ca persoana pe care o iubea cel mai mult a avut un accident..motorul masinii cu care se ducea zilnic la servici a explodat lasandu-l fara nicio sansa de supravietuire.

Asa s-a terminat o poveste de iubire care a durat putin dar care a fost traita cu intensitate maxima.

Cat despre Emilia, ea s-a intors la vechea ei viata, locuia din nou in garsoniera ei micuta, s-a inchis din nou in ea, si chiar a incercat de cateva ori sa isi ia viata, fiind de fiecare data oprita la timp.

Au fost doar cuvinte..tot ce ai spus, ce ai promis, ce ai daruit. Si stiam asta, o presimtire am avut de prima data cand ai pasit din nou in viata mea. Poate este vina mea..dar de ce? Doar pentru ca ti-am permis sa-mi zici vorbe dulci si pentru ca mi-am permis sa le cred. Dar asa a fost sa fie…

Data viitoare voi fi mai atenta atunci cand trecutul apare, probabil doar sa-mi macine prezentul si sa distruga fiecare particica din el. Dar, pana atunci iti spun \Multumesc/ (doar asa, din politete) si \ADIO!/ (din inima)!

Si iar a venit toamna..Si totodata mi-a daruit sperante pe care mai apoi le-a rupt de la radacina si le-a lasat in bataia vantului.

Cum am putut crede ca se poate naste ceva? Cum am putut sa ma mint in halul asta? Totul a fost un vis..unul prea frumos ca sa fie adevarat! Sentimente niciodata uitate, niciodata ingropate, au renascut si au devenit mai puternice, dar acum e iar ca la inceput…tu, fara sa stii ce simt, iar eu avand, din nou, inima franta.

Toate acestea intr-un timp atat de scurt…Doar atat ti-a trebuit sa-mi dai iar o particica de fericire, pe care sa o iei inzecit. Destinul se joaca cu mine…acest joc de care sunt satula, pe care vreau sa-l dau uitarii. Din pacate, pe cat de repede se face o rana, pe atat de greu se vindeca, ramanand cicatricea…amintirile.

Poate se va cicatriza si rana sufletului meu si poate e cineva, undeva, care o poate sterge definitiv…