O noua existenta

Ma bucura articolul tau despre perfectiune. Este un moment de cotitura in viata ta, se vede asta, se linistesc apele. Raul si-a sapat albia si va incepe sa curga linistit. Pe cand casatoria sau bebe-ul? 🙂
Cat despre perfectiune sau despre echilibru multe se pot spune/scrie.
A fi perfectionist nu este insa un pacat chiar asa de mare, atat timp cat limita de perfectiune pe care ti-ai propus sa o atingi este una dezirabila tie insuti.
Ce inseamna perfect si ce inseamna echilibru?
Care sunt limitele acestor doua notiuni? Oare criminalul nu este el un om echilibrat? In mintea sa cineva a reprezentat la un moment dat un potential pericol – mai mare sau mai mic – iar el, criminalul, a actionat in sensul inlaturarii pericolului. Avem asadar atac si aparare, doua notiuni care se anihileaza reciproc. Dar ne aduc in starea de echilibru?
Nu sunt oare si aceste notiuni afectate de relativismul care ne inconjoara viata?
„Dati-mi un punct fix in Univers si am sa mut Pamantul din loc.” Cat de actuale sunt aceste vorbe.
Cat despre perfectiune …
Vis-a-vis de traininguri/dezvoltare personala pana de curand curentul absolut era sa dezvolti abilitatile nedezvoltate la un nivel satisfacator. Si da-i omului traininguri sa se dezvolte si sa devina perfect. Nu demult a aparut curentul care zice ca decat sa investesti timp si energie sa dezvolti abilitatile lipsa mai bine te axezi pe cele deja dezvoltate si te perfectionezi in ele.
Care e teoria perfecta?
Daca spun ca omul trebuie luat asa cum este el, prost sau bun, destept ori idiot, e mai perfect decat cele doua teorii de mai sus?
Notiuni relative – din punctul meu de vedere – a caror dezbatere ar face sa curga multe cuvinte. Rezultatul ar fi doar cristalizarea notiunilor, la unii dintre participantii la dezbateri.
Mi-ar face placere sa mai scriu, poate altadata , cand raul isi va domoli valtoarea.