ummagumma

Credeam pana n-am mai crezut, apoi am luat-o de la capat. Credeam ca preaplinul de rau sau de bine e aducator de toleranta si blandete. Raul care ni se intampla desfunda canale spre adancuri cu oglinzi, ne vedem acolo, inauntru, chirciti in durere, si ne dam seama ca singurul leac e smerenia. Asa credeam. Ori ca binele si frumosul ne fac generosi. Ca atunci cand lumea noastra are nuante rozalii, nu avem nici timp, nici chef, nici motive sa cautam capre muribunde dincolo de gardul propriu. Dar am vazut divortati carora le sticlesc ochii de bucurie la vederea unei alte verighete disparute de pe inelarul unui seaman. Am vazut bolnavi incurabil scuipand replici uracioase in legatura cu masina cea noua a vreunei rude. Am intalnit vulturi ai mediului virtual, care provoaca avalanse din fata monitorului, desi in viata reala li se inmoaie genunchii si daca ii intrebi cat e ceasul. Am cunoscut oameni care imbatranesc cu incrancenare, tragand egoist in miezul urat al batranetii lor pe orice tinerel care are ghinionul sa se afle prin preajma. Si, pe de alta parte, am vazut mirese care, in „cea mai fericita zi a vietii mele, fataaaa”, nu uita sa-si calce consortul pe picior la intrarea in biserica, pentru ca „asa a facut si mama si ea a fost seful in casa”. Am intalnit pietoni de treaba, care, imediat ce norocul le surade si reusesc sa-si ia o masina fitoasa, isi pierd rabdarea si, printre claxoane si scartait de roti, ii striga celui caruia nu-i porneste masina din prima la semafor: „baaaa melcule, sa-mi bag ceva in rabla ta!” Am vazut mamici care, in loc sa-si stranga la piept pruncul cel proaspat si important, isi irosesc privirile aruncandu-le din ochii micsorati de ura catre cearsafurile puse la uscat in balconul de deasupra si isi dau vorbele de alint pe barfe bolovanoase. Oameni carora binele propriu nu le e suficient si cauta cadavre pentru a-si infige steagul mai sus, si mai sus, ori oameni pe care boala, ghinionul sau batranetea ii jupoaie de orice gand decent si de orice masca binevoitoare.
Ai redescoperit roata, Umm?
Da, a nu stiu cata oara. Uit mereu si redescopar fara sa tresar. Stii? Ma las uimita in fata unei creatii omenesti, fie ea o carte, un film, o inventie tehnica, o cladire, un poem, o rochie, o pictura ori chiar un blog, desi oamenii nu ma mira deloc atunci cand fac ce fac. atunci cand fac rau, constat si ii mut in alt buzunar.

Acum vreo luna mi-am dat seama, uitandu-ma in charturile mele de pe last fm, ca la mine in playlists predomina trupele si vocile masculine. Cele cateva femei pe care le ascultasem in ultimele luni erau Lhasa, Gianna Nannini, Amalia Rodrigues, Loreena McKennit, Ani DiFranco si Ada Milea, mult prea putin, avand in vedere ca la vremea aceea last fm-ul meu inregistrase cam 4500 de ascultari. Deci sunt misogina, mi-am spus, uitandu-ma si la topul pieselor, si la cel al trupelor. Femeile astea ale mele putine au ceva in comun, nu? Ceva care incepe cu b si se termina cu alls. La polul celalalt, adica cel duios si extrem de feminin ar fi Cerys Matthews (solista de la Catatonia), Emilie Simon (cea cu gargaritele, iiiii!) si Katie Melua, cu bicicletele ei din Beijing. Acolo ma mai duc uneori (la muzica lor, nu la Beijing), cand imi pot permite sa-mi pastrez un zambet tamp si bun pe fata, fara sa fie nevoie sa ridic sabia la nimeni. Dar cu siguranta ca de-a lungul timpului mi-au mai placut si alte glasuri, si alte incaperi (bine izolate fonic). Am stat putin pe ganduri, gandurile au gemut, dar pana la urma s-au indurat si au nascut o lista de femei care merita ascultate, chiar merita. Si care au insemnat ceva si pe acolo, pe la mine prin viata.
Chaka Khan – superba cu piesa Julia, de pe albumul 1984, al lui Rick Wakeman
Annie Lennox – mi-am amintit ieri piesa Why si am murmurat si eu: „I may be mad, I may be blind, I may be viciously unkind, but I can still read what you’re thinking”… apoi Wonderful, cu „don’t wanna need you, but it’s where I’m at”
Janis Joplin – cum sa uit de Janis? Luni intregi am adormit si m-am trezit cu ea, acum 100 de ani.
Sandy Denny (solista de la Fairport Convention) – s-a prapadit tanara si ea, si-o fi raspuns la intrebarea Who Knows Where The Time Goes?
Mary MacGregor – Torn between two lovers, feelin’ like a fool…
Bjork – a fost si ea candva in heavy rotation la mine-n cap.
Jewel – draga de ea, mi-a insotit plansul pe Autostrada Soarelui intr-o vara incurcata, incurcata. It’s gonna be OK, cause I’m OK with me. It’s gonna be, it’s gonna be, it’s gonna be… si plansul marunt devenea hohot, nu intelegea nici de vorba buna, nici de muzica.
Bonnie Tyler – we are islands, but never too far, and I need your light tonight (multa vreme am inteles „I need your lie tonight”).

Si mai sunt, sigur mai sunt…

in timp ce ascultam piesa asta de la tine m-am gandit daca io nu cumva sunt putin misogina cand e vorba de muzica, avand in vedere ca L. m-a luat in primire de la 17 ani si mi-a bagat in vene muzicile lui. Io mai aveam de crescut, asa ca am crescut cu alea. Adica progresive. Bineinteles ca muierea din mine si-a facut de cap pe parcurs si a bagat la folderul din cap si alte cele, dar mai mult barbati decat femei. Chiar! Ia sa ma uit in lastfm si sa vad ce femei am ascultat io mai mult.

ar fi asa: Ani DiFranco, Bjork, Nouvelle Vague (nu ma innebunesc, dar am ascultat ceva asta vara, intrucat au fost la b’estfest si nah!), Lhasa, Gianna Nannini, Roisin Murphy, amalia Rodrigues, Ada Milea :)) , Loreena McKennitt, Imogen Heap si doua piese ale Laurei Stoica. Am mai ascultat recent Madeleine Peyroux, ca am vazut la Mack pe blog recomandare (nu m-a dat pe spate) si Maria Mena (asta imi aminteste de o perioada draguta din viata mea), Carla Bruni de la tine (hihi, cred ca-mi cam place, chiar daca nu inteleg mai nimic din texte). Daca ma uit la lista asta, e clar ca toate au ceva in comun, si anume… balls! 😀 A, si mi-a mai placut la vremea ei Anouk, cred ca-i cam tot prin zona asta si ea, undeva pe langa Ani DiFranco. Chiar, ia s-o mai ascult ummpic. Si dementa de Annie Lennox, pe vremuri.

La polul opus, adica polul duios si extrem de feminin ar fi Cerys Matthews (e solista de la Catatonia, nu stiu daca stii trupa), Emilie Simon (cea cu gargaritele, iiiii!) si Katie Melua, cu bicicletele ei din Beijing. Acolo ma duc (la muzica lor, nu la Beijing) cand pot sa-mi permit sa-mi pastrez un zambet tamp si bun pe fata, fara sa fie nevoie sa ridic sabia la nimeni. Deci sunt misogina sau nu, Alinucule, dpdv muzical, desigur?

Pe de alta parte, imi plac vocalii masculi cu voci mai subtirele, desi n-as putea sa ma sarut cu un barbat care vorbeste subtire. Adica sa vorbeasca gros, dar sa-mi cante mai subtire, dom’le. :))

Mai sunt gagice de la care imi mai place cate o piesa, dar in mare astea sunt cele care m-au miscat pana acum. Dar sunt dispusa sa primesc si alte femei in viata mea muzicala, prin urmare, baga! 😀

Pffff, uitasem de Janis Joplin, blasfemie! Bine ca n-am dat send, ca iar iti trimiteam un mail de un rand. Deci si Janis, da!

> mmm…muzical-misogina? cred ca esti ummpic 🙂 cam putine nume de doamne adunate si aici le includ pe toate, ca daca ar fi sa ma refer doar la cele delicate si femenine, nu cred ca te-as trece clasa 🙂
>
> din tot ce ai enumerat, am ascultat doar gianna nannini (care chiar imi place mult, dar o sa ajungem si la capitolul de muzica italiana :)), annie lennox – definitely yes, ceva roisin murphy si bineinteles janis joplin. cerys matthews este si fata cu open road, corect?
>
> patricia kaas – i-am tocit efectiv albumul sort of „best of” – rien ne s’arrete – scos in 2001. recunosc ca imi place si vocea, chiar foarte tare.
>
> ia sa vedem cu ce mai putem completa lista de doamne si domnisoare…annie lennox merita aprofundata, are cateva piese de dat la temelie grav de tot. apoi tori amos si jewel in primul rand pentru cand vrei sa plangi in pumni si-ti trebuie stimulente – glumesc acum, dar sa-nnebunesc daca nu-ti fac o lista cu niste mostre, asa fata sensibiloasa cum esti tu, n-ai cum sa nu reactionezi. apoi ar mai fi norah jones care are o voce dementiala si care canta blues, kate bush, paula seling de la noi, tracy chapman, dido – astea sunt cele de la care imi plac multe piese. mai sunt si o gramada de altele de la care am retinut de-a lungul vremii o piesa sau alta, o sa trimit mailul asta ca sa nu te tin asteptanda, dar revin mai incolo cu o lista completa, nume si titlu melodie 🙂 ca doar sunt constiincioasa 🙂
>
> apoi mai exista muzica de femei care nu e neaparat trista, dar vocile sunt bune si melodiile reusite. gwen stefani, duffy, amy winehouse – asta e ce-mi vine repede in cap. la lista, cum ziceam 🙂
> si apoi, in sfarsit, mai sunt formatiile cu soliste-femei – the pretenders, fleetwood mac, skunk anansie – le incadram tot la genul „feminin”, ca doar ascultam femeia.
>
> eu cred ca am ascultat in egala masura si femei si barbati, daca ar fi sa trag o linie undeva, cred ca mai mult imi plac vocile masculine, daca ma uit si in tanarul, dar destul de reprezentativul meu chart din last.fm pe primele multe locuri sunt numai trupe de barbati sau barbati singuri. reprezentativ pentru cea care sunt de cativa ani incoace, nu-ti zic si ce ascultam cand eram mai tanara, ca n-are nicio legatura. coldplay de exemplu nu mi-au placut din prima, a trebuit sa trec prin niste faze ca sa vibrez, ascultam si nu ma atingea nimic. si apoi obsesie s-a numit, acolo eram, despre mine era.
>
> cat despre melodia pe care mi-ai trimis-o acum, well, chiar nu o stiam. 🙂 dar am s-o invat acum, doar e sau a fost un pic si despre tine, inteleg si eu de-acolo cat pot. pana una-alta 🙂
>
> ia sa vedem ce dau la schimb…doua care mi-s foarte dragi: damien rice – the blower’s daugther (din coloana sonora a filmului ‘closer’, care este unul de referinta pentru mine): http://www.youtube.com/watch?v=5YXVMCHG-Nk
> si al doilea pe care il cunosti sigur sigur sigur, dar pe care ti-l daruiesc acum pentru ma face sa ma gandesc la tine: travis – perfect heaven space.
>
> vezi ca dupe ce epuizam femeile-cantautoare, trecem la actrite 🙂 ma duc sa fac lista. pup fata draga.
>

Cand e zapuseala, teii miros a transpiratie.

Zap, zap, i-am tras vreo doua. Doua palme, doua doruri. Mi-a dat si el respiratii si multa rabdare. Cand mi-am luat palmele inapoi, le-am privit, cresteau niste filme acolo, ca niste vieti. Am incercat sa zapez, sa vad care mi se potriveste mai bine, dar nu! Ordinea era prestabilita. Sa nu omiti, sa nu o_mi(n)ti. The Man from Utopia, the woman from Quixotia.
Am hranit flamanzii din noi corect, fara sa trisam. You Are What You Is prin 200 Motels ori inghesuit in Joe’s Garaje. Tot aia.
Cand mi-am pus mai apoi mainile-n cap, mi-au intrat filmele-n tample, ce zappacita!

Zap, pa!

Da-mi si mie un cuvant cu care sa ma joc, mi s-a facut dor. Ba nu! Imi doresc sa mi se fi facut dor, deci e aproape ca si cum.

Ce sa mai spun despre mine? Ca mi-am pierdut bricheta verde si ca, in loc de ea, am gasit prin buzunare alte brichete verzi, ale altora, la fel de ieftine? Ca nu m-am tavalit prin nisip, dar ca m-am bronzat tractoristic? Ca o prietena careia i-am pus coroana de lauri tocmai cand merita mai putin m-a calcat pe crestet pana mi-a tasnit sangele voinicului prin pori? Ca mi-a disparut blogul de pe blogspot impreuna cu contul de gmail? Ca tocmai am muscat dintr-un covrig si ca n-am mai dormit temeinic de doua saptamani? Ca pana ieri am fost fericita? Ca azi imi vine sa-mi infig tocul in turnuletele castelului de nisip pe care l-am cladit cu pasiunea unui constructor adevarat, chiar daca stiam ca in el nu vor locui niciodata nici rame, nici scoici bortoase? Ca o sa-mi treaca? Sau ca toata revolta asta nu e decat un zgomot de alungat plictiseala care va incepe de luni si de care mi-e frica? Ce sa mai spun? Ca lucrurile mici, pe care le pot povesti, sunt sclipiciul lucrurilor mari care imi taseaza vertebrele? Ca micul e mai complicat, de fapt, decat marele? Sau ce?

nu-i asa ca e enervant sa vezi oameni preocupati de echilibru, cand tu esti un clocot si-o alunecare?

si cum mergeam, o catea imi lingea urmele. o fi vrut sa mi le stearga sau sa adanceasca santurile?

cica iar am vorbit in somn. ziceam asa: vezi ca mai sunt doi in lista mea de favorite pe care inca nu i-ai pupat in fund.