Sunt un copac și, în ultima vreme,
Rădăcinile îmi tot ies, din pământ,
Pare că s-au săturat de întuneric
Şi au început să evadeze, pe rând.
Țesut în ramuri, mi-a rămas un cuib,
Chiar dacă frunzele m-au părăsit
În el, sunt patru pui, negri, de mierlă
Și-mi cântă-n graiul lor, desăvârșit.
Pentru un timp, sunt încă un copac
Dar când un lemn voi fi, în mâna ta,
Te rog, din mine, să nu faci corabie,
Fă-mă catarg, să cred că pot zbura.
Painting by Kaelis ❤
Posted in Fă-mă catarg | Leave a Comment »
Spune, tu, lumină vie
cine poate să te știe?
Cine-ți poate fi oglindă,
stins fiind, să se aprindă?
Să te simtă.
Când nu este prea devreme,
ca să știe să te cheme?
Când nu-i clipa prea târzie,
cât să uite că te știe?
Să te scrie.
Întunericule, spune
că lumina nu răpune,
spune, cum te-mbrățișează,
cum, în tine, se așează
Și veghează.
Când nu-i clipa prea târzie,
cât să uite că te știe?
Când nu este prea devreme,
ca să știe să te cheme?
În poeme.
Fiind stins, să se aprindă,
cine-ți poate fi oglindă?
Cine-ți poate fi tulpină?
Spune, tu, vie-lumină.
Să te țină.
(painting by Kaelis)
(Răspuns pentru Lumina Vie)
Te știu, lumină care chemi,
din spații calde, din enigme,
Te simt când valul meu devii
și mă învălui fără stigme.
Nu e devreme, nici târziu,
Când Suntem doi, când Suntem viu,
Când stea și val se împletesc,
Rămân. Te văd. Te prețuiesc.”
Kaelis ❤
Posted in Lumină vie | Leave a Comment »
Am fost două stele pe cerul aceluiași vis,
am crescut o lume din râsete, lumină și oboseală,
am ținut copii de mână, ca pe comori neștiute,
ne-am adunat zâmbetele și durerile în buzunare
și le-am împărțit cu bucurie și bunătate, fără măsură.
Apoi, drumurile noastre s-au bifurcat, a despărțire,
am strigat împreună, ne-a durut, am plâns, am căzut,
și ne-am desprins, dar nu cu ură, nici cu răzbunare,
ci cu tot ceea ce noi am fost, în inima ta și a mea.
Poate că timpul a vrut să învățăm și zborul separat
și, chiar dacă acum aripile noastre nu se mai ating,
eu port, în ființa mea, frumusețea clipelor care au fost.
Odată, ne-am atins viețile și ne-am iubit, în adevăr,
și nici vântul, nici uitarea nu vor șterge asta.
@by Kaelis and Lirael
Posted in Pentru cea care a fost stea alături de mine | Leave a Comment »
Se vor număra câte trei, începând din ceasul al treilea.
Îngeri coborâți,
ca fii ai oamenilor lumii, vor veni către tine
și vă veți recunoaște unii pe alții.
Nodurile legăturilor dintre sufletele voastre vor fi desfăcute
și ochii voștri vor vedea și vor întelege adevărul.
Din toate cele ce pot fi văzute și din toate cele nevăzute,
în această lume și în toate celelalte lumi,
din și dintre lumi.
Vă veți aduce aminte că unul sunteți toți,
chiar dacă fiecare dintre voi e unic.
Unul este Dumnezeu, în toți și-n fiecare,
la fel ca și în toate cele văzute și nevăzute,
cu și fără suflare de viață.
Indivizibilul, Întregul pe care îl veți recunoaște
atunci când veți trece, în trup și în duh,
dincolo de iluzia separării.
Timpul își adună secundele cu o viteză crescută,
repeziciunea numărătorii parcă îl face să dispară.
Al treilea ceas este foarte aproape de împlinire.
Inima Pământului are pulsul mărit și bătăi aritmice,
sincronizate cu inimile oamenilor și cu tot ceea ce este viu.
Lumina și întunericul își împart teritoriile
și toate cele ce li se cuvin, prin rezonanță,
și se pregătesc de despărțire.
Se împlinește vremea în care, și în această lume,
posibilitatea existenței lor nu va mai fi condiționată,
prin antagonism.
Începând din ceasul al treilea, se vor număra câte trei.
Posted in Trei | Leave a Comment »
Era devreme, când te rugam să râmâi în mirare,
Dar nu ai putut rezista rândurilor de gânduri rele,
Prinse, ca pietrele de râu, în labirintul minții tale,
Eu te strigam, tu încercai să zbori, cu aripile grele.
–
Am auzit că senzația de așteptare, uneori, este bună
Și te-am trecut râul, chiar dacă mi-ai întors spatele,
Vedeai doar ceea e voiai sa vezi, nu te uitai în urmă.
Se face târziu, măsoară-ți clipa și ascute-ți cuțitele!
–
Prinși în furtuna vieții, rătăcitori prin văi îndepărtate,
Ne tot luptăm cu timpul, captivi în cercurile lui, secante,
Suntem speriați și ne ascundem în locurile-ntunecate.
S-a făcut prea târziu și râurile de lumină sunt secate.
–
Era prea devreme, eu te strigam, dar tu voiai să zbori,
N-ai mai putut aștepta, te chema cerul, cel străveziu,
Dar căile luminii au dispărut și ne-am pierdut prin nori.
Ne luptam cu timpul, era devreme, acum, e prea tarziu.
Posted in Lupta cu timpul | Leave a Comment »
Mă întorsesem din drum, acasă, aproape de răsăritul zorilor,
Dar tot ceea ce era dispăruse, tot ce mai rămăsese, eram eu.
Frigul se așternuse, peste mine, și nu știam unde pot merge,
Am crezut că visez, credeam c-am să vă regăsesc, mereu.
*
Să-mi spuneți să plantez sămânța, ca să o pot vedea crescând,
Că trebuie să știu, că oamenii pot înțelege, atât cât pot accepta,
Că-n fiecare minte, sunt îngropate secrete și povești, nerostite,
Ascunse, în cele mai întunecate locuri, greu să le poți dezgropa.
*
Țineam o scoică la ureche și ascultam bătrânul cântec, al mării,
Speram că îmi va spune, în secret, ce cale să îmi fie cea aleasă,
Dar sunetul călătorea prin mine, ca apele neliniștitelor cascade,
Și vă strigam, dar voi nu-mi răspundeați, plecați erați, de-acasă.
*
Mă întorsesem din drum, acasă, aproape de răsăritul zorilor,
Am crezut că visez, naiv, crezusem că mă veți aștepta, mereu,
Frigul îmi perfora inima, care avea nevoie de inimile voastre
Dar tot ce era a dispărut, cu voi, tot ce-a rămas, sunt doar eu.
Posted in Mă întorsesem | Leave a Comment »
Frumoasa sferă albastră a mai închis un cerc, în jurul uriașului de foc
Cântecul ceasornicului vieții a anunțat, nentârziat, sosirea noului an,
Povestea lumii merge mai departe, părându-ne a fi diferită, fa fel fiind
În noi înmugurește ideea schimbării, de alegeri, de sensuri, un alt plan.
-
Eu nu vă spun ”la mulți ani!”, dar îmi doresc ca noul an, mult, să ne fie,
Să nu uităm, că printre cele mai alese daruri, avem puterea să visăm,
Că visurile sunt dorințe arzătoare, aprinse de scânteia caldă, a speranței,
Că focul lor ne dă curajul să trăim, să îndurăm, să iubim și să luptăm.
-
În jurul uriașului de foc, frumoasa sferă albastră a deschis un alt cerc,
Nu, nu vă spun “la mulți ani!”, nu știu dacă vor fi, nici dacă n-au să fie
Ceasornicul vieții nu cântă trecutul, dar poate amuți, înainte de viitor,
Nu spun “la mulți ani!”, dar îmi doresc ca noul an, multe clipe, să ne fie!
Posted in Nu vă spun "la mulți ani!" | Tagged 2024, dezvoltare-personala, educatie, lifestyle, romania | Leave a Comment »
Te privesc, cu drag, cum dormi liniștit,
Noaptea se topește, iar lumina dimineții
Îți mângâie surâsul cald, răsărit din vis,
Și îți dezvăluie, pe chip, poveștile vieții.
*
În penumbra crepusculului fiecărei seri,
Și în lumina crepusculului tuturor dimineților,
Aș vrea să te privesc, cum dormi senin
Și, cu iubire, să ne vindecăm rănile inimilor.
*
Noaptea se topește, iar lumina dimineții
Îți sărută ochii închiși, prin vise rătăcind,
Căutând înțelesul unor povești ale vieții
Eu te privesc, cu drag, tu dormi, zâmbind.
Posted in Te privesc | Leave a Comment »
Ce este libertatea?
Când viața a ajuns să se confunde cu supraviețuirea?
O pasăre într-o colivie deschisă,
Lăsată pe podeaua unei încâperi cu acoperișul din sticlă?
Cine-nțelege darul luminii?
Cei exilați în întuneric sau cei care cunosc doar ce e strălucirea?
Cândva, am crezut că am un răspuns…
Dar a dispărut și m-am rătăcit, în noaptea albastră.
A fost atât de înfricoșător, să îmi accept fragilitatea
Și am înțeles că sunt doar un hoinar, prin hazardul vieții.
Ce este viața?
Când într-o mână ținem libertarea și în cealaltă supraviețuirea?
Noi, oamenii, într-o celulă deschisă,
Construită din cristal, într-un labirint cu pereți din oglizi?
Cine-nțelege darul întunericului?
Cei exilați în lumină sau cei care care cunosc doar ce-i întunecimea?
Am crezut, cândva, că am un răspuns…
Dar s-a dizolvat și m-am lăsat înghițit, de apele orbirii.
Am obosit să mă trezesc, mereu, în acest loc necunoscut
Și am orbit, dar ochii mei rămân uscați, privind în lumină.
Ce este libertatea? Ce este viața?
Scurgeți-vă ochii, îmbrățișând sublima orbire, și le veți afla
Dincolo de supraviețuire și de locul în care se ascunde focul.
Posted in Contrainfinit | Leave a Comment »
Șase ani, ca șase clipe grăbite, au trecut
De când te-am îmbrațișat, pentru ultima oară,
O ultimă-ntâlnire, pe care o trăiesc nesfârșit.
Ca șase clipe grăbite, șase ani au trecut
Și tot nu-ncetează să doară…
*
Era o zi senină, și-ai vrut să mi te spovedești
Parcă te-aud vorbindu-mi, și-n cuvinte, și-n tăcere,
Parcă mai simt, cum mâna-ți caldă, fața-mi mângâia
Și cum am înteles, citindu-ți doar în ochi,
Că, nerostit, îți luai la revedere…
*
Șase ani au trecut, ca șase clipe grăbite,
De când m-ai condus, privindu-mă lung, la plecare,
O ultimă privire, pe care n-o voi uita, nicicând.
Ca șase clipe grăbite, șase ani au trecut
Și încă mă mai doare…
Posted in Șase ani | Leave a Comment »
vantdetoamna 