Pe vremuri să ai putere însemna să ai acces la date, astăzi să ai putere înseamnă să știi ce să ignori” – Homo Deus – YUVAL NOAH HARARI

Alchemised by SenLinYu – un rezumat frumos

Frica de a vorbi și Cum s-o combați – Matt Abrahams este o resursă inspiratoare care ne oferă instrumentele necesare pentru a depăși anxietatea legată de vorbire. Prin tehnici eficiente și perspective pozitive, Abrahams ne încurajează să ne asumăm riscuri și să ne exprimăm cu încredere, transformând frica într-o oportunitate de creștere personală și profesională.

A website to destroy all websites

Posted: ianuarie 2, 2026 in filozofie

A website to destroy all websites / Tools For Conviviality de Ivan Illich

Acest fisier audio critic analizează degradarea internetului modern, susținând că uneltele menite să ofere libertate și cunoaștere s-au transformat în sisteme de exploatare a atenției și a creativității, dominate de platforme gigantice. Autorul argumentează că problema nu este accesul larg, ci industrializarea Web-ului, unde interacțiunile umane sunt forțate să performeze pentru algoritmi, transformând totul în „content.” Folosind analogia automobilului și filosofia lui Ivan Illich despre „unelte conviviale”, textul propune o soluție radicală: revenirea la site-uri personale și tehnologii descentralizate (precum blogurile IndieWeb). În esență, eseul îndeamnă cititorii să revendice controlul asupra spațiului digital, publicând conținut autentic, deținut în mod autonom, pentru a recâștiga autonomia pierdută.

Ce este Misionarismul digital – Crestinismul in spatiul digital

Filosofia Limbajului – Radu Dudău

Posted: septembrie 14, 2025 in filozofie
Etichete:, ,

Meditatia lacului – Mindfulness zi de zi de Jon – Kabat – Zinn

Cercetarea artistica implica in mare parte cercetarea dintre,  implozia din mintea creatoare si actul material  final, adica gandul din mintea creatoare plus credinta pot egala un singur lucru si acesta este realitatea fizica prin care se naste actul artistic. In mare parte nu conteaza daca mintea creatoare este buna sau rea ci conteaza materializarea  prin credinta, caci aceasta daca se afla in artist, se va manifesta.

Trei cuvinte magice de Uell S. Andersen


 

Secretul unui storyteller – fragment – de Carmine Gallo

Secretul unui storyteller – fragment – de Carmine Gallo

101 eseuri care iti vor schimba modul de a gandi de Brianna Wiest – Daca vrei …

Niksen. Arta olandeza de a nu face nimic de Olga Mecking – Noua Gandire

Tu esti muntele de Brianna Wiest -Sfarsitul autosabotarii

Flux sau Psihologia Fericirii de Mihaly Csikszentmihalyi – Supravietuirea intr-o societate complexa

Despre Vis- Sigmund Freud

Posted: iulie 17, 2024 in psihologie
Etichete:,

Despre Vis- Sigmund Freud

Tu esti muntele de Brianna Wiest – Schimbarea in viata

Anul care iti va schimba viata de Brianna Wiest – Mandria

Flux sau Psihologia Fericirii de Mihaly Csikszentmihalyi – Aceasta sa fie viata mult dorita?

Niksen. Arta olandeza de a nu face nimic de Olga Mecking – Puterea lui Niksen

Un eseu din 101 eseuri care iti vor schimba modul de a gandi de Brianna Wiest – Despre straini

Anul care iti va schimba viata de Brianna Wiest – Confortul

Tu esti muntele de Brianna Wiest -Autosabotarea

Niksen. Arta olandeza de a nu face nimic de Olga Mecking – Despre nimic

Un eseu din 101 eseuri care iti vor schimba modul de a gandi de Brianna Wiest – Viata pe care nu ti-o doresti

Dimineata miraculoasa. Cele sase obiceiuri care iti vor transforma viata inainte de 8 a.m.  de HAL ELROD (fragment) – Despre Meditatie

Dimineata miraculoasa. Cele sase obiceiuri care iti vor transforma viata inainte de 8 a.m. de HAL ELROD (fragment)

Anul care iti va schimba viata de Brianna Wiest – fericirea (fragment)

Controlul ascupra constiintei determina calitatea vietii – Flux sau Psihologia fericirii de Mihaly Csikszentmihalyi

Tu esti muntele de Brianna Wiest – Problemele tale sunt simptome

Un eseu din 101 eseuri care iti vor schimba modul de a gandi de Brianna Wiest

Nu trebuie…

Posted: februarie 1, 2023 in filozofie

Nu trebuie sa cunosti totul despre o persoana ca sa o poti iubi … nu-i asa? O iubesti pentru ceea ce spune, pentru ce scrie, pentru zambet, pentru perfectiuni dar si pentru imperfectiuni pe care nici nu le bagi in seama pentru ca oricum nu le vezi, sau le vezi dar sunt mult mai putine ori sunt nesemnificative. O admiri sau o dragalesti, o complimentezi sau o adulmeci, insa cat de bine trebuie sa cunosti o persoana ca sa-i spui „Te doresc”… pentru ca, prin ceea ce face sau nu face te atrage si cat de mult trebuie sa te atraga ca sa o iubesti?

Dar daca o cunosti mai mult decat ar trebui?

Exista o limita sau un o linie invizibila de echilibru? Un fiasco care te nelinisteste, o banuiala care se adevereste, un plumb in os… si totusi iubirea pana unde poate merge fara sa iti pierzi mintile si sa mai poti spune ca esti fericit 10 secunde. Masculinizarea femeii si feminizarea masculului sunt roluri si jocuri inepuizabile in care psihologia ramane tabu pentru ca ea ar trebui redefinita. A.I. (Artificial Intelligence) isi va face intrarea timid si sigur, astfel incat va trebui ca Academia Romana sa scoata un nou dex cu aprobarea A.I., urmand ca zeci de carti sa fie rescrise in sensuri pe care nici autorii lor nu le vor intelege intrucat si logica s-a inmuiat. Tot ce era simplu candva de acum va deveni foarte complicat, nici „fluturii in stomac” nu mai sunt ce erau, chiar daca ai „rank”-ul slefuit. „Refresh the sound” and feel the silence again, cu toate ca ochiul pare mai curios, mai adaptabil zilelor noastre dar totusi trecand peste meditatie unde/cum gasesti echilibrul intr-o relatie?

In this world perfection is everything – Chritina Dalcher

Edit 1: O VIAȚĂ GREA E MAI BUNĂ DECÂT UNA LIPSĂ

Edit 2: Simplicity is the ultimate sophistication

„Cancerele mintii: cand Compari, te Plangi si Critici” – Gandeste ca un calugar – Jay Shetty

Luraveda

Posted: iunie 12, 2022 in filozofie

Suntem bolnavi de prea mult adevar si atunci putina iluzie, fantezie si minciuna din partea artei nu ne strica.

Filozofia din spatele IA

Însăși natura termenului „inteligență artificială” dă naștere unor întrebări filozofice precum: Comportamentul inteligent presupune sau necesită existența unei minți? În ce măsură conștiința poate fi reprodusă prin calcul?

Testul Turing

Alan Turing (1912-1954) a fost un matematician și logician britanic. El este considerat, pe bună dreptate, ca fiind tatăl informaticii. Turing era fascinat de inteligență și de gândire, precum și de posibilitatea de a le simula cu ajutorul mașinilor. Cea mai importantă contribuție a lui Turing la IA este jocul imitării, cunoscut mai apoi sub denumirea de „testul Turing”.

Iată în ce constă testul: o persoană le pune întrebări jucătorilor A și B, printr-un schimb de mesaje scrise (pe chat). În cazul în care persoana care pune întrebările nu poate stabili care dintre cei doi interlocutori, A și B, este calculatorul și care este ființa umană, se consideră că respectivul calculator trece testul. Raționamentul este următorul: dacă un om nu poate identifica calculatorul în urma unei conversații naturale cu caracter general, atunci înseamnă că inteligența calculatorului a ajuns la nivelul inteligenței umane.

Continuarea Aici

Blockchain -> https://en.wikipedia.org/wiki/Blockchain

NFT -> https://en.wikipedia.org/wiki/Non-fungible_token

Despartire De O Varsta – Nichita

Posted: decembrie 9, 2020 in filozofie

In mare parte este valabila si pentru filozofi 🙂 ” Meseria fara paine „

plesu liiceanu

Subintitulată „un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor”, cartea cuprinde, potrivit editurii, „zece scrisori schimbate cu eleganţa şi firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecţii, umor, experienţe personale şi culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepţii despre destinul omului”.

Tema destinului a suscitat însă interesul celor doi autori cu mult înainte de a fi apărut proiectul actualului dialog. În cartea “Minima moralia” a lui Andrei Pleșu apărută în 1988, un capitol este intitulat “Judecata morală și problema destinului”. În “Despre limită” a lui Gabriel Liiceanu, apărută în 1994, există patru capitole dedicate temei destinului: “Nehotărârea și absența de destin”, “Despre destin. Secvența “de depășit – de atins”, “Maladiile de destin. Lenea, ratarea și bovarismul” și “Legea, frica de destin și destinul colectiv”.

Scrisorile au fost schimbate între cei doi autori în perioada iulie – septembrie 2020.

A doua parte a cărții, intitulată “Restituiri”, cuprinde sub titlul “Paisprezece însemnări despre destin” textele publicate de Andrei Pleșu în “Dilema veche” între anii 2016-2018 ce dezbat drept problematică fundamentală tema destinului.

Dar poate cea mai pregnantă întrebare pe care și-o pune fiecare atunci când vine vorba despre destin este : “Ce este destinul până la urmă?” Reprezintă drumul prestabilit de o entitate divină? O zeitate legată la ochi? Manifestarea voinței lui Dumnezeu în viața omului? Liberul arbitru pe care individul îl posedă pentru a-și croi existența? Asumarea propriilor fapte, indiferent cât de dureroase sunt ele? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu au încercat să ofere un răspuns în paginile frumos legate.

Însă tocmai de cuvântul “răspuns” se feresc autorii. Pentru că, așa cum motiva Andrei Pleșu într-un scurt dialog cu partenerul său de scriitură, ritmul vieții astăzi, ritmul în care se petrec lucrurile nu mai îngăduie lectura molcomă la gura sobei a sute și sute de pagini edificatoare. Asta nu înseamnă că acum cine va citi acest volum va fi edificat în problema destinului, dar garantez că va cădea pe gânduri”.

Și poate că nu de răspunsuri oferite pe tavă avem nevoie, ci de acea căutare interioară a propriilor răspunsuri, căutare pe care o determină introspecția și încercarea de a defini în termeni proprii ce înseamnă noțiunea de “destin”.

ÎNSĂ CUM A LUAT NAȘTERE O ASTFEL DE CARTE DESPRE DESTIN?

De ce un dialog și nu o monografie? se întreabă, poate, cititorul. Explicația ne-o oferă, cu umoru-i caracteristic, tot Andrei Pleșu:

De-a lungul ultimilor ani am avut acest proiect ca fiind un fel de proiect final. Am facut tot ce se face când vrei să pregătești o carte pe o temă dată. Când vrei să scrii despre destin, te aștepți să aibă și destinul un cuvânt de spus. Și primul lui cuvânt a fost, mai curând, negativ, în sensul că am avut sentimentul că n-am să pot duce la capăt acest proiect.

Și chiar dacă inițial părea că nu există nicio soluție pentru ca o astfel de carte să vadă lumina tiparului, se pare că, totuși, tot destinul a avut ultimul cuvânt. După aia s-a răzgândit și a intervenit în felul lui imprevizibil și anume readucându-în dialog pe Gabriel Liiceanu, ceea ce a făcut de multe ori în această viață. Destinul nostru și al întâlnirilor noastre este foarte ritmat, și el a avut ideea amicală, dar și eficientă, să înlocuim un proiect statuar, cu o dezbatere, cu un dialog. Și s-o facem în stilul schimbului de scrisori.

Așa a prins viață o scriere reflexivă, ce nu are nimic din dogmatismul unor eseuri filosofice pure.

(w640) plesu liic

Cititorul este purtat, cu eleganța celui care însoțește cu gândul o bătălie de idei, pe tărâmuri ideatice distincte tocmai pentru că, așa cum mărturisea Andrei Pleșu, “relația dintre noi nu este una de asemănare, ci una de complementaritate. Și asta este mult mai provocatoare, mai vie, decât o simplă simetrie pe aceeași voce. Eu cred că am procedat mai adecvat stând de vorbă în aceste scrisori de pe poziții distincte și cred, de asemenea, că pentru cititor vremea tratatelor a trecut”.

Opinia este împărtășită și de Gabriel Liiceanu: “Când ne-am hotărât să facem acest dialog sub formă de scrisori, sunt zece scrisori, ne-am gândit că nu ne acoperim pozițiile câtuși de puțin. Fiecare venea din altă direcție, unul dinspre lecturi teologice, cu precădere ezoterice, celălalt mai mult dinspre filosofia tradițională și știam că o potrivire apriori, din capul locului, între noi, nu există”.

Rezultatul este o încântătoare încrucișare de idei schimbate cu eleganța și firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, ce oferă cititorului acea senzație de familiaritate, de apropiere, toate presărate cu un stop de umor, ce transformă implacabilitatea subiectului într-o călătorie inițiatică a sinelui printre marile idei pe care un astfel de subiect le scoate la lumină.

Fericirea mea cea mai mare este că am obținut, cum se spune de altfel în carte, un turnir între noi. Un turnir frumos. În care totul e spus, de ambele părți, cu verticalitatea punctului de vedere al fiecăruia și în același timp cu eleganță. N-am ieșit certați din treaba asta, am ieșit mai prieteni decât eram”, mărturisește Gabriel Liiceanu.

O prietenie la care noi, cititorii, suntem martori și complici. Căci nu îți poți stăpâni un zâmbet complice atunci când asiști la încrucișarea ideilor celor doi combatanți, ce se provoacă permanent unul pe altul pe una dintre marile teme ale umanității.

Și dacă nu mă credeți pe cuvânt, poate citind fragmentul de mai jos, vă veți convine singuri!

„GABRIEL LIICEANU:

Dragă Andrei, știu că ai să râzi, dar iată la ce m-am gândit. Dacă oamenii de știință se zbat de câteva secole să afle care este originea vieții, de ce nu s-ar zbate și filozofii să dea o definiție convenabilă a destinului? Așa cum în cazul originii vieții a învins ipoteza Oparin-Haldane, de ce n-ar învinge în cazul destinului ipoteza Pleșu-Liiceanu? Însă o ipoteză nu poate fi confirmată decât în urma unor experimente. Or, în cazul nostru și al destinului, ipotezele ar urma să fie validate de-abia când se vor face experimente pe deplin edificatoare despre lumea-de-dincolo. Cum între noi doi, tu ești cel pasionat de știința intervalelor și a lui „dincolo”, așadar specialistul în „transcendent”, firesc ar fi ca tu să le transmiți pământenilor, la timpul potrivit, cum stau cu adevărat lucrurile.

(Sper să nu te superi dacă, din când în când, am să-ți mai bag câte un băț prin gardul transcendenței.)

ANDREI PLEȘU:

Dragă prietene, înainte de a ne cufunda în tema destinului, lasă-mă să observ că avem de partea noastră acea complementaritate de care amândoi suntem conștienți. Pe noi doi, diferențele ne fac solidari și afectuoși. Da, vrem să provocăm cititorului o fertilă «cădere pe gânduri», dar recurgând la persuasiune, la un spor de interogativitate, nu la vreun prestigiu de neînduplecat. Nu aspir nici la valabilitatea de manual a «ipotezei Oparin-Haldane» în problema originii vieții, luând-o ca model pentru o posibilă «ipoteză Liiceanu-Pleșu» în problema destinului (n-am competența de a stabili care dintre noi ar fi Oparin și care Haldane…). Zic mersi dacă vom reuși să provocăm un pic de neliniște și un orizont de cercetare proprie în ograda celor care ne urmăresc.

Sursa: http://www.tvr.ro/

Yasmine Hamdan – Hal

Posted: iulie 18, 2020 in filozofie
Etichete:,

Solomon Marcus part. 2

Posted: iulie 12, 2020 in filozofie
Etichete:,

Coach holistic

Posted: iulie 9, 2020 in filozofie
Etichete:,

Fără globalizare nu am fi vorbit astăzi despre pandemia generată de noul coronavirus. Fără frontierele deschise şi volatilitatea măsurilor de viză internaţională, covid-19 ar fi rămas o ciudăţenie locală, despre care am fi aflat din surse la a doua mînă. De aceea, este deosebit de important să încercăm să înţelegem de ce o asemenea perspectivă globalistă, care domină gîndirea politică şi geostratetică de bune decenii, a condus atît la progrese şi realizări economico-culturale remarcabile, cît şi la dezastre involuntare. O privire asupra momentelor istorice în care proiectele globale au reuşit să se impună devine necesară. Este şi motivul pentru care realizatorii Răzvan Dolea şi Valentin Protopopescu vă invită, prieteni ai radioului cultural public, la un nou voiaj prin istorie şi geografie.

În acest al optulea episod al periplului lor anamnezic, cei doi îşi propun să zăbovească în Orientul Mijlociu, mai precis în Palestina de ieri, în Israelul de azi şi în toată zona populată cu state islamice, pentru a desluşi condiţiile de posibilitate, originea, evoluţia şi succesul celor trei mari monoteisme care au trecut testul istoriei: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Cum s-a trecut de la un panteon de figuri divine la o singură divinitate, care au fost personajele ce au instituit monoteismul ca idee religioasă, care au fost consecinţele politice şi militare ale naşterii celor trei monoteisme şi de ce chiar şi astăzi condiţia Ierusalimului este una care poate determina pacea sau războiul la nivel planetar?

Iudaismul se naşte datorită geniului lui Moise, cel care salvează neamul lui Israel din captivitatea egipteană, trecînd Marea Roşie şi dăruind discipolilor săi Tablele Legii, respectiv cele zece porunci ale contractului dintre Dumnezeu şi israeliţi, practic decalogul moralei omenirii civilizate, după care ne ghidăm şi astăzi comportamentul şi opţiunile comunitare. Iudaismul nu are o evoluţie misionară, deşi încercările nu lipsesc cu totul. Unicitatea Poporului Ales şi caracterul închis al religiei mozaice nu se pretează unui universalism cuceritor. Un defect? Deloc, în măsura în care două dintre cele mai mari imperii din istorie, cel roman şi cel britanic, nu pot cîştiga lupta politică, deşi pe teren cîştigă militar, cu răzvrătiţii iudaici.

Al doilea monoteism născut în Orientul Mijlociu, tot la Ierusalim, este cel creştin. Iniţial sectă mozaică, creştinismul datorează lui Iisus Hristos deschiderea universalistă bizuită pe dragostea faţă de aproape. Mai mult, datorită conciliului de la Ierusalim, dimensiunea misionară a creştinismului devine fapt imperativ, căci apostolii propagă în toate zările Imperiului Roman adevărului noului Mesia. Mai mult, creştinismul, deşi integrează Vechiul Testament iudaic în corpusul biblic, vine cu originalitatea Noului Testament, una care promovează imaginea unui Dumnezeu blînd, bun şi iertător. În plus, taina şi minunea Învierii, forţa modelului Victimei sfinte ce s-a sacrificat pentru omenire, sînt argumente care reflectă forţa de difuziune a noului monoteism.

În sfîrşit, ultimul monoteism, cel islamic, creşte şi el pe trunchiul iudeo-creştin. Analfabetul Mohammed, cel care trăieşte revelaţia în nopţile petrecute în deşert, comunică triburilor anarhice şi adversare de arabi mesajul unui Dumnezeu spiritual, unul care le va solidariza şi determina să materializeze un proiect politico-militar excepţional. Într-un timp record, de nici un veac, moştenirea Profetului va cuprinde toată zona arabă şi nord-africană, Asia centrală, Spania şi Sicilia, ameninţînd Europa, inimă a creştinismului. Forţa misionară a islamismului este dovedită şi astăzi, căci există peste 1,6 miliarde de mahomedani, reprezentînd aproximativ 22,5% din total, Islamul fiind religia cu cea mai semnificativă creştere a numărului de aderenţi din ultima jumătate de veac.

Articol preluat de aici https://radioromaniacultural.ro/dialoguri-senine-in-timpuri-innegurate-cu-razvan-dolea-si-valentin-protopopescu/

Globalizarea, oricît ar suna de bizar, nu este un proiect modern, cu-atît mai mult o invenţie a postmodernităţii. La drept vorbind, episoade ale globalismului istoric, chiar şi fără substratul unei proiecţii deliberate, au existat, oferind un temei spiritual şi un tîlc orientativ lumii antice şi medievale. Ceea ce arată o dată în plus, dacă mai era nevoie, că originalitatea şi creativitatea umană nu cunosc frontiere fizice şi geografice, difuzarea valorilor fiind mai curînd o necesitate spirituală decît rezultatul unei comenzi politice.

De aceea, am ales astăzi, prieteni ai radioului cultural, să aducem în dezbatere o primă secvenţă a unui proiect globalist care a marcat Antichitatea, consecinţele sale fiind extrem de vizibile şi în zilele noastre. Este vorba despre sincronismul a trei epoci care s-au consumat istoric într-o perioadă relativ scurtă, de circa 250 de ani, epoci dominate de statura a trei gigantici gînditori: Socrate (470-399 î.Hr.), Confucius (552-479 î.Hr.) şi Buddha Shakyamuni (560-480 î.Hr.). Despărţiţi geografic, decalaţi temporal, fără să ştie nimic unul de celălalt, şi Socrate, şi Confucius, şi Buddha au ilustrat un model spiritual cu incidenţe profunde asupra mentalităţii, comportamentului şi manierei de acţiune a unor mase umane impresionante. Şi, în ciuda diferenţelor de gîndire, expresie şi sensibilitate religioasă, cele trei personalităţi au vădit afinităţi structurale, travaliul lor concretizîndu-se cu precădere într-o paradigmă etică solidară şi perpetuabilă. Comunitatea de viziune vine din unitatea naturii umane, dincolo de specificul cultural, diferenţele individuale şi habitusul etnic.

Socrate determină concentrarea reflecţiei asupra insului uman, dincolo de explicaţiile de ordin fizic ale primilor filosofi elini. Reflecţia ca reflecţie, conştiinţa gîndirii care se ia pe sine ca obiect, găsirea adevărului în sine însuşi şi coincidenţa dintre bine şi adevăr, iată în ce constă originalitatea elaborărilor socratice. De unde şi miza morală a cunoaşterii, la nivel individual şi comunitar.

La rîndul său, Confucius propune o schemă explicativă şi un îndreptar de acţiune etică. Cerul, împăratul, mandarinii şi bărbaţii-capi de familie, iată arhitectura unui cosmos imuabil, care se reflectă şi în ordinea prestabilită şi ritualică a instituţiilor statale, familiale, morale. Filosofia practică a confucianismului a devenit fundamentul milenar şi ideologic al statului chinez, din vremea maestrului şi pînă astăzi, comunismul fiind la rigoare expresia unui confucianism foarte puţin alterat.

Prinţul hindus Gautama Siddhartha, descoperind slăbiciunea fizică, boala şi moartea, în speţă impermanenţa, nonsinele şi durerea, află că prin meditaţie poate depăşi condiţionarea existenţei şi expierea samsarică, printr-o pregătire radicală pentru marea eliberare ‒ accederea în nirvana. Iluminarea ultimă (Buddha vine de la bodhi, iluminatul) nu e altceva decît atingerea moralei supreme, prin descătuşarea potenţialului spiritual pe care orice om îl deţine.

Ca urmare, acest prim episod globalist de ordin spiritual are ca fundament căutarea de ordin etic şi cognitiv, ca singure trăsături perene ale condiţiei umane.

Articol preluat integral de pe https://radioromaniacultural.ro/dialoguri-senine-in-timpuri-innegurate-cu-razvan-dolea-si-valentin-protopopescu/

Vremea Manzului Sec – CTP

Posted: iulie 2, 2020 in filozofie
Etichete:

Cateva Notiuni despre Alteritate

Posted: iunie 27, 2020 in filozofie

Sensul Culturii – Andrei Plesu

Posted: iunie 22, 2020 in filozofie
Etichete:,

Despre lucrurile relative

Posted: noiembrie 3, 2019 in filozofie

„Merge, a continuat tipul netulburat. Conform instrumentelor mele de verificare, există semnal şi nu sunt defecţiuni. Bine, dar nu se vede nimic, am insistat. Aveţi şi dumneavoastră dreptate, mi-a replicat omul conciliant, însă priviţi aici, la beculeţul aprins! şi eu am dreptate. Beculeţul nu minte. Totul s-a rezolvat din punctul nostru de vedere. Păi, cum s-a rezolvat, dacă eu nu am acces la programe? Domnule profesor, a concluzionat el,în viaţă,lucrurile este relative, n-ai ce să faci. Asta ne învaţă istoria.

La sfârşitul anului academic trecut a avut loc, în Universitate, un eveniment straniu, ale cărui explicaţii subterane au ieşit abia acum la iveală. O studentă de la Filozofie a sărit pe geam, de la etajul I al clădirii noastre principale, cu intenţii clare de sinucidere, în timpul unui seminar de Ontologie ţinut de profesorul Ciolpan Bibilică. S-a vorbit despre un dezechilibru psihic acut. Recent însă, am auzit că vina pentru incident fusese transferată dinspre studentă către profesor care, iată, devenea subiect de anchetă. Întâmplarea a făcut să-l întâlnesc pe Ciolpan deunăzi prin campus. L-am întrebat ce se întâmplase cu adevărat. „Totul a pornit de la un televizor nou”, a răspuns el trist, „pe care mi-l cumpărasem prin luna mai. Era din generaţie recentă, apt adică să funcţioneze cu televiziune digitală, integrată, printr-un device special, direct în aparat, ce făcea inutil vechiul mediabox. Nu sunt un tip priceput la tehnică, dar am studiat atent ofertele, atât pe cele ale fabricantului plasmei, cât şi pe cele ale furnizorului de televiziune. Am vrut să mă asigur de compatibilitatea micro-circuitului cu tehnologia staţiei căreia îi aparţin. Toate sursele m-au asigurat că aşa era. Am achiziţionat, prin urmare, televizorul şi am solicitat device-ul de la centrul de cablu. Acasă – surpriză! Nu funcţiona. Am sunat la recepţie, solicitând o echipă de intervenţie. Au venit băieţii şi au meşterit o vreme, după care mi-au arătat un beculeţ aprins în vârful unei baghete metalice bizare. Uitaţi, merge, a spus vesel şeful grupului. Am crezut că-şi bate joc de mine. Ecranul avea purici de sus până jos. Cum merge? am întrebat mirat. Merge, a continuat tipul netulburat. Conform instrumentelor mele de verificare, există semnal şi nu sunt defecţiuni. Bine, dar nu se vede nimic, am insistat. Aveţi şi dumneavoastră dreptate, mi-a replicat omul conciliant, însă priviţi aici, la beculeţul aprins! şi eu am dreptate. Beculeţul nu minte. Totul s-a rezolvat din punctul nostru de vedere. Păi, cum s-a rezolvat, dacă eu nu am acces la programe? „Domnule profesor, a concluzionat el, în viaţă, lucrurile este relative, n-ai ce să faci. Asta ne învaţă istoria.”

„Îţi spun sincer”, a strigat Bibilică după un scurt moment epifanic, pe parcursul căruia ochii i s-au dilatat monstruos, „că remarca individului – în viaţă lucrurile este relative – m-a lovit precum un trăznet. Petrecusem decenii în interiorul subtilităţilor ontologice şi nu realizasem încă acest adevăr elementar, exprimat atât de frust de un om simplu! Din clipa respectivă mi-am revizuit brutal materiile didactice şi le-am impregnat ad-hoc cu spirit relativist. Pentru numele lui Dumnezeu, da,  da, da: pretutindeni, în orice zonă ideologică ori existenţială, dar, cu precădere, în filozofie, toată lumea are dreptate. Cum de nu-mi dădusem seama de-a lungul anilor lungi de studiu?… La cursul şi seminarul de Ontologie, o aveam – de aproape un semestru – pe studenta asta care s-a aruncat de la fereastră. Gicuţa Contra a Facultăţii. O cunoştea corpul profesoral ca pe un cal breaz. Una-două, ea se contrazicea, la ore, cu cine se nimerea. Cadre didactice sau studenţi, nu conta. Fata avea păreri. Se înţelege, diferite. Nu spun că nu ar fi fost citită. Ştia carte, însă nu sedimentase bine ideile şi conceptele. Trăgea lucrurile de păr numai ca să enerveze şi mai era, s-a văzut prea bine, şi temperamentală. Mă obişnuisem cu bruiajul ei. La fel şi colegii. Polemizam un timp, apoi i-o retezam scurt, zicând că trebuie să mergem mai departe. La seminarul respectiv, primul, repet, după revelaţie, individa mi-a sărit iar în cap, strigând ceva despre esenţa lucrurilor la Parmenide şi Aristotel. Sesizase o disjuncţie între ce menţionasem eu, citându-i pe Toma de Aquino şi pe Leibniz, şi ce conspectase ea de la antici. I-am precizat, clar, că toţi, absolut toţi, aveau dreptate. Adevărul, copii, am adăugat, rămâne o chestiune de situare, nu una de stipulare. Cum, s-a răstit ea atunci speriată, până şi eu am dreptate? Da, am răspuns, şi dumneavoastră aveţi dreptate. Asta a decompensat-o subit. O dată o văd, cu mină schimonosită, sărind peste bănci direct la geam şi, până să ne dezmeticim, ţuşti, a şi zburat afară. Jur că, în cădere, am auzit-o urlând – Mă-ta are dreptate, nu eu! Totuşi, ceilalţi studenţi neagă amănuntul.”

„Bun”, îl întreb pe Bibilică, „şi de ce eşti anchetat?” „Ah, ancheta!” a răspuns Ciolpan dumirit. „E pentru ce s-a întâmplat după. Există şi un epilog, din păcate…” Profesorul s-a oprit o secundă tulburat. A continuat, după o clipă de reflecţie, suspinând: „M-a mâncat undeva, admit, să mă duc după ea în ambulanţă şi să-i comunic marea concluzie: Vedeţi dumneavoastră, domnişoară, în viaţă, lucrurile este relative! Pacienta a început să zbiere ca o apucată, şi-a smuls acele cu perfuzii şi i le-a înfipt asistentei de la Urgenţe în frunte. Ca atare, în prezent, sunt investigat pentru abuz psihic, cu circumstanţe agravante.”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Ziaruldeiasi.ro

 Încă din Antichitatea greacă, filosofia s-a definit ca un demers terapeutic ce își propune să îmbunătățească modul de trai al omului. Fie că ne gândim la filosofie ca „pregătire pentru moarte”, așa cum este ea definită de către Platon, sau ca „medicină a sufletului”, cum o considera Cicero, rol terapeutic a fost central până la sfârșitul Evului Mediu creștin. Începând însă cu Descartes și cu proiectul filosofiei ca „știință universală”, acest rol terapeutic a fost, încetul cu încetul, marginalizat de către filosofi în favoarea unei orientări mai degrabă teoretice, interesată de posibilitatea unei cunoașteri absolute și infinit adecvate a realității. Astfel, în secolul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, rolul terapeutic al filosofiei a fost, cel puțin la nivelul practicilor societății în care trăim, transferat către psihologie, odată cu scrierile fundamentale ale lui Sigmund Freud și Carl Gustav Jung.        Dar reorientarea filosofiei către existența individuală și problemele acesteia, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, a creat discuții aprinse atât în domeniul psihologiei, cât și în domeniul filosofiei, născând două curente de gândire care, deși se revendică de la aceleași surse, promovează viziuni despre om și problemele existenței sale simțitor diferite. Este vorba despre existențialismul filosofic și psihoterapia existențială.        Pentru ediția din 11 octombrie, vă propunem un dialog între filosofie și psihologie, care are ca miză punerea în discuție a unor idei centrale pentru omul contemporan și stabilirea punctelor comune și a diferențelor dintre înțelegerea lor psihologică și cea filosofică. Ce este anxietatea și cum putem scăpa de ea? Care este sensul existenței umane? Este lumea în care trăim atât de absurdă pe cât pare în anumite momente? Cum putem face față ideii că moartea este singurul eveniment sigur al existenței noastre?        

De la aceste întrebări va porni dezbaterea de săptămâna aceasta alături de invitații noștri: Victor Popescu, doctor în filosofia valorilor, specialist în etica mass-media și în fenomenologie, actualmente redactor de științe socio-umane la Editura Trei, și Petre Rădescu, psihiatru, psiholog specializat în psihoterapie analitic existențială și membru fondator al SAEL – Societate română de Logoterapie, Consiliere, Însoțire și Psihoterapie Existențială Analitica.

Realizator Cornel Florin Moraru

Sursa

Wild Wild Country | IMDb | Wikipedia | Bhagwan Shree Rajneesh (Osho) | Ma Anand Sheela Sub privirea atentă a secretarei sale, Ma Anand Sheela, gurul spiritual Bhagwan Shree Rajneesh (Osho) își mută ashramul din India în Oregon în 1981. Adepții extravaganți ai lui Bhagwan îi irită pe localnici, care dau în judecată comunitatea. Dar […]

Wild Wild Country (best series) — equilibrium

Ce e binele? Ce e un om bun?

Posted: mai 28, 2019 in filozofie

Lumina Necreata si Ratiunea Proprie

Posted: aprilie 26, 2019 in filozofie
Etichete:

Sfântul Grigorie nu are o învăţătură specială şi diferită de cea a Sfântului Isaac Sirul; vorbind însă despre cunoaşterea lui Dumnezeu, el înţelege în primul rând cunoaşterea duhovnicească, adică cea întemeiată pe vederea dumnezeiască (theoria). Motivul pentru care Sfântul Grigorie s-a ocupat de subiectul cunoaşterii a fost Varlaam. Varlaam adoptase învăţătura apuseană despre cunoaşterea lui Dumnezeu. 

El pretindea că cunoaşterea lui Dumnezeu este un proces raţional, roadă cunoştinţelor raţionale despre Dumnezeu, produsul filozofiei. De aceea învăţa că cei care dobândeau cunoaşterea lui Dumnezeu erau, mai presus de toţi, filozofii. 

Comparînd filozofii cu apostolii şi cu proorocii, Varlaam spunea că cei dintîi sunt superiori celor din urmă. Comparînd filozofia cu vederea Luminii celei necreate, afirma că filozofia este superioară vederii lui Dumnezeu. Căci, după cum susţinea el, vederea lui Dumnezeu este o vedere din afară, pe cînd filozofia este un proces lăuntric, adică fructul raţiunii care ne-a fost dată de Dumnezeu. Este aici o mare primejdie ca teologia ortodoxă să fie secularizată. Biserica a vorbit atunci prin marele său Părinte, Sfântul Grigorie Palama. Sfântul Grigorie avea experienţă duhovnicească nemijlocită şi deci a vorbit în cunoştinţă de cauză despre aceste subiecte. El a spus că lumina cea necreată nu este mai prejos de raţiune, ci mult mai presus de ea. Apostolii nu erau inferiori filozofilor, ci superiori lor, fiindcă primiseră adevărul prin Descoperirea lui Dumnezeu şi nu prin raţiunea proprie. Dacă ar fi fost altfel, atunci filozofii ar fi fost în stare să afle adevărul despre Dumnezeu şi mântuirea omului, iar Hristos nu ar mai fi trebuit să se întrupeze. Însă s-a întâmplat exact invers.
(Mitropolit Hierotheos VlachosBoala şi tămăduirea sufletului în tardiţia ortodoxă, Editura Sofia, p.65-66)

https://doxologia.ro/

Imaginea tradiționala a filosofiei, ca domeniu al cunoașterii speculative și gândirii critice, impersonale, a suferit multiple reconfigurări, mai ales după ce filosofia feministă a argumentat că mai toate conceptele centrale ale reflecție așa-zis „dezinteresate” nu sunt neutrale valoric, ci prejudecăți intelectuale și culturale înrădăcinate istoric încă de pe vremea vechilor greci.

În paradigma feministă de gândire, cuvintele magice ale filosofiei, „ființă” „esență”, „substanță”, „logos”, „natură umană”, „rațiune” etc. nu sunt concepte operaționale care descriu lumea în mod obiectiv și universal, cât mai degrabă idei care maschează într-un mod extrem de subtil o atitudine masculină față de viață. De pildă, ideea de ego cogito, centrală în gândirea filosofică de la Descartes încoace, susține feminismul filosofic, nu este ceva neutru, dincolo de diferențele sexuale, ci ființa masculină înălțată în mod insidios la concept universal. Pe scurt, gândirea filosofică tradițională este profund marcată, în chiar „inima” ei conceptuală, de poziția social-politică dominatoare a bărbatului și, firește, de atitudinea sa sexistă.

Cum s-a transformat feminismul dintr-o mișcare socială protestatară care a militat și încă militează pentru drepturile femeilor, într-un curent filosofic de mare audiență și profunzime? Ce sensuri decupează cuvintele fundamentale ale gândirii feministe: „diferența sexuală”, „analizele de gen”, „identitatea femeii” „etica grijii”, „logica diferenței”, „deconstrucția sexismului” etc. și ce tipuri de conexiuni sunt implicate cu mișcarea feministă reală? Cum se explică varietatea deconcertantă a orientărilor feministe atât în privința tipului de militantism, cât și a orientărilor teoretice și ideatice care susțin și justifică acțiunile social-politice concrete? Și, plecând de aici, ce mai înseamnă feminism în puzderia de orientări feministe? Există anumite particularității ale orientărilor feministe românești? 

Sunt întrebări pe care le vom adresa, de Ziua Femeii, dnei Tereza-Brândușa Palade, conf. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA, nume ce s-a impus în cultura reflexivă românească actuală, printr-o serie impresionantă de cărți de autor, studii, articole și traduceri și ca membră a unor asociații filosofice internaționale de prestigiu. Domnia sa a studiat filosofie la București, Roma și Oxford, este poliglotă și posedă o amplă expertiză în mai multe domenii filosofice: metafizică, filosofie politică, etică, filosofia religiei, studii feministe etc.

Rubrica aduce în prim-plan aspecte din biografia unor personalități (artiști, scriitori, istorici, cărturari, ierarhi de seamă, oameni de știință) sau întâmplări interesante din trecutul țării, prin prisma a ceea ce se află consemnat în volume de memorii, jurnale, de publicistică, monografii, scrisori și publicații ale vremii.

Xanax – Liviu Iancu

Posted: aprilie 19, 2019 in filozofie
Etichete:,