Violina Dănilă

   Mi-s dragi oamenii care știu/pot să adune în jurul lor alți oameni, mi-s dragi clipele, în care simt că trăiesc cu adevărat, mi-s dragi locurile în care mă simt ACASĂ.

   Sîmbătă, 14 decembrie 2013, am avut posibilitatea, împreună cu  studenții și cu cîțiva profesori ai Universității Lingvistice de Stat din Moscova, dar și alături de  alți cetățeni ai Republicii Moldova, de de a mă delecta cu o porție imensă de muzică bună. Holul și sala de concerte a Casei de Cultură „Projektor”, din orașul Moscova, a prins suflet. Lumea a venit la concertul interpretei Maria Codreanu. Evenimentul a fost organizat de Congresul antreprenorilor și industriașilor din Republica Moldova, care activează în Rusia, avînd susținerea Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă.

   În hol, ni s-au prezentat cele 18 volume ale „Dicționarului universal ilustrat al limbii ruse”.

   Concertul a debutat cu prezentarea biografiei interpretei Maria Codreanu, a urmat apoi o prezentare de modă. Oamenii apropiați acestei interprete au urcat pe scenă pentru a-i aduce un mesaj de felicitare, un zîmbet cald și un buchet imens de flori.

   Distinsa doamnă a împletit melodiile cu amintirile sale, iar atmosfera creată acoperea și încălzea sufletul celor prezenți în sală. Fiecare cîntec își are propria viață. Ele, cîntecele, și-au pus amprenta existenței adînc în sufletul interpretei, care este nu doar o cîntăreață de extraordinar de talentată, dar și o mamă, o soție și o bunică iubită de toți membrii familiei, care i-au fost alături în acea seară minunată.

    Au răsunat melodii care au ajuns la inima fiecăruia. Publicul, cuprins de voia bună creată de melodii precum „Sanie cu zurgălăi”, „Trandafir de la Moldova”, „Melancolie”, „Romantică”, a aplaudat, a dansat și a uitat, pe parcursul celor 4 ore, de griji și de probleme.

   Aducem înalte mulțumiri doamnei Maria Codreanu, dar și organizatorilor, pentru această serată  de excepție!

Bella Hanum este doamna care nu are nevoie de prezentare, pentru că este cunoscută și iubită de toate persoanele care o cunosc. Pentru mine, această doamnă este un simbol al Azerbaidjanului, este un fir care leagă această țară, Azerbaidjan, de țara mea natală – Republica Moldova. La început, am rămas impresionată de optimismul și de dragostea de viață pe care le are Bella Hanum, de felul cum vede frumusețea și armonia fiecărei persoane, de sociabilitatea de care dă dovadă, pentru că este persoana cu foarte-foarte mulți prieteni. Doamna este o adevărată enciclopedie, pentru că a văzut foarte multe lucruri și a participat la diferite evenimente importante și interesante, a vizitat foarte multe țări din lumea întreagă, dar și a cunoscut, în mod personal, atît oameni simpli, dar și personalități cunoscute de toată lumea. Fiecare clipă este un motiv de bucurie și profită de fiecare moment pe care i-l oferă viața. Este o carte, un izvor nesecat de înțelepciune. De fiecare dată, dumneaei ne poate relata ceva nou, găsește lucruri cu care să ne surprindă și care să ne țină curiozitatea trează. Știe cum să ne impresioneze, să ne ridice moralul, atunci cînd este cazul, dar și să ne spună o glumă bună.
Sînt multe lucruri pe care le-am reținut și pe care le admir. Forța și curajul, de care dă dovadă această persoană, sînt de remarcat, pentru că dumneaei știe să înfrunte cu zîmbetul pe buze oricare neplăcere și consideră că nu există lucruri pe care un om nu le-ar putea rezolva. Dacă există o problemă, neapărat trebuie să existe și o modalitate de rezolvare a ei.
Am cunoscut Azerbadjanul înainte de a-l vizita. Bella Hanum ne-a povestit, amănunțit, cît este de frumoasă țara în care s-a născut și a copilărit. Știam foarte multe lucruri interesante despre această țară, iar în momentul în care am coborît din avion în orașul Baku, mi-am amintit despre aceste locuri, simțeam că le-am mai văzut undeva, aveam impresia că am mai fost pe aici. Și toate aceste lucruri mi s-au întîmplat datorită artei de povestitor a Bellei Hanum.
Pentru mine, o persoană din Republica Moldova, orașul Baku este un oraș al visurilor și al tainelor care se cer descoperite. Atît partea nouă, cît și partea istorică a orașului sînt pline de o frumusețe de nedescris, de locuri care își așteaptă cu inima deschisă vizitatorii. Le oferă tot ce are mai bun și fiecare colț te îndeamnă să-ți continui drumul, pentru că noile descoperiri cresc în timp ce cauți să descoperi fiecare loc al acestui oraș. Dualitatea orașului este identifică cu dualitatea personală a Bellei hanum. Ascunde, sub privirea gînditoare, oaza de tinerețe veșnică, dar și înțelepciunea, care își are izvorul într-o viață de om. Iar această viață nu a fost una simplă, dar marcată de evenimente diverse, care s-au acumulat și au creat această ființă minunată.
Prezența Bellei Hanum aduce doar bucurie și inspirație, pentru că dumneaei știe să admire tot ce e mai frumos la fiecare persoană, știe să păstreze, în memorie, lucrurile frumoase și să le exteriorizeze exact în momentul în care un om are nevoie de a le auzi.
Știu că, pentru Bella Hanum, fiecare țară pe care a vizitat-o și-a găsit un loc în inima mare a sa. Și, printre zecile de țări, care s-au bucurat de prezența dumneaei, se numără și Republica Moldova. Mi-a descris-o ca fiind plină de soare și de ospitalitate, plină de oameni buni și de zîmbete sincere. A fost marcată de tradițiile pe care le avem noi și dumneaei așteaptă, cu mare drag, la început de primăvară, să primească în dar și să poarte, aproape de inimă, mărțișorul, care anunță venirea unui nou anotimp, reînvierea la viață a naturii. Mi-a povestit impresiile de călătorie, cum a dansat „Băsmăluța”, ba chiar mi-a fredonat melodia „Valsului primăverii”. La fel, doamna mi-a descris cît de gustoase au fost bucatele tradiționale și cît de bine e să te afli în „casa mare” a unui om.
In spatele fiecărui om, bogat sau sărac, celebru sau nu, se află un profesor. Iar acel profesor care creează caracterul şi sufletul este, fără îndoială, un om de excepţie.
Influienţa pe care o are un profesor asupra unui om este eternă şi nu vom putea şti niciodată unde se opreşte, deoarece fiecare om poartă în suflet o vorbă, un gest, o învăţătură a profesorului.
Esenţialul este să pui suflet în ceea ce faci. Un profesor ideal, fireşte, este acela care are şi succese, şi insuccese, are dreptate şi uneori este nedrept, este mulţumit şi nemulţumit de sine. Bella Hanum reprezintă un model de succes în viaţă și de ce să nu zic că reprezintă un ideal. Se spune că e uşor să fii un bun specialist în orice domeniu, dar e greu să-i înveţi pe alţii ceea ce ştii. Îmi amintesc cuvintele Bellei Hanum : „Pentru a fi un bun profesor, trebuie să iubești ceea ce faci și să-i iubești pe cei pe care îi înveți. Eu, nu doar că îmi iubesc profesia, dar îmi iubesc studenții ca pe proprii mei copii”. Într-adevăr, m-am convins de marea dragoste a Bellei Hanum, pentru tot ceea ce face de mii de ori. Doamna este o adevărată stăpînă a Centrului de limbă și cultură azeră din Universitatea Lingvistică de Stat din Moscova. Este o gazdă primitoare și oricine intră în această sală este binevenit. Am asistat cu drag la toate evenimentele care s-au petrecut în această sală și, de fiecare dată, am învățat o nouă lecție, am cunoscut lucruri noi și oameni noi. Studenții, care posedă limba azeră, poartă în suflet o părticică a țării, dar și un mare respect pentru profesoara care i-a ajutat și i-a îndrumat. Am asistat la sărbătoarea de „Novruz Bairam” și am văzut cît de bine a fost organizat totul, am gustat, pentru prima dată, din bucate tradiționale azere, am ascultat melodii intrepretate de studenți, am auzit cum înșiși studenții au declarat că grupa lor a devenit atît de unită datorită Bellei Hanum și, tot datorită acestei doamne, ei au avut șansa de a se cunoaște mai bine, de a se apropia unul de celălalt, de a călători împreună și de a descoperi o nouă țară, o nouă limbă și o nouă cultură, pe care au îndrăgit-o și care le-au marcat viața cu adevărat.
Acum, la ceas aniversar, o felicit din tot sufletul pe această ființă minunată, care este Bella Hanum, îi doresc multă sănătate, forțe nesecate, realizări frumoase și bucurii infinite!

La început de iarnă, cînd fulgii deja ne-au bucurat privirea și sufletul, cînd în aer  se simte aroma sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou, am avut prilejul de a descoperi o nouă lume, care păstrează cu sfințenie ceea  ce a obținut de sute de ani de la strămoșii lor.

Huțulii din Carpați sînt o populație de origine slavă, care locuiesc în Bucovina. Astăzi, în restaurantul „Корчма «Тарас Бульба»”, am avut posibilitatea de a-i admira, de a lua cunoștință cu meșteșugurile lor și, nu în ultimul rînd, de a savura gustul extraordinar al bucatelor lor.

Deși pe toți ne-a cuprins marea dezvoltare tehnologică, huțulii au rămas de neclintit. Ei sînt aceiași care au fost mereu. Poartă haine naționale, își construiesc casele după modele preluate de la străbuni și fiecare tradiție este repectată cu sfințenie.

Pregătesc bucate tradiționale, confecționează costume specifice zonei în care locuiesc, țes covoare. Astăzi chiar am avut posibilitate de a vedea cum se țese un covor și chiar fiecare a putut să țese cîte un pic.

Administrația restaurantului nu a uitat nici de copiii care au venit la eveniment și a amenajat pentru ei un etaj întreg. Ei au fost cei care au făcut atmosfera și mai plină de viață. 

La un moment dat, restaurantul a devenit neîncăpător pentru sutele de oameni care au venit la acest eveniment. Fiecare era curios să privească filmul documentar și să asculte discursul adevăraților huțuli. Printre melodiile interpretate de ei, am regăsit și melodii ale poporului nostru.

Bucatele au fost extraordinare: mămăligă cu jumări și brînză, mici, sărmăluțe, murături, jambon, pateuri… Și ce fel de gust ar mai fi avut bucatele, dacă ar fi lipsit compotul din fructe uscate (sau, cum le zic ei, „uzvarul”), vinul alb și roșu și samogonul, care i-a înveselit, pe dată, pe toți.

Mi-au plăcut ucrainenii prezenți, care purtau haine naționale și, în ochii cărora, li se putea citi dragostea pentru patria lor!

Deși am abandonat acest blog cu bună știință, acum cîteva zile mi s-a făcut o mare milă de el și am decis să revin, pentru că îmi roiesc, prin minte, mii de gînduri care se cer așternute undeva: fie pe o foaie, fie pe nisipul fierbinte de pe malul singuratic al unei mări imense, fie spuse unei prietene care se va mira de ele, apoi le va uita. După cîteva zile de luptă crîncenă, le-am dat dreptate gîndurilor, am zis că voi scrie… De ce nu?  Să nu mai zică cineva că blogul nu mai există. Există! E viu și nevătămat, iar acum și posesorul lui are chef de a scrie!!! Revin curînd!!!

A mai trecut o zi si sint in asteptarea unei zile noi… Si, dupa cum, inamicul binelui e perfectiunea, nu pot decit sa astept o noua zi care, poate, va fi mai „perfecta ” decit cea de azi… Simt cum ma apasa oboseala unei jumatati de an. Sau poate eu sint doar pe jumatate… o jumatate care merge pe pamint si „suna ca vioara”, iar „toate imi par ca sint prima oara…” Sun asemeni unui sopot care raspindeste frica si durere, viata si neuitare, sens si semnificatie, liniste si cutremur… E oare melodia mea sau… cea a unui alt eu?    Am incercat acesta lume „blogoveneasca”, dupa cum i s-a zis, cu degetul cel mic de la piciorul sting si mi-am dat seama ca ” il est genial!” Oare eu sint cea care a zis asa ceva?

Salut…. încă nuştiu ce să vă spun… sunt impresionată numai de faptul că vă scriu cel puţin acum… Încă sunt pe aripi de fericire că sunt în rînd cu lumea care au blog. Aici mă regăsiţi pe mine ca filoloagă poate …. sau ca visătoare din pădurea întunecoasă, sau chiar poate ca şi un simplu „telespectator” al lumii… Uraţi-mi succes şi mă apuc de treabă!