Orfan oligofren, sărac lipit pământului, dar plin de fițe, caut tătuc putred de bogat

Cam așa ar suna un anunț de mică publicitate pe care Europa ar trebui să-l dea cât mai rapid posibil. Cum vi se pare? Din punctul meu de vedere e puțin înșelător întrucât, din descriere, Europa arată mai bine decât e de fapt. Mulți dintre retarzii „pro-ioropieni” vor sări de fund în sus, dar ceea ce se vede de la firul ierbii ne spune altceva.

Primul element: EUROPA NU ARE ENERGIE. Nu are resursele necesare producerii energiei care se cere într-o societate modernă. Nu are infrastructura necesară transportului. În loc să încerce să-și crească energia electrică prin intermediul noilor surse(de ex. solar, eolian, etc.) așa cum a făcut China, Europa a încercat să înlocuiască energia electrică produsă prin mijloacele tradiționale cu această energie. Astfel a rezultat un haos absolut, probleme grave ale rețelelor sale energetice și un deficit constant care se traduce prin prețuri aberant de mari. Prețurile mari afectează costurile produselor europene, care au ajuns să fie cele mai scumpe din lume.

Următorul element: BAZA INDUSTRIALĂ ESTE INSIGNIFIANTĂ. Prin politicile aberante de mediu, Europa a gonit marile facilități industriale de pe teritoriul său. Acestea și-au găsit loc în zone în care reglementările de mediu nu există sau sunt la un nivel extrem de jos, iar UE este dependentă de aceste facilități. Cu alte cuvinte, nu doar că a pierdut facilități industriale, dar inclusiv din punctul de vedere al poluării, acum se poluează mai mult ca efect al „externalizării în zone fără reglementări”. Aparent pentru a „repara” ceea ce a făcut, UE începe să calculeaze taxe pe poluare produselor venite din afara sa, ceea ce contribuie la o creștere și mai mare a prețurilor, convertită într-o cădere și mai mare  a performanței sale economice.

Și acum chestiunea care doare cu adevărat: DIN PUNCT DE VEDERE TEHNOLOGIC, EUROPA E ÎNAPOIATĂ! În AI - care-i vibe-ul momentului - Europa are doar două proiecte - Mistral(Franța) și Aleph Alpha(Germania) - care sunt absolut insignifiante pentru nivelul la care s-a ajuns acum, Industria auto e în groapă, fiind absolut rămasă în urmă față de competitorii din China. Domenii precum conducere autonomă sau robo-taxi sunt imposibile în Europa. Nici măcar nu există un serviciu de mapping european pe care să se bazeze astfel de inițiative. Există un vârf tehnologic european la ASML, dar nu e atât de important pe cât ați crede. Japonia, China, Rusia au spart sau sparg „codul”. Într-adevăr, e cel mai avansat producător de litografe, dar nici pe departe unul de neînlocuit. În plus, produsele sale se bazează pe componente produse pe toate continentele! 

Chestiunea însă nu surprinde deoarece EUROPA A AJUNS O FANTOMĂ A CERCETĂRII FUNDAMENTALE. Există un indicator clar al dezvoltării și capacității de inovare al unei zone, anume numărul de patente. Nu e exact, dar ne arată unde vibrează și unde se stagnează. Aici China domină copios, cu un număr de 1,7 milioane cereri anul trecut, locul secund e ocupat de SUA cu doar 600 000, iar Europa abia atinge 200 000 patente! În ceea ce privește lucrările științifice indexate(care ne arată activitatea științifică în general), China domină cu 900 000 de lucrări anual, fiind urmată de SUA, cu 650 000 de lucrări și Europa cu aproape 600 000. Cu toate că pare destul de apropiată, situația Europei e disperată întrucât vine de pe o poziție de lider de necontestat(de ex. perioada 1995-2005, fără să discutăm de perioada „Cortinei de Fier” când Europa - ca sumă a țărilor - domina categoric).

E timpul să tragem linia. Ce constatăm? Că, în realitate, cu toate că ține coada sus, Europa e efectiv terminată! Aproape moartă, am putea spune. Să vă spun însă un secret: Europa e în comă nu de ieri de azi, ci de mai bine de un secol. Iar întrebarea pe care și-o pune oricine este „cum de a supraviețuit?”. Răspunsul e banal de simplu: a mai avut și noroc!

După ce-au terminat-o cele două Războaie Mondiale, Europa a intrat parțial sub protecția SUA, parțial sub URSS. Astfel, împărțită în două, s-a dezvoltat conform celor două „faruri ideologice”. Dar, și de-o parte și de cealaltă, cu mici excepții, Europa a funcționat ca sugativă. Aparenta bunăstare a statelor europene de la graniță(Germania de Est vs Germania de Vest, Cehoslovacia-Ungaria vs Austria) era „fabricată” de protectori. În general, noi ca români, îi înjurăm pe sovietici pentru că au luat pielea de pe noi, dar aveți habar câtă bunăstare exportam noi către „zonele de contact”? La fel și dincolo: Germania, Italia erau „booster-izate” de SUA. Și-abia acum înțelegem esența care a asigurat supraviețuirea Europei: comportamentul său de parazit.

După evenimentele din 1989, când SUA trăia extazul unipolarității sale, și-a dat acordul unificării Europei sub protectoratul său. Platforma europeană era folosită ca braț economic, în timp ce NATO era brațul militar. Scopul? Acapararea statelor Estice și limitarea Rusiei. S-a produs însă un fenomen: gazul ieftin rusesc a contribuit la creșterea eficienței mașinii economice germane, fapt care a produs coșmaruri la Pentagon. Conform doctrinei militare americane, o alianță Germania-Rusia, având acum și întreaga Europă la remorcă, ar putea conduce la detronarea puterii SUA. E simplu de înțeles că avansul militar și energia ieftină venite de la ruși, combinate cu tehnologia și industrializarea germană, pot naște o putere colosală. Așa a apărut „scenariul Ucraina”. Conform planului, ori Rusia e distrusă, deci SUA devine tătuc acolo și ține sub control Europa, ori între Europa și Rusia se întinde un hău, care va stopa inclusiv drumul hidrocarburilor rusești către Europa. S-a întâmplat al doilea scenariu, iar conform acestuia SUA trebuia să ia locul Rusiei ca furnizor energetic. De-aici începe haosul!

Sursele energetice americane devin insuficiente. De aceea au fost nevoiți să ocupe Venezuela. Nici cu Venezuela în portofoliul SUA, europenilor nu le va fi ușor deoarece Trump vrea să își ia partea grasă din acel petrol. SUA e o benzinărie falită care, când constată că nu mai are nimic în depozite ocupă alte benzinării bazându-se pe puterea sa militară. În esență e comportamentul tipic al unui imperiu la apus. Asta însă se traduce într-un cost mai mare pentru Europa. De asemenea, prin politica „America First” și prin tentativa de ocupare a Groenlandei, Trump semnalizează că nu-l mai interesează niciun fel de subvenționare a Europei. După ce s-a înțeles cu Putin, Europa e zero din punct de vedere geostrategic pentru Trump. Mai mult, trebuie să vadă cum se descurcă din punct de vedere al menținerii relevanței SUA, nefiind interesat de ce se întâmplă în rest.  De-aici și disperarea actualilor lideri.

Mai mult ca oricând, Europa are nevoie de o soluție, iar singura soluție a sa e cea istorică, de a-și găsi un tătuc de la care să sugă. Problema e că un asemenea tătuc NU MAI EXISTĂ în lumea de azi. China ar fi o soluție, dar China nu subvenționează lenea, ci investește căutând beneficii reciproce. Rusia? Pare că trenul a trecut! Rusia deja și-a găsit clienți pe termen lung pentru hidrocarburile sale, astfel încât, pe zi ce trece, devine imposibil pentru Europa să se mai conecteze la sursele rusești. După ce a pățit cu Nordstream, Rusia nu mai investește în parteneriate de acest tip. Iar gazul său, odată redirecționat către nesătula Chină sau ceilalți parteneri asiatici, nu se va mai întoarce în Europa. 

Acestea sunt datele care m-au făcut să-mi intitulez astfel articolul. Pentru a treia oară Europa e pe moarte și-și așteaptă salvatorul pe care să-l paraziteze. Doar că jocul „permisiune de parazitare contra poziție geopolitică” nu mai are nicio relevanță după ce centrul de greutate al lumii s-a mutat în Asia. De data aceasta toți granzii lumii vor ridica din umeri, spunându-i simplu: „Descurcă-te!”. Și, în cazul în care nu se descurcă, fiți siguri că nu va suspina nimeni atunci când va fi parcată la cimitir! Cu alte cuvinte, e fix ca-n reclama aia cu „zboară, puiule, zboară!”.

De ce dacă ești decrețel ești un distrus, copiii tăi sunt niște ratați, iar nepoții vor fi boschetari?

Sună dur titlul. Dar știu că după ce vei citi ceea ce urmează îmi vei da dreptate. Și chiar dacă nu-mi vei da dreptate cred că vei privi diferit lumea în care trăiești. Poate chiar o să o înțelegi. Fii sigur că, în ciuda titlului, acest articol nu e menit a jigni pe cineva, ci, din contră, pentru a le deschide ochii tuturor.

Un an cu Trump

Uneori rămân stupefiat când văd câtă incompetență băltește în lume. Prostia e uniform distribuită și face ravagii. Uneori mi-e greu să înțeleg cum naiba de lumea mai merge înainte în condițiile în care vedem atâta prostie rostogolindu-se. Anul trecut am ieșit din spectrul unui bătrânel în care demența senilă făcea ravagii, de care se ocupa o echipă întreagă doar pentru a-l face să pară OK în fața camerelor de luat vederi. Omul era complet dus, trăia în alte lumi, halucina 80% din timp și, cu toate acestea, au existat tembeli care considerau că poate să mai ducă încă un mandat de președinte. L-a înlocuit Trump, iar de-aici circul începe cu adevărat.

Care-i legătura dintre KGB și serviciile secrete americane?

Văd numeroși proști care-mi repetă șabloane rezultate din gândirea lor limitată. Chestiuni de genul „n-are cum să fi fost băsescu agățat de KGB, doar el a adus scutul aici” sunt cât se poate de logice pentru cei care nu au habar pe ce lume trăiesc. Vă spun doar că, în ciuda evidenței că a fost colaborator al Securității încă din liceu, dosarul său a stat ascuns în toată perioada mandatului de președinte. În ceea ce privește legăturile cu KGB-ul - care sunt convins că sunt documentate de serviciile secrete - de ieșit va ieși la iveală în momentul în care interesele o vor cere. Iar treaba s-ar putea să fie rapidă.

Pe moment să înțelegem puțin structura sistemului de securitate al URSS. KGB era o structură gigantică, care concentra activitățile care în Occident se făceau de multiple agenții. În interiorul KGB-ului existau mai multe „Direcții Principale”, dintre care cele mai notabile au fost: Prima Direcție(PGU) responsabilă cu spionajul extern, Direcția a Doua, responsabilă cu contraspionajul, Direcția a Cincea(creată de Yuri Andropov) a cărei sarcină era combaterea disidenței, Direcția a Noua, care se ocupa cu protecția liderilor de partid și Trupele de Grăniceri întrucât KGB-ul controla direct paza frontierelor URSS. KGB era un colos, având propria armată terestră și navală și concentrând o cantitate gigantică de informații. 

Celălalt serviciu emblematic al URSS-ului era GRU(Direcția Principală de Informații), serviciul de informații al armatei. Spre deosebire de KGB, GRU raporta direct armatei, de unde și rivalitatea între cele două servicii. Însă structura nu era greșit gândită, ci făcută special pentru a asigura regimului două surse independente de informații. Sarcina principală a GRU era cea de culegerea de informații despre capacitățile militare ale NATO, noile tehnologii de armament și planurile tactice ale inamicilor. GRU era un serviciu mult mai suplu și deosebit de eficient. Numele său nu era cunoscut, fiind secrete de stat în URSS. Agenții săi se concentrau pe eficiența culegerii de informații externe, fiind scutiți de buzz-ul politic. 

Acum, ceea ce trebuie să înțelegem este modul de cooperare cu statele satelit ale URSS. Nici în acestea existența GRU nu era oficial (re)cunoscută, astfel încât culegerea de informații și cooperarea între armatele membre ale Pactului de la Varșovia se făcea exclusiv prin intermediul KGB. Acesta este și motivul pentru care documentele rețelei Caraman erau furnizate Moscovei prin intermediul KGB. Iar Caraman a fost decorat personal de conducerea KGB-ului pentru „merite deosebite în subminarea NATO”. 

Acum avem toate datele pe masă, astfel încât e momentul să pătrundem ceva mai adânc în organizarea internă a KGB. E vorba de o structură hibridă ingenioasă care combina o centralizare strictă și directă în cazul unor direcții, cu o stratificare piramidală în cazul altor direcții sau cu structuri mobile, descentralizate. Pe scurt, direcțiile direct-ultra-centralizate  erau Prima(Spionajul Extern), a Opta(Criptografie și comunicații) și a Noua(Protecția Liderilor). Contraspionajul, Dizidenții și Miliția Economică erau organizate piramidal, la nivel de republică și apoi centralizată de la sediul din Lubyanka.  Structurile teritoriale ale KGB(cele la nivel de „republică”) aveau dublă-comandă. Exista subordonarea politică(față de Secretarul General al republicii respective) și operativă față de Președintelui KGB al URSS. În conducerea locală mai era o persoană cheie, anume adjunctul șefului KGB din republica respectivă. Acesta era trimis direct de la Moscova, raportând direct șefului KGB, scopul său fiind acela de a combate tendința de „patriotism” a conducerii locale sau tentația de ascundere a unor informații față de Kremlin.E foarte important de înțeles structura în vederea a ceea ce vom discuta în continuare.

Acum avem tot bagajul necesar înțelegerii situației din 1989. Se știe că prin Acordul de la Malta Gorbaciov și-a dat OK-ul în ceea ce privește distrugerea regimurilor politice din Estul Europei. Însă e o prostie să crezi că acele regimuri ar fi putut fi distruse fără „să le împingă cineva pe scări”. Și aici e marea întrebare: cine avea puterea să împingă regimurile comuniste din Estul Europei pe scări? Dacă în Polonia exista o organizație precum Solidaritatea, care încă de pe la începutul anilor 80 este posibil să fi fost racolată de serviciile occidentale de informații, în celelalte state structura era mult mai solidă. Nici măcar în Germania Democrată nu exista o structură coerentă întrucât STASI lucra destul de bine. Și atunci cum au fost desființate cu o asemenea rapiditate toate acele regimuri? Acum pare simplu, dar trebuie să înțelegeți că fiecare regim avea dependenții săi care erau într-un număr imens. Cu siguranță că membrilor din politția politică nu le convenea schimbarea de regim, la fel cum nu le convenea celor care aveau funcții în Partidul Comunist s.a.m.d. Inclusiv în România - unde opoziția față de Ceaușescu ajunsese aproape totală - elita puterii nu dorea decât schimbarea conducerii superioare de stat și-atât. De aceea, pentru a distruge TOTUL, aveai nevoie de rețele coerente, care să acționeze uniform și perfect coordonat în direcția distrugerii centrilor de putere. Dacă în România puneai în locul lui Ceaușescu un comunist mai tânăr care promitea aprovizionarea magazinelor alimentare și program mai mare și mai diversificat la TV, vă garantez că Partidul Comunist ar fi fost și acum la putere. Ei bine, o asemenea situație trebuia evitată la dărâmarea regimurilor din Est.

Iată de ce e interesant de înțeles premiera absolută care a condus la evenimentele din 1989: structurile KGB-ului au lucrat „în lohn” pentru serviciile americane. Poate că vi se pare o nebunie, dar fix asta s-a întâmplat. Serviciile occidentale, pentru a penetra structurile rigide ale regimurilor din Est aveau nevoie de structuri pe care nu le dețineau și care au fost puse la dispoziție de către KGB. E greu de înțeles de ce, dar explicații există.

După cum ați observat, KGB-ul era organizat după un model „internaționalist”. Când vreun lider local se pomenea prea patriot, KGB-ul acționa, decapitându-l. Fără doar și poate, primii beneficiari ai informațiilor din discuțiile la nivel înalt erau cei de la KGB. Modelele de guvernare post-comunistă erau cunoscute. Statele Estice oricum făceau pasul prin „înfrățirea” generației tinere prin intermediul unor organizații precum ELSA, promovând globalismul de rit nou(care tot un soi de comunism este). Ca o paranteză, înainte de 1989, au avut contact cu ELSA: Adrian Năstase, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihai Moțoc. Ca să înțelegeți ce mică e lumea!

Este absolut imposibil ca la nivelul superior al KGB - dar, cu siguranță, inclusiv la cele intermediare - să nu se știe despre noua orientare a lumii. Gândit pe sistem internaționalist, întreg KGB-ul trebuie să se fi simțit destul de confortabil în noua paradigmă. În condițiile în care Gorbaciov fusese „agățat” de MI6(avându-l ca agent de legătură pe „dublatul” Oleg Gordievski), devine cât se poate de clară și logică permisiunea dată KGB(dar și adeziunea unora dintre membrii săi dornici de reprofilare) pentru zdrobirea regimurilor din Estul Europei. Totul sub coordonarea CIA și a celorlalte servicii surori. Iată de ce Soros a fost primul străin care-a venit în România! 

Nu este întâmplătoare nici utilizarea la noi a nucleului bolșevic(aflat în adormire) pentru impunerea noului regim. Știm bine care au fost „vioarele de control”: Brukner ca ideolog, odrasla lui  Ernő Neuländer ca premier, stalinistul Șora la Învățământ etc. Motivul? Internaționalismul fostei aripi a comunismului revoluționar. 

Dacă revoluțiile din Estul Europei au fost făcute „în lohn”, cu KGB-ul punându-și la dispoziție oamenii în vederea accesului tehnologiilor occidentale de adunat prostimea la protest, altceva s-a întâmplat DUPĂ destrămarea URSS. Partea de KGB dur(cei numiți „Atlantiști” de Dughin), rămâne cumva în aer. KGB-urile republicilor sunt preluate de noile entități independente, în timp ce partea superioară nu este preluată decât parțial de către Federația Rusă. Rămas fără angajament, KGB-ul începe „să de descurce”.

Pe o parte dintre foștii kaghebiști(de exemplu cei din Grupul Alfa) îi găsim vizibil în noile structuri private de securitate(Krysha), care le ofereau protecție proaspeților capitaliști în fața grupurilor infracționale mărunte. Ofițerii KGB de vârf însă aveau acces la tehnici de supraveghere, contrainformații, spălare de bani s.a.m.d. Astfel ia naștere cea mai periculoasă mafie văzută pe planetă, anume cea rusă. Mafia Rusă nu a operat mult, dar a operat deosebit de intens. Organizatorii săi știau că drumul violenței are picioare scurte astfel încât, după ce-au dat tunurile cunoscute, după ce s-au răzbunat în crudul stil caracteristic, au trecut la un mod de operare bazat pe business sau pe politică. Inclusiv acum, în toată lumea operează segmente largi ale fostei Mafii Ruse, dar la lumina zilei și perfect legal. 

Aripa pură și internaționalistă a KGB-ului rămasă pe dinafară, a trecut însă cu arme și bagaje în slujba foștilor angajatori din aventura revoluțiilor din Estul Europei. În acest fel, foștii kaghebiști au ajuns în solda occidentalilor. Și nu doar cei ruși, ci întregile lor rețele din Est. Culmea, acolo unde rețelele au fost mai bogate, inclusiv tranziția economică și integrarea în noua paradigmă politico-economică a fost mult mai rapidă. 

Ca o paranteză, în România, ca efect al politicii lui Ceausescu, rețelele KGB-ului au fost deosebit de limitate. De aceea în astfel de zone au trebuit construite de la zero rețele moderne de operare, în jurul organizațiilor Soros, acționând ca „voci ale societății civile”. 

Sper că ați înțeles acum de ce nu e absolut nicio problemă în a fi fost kaghebist înainte de 1989 și a fi acum arondat imperialismului american sau globalismului de rit Davos. Ca să înțelegeți de ce la noi tranziția a durat atât de mult și cum s-ar fi putut face mai repede, ar trebui să vedeți cum a negociat băsescu Acordul PSAL. De asemenea, ar trebui să recitiți lista semnatarilor acelui Acord întrucât de-acolo pornește furtul multilateral al României.

KGB-istul de pe vremuri era un internaționalist, exact așa cum sunt cretinacii globaliști de azi. De aceea n-ar trebui să vă mire dacă vă treziți că vreun fost membru al KGB este trup și suflet contra Rusiei. Motivul e simplu: ideologia internaționalistă. Rusia lui Putin este o structură pe care, prin fișa postului, KGB-iștii de pe vremuri aveau obligația să o combată. Ori acum, cu un Putin din ce în ce mai împins spre naționalism, opțiunea e clară.

Pun punct aici cu speranța că ați înțeles ceea ce era de înțeles!

Cum se duce la faliment sistemul de sănătate pe modelul „vreau o țară ca afară”?

Ascult mărturiile halucinante ale unei femei din Olanda referitoare la sistemul de sănătate de acolo. Cu toate că avea simptomele unei sarcini extrauterine a fost amânată de medicii de-acolo deoarece îi spuneau că trebuie să aibă răbdare întrucât „corpul își găsește singur soluțiile”. Asta în timp ce pe la noi, iluminații tefelei care „vor o țară ca afară” spun că sistemul nostru sanitar este medieval.

Alt caz care mi-a ajuns la ureche: femeie care a născut cu cezariană în Occident - asta după numeroase insistențe solid motivate medical - se tăvălea de durere în terapie intensivă. A fost lăsată așa, trimisă la salon, iar când durerile au devenit de-a dreptul insuportabile, echipa medicală a intervenit: i-au dat un paracetamol! 

Partea cu paracetamolul e de-a dreptul hilară. Lumea urlă că pe-aici românii iau paracetamol după capul lor, însă, sincer să fiu, n-am auzit ca în România să se ajungă la urgență din cauza supradozei de paracetamol. Ei bine, asta e o chestiune curentă în Anglia unde paracetamolul se utilizează la greu pentru durere deoarece ... e mai ieftin!

În urma unui accident de trotinetă(deh!), Alexandru Rogobete - cu mult înainte de a fi ministru al Sănătății - a ajuns la UPU la un spital bun din Milano. Cchiar dacă era suspect de politraumă, a stat pe o targă timp de patru ore până când l-a băgat cineva în seamă. Avea fractură la umăr, dar medicii de-acolo i-au spus că e o simplă luxație și l-au trimis acasă. Asta în urma investigațiilor imagistice! În drum spre România, în avion, fractura i s-a deplasat, iar durerile au reînceput. N-aveți idee ce înseamnă asta dacă n-ați trecut printr-o fractură! Ia auziți ce zice: „în final am ajuns la Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde am suferit o intervenţie chirurgicală de opt ore. Şi o proteză pe care am purtat-o doi ani de zile pentru refacerea umărului şi a articulaţiilor din acea zonă. Deci nu, nu m-aş trata în străinătate”.

Ceea ce vreau să vă spun este că aici nu e vorba de excepții, ci așa arată treburile necoafat în minunatul Occident. Pe vremea când îmi făceam veacul prin Cipru, am avut un accident în urma căruia am dat ochi cu sistemul medical de urgență de-acolo. Vreau să vă spun că atâta nepăsare nu mi-a fost dat să văd până atunci. Noroc că m-a extras cineva de-acolo și m-a replasat într-o clinică privată întrucât, altfel, nu-mi dau seama cum s-ar fi terminat toată povestea. Oricum, ideea e că nu a fost nimic grav, altfel nu știu cum s-ar fi terminat!

În Suedia, pentru desfundarea unei artere te pun pe o listă de așteptare și ai de stat cel puțin un an. Pentru o arteră înfundată! Asta e similară unei condamnări la moarte. În Anglia aștepți până băuni orice intervenție chirurgicală. Dacă prinzi înainte de 16 luni ești fericit! Supraviețuirea în astfel de condiții ține de noroc, e o loterie. Sistemul e surd, perfect birocratizat, fără ochi și urechi pentru pacient. Iar totul merge pe modelul „dacă ai zile, trăiești”.

Acum ceva ani a pătruns la noi „moda” nașterii acasă. Că cică e mai bine așa, să stai și să te tăvălești singură de durere, iar dacă se complică treaba, eventual să mori. De unde vine moda? În principal din SUA, unde femeile preferă să nască acasă deoarece dacă ajung la spital, în afara copilului ăia le dau și factura, condamnându-le la faliment. Sau din Olanda unde, de asemenea, sistemul te îndrumă să naști acasă! Care-i totuși evoluția societății față de țărăncile care nășteau pe câmp? O fi mai bine așa, nu știu ce să zic! 

Până și în Spania - care, la un moment dat, era considerat cel mai bun sistem medical din lume - situația s-a deteriorat groaznic. A devenit o adevărată aventură să ai acces la un medic de specialitate, iar în unele zone programările depășesc doi ani. Să tot aștepți! Ce naiba speranță să mai ai?

Nu vreau să spun că sistemul nostru de sănătate este perfect. Însă ceea ce mă îngrijorează este că intrarea în UE a condus la o degradare a sa. Problemele pe care le aveam la începutul anilor 90 erau cele legate de lipsa echipamentelor și a medicamentelor de ultimă oră. Acum avem echipamente, dar nu mai avem personal. Cunoștințele din mediul medical s-au prăbușit sub efectul integrării tembele a tehnologiei. Cred că doar 1% dintre medicii care ies din facultate mai au habar de simptomatologie(sper să greșesc eu!). Un amic a ajuns la urgență cu apendicită și nu l-a palpat nimeni, iar o investigație imagistică nu i s-a făcut pentru că nu avea cine. Au mers pe ideea că „o fo vreo indigestie” și, după ce i-au făcut o perfuzie inutilă, l-au trimis acasă. E drept că nici el nu avea simptomele la care se aștepta toată lumea, dar o palpare ar fi dat răspunsul! La naiba, când eram copil nu exista consult medical pe motivul „îl doare burtica” în care medicul să nu-și bage „cazmaua” în abdomenul tău cu întrebarea clasică „aici te doare?”. Chiar râdeam cu un prieten întrucât răspunsul era mereu da; n-avea cum să nu te doară la cum te apăsa ăla! Doar că medicul punea întrebarea de formă întrucât, din reacția ta, știa dacă e sau nu apendicită. Mai are cineva habar de modul în care palpezi pacientul în funcție de afecțiune? Întreb.

Să abordăm acum abrupt problema șpăgii din spitale. Nu știu exact, dar dacă ai fi în cazul lui Rogobete la Milano, ce-ai prefera: să te lase ăia să urli pe targă sau să dai o șpăguță și să se rezolve? Întreb așa, ca omul. Ideea e simplă: eu unul, de fiecare dată când am avut probleme medicale „am dat șpagă”. Mă rog, nu era șpagă ci factură întrucât interacțiunile s-au petrecut în mediul privat și au trebuit plătite. Am evitat sistemul de stat întrucât, cu toate că mă costă „asigurarea” de stat o poală de bani, consider că trebuie ținut strict ca „ultimă urgență”. Am avut însă de-a face cu el când apropiați de-ai mei au ajuns pe la urgență. Ceea ce mă întristează este că sistemul de urgență este cel mai occidentalizat din sistemul de sănătate. Când am ajuns la urgență înainte de 1990, doctorița care m-a preluat atunci, pur și simplu nu m-a lăsat să plec când mi se calmase criza. Mi-a explicat calm care-i problema mea și mi-a spus că e mai bine să mă internez, chiar dacă puteam să mă tratez și acasă. „Dacă nu te internezi, la următoarea criză pe care o vei avea peste 8-12 ore, vei ajunge tot aici și până la urmă va trebui să te internezi ca să scapi”. Și fix așa a fost. În salon, după doar 6 ore, au reînceput durerile, iar asistenta mi-a făcut imediat un calmant și-am adormit. După o săptămână mi-au dat drumul din spital, mi-au spus ce să fac să nu mă mai confrunt cu acea problemă și pot să vă spun că de-atunci n-am mai avut nimic. 

Cum se petrec acum treburile acum la UPU? Din ciclul „vreau o țară ca afară”, indiferent cu ce problemă te-ai duce, te mufează la o soluție Ringer, după care, „adio, taică”! Medicii de-acolo sunt extenuați și singurul lor scop e să treacă la pacientul următor. De unde naiba să mai ai atenția necesară pentru a-i recomanda unuia ca mine că e mai bine să se interneze pe loc decât să se întoarcă acasă? Te simți mai bine? Foarte bine, ia-ți tălpășița, tovarășe! Ce dacă vii mâine, poate nimerești pe tura altuia.

Culmea, cea mai mare parte a vinei vine din sistem. Nimeni nu mai are curaj să-ți pună un diagnostic până când nu confirmă aparatele sau analizele. Ceea ce mărește timpii. Cu toate că în unele cazuri situația e clară, trebuie așteptate rezultatele. Până nu dă aparatul confirmarea nu se poate lua nicio decizie. Mă rog, sunt chestiuni văzute din exterior Probabil din interior există explicații și chestiuni justificate/justificabile, dar asta nu mă face să nu consider că sistemul a luat-o pe o pantă greșită.

Aș vrea să vă spun o chestiune care vă va surprinde. Sistemul medical românesc este unul care a fost gândit să fie orientat spre prevenție. În general popoarele estice au fost axate mai degrabă pe prevenție de regimurile socialiste care, prin educație, îi făceau pe oameni să conștientizeze. Asta însă e ceea ce ar dărâma modelul UE și al Occidentului. A fost un ministru al sănătății cam golan, Eugen Nicolăescu. El însă a fost  SINGURUL care a lansat un program național de analize în urma căruia au ieșit la suprafață o grămadă de boli aflate, uneori, în stadiu incipient. Numeroși diabetici au fost descoperiți în urma acelor analize. Una e să descoperi în stadiu incipient un diabet - poate chiar în faza de pre-diabet cât încă diabetul poate fi evitat - și cu totul altceva este să-l descoperi în stadiul ultim, când mai trebui să-i  tai piciorul ca să mai supraviețuiască 6-12 luni! Mulți l-au acuzat pe Nicolăescu de „înțelegere cu laboratoarele de analize”, sugerându-se că ar fi luat șpagă pentru programul său. Sincer să fiu, prefer o astfel de șpagă uneia pentru înarmare care-i și scumpă și inutilă!

Nu înțeleg de ce ăia de la Ministerul Sănătății nu fac ceva pentru a degreva unitățile de urgență și pentru a îmbunătăți fluxul de acolo. Cu o populație îmbătrânită - care oricum e predispusă să ajungă la Urgență - scopul tău trebuie să fie acela de a nu mai alimenta sistemul de urgențe. Iar pentru a tăia povestea asta, singura strategie care funcționează este prevenția. Un set de analize obligatorii pe an costă infinit mai puțin decât umplerea spitalelor cu cazuri avansate de boală. În plus, s-ar degreva radical sarcina care e la UPU. Dar cine să gândească asta? 

Mergând pe calea „vreau o țară ca afară”, vom ajunge în situația de-acolo, în care sistemul este birocratizat complet, astfel încât să se asigure că dacă n-ai bani mori acasă înainte de termen. Eventuala salvare pe bani se poate face însă doar  în cazul fericit, în care este permisă medicina privată întrucât, de exemplu, în Canada nu există! De altfel, tocmai aici e mica poveste murdară a sistemelor sanitare occidentale. Acolo se merge pe business de la A la Z: la tinerețe bagi în tine hrană ultra-procesată care te face praf, după care bagi pastile începând cu ultima parte a vieții tale active. Iar când ieși la pensie, intră în scenă birocrația temporizării în urma căreia scapi doar dacă ai cu adevărat noroc. De unde vine totuși diferența de longevitate? Părerea mea e că strict din disciplină. Occidentalul e conștient că nu interesează pe nimeni de soarta sa, astfel încât e mult mai conștiincios în privința stării sale de sănătate. La noi e altă optică, absolut aberantă: „dacă oricum sunt copt, cel puțin să mă mai distrez cât mai pot”. Așa vezi diabeticii stând la birt alături de tineri și alte cazuri absolut halucinante pentru un om rațional. 

Ceea ce este cert e că ar trebui să conștientizăm că „vreau o țară ca afară”, din punct de vedere sanitar, e de-a dreptul toxic! România, dacă vrea să scape de problemele grave pe care le are în sistem are de făcut doi pași curajoși. În primul rând să-și întărească politica medicală orientând-o către prevenție și, în același timp, politici impecabil de clare de utilizare în prima linie a medicamentelor generice. Știu că unii mă vor acuza de ticăloșie, dar consider că există suficiente medicamente generice care-și fac treaba impecabil în ceea ce privește afecțiunile comune. Desigur, nu mă refer la cazurile oncologice sau la alte condiții, dar ar trebui revăzută întreaga politică de prescriere a medicamentelor. A fost o perioadă în care medicii erau obligați să prescrie substanța activă, acum s-a renunțat. Într-adevăr, e mult mai „lucrativ” să ți se prescrie „Nurofen drajeuri moi” de 400 mg, al căror cost ajunge și la 4 lei pe pastilă în loc de „Ibuprofen” 400 mg(care-i același lucru) și pentru care prețul poate scădea sub 1 leu. Cât Nurofen se prescrie la nivel de sistem? S-o fi întrebat cineva? Și e doar un exemplu.

Închei aici. Ceea ce vreau să vă spun este că declinul sistemului de sănătate nu poate fi oprit decât prin stoparea modelului „vrem o țară ca afară”. Ținând cont de subfinanțarea sistemului - care nu poate fi rezolvată prin tăieri de costuri, întrucât oricum suntem la limita de jos - sigura variantă fezabilă este cea a creșterii importanței prevenției. Cu 1 310 EUR cheltuieli per capita în sănătate, România este cel mai jos în topul european. Cu toate acestea, româncele gravide din Olanda(unde cheltuiala e de 6000 EUR per capita!) preferă să vină în România, inclusiv pentru a evita nașterea acasă. 

Sunt cifre seci care arată nivelul jafului din această țară. Când un idiot ca Bolojan își propune să sporească controalele în zona sănătății, ignorând că suntem țara cu cea mai mică finanțare, arată nivelul sfidării față de oamenii din sistem care, în ciuda dezastrului, continuă să reziste. Nu vreau să ridic pe nimeni în slăvi, dar ceea ce vreau să înțelegeți e că în țara asta se fură mult prea mult. Când o jigodia ca Nicu Psihicu îți spune că ÎMPRUMUTUL de 16 miliarde pentru achiziția de arme de la alții este o victorie, iar limbricul de Bolojan instituie controale mai stricte în sistemul de sănătate, asta arată nivelul de sfidare. Ceea ce nu vă spun jigodiile este că SAFE - programul de împrumuturi diktat de Comisia Europeană - va îndatora suplimentar România cu încă 5% din PIB, ducându-ne direct în 65%! Iar presiunea pe finanțele personale ale fiecăruia va crește la niveluri de nesuportat.

Și, cu toate dovezile, încă mai sunt idioți care „vor o țară ca afară”!

Tsunamiul chinezesc

În 2025, China și-a consolidat statutul de lider absolut în producția de mașini. Cu 34,35 milioane de unități vândute, China e de departe lider absolut. Ca să înțelegeți magnitudinea, vă voi spune că locul 2 este ocupat de SUA cu 10,5 milioane și Japonia cu 8.8 milioane. 

Blogger - stadiu critic

 În dimineața aceasta blogger mi-a blocat accesul. Inițial din cauza unei probleme de browser, după care am fost inclus într-o modalitate ciudată de „recuperare a contului”. Nu-mi dau seama care-i cauza, dar abia acum am acces la blogger. Și nu unul permanent. 

Nu știu de ce am presentimentul că se încearcă blocarea accesului meu la platformă. OK, ideea e următoarea: în cazul în care nu mai pot accesa acest canal, încercați restul canalelor mele de comunicație.