Că e frumos să ai o relaţie lungă ? Da, este. Peste 3 zile facem 6 luni. Nu pot să îmi dau seama cum am ajuns să iubesc o persoană timp de 6 luni. Eu. Aia care era mereu pusă pe distracţie, pe relaţii de maxim 3 luni. Eu. Aia care ma plictiseam prea repede. Şi ştiţi de cine m-am îndrăgostit ? De băiatul cel mai simplu şi romantic, care mă completează şi mă înţelege perfect. De băiatul al cărui zâmbet mă duce în al 9-lea cer.

E tot ce mi-am dorit !

Ştii ce e cu adevărat frumos ? O relaţie lungă. Când toată lumea ştie de voi şi nu vă poate imagina altfel decât împreună. Când ea e prima la care te gândeşti când te trezeşti dimineaţa, când ştii că te poţi baza oricând pe ea şi că orice problemă ai avea ea va fii acolo pentru tine. Când ştii că ea e singura persoană care te poate face fericit şi nu te gândeşti că ai fi putut fii cu altă fată. Când nu îţi e ruşine să faci nimic cu ea, şi ea e mereu acolo să te facă să zâmbeşti.
Când el te face să te simţi protejată chiar şi atunci când doar te ţine în braţe. Când ea te înţelege şi îşi doreşte să fii doar al ei. Când el, orice lucru mărunt îl împarte cu tine şi îţi trimite mesaje dimineaţa când se trezeşte şi te suna să vadă ce faci când îi e dor. Când devine geloasă şi se supără din chestii minore şi tu eşti acolo, zâmbind, explicându-i că eşti doar al ei. Când singurul loc unde îţi doreşti să fii este lângă ea. Când aveţi anumite glume pe care doar voi le înţelegeţi. Asta e frumos. Când nu îţi pot imagina viitorul fără acea persoană..

” Te iubesc. ”
Îţi poţi imagina să auzi asta de la cineva care nu ţi-e rudă ? Care nu ţi-e cel mai bun prieten ? De la cineva pe care iubeşti, cineva la care visezi..chiar spun lucrul acesta. Îţi face corpul să se topească şi îţi înmoaie genunchii. Te lasă fără aer.
” Mă iubeşti ? ” l-am întrebat.
A dat din cap că da.
” Spune-o iar, ” am zis eu. M-am rezemat de el, privindu-l în ochi, văzând cum i se dilată pupilele privindu-mă. Simţindu-l cum respiră.
” Te iubesc, ” a repetat el.

Îmi spuneai “Ai ochi frumoşi.” şi îi umpleai de lacrimi.
Îmi spuneai “Ai un zâmbet mare.” şi-l distrugeai.
Îmi spuneai “Eşti diferită tu.” şi mă tratai la fel ca toate celelalte.

Acum ceva ani am cunoscut un băiat, nu am cuvinte să îl descriu, să-i spun povestea.

Ba da, am!

El n-avea nume, călca discret peste scuze, cu un secret pe umeri şi unu-ntins pe buze. Parcă sătul de căutat un loc peste, zicea că e prea multă lume la mijloc şi încă este. Am înnebunit de el, să zic aşa, o boală oarecare, într-un bar, am uitat care. Eram cam nebună şi-am judecat în joaca mea că dânsul nu e genul meu… Dar cine mai era ? Şi m-a privit cu o putere de-mi strângea coastele, când cu gesturi mici străine îmi scria privirile, şi chiar şi-acum tremur, când vorbesc despre el, că m-a mişcat doar cu un simplu: „Vino încoa!” Vorbesc serios, am tremurat şi îl conturam firav fumând nervoasă. M-am aşezat în faţa lui la masă şi-am zâmbit, am aprins o ţigară ca o domnişoară şi am tuşit, m-am prezentat şi el mi-a zâmbit prin fum.

„Salut sunt Madw, habar nu am ce fac acum!”

Eu i-am zis: „Eu sunt cine vrei tu, nu am nume, n-am adresă, nu tre’ să-mi ştii numărul, noi ne ştim dintotdeauna, nu-i nimic nou aici şi sincer de nu-ţi convine poţi simplu să te ridici. Ştii ? Eu nu sunt o oarecare, nu sunt Ea, nu sunt mai rea, sunt un semn de întrebare daca vrei, spune-mi aşa ! Poate-s doar o altă fată care te reţine sau un înger care cade după o noapte-n pat la tine şi ştii, mie nu-mi pasă ce-ţi convine dar, după cum m-asculţi mi-e clar că nu pleci fără mine de aici. Ar fi prea simplu să dispar deci hai ! Avem de prins un tramvai!” Şi zile de rai interpretat trecură treptat prin paşii mei când aleile lui mă conduceau spre condei. Şi multă lume mă întreabă ce mă tot inspiră ? Nu ştiu. Poate amintirea lui că el m-a învăţat să scriu. El mi-a dat creionul şoptind: „Niciodată nu-i târziu dragul meu.” Şi mi-a zis: „Scrie-mi ceva, o să poţi, oricât ar fi de greu.”

Eu stau şi scriu crezând că mă citeşte undeva. Habar n-ai cine sunt şi ce-mi poate pielea, de unde vin şi unde plec mereu să-mi descarc durerea. Şi de credeţi că-s prea tristă şi mă cam plâng, staţi cuminţi ! Habar n-aveţi cât adevăr suflu prin dinţi. El mi-a zis: „Scrie fără să te minţi, ştii, asta ţi-e firea!” Şi d-aia-i supăr pe cei ce tot visează fericirea. Că el a visat-o şi mi-a povestit cum este şi cum trecem mereu pe lângă, fără să ne pese, aşa că le-am greşit pe toate-n viaţă, să le ştiu, să-le înţeleg, să le ţin bine în balanţă. Orice ar fi să zâmbesc şi pentru restu’ ! Nu e bine să te vadă ce-i iubiţi cum cedezi tu. Şi de vrei să ştii cum mă descurc şi mă descarc scriu texte şi mă chinui să fiu ascultată. În fine, mă împac că undeva, el e mândru de ce fac.

Noi nu ne-am despărţit niciodată ! Şi l-am întâlnit ani de-a-rându’ în fiecare băiat, în fiecare ‘te iubesc’ sau nu mai ştiu ce. Cert e că e şi acum lângă mine şi zâmbeşte şi mă ţine de mână când cânt, când scriu, când mă uit la ceas şi e târziu, el zice: „Nu e.” Şi nu mă culc că ştiu, el mă atinge ca un înger păzitor, el n-avea nume dar avea o-ntreagă lume în dormitor. El m-a învăţat să iubesc şi m-a facut domnişoara ce nu-mi visam să cresc. Mi-a arătat cu degetul unde tre’ să ajung şi trecatorii din voi ce nu ştiau cine sunt. Şi vezi, după mulţi ani trecuţi mă găseşti azi aici, luptând cu morile de vânt, din cuvânt, ultimele frici. Conştient de ce pot şi ce merit, cresc, încercând din răsputeri să nu te mai dezamăgesc, spun…

„Salut sunt Madw, habar nu ai ce sunt acum!”

Şi mi-a zis: „Eu sunt cine vrei tu, nu am nume, n-am adresă, nu tre să-mi ştii numărul, noi ne ştim dintotdeauna, nu-i nimic nou aici şi sincer de nu-ţi convine poţi simplu să te ridici. Ştii ? Eu nu sunt un oarecare, nu sunt El, părerea mea, sunt un semn de întrebare dacă vrei, spune-mi aşa ! Poate-s doar o altă voce care te reţine, sau un înger care cade după o noapte-n gând cu tine şi ştii draga mea, mie nu-mi pasă ce-ţi convine dar, după cum m-asculţi mi-e clar că nu pleci fără mine de aici. Ar fi prea simplu să dispar, ar fi o glumă bună. Deci, mai stai, avem de aşteptat un tramvai împreună…

Ştiï, el n-avea nume, dar eu am !

În caz că persoana aceea specială citeşte asta şi se întreabă dacă e pentru el, atunci da. Este.

Dacă nu voi fii a ta pentru totdeauna, vreau să-ţi aminteşti nişte lucruri.
Să îţi aminteşti de serile când stăteam la tine şi ne uitam la filme, toată seara. Iar acum tu vei zâmbi fiindcă ştii bine că noi nu puteam urmări liniştiţi un film.
Să îţi aminteşti de toate momentele când te-am strâns în braţe să te calmez, de toate momentele când te-ai enervat atât de tare încât dădeai cu pumnul în uşă, iar eu mă simţeam oribil când te vedeam aşa. Nu te-ai gândit niciodată la ce simţeam eu atunci, sau dacă te-ai gândit nu ai găsit un răspuns. Îţi spun eu cum mă simt de fiecare când scena asta se repetă. Mă sperii, mă gândesc că poate într-o zi nu vei mai da în uşă sau în perete. Mă sperii chiar şi atunci când ţipi la mine. Atunci când pleci din camera ca să te calmezi eu mă gândesc cum să te împac, asta dacă nu am nervi. Dacă şi eu sunt nervoasă, să ştii că îmi pare rău de cum te fac să te simţi, chiar dacă par indiferentă.
Să îţi aminteşti de toate glumele noastre şi să râzi iar.
Să îţi aminteşti că de mine nu te puteai ascunde, fiindcă eu pot simţi când ceva nu este în regulă. Ştiam când eşti supărat, când ascundeai ceva, când te gândeai la ceva, chiar dacă tu spuneai că nu te gândeşti la nimic, ci doar priveşti în gol.
Să îţi aminteşti că eu o să rămân cea mai bună prietena a ta şi dacă o să ne despărţim. Dacă o să îţi reiei viaţa după despărţire înaintea mea, să nu eviţi să îmi ceri sfaturi.
Să îţi aminteşti cât te-am iubit, şi să ştii că încă o fac.

Nici măcar nu ştiu cum să încep. Pur şi simplu nu îmi vin cuvintele în minte. Nici măcar primul cuvânt sau câteva fraze pe la mijloc sau undeva pe acolo, nici măcar ultimul cuvânt. “Noi. Despre noi.” Ăsta am vrut să fie titlul, cică. Dar l-am şters pentru că…
Noi. Sună puţin ciudat pentru că e ceva mai mult decât 3 litere şi “noi” este tot ce simt în momentul de faţă şi nu ar încăpea nici într-un roman cu 1000 de pagini şi tot ce vreau să scriu în cateva rânduri este doar cât de îndrăgostită sunt de tine.

Sunt îndrăgostită de cuvintele tale. Sunt îndrăgostită în fiecare “Te iubesc!”, în certurile noastre când ne contrazicem cine iubeşte mai mult, de viitorul nostru împreună, de tot ce este legat de tine. În mintea mea eşti doar tu.
Tu.
Dar cred că acolo ai fost mereu.

În postul Vreau să uit am scris la sfârşit că e final de poveste. Cred că mai spusesem de cel puţin 10 ori că se termină, că eu şi X nu ne mai împăcăm, că bla bla bla. Chiar a fost sfârşitul, şi eu am pus punct.
Am găsit un alt băiat, şi se poartă aşa frumos, şi ştie să-mi vorbească, şi el chiar merită totul ! Mi-a fost o perioadă cel mai bun prieten, iar relaţia asta e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în ultima vreme.
Am decis să las trecutul, să îi uit pe toţi care m-au rănit şi să mă cuminţesc. E singurul băiat lângă care vreau să mă trezesc dimineaţa, chiar şi peste 5 ani.

p.s. suntem în 20. au trecut 2 luni. e greu, fiindcă mă uit la poze şi tot nu pot crede. mi-e dor de tine, Any..

Any – o copilă care ne-a părăsit fără să apuce să îşi ia adio. Îmi e aşa greu să vorbesc despre ea la trecut, încă nu m-am obişnuit. Cred că multă vreme voi spune ceva despre ea la prezent, şi mă voi corecta. Nu merită soarta asta. Nu merita să ne părăsească la doar 15 ani. Era un copil, avea toată viaţa înainte, era o prietenă minunată, mereu zâmbitoare şi mereu ştia ce să spună pentru a te face să te simţi bine.
Dumnezeu a considerat că îi e mai bine acolo Sus, şi a luat-o de lângă noi, lăsând îndureraţi o mulţime de prieteni, colegi şi cel mai important – familia.
Când am primit vestea nu mi-a venit să cred, şi m-a bufnit plânsul. Cum să crezi că o persoană cu care te-ai întâlnit pe zi, cu care ai stat de vorba şi ai râs, pe care ai îmbrăţişat-o şi ai pupat-o nu mai e la sfârşitul zilei respective ? Aş mai vrea doar să o visez, o dată, să îi spun că o iubesc, că îmi e dor şi că liceul va fi gol fără ea, să o strâng în braţe şi să îmi iau adio.
Pentru cei care nu ştiu ce s-a întâmplat:

Adolescenta a fost lovită în plin de o autoutilitară. În urma impactului, fata a fost proiectată în șanțul din partea dreaptă a drumului. Grav rănită, adolescenta a decedat.

Te iubim copilule, ne este deja dor de tine. Aşteaptă-ne pe lumea cealaltă. Nu te vom uita niciodată !

Rece Denisa Ana 18.01.1998 – 20.09.2013

Ştiţi momentul acela când trebuie să alegeţi între a face ce e corect şi a face ce este greşit, dar vă oferă satisfacţie de moment ? Dau cel mai comun exemplu: tu şi iubitul/iubita v-aţi despărţit dintr-un anumit motiv, relaţia nu mai mergea sau doar unul singur îşi mai dădea silinţa. Dacă el/ea v-ar fi căutat puteaţi ori să vă împăcaţi şi să trageţi de relaţie un anumit timp (asta ar fi însemnat să faceţi ce este greşit, şi să mai aveţi câteva săptămâni de satisfacţie, cu toate că vouă vă mai trecuse de persoana respectivă, astfel riscând ca după despărţire să suferiţi din nou) sau să refuzaţi (ceea ce ar fi fost cel mai bine, şi aţi fi suferit pe moment şi apoi vă reveneaţi).
O singură dată am făcut asta, foarte recent, şi mă doare, chiar rău, dar mă consolează faptul că am făcut ce era mai bine pentru amândoi.

EL: – îmi pare rău că te-am căutat.
EA: – ţie îţi pare rău că m-ai căutat, mie îmi pare rău că am crezut că o relaţie între noi ar merge.
EL: – îmi pare rău şi mie dacă am greşit mai mult ca tine.
EA: – Vescan – Multă baftă…
EL: – la fel.

Şi uite aşa, am mai pus suflet încă o dată, prea mult poate, dar nu o să regret niciodată relaţia asta, fiindcă el a fost tot ce mi-am dorit. Mă uitam la el şi zâmbeam involuntar, fiindcă nu îmi venea să cred că tot ce voiam se afla în faţa mea. Dar aşa e viaţa, nu a fost să fie. Cred cu tărie că undeva, cineva, e făcut pentru mine, şi mă înţelege şi mă acceptă aşa cum sunt, şi nu încearcă să mă schimbe.

SFÂRŞIT DE POVESTE.

L-am văzut. Era în faţa mea, la câţiva metri. Când am ridicat capul din pământ privirea mi s-a oprit la el. M-am blocat pentru o clipă, şi am simţit cum mă zdruncin cu totul. El părea fericit, râdea cu prietenii lui, şi într-un moment de neatenţie m-a obervat, dar şi-a schimbat imediat privirea, fără a schiţa vreun zâmbet sau vreo emoţie. Aş putea să jur că e de piatră dacă nu l-aş cunoaşte. Eu simţeam toate emoţiile posibile când mă uitam la el, mă simţeam ca un uragan, iar el părea aşa calm. Ca şi cum nu m-ar cunoaşte, ca şi cum am fost un nimeni pentru el. Sau poate chiar asta am fost…

oare cum să-i spui lui că îl iubeşti, că atunci când îl vezi ţipi de fericire şi sari, că el e tot ce îţi doreşti, fără să pari obsedată ? oare cum să îi spui că vrei să îţi dea o singură şansă să îi demonstrezi că îl iubeşti mai mult decât oricine altcineva când el ‘nu are timp de o relaţie’ ? cum îl faci să vadă că o fată ţine la el atât de mult dar el e prea orb să vadă ? spune-mi tu cum, că eu nu ştiu..