NOUTĂȚI EDITORIALE
TRAIAN HORIA
ȘI TE-AȘTEPT
Cad peste mătasea albă, ca pe fruntea de sihastru
ninsori reci în cioburi sparte, porțelan din alabastru
Ninge în pustiu afară și- n pustiul greu din mine
troienind fără de capăt, fără lumi și fără tine
Este o ningere a urii și-a zăpezilor ce ard
Zeu bastard (……)
DOUĂ GÂNDURI, UN AMURG…
Cartea „Străini la amurg” se constituie ca dovadă deplină că autorii Traian Horia și Magda Muntean sunt martori ai unui teribil eveniment în progres: au hotărât eventual să transmită prin poezie, grafică și proză scurtă, ceea ce-i unește și ceea ce-i separă, iar lucrurile ce-i dezbină sau unește nu pot fi străine restului comunității. Lirica din carte atinge o dimensiune a cotidianului dar rămâne autentică, sensibilă, transmite emoție și schițează un portret necunoscut. (…….)
VERS PENTRU EMINESCU
MAGDA MUNTEAN
Încă mai avem bătrâni care, în simplitatea lor, ne dau lecții de istorie și de patriotism. Eifac focul în vetre, își pun la poartă tricolorul și în nopțile lungi de iarnă, compun versuri. Merg la biserica din sat șirecită poezii ca să le amintească celor ce au uitat că se apropie ziua în care, cu mai bine de un secol în urmă, s-a născut simbolul Culturii naționale. Mătușa Silvana a scris pentru Mihai Eminescu așa cum ar scrie o rugăciune.(……)
LECTURI DE-APUS DE SOARE

„LABIRINTURI”
IUNIE 2025
Stropul de acord cu Dumnezeu este cel care îi scoate pe Radu Buțu și Magda Muntean din mulțime, îi prezintă unui public educat, tolerant și maturizat frumos, și îi returnează unei logici formale a viețuirii întru frumos, bine și adevăr. Extrași dintr-un cenușiu ordonat, cei doi au reunit în „Labirinturi” o poezie roșie în obraji și o proză de verde-crud la un ceas de ceai care s-ar cuveni să dea și răspunsuri la întrebările nerostite.

PRIMUL PREMIU
AUGUST 2025
Cenaclul „Diaspora Scrie” din Austria, a anunțat premiile concursului literar „Oamenii și timpul”. Încercuit de scriitoare și jurnaliste, editorul coordinator al ZIUA CULTURAL, scriitorul și jurnalistul Traian G. Horia, a obținut o „Mențiune” pentru reportajul „Biserica de cancer”, care a fost prima dată publicat de cotidianul „ZIUA” și este bazat pe fapte și personaje reale, respectiv cvasi-recente.

NE MAI TRIMITE
MAI 2025
Ne mai trimite ape de Iordan,
Minuni care să ne deschidă ochii.
Cu Tin’ de vorbă să mai stăm…să vrem,
Şi-n dragoste să ne plecăm genunchii.
Trimite-ne, o, Tată și credința,
Să fim asemeni robului Tău, Iov,
În crâncene furtuni, ne dă speranța,
Luptând viteji când răii-n jur, slobod.
Ne mai trimite primăveri de har.
Să mai gustăm din străluciri Divine.
Căci vremea se arată că-i pe grabă.
Iar omu-şi face timp…dar nu de Tine.

MAMA MIA: CERVIA
AUGUST 2025
De Italia ce să vă spun? E Idilică in orice parte ai merge. Fiecare colțișor își strigă povestea. Seara începe ziua atât pentru localnici cât și pentru turiști. Freamăt pe străzi și în dughene unde te îmbie fiecare cu chilipirul sau arta lui. De peisaj nu te mai saturi, dar de om? Italienii nu m-au impresionat. Mi s-au părut niste oameni îngâmfați, deloc prietenoși dacă nu au interes. Aici, să nu mai ziceți de austrieci că sunt oameni reci, vă rog eu. În trafic e legea junglei, semnal nu se dă, trebuie să ghicești ce manevră vrea să facă șoferul din fața ta.
DIALOGURI LA „ZIUA CULTURAL”

TRADIȚIE ÎN MONGOLIA
„POLO PE IACI SAU CAI… NU ȘTIM NIMIC DE ROMÂNIA”

SCRISOAREA UNUI EMIGRANT
„ACOLO UNDE STAU, ÎN AER LIBER, ÎI CER LUI DUMNEZEU DOAR SĂ AIBĂ GRIJĂ DE MINE ȘI ÎN ZGOMOTUL ROȚILOR, SĂ POT VEDEA FRUMUSEȚEA ȘI PROSPERITATEA ORAȘULUI ÎN CARE AM AJUNS”

„PATIMILE LUI IISUS”
ȘI PATIMA LUI MEL GIBSON

LA MINE ÎN SUFLET
GÂNDURI, TRĂIRI, OPINII… IUBIRI
PROZĂ „DE VEGHE”. LA „ZIUA CULTURAL”.

EMIL CIORAN ( „PE CULMILE DISPERĂRII”): „Nu ştiu absolut deloc pentru ce trebuie să facem ceva în lumea aceasta, pentru ce trebuie să avem prieteni şi aspiraţii, speranţe şi visuri. N-ar fi de-o mie de ori mai preferabilă o retragere într-un colţ îndepărtat de lume, unde nimic din ceea ce alcătuieşte zgomotul şi complicaţiile acestei lumi să nu mai aibă nici un ecou? Am renunţa atunci la cultură şi la ambiţii, am pierde totul şi n-am cîştiga nimic. Dar ce să cîştigi în lumea aceasta? Sînt unii pentru care orice cîştig n-are nici o importanţă, care sînt iremediabil nefericiţi şi singuri”

MIRCEA ELIADE (” LA ȚIGĂNCI”): ”
— E teribil de cald! spuse el deodată. Nu s-au mai pomenit așa călduri din 1905! Gavrilescu clătina din cap, continuând să-și facă vânt cu pălăria: — E cald într-adevăr, spuse. Dar când este omul cult, le suportă mai ușor pe toate. Colonelul Lawrence, bunăoară. Știți ceva de Colonelul Lawrence?
— Nu.
— Păcat. Nici eu nu prea știu mare lucru. Dacă s-ar fi urcat în tramvaiul ăsta, l-aș fi întrebat.

D.R. POPESCU („MUZEUL DE CEARĂ”): “Ai, omul, cum își calcă el jurămintele! Cum uită ce a făgăduit cu ochii umezi de dragoste, credință și abnegație! E ceva mic în noi, un sentiment pitic, viclean și rău. E mai puternică frica decât iubirea, și nici măcar frica de moarte sau de schingiuire, ci tremurarea meschină pentru confort. Dar sentimentul coboară și mai jos, până la neputința de a concepe ieșirea din uniform, căci curajul individualizează, te deosebește de ceilalți, te lasă singur”

FĂNUȘ NEAGU („DROPIA MAGICĂ”): „Rostind acestea, doamna în mantilă violet şi cu mănuşi albe se pierdu spre fundul lacului, sau poate în constelaţiile răsturnate, puii de zeu egiptean se retraseră în fântâna cu mir, ierburile şi lanurile de grâu se umplură de arome puternice. Din toate zările năvăli miros de pelin. Şi, peste el, mirosul îndurerat al ovăzului sălbatic. O crenguţă de negară, rănită cândva de un bob de grindină, căzu c-un pocnet sec. Alta îi luă locul, şovăind, dar nu-şi duse împlinirea până la capăt”

DRUMUL CĂTRE RAI
REPORTAJ
Sculptorul se retrage vreo doi paşi să vadă mai bine chipul din lemn al lui Iisus: o cută cam adâncă- chiar acolo unde se unesc delicat sprâncenele- îl deranjează vădit şi se pune din nou pe treabă („Cuta Îl arată supărat pe orice fel de lumină, domnule, nu-i bine”, explică el deopotrivă către reporter şi către sculptură). Acum ciocăneşte iar placa de brad, explorând alte trasee cu dăltiţa, şlefuind, îndepărtând, găurind, dar când se opreşte o dată mai mult, descoperă „ceva” care nu-i place la irizaţiile fine din coada ochilor şi înfige din nou dăltiţa în lemn. În urmă cu 13 ani, Ghiţă Miron din localitatea suceveană Vama, a intrat electrician într-o biserică şi a ieşit sculptor. Văzuse în timp cum alţii îl bartjocoresc pe Iisus, cum îl târăsc pe scenă, prin piese de aşa-zis teatru, sau de film, sau de cărţi, sau de „discuţii”, văzuse cum macerează ăia idei într-un puturos stomac al creaţiei şi cum le prezintă ei prin closete mai mari zise „teatre” sau „cinematografe”, sau „edituri”– piese „de cartier” sau chiar cu tentă sexuală, în care Fiul Omului apare ca simplu muritor, ivit „întâmplător” în viaţa unor culegători de fructe. (……)

REPORTAJ…

CU ȚARA…

ÎN…

GÂND
MOSS SIDE, MON AMOUR
Plouă mărunt: „pissing down”, mormăie Jim. Vrea un „number one” („urinare” argou britanic, n.n.) și intrăm zgribuliți într-un pub: „Ne uităm pe sus, să n-aibă ăștia cameră-n tavan”, mă anunță Jim când trece de ușa toaletei. Știe ce spune: pe „political correctness”, unii cârciumari britanici mai montează „ochiuri magice”– camere video în WC-urile bărbaților cu drepturi puține– dar e doar pentru „siguranța clienților”. Ne holbăm în tavanul care seamănă a podea răsturnată: nu-i niciun sistem CCTV pe-aci, nu-i nici măcar cerul. Doar plastic, într-o epocă de plastic. Ieșim pufnind a ușurare, e „fancy” o bere acum? Jim zice că da: bem ceva, un „shot” de whisky e pentru 3 lire, o bere Stella e la 3.50, „mai ieftin decît un „smack” de heroină”, zice el și adaugă misterios: „10 lire gramu’„. Cunoscător. Luăm un whisky, alunecă lin, fără suspin. Mai luăm unul, barmanul este deja dublu, umple vitrina din spatele lui. În Anglia dacă bei moderat cu clasa muncitoare, cu funcționărașii și meseriașii self-employed, stai într-un pub de cartier (asta-i tot ce- a mai rămas din bogata cultură shakespeariană– ruinată de înalta tehnologie), înșurubat pe un scaun înalt, pierdut între tipi cu cravată („sausage fest” cum numesc unii adunările de fani de fotbal din puburi) care vorbesc de fotbal, cereale cu lapte, femei și job. Câțiva dintre ei mai răsucesc canabis într-o țigară ( „got twax” ) prin ungherele de-afară, iar după aia stau pierduți și izolați, cu privirea galbenă, vărsată în tăblia mesei. Iei o bere, un „shot” de whisky, moțăi și bei: viața e frumoasă, ciudat că uneori e și lungă. Acu, ciocnesc cu Jim, alcoolul pătrunde unde n-a reușit apa: „În 2015 am trecut pe unde dezamorsau o bombă”, zice el. Trece un negru, îl salută cu „My G” („prietene”, n.n.) și el se oprește să-i răspundă. Acum e încălzit, între fraze aruncă în jur grimase înțepate, de sindicalist la o reuniune patronală. „Nu era bombă IRA (Armata Republicană Irlandeză- n.n.), n-a fost nici IS (Stat Islamic-n.n.), erau „purcele” rămase de la bombardamentele germanilor (al Doilea Război Mondial- n.n.). Era acolo Poliția, mai erau niște tipi care trimiteau oamenii spre străzile din jur și în spatele lor lucrau unii cu fire și patenți, în costume blast-suit: tehnicienii de la dezamorsări, înțelegi. Casa mea nu era prea departe, m-am cam speriat”, recunoaște cu ochii limpeziți. Bem să scăpăm de senzația asta nesuferită, de senzații tari. Mai stăm un pic și Jim se cere din nou la toaletă: o să meargă acolo și-o să stea demn și crăcănat, să se holbeze în tavan, după camere video. Vine o zi când orice gentleman de pub se întreabă cum arată un WC pe Kilimanjaro.
REPORTAJ BRITANIC

REZISTENȚA PRIN FILM
„ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI” (SUA, 1975)
CLASICI LA „ZIUA CULTURAL„
REPORTAJ „ZIUA CULTURAL”
(TRAIAN HORIA) Până la Trei Căldări mergi pe jos, printr-un coridor forestier: este un crâng de pădure, cu miriade de culori și sunete. Brazii sunt drepți ca lumânarea, aliniați pe plutoane și pe companii până pe râpa dinspre Piatră Neam: stau cuminți și-ți sărbătoresc trecerea cu foșnete și triluri. Cei mai apropiați de potecă poartă urmele preumblării prin zonă a unor „oameni ai peșterii”: turiștii au scrijelit în carnea trunchiului nume și inimioare, unde inimioara nu este un semn grafic pentru vreo secție de cardiologie. „Ana îl iubește pe Costel”. Foarte probabil, dintr-o astfel de iubire au rezultat la un moment dat, doi sau trei „oameni ai peșterii” mai mici, care acum scrijelesc copaci pe Ceahlău și Rarău. (……)

MARIO VARGAS LLOSA: „RĂZBOIUL SFÂRȘITULUI LUMII”

JOAN BAEZ: „DIAMONDS AND RUST”

SCRISOARE PENTRU SINGURĂTATEA MEA

MIRCEA RUSU: „VIAȚA VA MERGE-‘NAINTE”

FESTIVALURI ALE UMORULUI PENTRU ANUL 2025
TOTU-I DRUM, NUMAI DRUM. LA „ZIUA CULTURAL„



NEȘTIUȚII
N-au nimic pe hârtie. Stau aliniați, cu niște bannere de plastic și privesc stoic în jur, vine vreun destin- uman sau ezoteric, să cerceteze ce au ei de cerut? Britanicii navighează în sus și-n jos, ocolindu-i ca pe niște balize terestre, dar ei rămân acolo, precum catargele fumegânde dintr-o vară fierbinte. Într-un colț al perimetrului de protest este agitat și un steag: poate părea frapant, dar steagul druz este apropiat de cel al României, are două culori în plus, verde și alb. Are, adică, simbolistică pentru belșug vegetal și pace socială, care lipsesc României contemporane. Din când în când, dinspre stația de tramvaie mai apare câte un nou- sosit la adunarea din intersecție și se iscă o mică agitație: bărbații își dau mâinile, femeile se înclină, lumea se regrupează. Noul venit rămâne mai în față, restul „protestului” se împinge mai la dreapta: se știe, lumea e de stânga și merge la extrema stângă. Dar ei sunt druzi, istoria lor nu se oprește între două extreme politice și nici la leșinul cripto-activiștilor Pro- Palestina care răcnesc undeva mai jos de piață. Mi-a trebuit ceva timp ca să realizez că era un „protest”: vreo zece bărbați, câteva fete tinere, copii. Nu strigă nimeni, nu sunt agitate lozinci, toți tac. În jurul lor, lumea este animată , discută și respiră zgomotos, este tumultul britanic între berea de la pub și plata taxelor. (…..)
AIDE-MEMOIRE „ZIUA CULTURAL”

„21 DE RUBINI”
FILM
De la bun început, marele talent dovedit de regizorul-preot Ciprian Mega când a făcut filmul „21 de rubini” a fost zugrăvirea unei țări normale: România are săraci care locuiesc modest sau decent, are petreceri strălucitoare, are femei frumoase, preoți dar și popi, procurori lustruiți, străzi cu asfalt și curent electric, elevi cuviincioși dar și corupție, respectiv tipi-legumă care susțin această corupție. Pentru o școală de cinematografie care are o tristă tradiție în întunericirea țării, cu muci, mucegai, noroi, alienare și mizerie, de la om la plantă, gând și faptă, Mega și actorii lui s-au întrecut pe sine (……)

„ÎN VIAȚĂ”
FILM
Filmul „În viață” („ЖИВА”, lb. ucrain., în orig.) este bazat pe cronologia acțiunilor unui grup de partizani anti-comuniști activ în anii ’50 în sectorul carpatic al Ucrainei: istorie tristă, destin tragic, decrepitudine și bocancul unui ocupant ignobil pe grumazul Estului european, într-un timp când a ucide un om era doar o „felie de prăjitură”. „În viață” (2016, Invert Pictures Film Studio) este un film tulburător, care oscilează între paradisul satului natal și infernul declanșat de ocupația sovietică, între murmurul unui veac al singurătății și decorul strident ce încadrează agonia unui mic grup de rebeli. (……)

DAN PURIC
INTERVIU
REPORTER: Ce credeți că ar trebui să înveţe tinerii de azi de la tinerii de atunci?
DAN PURIC: Cred că degeaba vorbim, că ei nu vor să înveţe nimic. Ei vor să câştige bani. Viitorul lor este transnaţional. Ce-ar trebui să înveţe, dacă profesorul nu-i învaţă, dacă din sistemele de educaţie s-a scos Istoria, din moment ce se face doar o oră pe săptămână?! Ce să înveţe acest tânăr?! El vrea să se „descurce”. Să nu uităm paradoxala remarcă a lui Petre Țuțea: „Excepționalitatea nu stă în profesor, ci în elev”. (……)

DRACULA, PRINȚ WHITBY
REPORTAJ
Whitby este un oraș micuț, rotund, rumen, parcă proaspăt scos din cuptorul zidarilor englezi. Unde te învârți sunt străzi, corăbii și gurmanzi de „fish and chips”, cu mici festine locale pe la intersecții. Lumea stă în picioare, înfulecând pește cu cartofi și flecărind politicos despre starea vremii și Premier League: foarte probabil, la vremea când irlandezul Bram Stoker a scris aici romanul „Dracula”, peisajele nu erau cu mult diferite. Un tip cu aspect de filipinez este atracția trecătorilor: scoate crabi din micul golf, îi prețăluiește cu degetele rășchirate și-i aruncă într-o cutie de plastic, plină de apă: închisoare federală. Drept în fața noastră, o corabie-restaurant („grătar și bar”), cu lambriuri de lemn și hublouri, se leagănă demnă între cer și pământ. (……)

„OSTROV”
FILM
În 1942, un șlep rusesc încărcat cu cocs este capturat de naziști, iar doi marinari luați prizonieri sunt supuși unui exercițiu al barbariei trupelor lui Hitler: „lașul” Anatoli este îndemnat să îl execute pe „curajosul” Tihon. Ofițerul german îi înmânează „lașului” (Peter Mamonov) un pistol și îl îndeamnă „să fie bărbat” și să tragă, într-un moment când „bărbăția” anilor ’40 arunca gloanțe și umpluse Europa cu dictatori, lideri autoritari, prăzi umane și asasini. Moartea „arogantului” marinar Tihon este cea care a catalizat acțiunea unui film incredibil prin imagine și ritm, încadrat de zăpezi veșnice rusești și de personaje frugale, care vor sătura totuși nevoia de realitate a consumatorului de artă cinematografică. (……)

UN DIALOG CU TRAIAN HORIA
Magda Muntean, o jurnalistă talentată, sensibilă și suficient de populară în blogosferă ca să nu scape neobservată de comunitate, a publicat un interviu cu jurnalistul Traian Horia. Îl oferim în continuare, alături de o imagine în exclusivitate, în care jurnalistul apare strălucitor, cu o mică explozie în plan îndepărtat care îi aureolează coiful lui anti-dronă, de excursionist între Delta Dunării și munții Carpați. Mulțumim, Magda, pentru un dialog ireproșabil publicat de blogul „LA MINE IN SUFLET” și pentru un admirabil exercițiu de sinceritate și candoare publicistică. Redăm în continuare textul necosmetizat, conceput și bine condus spre meandrele concretului mioritic de jurnalista Muntean. (……)
„ZIUA CULTURAL” ESTE O REVISTĂ A CULTURII AUTENTICE. TEXTELE DE PE ACEST BLOG POT FI PRELUATE ÎN LIMITA A MAXIMUM 1000 DE CARACTERE ȘI DOAR CU CONDIȚIA MENȚIONĂRII SURSEI:
„ZIUA CULTURAL” (ziuacultural.wordpress.com)
* Toate drepturile sunt rezervate @ 2021.




























































