Skip navigation

2013

A trecut mai bine de un an de cand nu am mai scris ceva pe blog. A fost un an incarcat plin de realizari; am muncit din greu ca sa ajung unde sunt acum. Liceul s-a terminat si ma pregatesc sa iau trenul, sa plec in alt oras, sa pasesc pragul facultatii si sa incep o noua etapa din viata. Imi pare rau ca las in urma familia, prietenii care ii numar pe degetele de la o mana si orasul natal (oricat de urat l-as considera, aici m-am nascut, am crescut, m-am maturizat si va fi mereu casa mea).

Iar este toamna; zilele sunt mohorate si se simte cum timpul apasa orasul care imi pare din ce in ce mai grabit. Nici  nu-i de mirare ca pentru mine zilele au intrat in sac si am inceput sa fac bagajele. Si parca nu le mai termin… chiar ca plec cu totul.

Privesc cu optimism spre viitor. Orice schimbare e prielnica. 

2012

31 august 2012, ora 11:56. Incep a scrie aceste randuri in ultimele minute de vara si sigur voi continua si in primele minute de toamna.

A trecut timpul repede. Bulentinul l-am schimbat, permisul de conducere l-am luat. Ma pregatesc usor, usor de facultate. Anii de liceu au trecut frumos. Urmeaza cel mai frumos an, dar si cel mai greu.

Realizez ca viata trece repede; ma face sa trec de la cer la infern in cateva secunde; nici nu realizez ca acum cateva momente eram fericita, iar acum abia imi stapanesc lacrimile. Desigur fericirea mea nu e ceva real. Ma hranesc cu amintiri frumoase. De asemenea ma apasa pe umeri o greseala care incet, incet ma macina. Toate acestea imi dau un sentiment de regret. Maine, poimaine ma voi linisti – cred – pentru ca regretul nu e decat un simtamant pe care noi, oamenii, ni-l inducem din cauza greselilor si a suferintei de care suntem acuzati. Regretul nu exista. Nimic din ceea ce facem nu regretam. E doar o falsa impresie pe care noi si cei din jurul nostru ne-o facem.

Am “ars” ani de zile. N-am stiut sa zic stop atunci cand nu mai  puteam. Am zis stop atunci cand CREDEAM ca nu mai puteam. Intr-o zi m-ai intrebat de ce am ramas atunci cand incercai sa ma indepartezi; raspunsul a fost unul simplu. Ramaneam pentru ca stiam cat de fericiti eram impreuna, stiam ca nimeni nu-mi poate da asta; si mai mult decat atat, stiam sigur ca nu vreau pe altcineva. Nu am mintit cand am spus asta, dar am cazut din cerul tau, din universul tau in infern. Nu se mai termina. E un cosmar, un vis urat care nu se mai termina. Deschid ochii si e la fel. Ma lovesc de pereti si in loc sa ma trezesc, ma ranesc.

Nu ne putem preface ca nu s-a intamplat nimic. Cine ar fi crezut ca se poate termina asa? Chiar si soarele apune in paradis.

Am plecat din viata ta cand aveai cea mai mare nevoie de mine si m-am intors prea tarziu. Iubirea s-a stins, increderea s-a spulberat; au ramas amintirile si acel moment cand te vad pe strada si-mi spun in gand “barbatul care mi-a atins sufletul si mi-a mangaiat corpul”. Totul e trecut. Nu indraznesc sa merg mai departe, sa cunosc pe altcineva. Nu am curaj sa ma gandesc ca ar putea fi altcineva in sufletul stins de atata dragoste data. Si cata iubire mai are.. dar numai pentru o persoana. Acum nu-mi mai este frica sa ofer tot. Inainte acest lucru ma innebunea. Simteam ca nu mai eram eu. Mi-am dat seama prea tarziu ca lucrul care il aveam ne facea mai puternici, mai buni; ne schimba.

Prea tarziu… doua cuvinte care imi rup sufletul in mii de bucati. Ma sfasaie pe dinauntru. M-am gandit la tot ce te poate aduce inapoi. Nimic nu a mers.

Ti-as spune “adio” apoi sa te sarut pentru ultima data. Ti-as sterge numarul de telefon dar e in zadar pentru ca il stiu. As fugi de tine, nu ti-as mai raspunde… dar nu pot. Te-am rugat sa-ti iei iubirea inapoi sa te pot uita. Si asta ai facut. Nu ma mai iubesti, dar de uitat niciodata nu te pot uita.

Vei avea un loc in inima mea indiferent cine ma va tine de mana.

Chiar te-am iubit desi nu crezi asta.

Te iubesc desi nu simti asta.

Te voi iubi dar nu vei sti asta.

Astept sa ma cauti, sa renasc din cenusa trecutului si sa nu-ti mai dau drumul in viitor…. In acest moment nu am prezent fara tine.

Fara tine

Iti trimit de aici raze blande de soare, nisipul sa-ti alerge printre degete si apa marii sa te racoreasca. Este foarte frumod, as putea sta la plaja o vesnicie. Soarele imi zambeste si imi trimite raze care imi mangaie tot corpul. Marea ma racoreste, iar valurile se lovesc usor de spatele meu.  Ies din apa si parul umed imi acopera umerii reci si goi. Desenez in nisip chipul tau dar nu apuc sa-i zambesc pentru ca marea mi-l sterge. Imi imaginez cum ar fi sa vii sa ma saruti. Ti-as simti buzele moi si sarate si am sta sa vedem fiecare rasarit impreuna.

Cand sunt cu tine totul imi pare asa usor.

Am inchis marea in noi.

Ultima postare ?!

Mi-am imaginat o vara atat de plina. Am avut atatea planuri si eram convinsa ca se vor implini. Nu mi-am dat seama ca e cea mai grea vara din viata ta, nu mi-am calculat cum trebuie toate gesturile si vorbele. Sunt atat de goala pe dinauntru, nu mai am puterea sa ridic ochii si sa privesc spre viitor. M-ai secat de toate puterile, dar nu te condamn pentru asta. Ma bucur ca ai fost tu si nu altul. Esti in impas. Si vreau sa-ti dau putere pentru a doua zi insa nu cred ca mai am. Imi pare rau ca a trebuit sa ma vezi cum ma sting usor, usor.

Duminica seara mi-ai oferit un moment magic. Stateam pe faleza si ascultam o melodie veche, frumoasa, cunoscuta de altfel. Si atunci mi-am dat seama ce versuri frumoase are aceasta melodie, cat de patrunzatoare au fost. M-ai luat de mana si am simtit un fior dulce. Mi-am lasat capul pe umarul tau si ascultam fermecata melodia. Parca am retrait momentele petrecute impreuna si ma gandeam ce va fi cand vei pleca. Acel fior dulce imi strabatea tot corpul si parca as fi vrut sa-ti spun atunci cat de mult de iubesc. N-am facut-o. Aveam aproape ochii in lacrimi. Nu te-ai uitat la mine, te uitai doar in jos. Nu stiu la ce te gandeai, nu stiu ce simteai.  M-as bucura enorm sa stiu ca si tu te gandeai la mine atunci. Imi doream sa opresc  muzica, cei din jur sa faca liniste  ca sa-ti pot auzi gandurile.

Si mereu ma intreb cu ce am gresit de in unele momente esti nervos. Si nu gasesc un raspuns, nu-l mai caut. Stau langa tine pentru ca asta e datoria mea; sa-ti fiu alaturi, sa te ridic, sa-ti iau toata durerea.

Acum astept sa ma suni…si de nu mai suni sa stii ca nu ma supar. Te astept maine.

Tyler Ward Feat. Jesse Howard and Drew Bartels – Mary Song (Acoustic)

Bun venit din trecut !

Da, te-ai intors. Imi era asa dor de tine, prieten drag.

Ne-am cunoscut cand eram clasa a VI-a. Erai cu un an mai mare decat mine. La inceput a fost doar o conversatie amuzanta, o gluma si atat. Cu timpul, totul s-a amplificat si am ajuns sa tin atat de mult la tine. Ma iubeai dar iti era frica. Nu vroiai sa ma vezi, sa ma simti. Te multumeai doar cu o conversatie interminabila noaptea la telefon, povestind ziua care tocmai trecuse. Asteptam un semn de la tine, o vorba care sa ma faca sa cred ca ma iubesti. Timpul a trecut. Ai plecat la liceu. N-am mai vorbit. Au trecut 2 ani de liniste in care m-am simtit rupta in 2 jumatati; una traia prezentul si cealalta trecutul. Ma intrebam cum ar fi fost daca… si nu mai indrazneam sa continui. Imi era frica de gandurile care ma puteau invada. Nu vroiam sa traiesc cu totul in trecut. Am recunoscut in final ca ai fost “prima iubire” care nu se uita niciodata. Si atunci, ai murit. Ai plecat cu totul din mintea mea.

Dar acum o saptamana mi-ai dat viata peste cap. Ai revenit, neschimbat, acelasi… Am vorbit o zi, doua, o saptamana si inca vorbim.  Desi stiu ca acum te pot vedea doar ca prieten, simt ceva diferit din partea ta. Ti-e frica de ceva. Da, te iubesc. Esti prietenul meu cel mai bun. Te pot imbratisa. Nu-ti pot da sufletul meu in schimb.

Si abia astept sa ne vedem in august, cand vei reveni in tara. Abia astept sa te strang in brate,  sa-ti aud vocea, sa rad la glumele tale, sa stam pe o banca si sa privim stelele.

4 ani… au trecut asa repede. O mie de vieti as vrea sa te am langa mine, prieten drag!

Design a site like this with WordPress.com
Get started