Diphylleia grayi – sau skeleton flower or ice flower. o floare care traieste in nordul Japoniei si in padurile din China, o floare care arata ca alte flori dar care atunci cand intra in contact cu apa, petalele ei devin translucide..
nu am o floare preferata pentru ca in general nu prea imi plac florile. mie imi plac copacii. dar daca as avea.. asta ar trebui sa fie. atat de simpla in aparenta, atat de surprinzatoare, atat de minunata!
as vrea sa cred ca asemenea ei – si eu am puteri nebanuite care atunci cand va fi nevoie – vor iesi la iveala. probabil toti credem asta undeva in gandurile noastre cele mai ascunse. ca suntem de fapt in sinea noastra un fel de super eroi si ca adevarata noastra natura o sa straluceasca pana la urma, atunci cand va fi chemata sa iasa la inaintare.
Cred ca si Bunatatea poate fi o superputere – chiar daca nu pare.
nu e chiar un mesaj pozitiv, cum s-ar cadea de Craciun… dar nici vremea/vremurile nu sunt alea care ar trebui. In loc de zapada alba afara e un vant de suiera prin usi si ferestre.. din balcon pana la baie – usi si ferestre din lemn vechi, nu din termopane – ca nu s-a reabilitat blocul desi e pe lista de cel putin 5 ani..
trecem peste intro
cu fiecare sfarsit de an care se aduna la lista sfarsiturilor/ inceputurilor prin care am trecut, ceva din bucurie si speranta ca un nou inceput – e o noua ocazie sa facem lucrurile cum trebuie, dispare.
inevitabil.
pai daca nu era Erica cu bucuria ei, ea insasi fiind un inceput in sine – de viata, de iubire, de descoperire, de ce se mai poate incepe pe lumea asta.. – deci daca nu era ea in viata mea… mno.
se prefigureaza un an crunt. din mai multe puncte de vedere. si ce e mai urat e ca noi tot ca o gaina fara cap ne alegem „reprezentantii de seama”. lucrurile nu sunt si nu vor fi cum trebuie. nu stiu ce lipseste.. poate atata putem.
asa ca.. I don’t wanna die, but sometimes wish I’d never been born at all.
parca asa suna una dintre poeziile pe care trebuia sa le invatam la scoala, in „epoca de aur” –
viitor de aur, tara noastra are.. nu mai stiu continuarea, dar nu se intampla nimic deosebit,
numai osanale si omagii pt conducator si consoarta lui – savanta mondiala etc.
da, de aia am urat romana in scoala gen, de aia si din cauza dirigintei – ea era profa de romana. comunista pana in coc!!!
ok, gluma proasta – dar ce e mai trist – e ca s ar putea sa nu fie gluma! nu mai beau nimic, ca nu e momentul, o cafea neagra ca noaptea – si gata! poate mai scriu ceva la anu, nu garantez.
niciodata nu exista garantii, pt mai nimic in viata! desi acuma ca vad cum cade psd mereu in picioare…
dupa drumul de la statia de metrou pana la birou – care dureaza max 15 min, ajung la birou, las fularul si haina plus sacosa cu pranzul – in cuier, pun de cafea… in decurs de juma de ora ochiul incepe sa curga de zici ca l a lovit dezghetul! nici macar nu e asa frig afara.
cred ca plange sufletul in mine..
nici nu mai stiu daca am apucat sa ma bucur ca am scapat de PSD… ca ceva mai rau si mai urat a aparut din ceata aia in care am bezmeticit atata amar de vreme.
Eram copil.. dar inca imi amintesc cum urmaream cu sufletul la gura pe tvr1 – ce credeam noi atunci ca e revolutia noastra.. ca uite ne am trezit in sfarsit.. si din alea. simteam ca lumea mea se schimba.
apoi cu fiori pe sira spinarii cum cadeau turnurile – si am stiut iar, ca lumea nu va mai fi la fel.
Acum… pare ca incerc sa ma trezesc dintr-un vis urat, si ma zbat si nu ma lasa.. senzatia aia de apasare si de teroare – ca ceva nasol te ia si te duce.. dracu stie unde! exact asa.
vine 1 dec. oricum nu petreceam io sa ma sparg.. maxim o gura de vin si o sarma de orez in foi de vitza – din alea grecesti, le iau din kaufland, si putina mamaliguta..
la erica la after e o intreaga mobilizare de forte. I a pus pe toti sa aduca de acasa mancare traditionala =)) ceva deosebit!
cumnata, care nu le are cu gatitul, a trebuit sa sacrifice o seara si sa se puna la facut galusti cu prune / gomboti si foietaje cu branza impreuna cu Erica – gestul conteaza! macar copiii sa se bucure cum trebuie!
noi restul… ne bucuram mai incolo, daca mai putem.
acuma – de amar sau de bucurie.. tot am sa beau. intrebarea e doar ce sa-mi iau: o Zubrowka sau o Zarea?
La lumina zilei – fricile dispar iar linistea si calmul pun stapanire peste fire.. si fantasmele noptii se arata cu adevarata lor fata – au fost doar niste vise aiurite pe care abia daca mi le mai amitesc sau inteleg.
Au fost doar vise.. care se destrama in lumina alba si rece a diminetii.
Aici sunt departe de tine, uneori ma simt departe si de restul lumii.
dar uneori ceea ce visez sau proiectez ( eu zic ca imi doresc in subconstient and therefore happens..) chiar se intampla pe bune. Oameni la care ma gandesc intens – imi dau semn pe neasteptate.. e ceva, care ne leaga, care ne aduce aproape – „So close, no matter how far… „. aia.
La lumina zilei, ceea ce noaptea doar gandim, prinde viata. Ok, am sa las subconstientul sa-si faca treaba, probabil la asta te refereai cand mi ai spus ca intr o relatie nu exista niciodata punct, doar …
Cu cat privesc mai mult imaginea asta – imi dau seama cat de mult seamana cu viata mea.
Cu soarele in spate, merg de a lungul drumului, mai intru prin garduri pe alocuri.. cu ochii in copaci – fara sa stiu ce mi rezerva drumul dupa prima cotitura, imi place casa rosie, nu mi place ca are doar un copacel in fata.. sunt nori pe cer – dar nu de ploaie. Doar asa cat sa nu fie totul senin si lipsit de griji. Pentru ca hei – care ar mai fi distractia?!?
Casa e veche.. dar rezista pe pozitii. Singura in pustietatea ei. Fatada nu e perfecta – perfectiunea nu exista. 侘び寂び – wabi sabi.
… acceptance and appreciation of the impermanent, imperfect and incomplete – nature of everything.
si totusi viata mea nu are ceva esential din imaginea asta. aceptarea, linistea, impacarea. ZENul. mno.
pana acolo mai am de mers.. cat? nu am idee.
Da i cu vin rosu sec, si da i cu Led Zeppelin.. stiu ca e devreme, dar m am trezit de la 6 – deci e deja tarziu.
Aseara am fost la un smoothie si o repriza de shopping cu Mira – singura si minunata mea verisoara. mi am luat o pereche de blugi Colin’s Vintage si o caciula rosie – 33,90 ron, pt care aveam o geaca in sifonier. Pt caciula si smoothie – verisoara mea nici nu m-a lasat sa platesc. Plus ca m-am plimbat cu deliciosul ei mini cooper rosu. Asta e bonus de fiecare data cand ne vedem.
Deci e soare in viata mea, toate lucrurile astea marunte pentru care SUNT RECUNOSCATOARE.
La sfârșit de săptămână de scoala/ serviciu – aterizez direct în oaza de fericire, lipsa de griji, tot ce presupune vârstă asta magica – abia 8 ani. Și tot pare mult… când ma gândesc ca abia „ieri” avea 3… e drept ca asta 5 ani au trecut ca un vis din care uneori încă aștept sa ma trezesc și viata mea sa fie ca înainte.
cum naibii era înainte?!? Nu se mai știe…cert e ca pierdeam timpul la greu așteptând ceva – na, poftim! A venit. Ce? Ne-asteptatul!
asta era. Ceva pt care nu te pregătește nici mama, nici tata, nici aia 7 ani de acasă și nici vreo facultate sau master. Mno. Nu e ceva pentru care te poți pregăti.. dar la care la un anumit nivel al in-constientei mele – jur ca ma așteptam. Și mai mărturisesc ceva – io ma așteptăm să fie mai rău decât o tumora benigna la cap.. 1 operație pe creier și 3 la fata, dintre care una compusa cap/picior.
La Erica nu ma asteptam. Mai ales ca mie nu îmi plac copiii! =))) deci legatura asta a noastră… e ceva dincolo de logica și sens.
E iubirea aia care trece de spatiu/ timp/ care transforma materia și spiritul în ceva ca o poveste cu „Belle (ea) și Bestia” – asta eram io, ca și semăn uneori – asa dintr o parte.. ca de aia zic – ca mi ar trebui o masca ca a lui Batman. Și ar trebui sa umblu noaptea =))
Dar Erica zice ca sunt frumoasa! Asa ceva…
deci, cum ziceam, bine ca e vineri.
ps. nu m am putut abtine si am bagat si link la o exhibitie a mea mai veche… dinainte de toate cele. deci asa era inainte… =))) bun!
Deci de asta – sau si de asta – indragostirea nu e totuna cu //iubirea mare//. Ea e numai UNA.
asa arata masa mea.. in majoritatea timpului. iar restul sufrageriei mai are vreo doua zone „de razboi”, unde stau adunate, in semi-cazemate, restul jocurilor/ cartilor/ creioanelor/ papusilor..
mi se pare normal – probabil ca nu e.
viata mea doarpare un parc de distractii. ce e de fapt.. nici eu nu cred ca stiu.
Stiu ca sunt acum, aici pt ele.. pt ei. Dar pentru mine – inca nu stiu ce sunt. Cred ca asta e partea care nu ma lasa sa dorm noaptea. asta si cafeaua in exces!
Cu cafeaua pot s-o mai slabesc.. cu intrebarile astea fara raspuns – mai greu.
O vreme am crezut ca TU esti raspunsul. dar apoi ai plecat.. fara sa te mai uiti inapoi.
Nu am uitat ce mi ai spus atunci – sa nu traiesc pentru altcineva. ca trebuie sa traiesc pentru mine. doar ca nu cred ca stiu, nu cred ca vreau!
1983.. eram aici. ok, abia eram.. clasa 1,ca pe atunci nu exista clasa 0, sa ma acomodeze cu scoala – si nici pe la gradinita nu dadusem, desi am vreo doua pe langa casa, ca am avut norocul sa am bunici care sa ne creasca. probabil are de a face cu nenorocul de a creste fara tata.. plus cu minus se anuleaza deci rezulta ca totul e bine si am avut si o copilarie super. urmarile s-au vazut dupa adolescenta incolo =)))
Nevermind. Ideea e ca am re-descoperit serialul asta, pe care evident l am mai vazut acum destui ani ( chiar si 5 ani si deja pare alta viata – dar cred ca sunt mai multi de atunci ) destui cat sa nu mi amintesc decat cat de tare mi a placut si cat de bine m-a facut sa ma simt.
Ciudat cum functioneaza memoria mea de multe ori – ramane un fel de gust.. o senzatie pe creier – mai mult decat date seci – care imi spune daca ceva a fost bun sau nu prea ori deloc, pentru mine. Un fel de „treasure map” presarata cu indicii, gusturi si mirosuri.. deci am pastrat o amintire calda si aromata acestui serial.
//The core of the show is the “cycle of reinvention,” Rogers says. “These people [are] taking on a project, [thinking] on some level going, is this gonna make me whole?” Even though the group—Joe MacMillian (played by Houston-raised Lee Pace) Cameron Howe (Mackenzie Davis), Gordon Clark (Dallas’s Scoot McNairy), Donna Clark (Kerry Bishé), and John Bosworth (Toby Huss, the best Texan-who-isn’t-from-Texas actor)—sometimes succeeded and often failed, they always gave it their Texas all. Like many of us are taught to do, they were looking to make their marks on the world.//
si asa am decis sa-l mai vad o data. what the hell.. whatever makes me feel good. si tocmai ce am citit niste chestii super pozitive despre vinul rosu – unele le stiam, altele m au facut sa exclam „wow” si abia ce ziceam ca am terminat-o cu alcoolul definitiv – ca m am si razgandit. asta denota cat de influentabila sunt / atunci cand imi convine – evident / asa ca un pahar de vin rosu, o branzica buna si un serial..
daca e Pace (Lee Pace – joc de cuvinte neintentionat!!!) si suntem sanatosi – viata chiar poate fi minunata.
cred ca ma multumesc cu putin. ce spune asta despre mine?
ps.
vin rosu sec, domeniile Vanju Mare – unde a facut tata armata si se ducea mama sa-l vada, „Printul Vlad” – numele meu preferat, 37 ron! =)))
//”-Esti, tu mama, fericit?
– Nu ma stii, mama? Sunt fericit in nefericirea mea…”//
Cel mai iubit dintre pamanteni M.Preda
//”Noe stia doar sa-i traga pe gat de-ala ca lumea… pesemne ca era beat turta cand si-a-ncarcat animalele in arca, a exagerat cu tantarii, dar a uitat unicornii, si iata de ce nu se mai vad.”
„Se mai vad, se mai vad si acum…” sopti Baudolino, caruia deodata ii pierise cheful.//
Baudolino Umberto ECO
//”Problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva, odata ce te-ai nascut.”//
Iona M.Sorescu
Ultimulunicorn's Blog 
ce-au mai zis unii si altii