În 1989 eram săraci, dar avea o economie coerentă, funcțională, care...
Te iubesc și nu știu ce-mi doresc de la tine.
Ieri, picioarele mele moi, ca fulgii s-au cutremurat când tălpile mele te-au atins, în timp ce alergam.
dacă deciziile încep din zone mai vechi ale creierului, alegerile politice seamănă mai mult cu reacțiile animale decât cu raționamentul atent.
Această secvență creează o iluzie a controlului: credem că raționăm pentru a ajunge la o concluzie, dar de fapt emoțiile decid primele.
Nu-mi face, Prințe, întrebare
Unde sunt ele, e în van
Să dau răspuns, ci unde-s oare
Zăpezile de-acum un an?
Populismul nu este o simplă doctrină politică — este o gramatică morală a lumii. Nu descrie poporul așa cum este, ci îl inventează: pur, omogen, virtuos, trăind într-o stare mitologică de unitate originară, înainte de cădere. Această „cădere” este mereu atribuită altcuiva — elitelor, străinilor, globaliștilor, intelectualilor corupți.
Noaptea se întindea peste oraș.
Tu ai rămas nemișcat, cuprins de incertitudine, având drept martor doar un astru.
Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viaţa e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.
Istoria conducătorilor incompetenți nu este o succesiune de accidente, ci o consecință logică a arhitecturii instituționale care îi produce.
Liniște în această pădure, în această casă
din adâncul pădurii.
Oare se va fi terminat lumea?
Uneori este surprinzător faptul că
fervoarea timpului se întoarce,
fără a se întoarce un trup
și fără nici un motiv revine;
că frumusețea,
atât de scurtă în iubirea ei violentă,
păstrează un ecou în coborârea nopții.
totuși există ceva viu în toate
și cred că nu voi înceta niciodată de-a cuprinde viața
sau această noapte splendidă pentru-a muri.
nu contează cine ești dacă știi să îți construiești statul, că e esențial ca statul să înțeleagă și să se adapteze contextului și, nu în ultimul rând, că naționalismul nu trebuie să fie niciodată explicit, ci implicit. Nu trebuie să fim naționaliști zgomotoși ci globaliști care-și urmăresc strict interesul național.
Mai lesne mor decat sa ma ucida
de mii de ori pe ora o femeie
ce moartea-n schimb iubirii vrea sa-mi deie!
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
În curte, vrăjiți de lăptosul amurg bolnavii vin,Prin brunele de toamnă firavi și moi pătrund.Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,Împliniți de visări, de liniște și vin. Neputința lor se închide în stafii meschin.Stele răspândesc tristețea albă-n străfund.În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,Privește cum groaznic se risipesc deplin. Siluete batjocoritoare fără formă-ngenuncheazăȘi […]
Liderii populiști nu le vorbesc doar adepților lor; ei oglindesc durerea acestora. Transformă alienarea în acțiune, oferind sens acolo unde instituțiile au oferit doar administrare.
Aceasta este psihologia apartenenței în forma sa cea mai politică. Populismul înflorește nu doar pentru că oamenii sunt furioși, ci pentru că sunt singuri.
Străinule, pe orişice ţărm al acestei lumi, lipsit de audienţă ori martor, ridică la urechea Asfinţitului un ghioc fără memorie
Există o formă de putere care este cu atât mai eficientă cu cât este mai invizibilă. Nu se manifestă prin dictat, nici prin forță brută, ci prin designul mediului în care trăiești, gândești și simți.
Ordinea mondială capitalistă nu se bazează doar pe diviziunea globală a muncii, ci şi pe diviziunea globală a gânditului. Tendinţa e, desigur, ca unii să producă, iar alţii să înghită pe nemestecate ce li se dă. Să consume „idei”, să de îndoape cu conceptele modificate genetic în laboratoarele şi think-tankurile altora. Cu idei de unică întrebuinţare. Şi de oligarhică folosinţă.
Dacă vreţi să ştiţi
cum am renunţat la dorinţe,
vă spun că sub cer
când ploaia cade, cade,
când suflă vântul, suflă.
Astăzi, controlul nu strigă. Șoptește. Nu minte — interpretează cadrul. Nu-ți comandă atenția; proiectează mediul în care atenția ta nu are unde să se mai ducă. Asta e evoluția pe care am eșuat să o vedem venind.
Liderii populiști nu le vorbesc doar adepților lor; ei oglindesc durerea acestora. Transformă alienarea în acțiune, oferind sens acolo unde instituțiile au oferit doar administrare. Aceasta este psihologia apartenenței în forma sa cea mai politică. Populismul înflorește nu doar pentru că oamenii sunt furioși, ci pentru că sunt singuri.
Nu-mi rămâne decât să fiu umbră printre umbre,
să fiu de o sută de ori mai umbră decât umbra,
să fiu umbra care va veni și reveni
în viața ta însorită.
Populismul și extremismul nu sunt inevitabile; sunt simptome ale unor probleme rezolvabile. Prin investiții economice, educație culturală, reglementare digitală și reforme instituționale, putem reconstrui democrația.
Dimitri Lascaris speaks with John Helmer about the U.S. military’s seizure of a Russian-flagged oil tanker and the Ukrainian drone attack on a residence of Vladimir Putin. Russia has responded to these escalations with a strike on Ukraine using an Oreshnik hypersonic missile. Will the Oreshnik strike be enough to deter further escalations by the U.S. and its proxies? John and Dimitri also discuss the Trump regime”s kidnapping of Venezuela’s President and the murder of a U.S. citizen by an ICE agent in Minneapolis.
România anului 2026 este într-un rahat fără ieșire. Când va fi stop joc toți vor ridica din umeri. Nimeni nu va ști nimic, toți se vor întreba „ce-i de făcut”. Ce poți face când scrie faliment pe tine?
Dacă nu dormim e pentru a pândi aurora
Care va dovedi că, în sfârşit, trăim în prezent.
De ce România nu se reformează? Răspunsul stă într-un singur cuvânt batjocorit: Meritocrația.
„Cine ne-a răsucit în aşa fel, că noi,
orice-am face, ne aflăm mereu în postura
unuia care pleacă?”
Câte nu puteai tu să promiţi fără să pleci,
O, Viaţă frumoasă!
Acum e momentul, trebuie ţinut!
„Noi nu suntem numai materie nesigură în faţa ritualului nisipos lăsat pe malul extenuat al Sfinţilor.”
Încet se schimbă ziua-n strai de seară;
copaci bătrâni îi ţes pe crengi vestmânt.
Eşti între lumi, şi simţi cum se separă:
spre boltă una, alta spre pământ.
Cine, dacă-aş striga, m-ar auzi
dintre ale îngerilor cete? Chiar dacă vreunul
m-ar alipi deodată de inimă: aş pieri
de străşnicia mai puternicei lui firi.
Comentarii recente