Cu inimile pline de recunoștință și iubire pentru darul care a fost ea în viața noastră, anunțăm trecerea mamei noastre către lumină.
A fost o persoană foarte empaticǎ, curioasă, iubitoare de cărți și cunoștințe, introvertită, simplă, directă și onestă. Poate dacă ar fi fost mai tânără ar fi fost recunoscută drept neurodiversă mai ales ca „gifted”. Noi am iubit-o și am acceptat-o așa cum era pentru că a fost un sentiment reciproc.
Ne bucurăm că a avut posibilitatea să vă arate cu acest blog ce persoană minunată a fost și vă mulțumim pentru că timp de atâția ani ați urmărit-o, citit-o, susținut-o, încurajat-o. Ați fost oxigenul de care ea a avut nevoie. Vă suntem recunoscători fiecăruia pentru tot ce ați scris sau ați făcut pentru ea.
Ceremonia de rămas bun va avea loc vineri 12.09.2025 la Crematoriul Vitan Bârzești, str. Iuliu Hațieganu, nr.1, București, la ora 10:00 Daca doriți să veniți, vă rugăm să sunați la 0741018708.
Explicații vreți? A fost pisica unei vecine care a ars intr-un incendiu și care a fost deconectată de la aparate la cererea surorii, căci noi, vecinii, nu am avut niciun cuvânt de spus. Totul pentru o casă de câteva mii de dolari. Nu m-am putut apropia de Sara (pisica) și o hrăneam zilnic de la distanță. Noroc cu înghețul. Celelalte locatare se pare că o acceptă. Sunt mulțumită. 🙂
Ultima postare? Habar n-am. La tensiunea pe care o am (pe lângă altele), cu o singură vizită a unui doctor în peste 20 de ani, cu refuzul de a lua medicamente, totul e posibil. Sper să fie infarct, nu AVC. Nu înțeleg ideea de a forța corpul să trăiască. Nu văd rostul. Relax.
Vreau doar să mărturisesc că am trăit în cea mai frumoasă perioadă din istorie. Cu prieteni adevărați (se știu ei, le mulțumesc), cu descoperiri formidabile, cu pace, cu idei comune, cu dorința de înțelegere în ciuda diferențelor. Sunt mulțumită. 🙂
Ultima opinie. Ce se întâmplă acum era de așteptat. Educația superficială își spune cuvântul. Nu reproșez. Doar constat. Încrederea în falsurile promovate de televiziuni ori de rețele sociale e derutantă. Unii cred fără a verifica. Religie, istorie, literatură, politică. Totul se deformează în funcție de interese.
Unii prieteni virtuali sunt acum de partea anarhiei. Și nu știam. Și îmi pare rău. E dreptul lor și copiii lor vor suferi consecințele. Nu că aș avea încredere în minciunile partidelor aflate la conducere. E complicat.
Alți bloggeri se ocupă cu bârfa. Repetat. Nu au idei și simt nevoia să se bage în lumea altora? Jenant. E complicat.
Știu. trebuia să tac.
Completez.
Am postat cândva plecarea tatei din Cernăuți în 1940. Poate voi avea timp să transcriu urmarea.
Rușii nu ne ajută. Așa cum alte state au avut colonii, așa au rușii ”vecini și prieteni”.
Iar Trump și gașca lui de miliardari știu doar de afaceri. Binele comun le este străin. Veți vedea. Nu sunt mulțumită. 😦
Țin totuși să vă avertizez. Parcă suntem în 1976 (sau muult mai rău). Anul redat în filmul Network(1976) din care vă prezint un monolog. Sper că veți înțelege.
Iar ca să îi ajut pe cei care nu știu engleza (nici eu n-o știam, n-o prea știu, deci e doar o observație, nu o critică), le recomand un soft care va face trascriptul vorbelor dintr-un video de pe Youtube. Adresa e aici https://youtubetotranscript.com/ Vor putea apoi, astfel, folosi translate.google pentru a traduce textul în română. Enjoy.
Ultima informație. Citesc în disperare. Sper ca memoria să rămână intactă după ce voi muri. Altfel, nu înțeleg de ce o fac. Voi vedea.
Am câteva cărți începute. Ultima e Plato and a Platypus Walk In to a Bar – Understanding Philosophy Through Jokes (carte apărută în 2007, scrisă de Thomas Wilson Cathcart și Daniel Martin Klein)
Carte plină de glume asociate teoriilor filozofice. Recomand.
Exemplu:
Ted meets his friend Al and exclaims,”Al! I heard you died!”
„Hardly,” says Al, laughing. „As you can see, I’m very much alive.”
„Impossible,” says Ted. „The man who told me is
much more reliable than you.”
Sănătate multă și aveți grijă în cine vă încredeți.
La mulți ani, dar au… Mă grăbesc să afișez brăduțul în care v-am strâns pe toți. Pe toți cei care au vizitat blogul în 2024. Nimic complicat. Am mai făcut-o și în 2018 cu prietenii de atunci. La mulți ani, dar am.. Era să uit. Nu prea ( 😀 ) mă pricep la urări. Mă gândesc să spun altfel. Cam cum urmează. În 2025 să fiți fără probleme nerezolvabile, fără boli incurabile, fără supărări inutile, fără ură și ranchiună, fără grija zilelor ce vin și musai fără război. Cam amestecat, dar pricepeți voi. Aș zice că și fără politică de gașcă, ca să rămână doar interesele comune. Adică zic. Scuzați textul dar Au, adică am o durere cumplită de umăr și nici laptopul nu se simte prea bine. Nu prea pot să mă concentrez. Mai vorbim noi. Sper. Să fiți bine.
PS Pentru ZOOM dați click pe imagine și apoi puteți folosi cu încredere Ctrl+ pentru mărirea și Ctrl- pentru micșorarea bradului. Dacă nu vă place, dați vina, vă rog, pe programul AndreaMosaic. El potrivește pozele. PPS V-aș pune un colind, dar singurul care îmi place a fost compus de prea puțin apreciatul poet Radu Gyr și e deja undeva pe blog. În 2011.
Un 2025 așa cum îl doriți. Să vi se împlinească dorințele, nu rezoluțiile. 😦 Hai că mă 0presc înainte de a spune mai multe prostii. E de la gelul proaspăt primit și aplicat. 😀
Doar generalități 😦
Justificare: Ca să nu mai vorbesc singură prin casă.
Recapitulez.
Motive care au declanșat revolta acestor zile.
Esențial: Amintiți-vă de dorința lui Iohannis (care spera să prindă nu știu ce job) ca alegerile parlamentare sa se desfășoare (aiurea) între tururile alegerilor prezidențiale. Și de prostia partidelor care au acceptat. De aici a început haosul.
Dar cauzele s-au cumulat în timp. Le știți și vă loviți. Mă lovesc și eu, nu dau vina pe voi.
Pun în ordine aleatoare:
– Instituțiile sunt împănate de piloși incompetenți care iau leafa degeaba, dar blochează inițiativa oricui.
– Justiția e pusă să apere vinovații, nu să facă dreptate victimelor.
– Educația e la pământ cu contribuția părinților prea protectori.
– Sănătatea la stat e depășită. Cea la privat, e scumpă. Rămâne google.
– Serviciile sunt infestate cu viruși ce se pot activa la ordin.
– Agricultura și irigațiile sunt aproape distruse.
– Securiștii de la noi și de aiurea au fost băgați în funcții cheie. Sabotaj clar.
– Aranjamentele de partid au impus persoane nepotrivite/nepregătite funcțiilor de decizie. In ministere, regii, agenții inutile, etc
– Parlamentul a emis legi cârpite de mai multe ori din motiv de superficialitate, prostie sau interes. Plus legile cu dedicație, cele care ne sfidează repetat.
– Mass media e în mare parte cumpărată și CNA e ineficient.
– Trufia partidelor vechi, care s-au crezut de neînlocuit.
Urmează alegeri pentru inculții naivi impotriva unor culți hoți.
– Acei culți care te fac din vorbe și poate crezi, încă o dată, că vor și face ceea ce promit.
– Acei inculți care cred că schimbările se pot face peste noapte. Și care își fac iluzii.
Urmează alegeri între ceaușisme aka trumpisme aka putinisme versus globalisme.
Urmează un fel de referendum pro est sau pro vest.
Sunt genul fraier care încearcă să vadă partea bună a lucrurilor. Se pare că am terminat rezerva de optimism. Mai am ceva curiozitate ca rezervă.
Va fi cam ca în poză (și nu mă bucur).
Adică azi. Știu că aveți lucruri mai importante de dezbătut, dar nu m-am putut abține. Doar azi. Adică trăim acum în ziua dedicată matematicianului italian Fibonacci (Leonardo Pisano Bigollo), de nu știați. Pentru că 1,1,2,3 (adică 11/23) sunt primele numere ale șirului descoperit de el. Indienii au fost primii, dar el l-a făcut cunoscut, ca să fim corecți. Știu. Iar repostez. Re-re postez. Doar nu ați fi vrut să comentez candidații la președinție, nu-i așa? Am idei puține și fixe (declarație pentru bârfitori) Și repun articolul, nu pentru cele scrise de mine (acum aș fi formulat altfel), ci pentru comentariile fabuloase. Pentru creațiile Fib, cele care respectă în cuvinte numerele din șir. Repun pentru vizitatorii noi și în amintirea celor vechi. Nu i-am uitat. Poate citiți, poate participați la completarea colecției. M-aș bucura. Să fiți bine.
Nu mai pricep nimic. Imagini care se transformă prin privire din imagini plane în imagini spațiale – în postarea anterioară. Figuri geometrice care se schimbă printr-o rotație în linkul de mai sus. (Știu că video-ul e mai vechi, dar abia acum a ajuns la mine) Ce mai rămâne din realitatea pe care o știam? Și imi amintesc de fetița mea de odinioară care plângea atunci când vedea că Bran cădea în butoiul cu gheață, deși toți râdeau. Sau cum, când mergeam la film la grădină (ca noi, adulții, să putem fuma) și începeau împușcăturile între ardeleni și nu mai știu eu cine, începea să plângă și trebuia să plec cu ea. Degeaba explicațiile că e film, nu realitate. Nu pricepea și pace. Declar că sunt complet nelămurită. Sunt tehnici cinematografice? Trucaje? Iluzii vizuale? Nu știu cum să le numesc, scuze. Până nu mă voi lămuri cumva, sunt asemenea fetiței plângărețe care vrea să înțeleagă. Voi știți explicația?
Nu glumesc. Ba chiar vreau să vă ajut pe cei care nu reușiți să vedeți imaginea tridimensională. Procedați după indicații, vă rog. Doar prima oară e mai greu 😛 Apropiați nasul de centrul imaginii și uitați-vă crucis spre nas. Apoi spre imagine. Depărtați-vă ușor. Ei? Zboară albinuțele în spațiu? Vă plac?
Ori sunt babă, ori sunt defectă. Pe mine mă încântă grozav iluzia. Nu fără a mă întreba care e realitatea. Și cine ne poate păcăli. Creierul? Ochii? Poza? Se poate întâmpla și fără a ne da seama? Cum arată, de fapt, lumea în care trăim? Răspuns: ”Mister. Groază. Lapte bătut.” (Mircea Crișan)
Revin la o postare de acum 4 ani și adaug o poză de acum 100 de ani. Învățătoarea e bunica mea din partea tatălui, Maria Terlifay, și știu doar că școala la care preda era în Cernăuțiul românesc, pe strada Ștefan cel Mare.
La mulți ani învățătorilor. Sunt primele modele din afara familiei pentru copii și merită tot respectul nostru.
Ps postarea veche e în link. Pentru cei nou veniți sau cei curioși a afla cum arătam la 8 ani. 😛 Atât.
Deci. 😛 Disclaimer. 😛 Nu e filozofie. Nu e despre religie. Nu e un test al textelor din Biblie. Sunt doar niște informații, nu recenzii, despre câteva scrieri pe un subiect ales. Puteți citi, puteți aprofunda, puteți abandona. Nimeni nu vrea să schimbe părerea nimănui. Iar subiectul e complicat și vast. Doar în literatură, deocamdată. Stiințifico-fantastică, desigur. Abordez (superficial, bineînțeles) Călătoria în timp. Acel timp în care se presupune a fi fost crucificat Hristos. Există în cele citite noian de gânduri, îndoieli, sentințe ce nu le pot povesti. Există descrieri de case, de peisaje, de veșminte ori de chipuri arse de soare, bune de introdus în atmosfera locului, neesențiale într-o parcurgere sumară. Ideea principală (cum se scria în rezumatele de pe vremea mea) e singura ce mi-o pot permite: Crucificarea lui Hristos văzută de călători din viitor, fie ei savanți, profesori sau simpli turiști spațiali. Încep.
Prima ficțiune citită de mine e Bucla de histerezis – semnată de Ilia Varșavski. Am mai scris despre ea, semn că m-a șocat. Sec: schița apare în limba română în 1985, alături de alte scrieri pe tema din titlu, în volumul Nici un zeu în cosmos (coord. Alexandru Mironov) Inceput. Discuțiile cu paznicul timpului, cu cronometrorul principal ori cu cei de la serviciul de timpuri și obiceiuri plus machiaj sunt teribil de amuzante pentru pregătirea călătoriei, dar le voi trece cu vederea. Kurocikin, cercetătorul, avea pentru drum o geantă bleu Aeroflot (nu găsise în catalog o traistă mai potrivită), o siringă cu un antibiotic puternic, un spray pentru țânțari, o brichetă și țigări, bani și o sticlă de votcă. Era îmbrăcat într-o pelerină de plastic alb pe post de hiton, avea sandale și i se lipiseră pe chip o bărbuță și niște plete. Conținut. Cercetătorul sovietic se întâlnește cu Ioan și Iacov, cu Toma și Iuda, plutește deaupra apei când barca se răstoarnă din motive de hiton de plastic, le oferă votca lui făcându-i să creadă că a transformat apa in vin, le vorbește despre sclavie și despre viitorul oamenilor liberi, o vindecă pe fata lui Iair cu antibiotic și face propagandă antirăzboinică. Mulțimea îl însoțește entuziasmată, apoi se dezice și îi cere moartea. V-ați prins? E confundat cu Mesia, cu cel pe care îl căuta, de fapt. A fost interogat, crucificat și, bineînțeles, a fost extras și propulsat în viitorul din care a venit, sub privirile viitorilor apostoli.
O altă ficțiune pe care vreau să v-o semnalez acum e Ecce homo! de Michael Moorcock. Sec. Schița este tradusă în limba română în Almanahul Anticipația din 1995, dar ea apare și primește premiul Nebula în 1966. Iar sovieticii au folosit-o ca inspirație. Adică schița de mai sus are radăcini în cea despre care vă scriu acum. 😦 Neplăcută poveste a poveștilor. Inceput. Mașina timpului era o sferă plină cu un fluid lăptos în care plutea călătorul îmbrăcat într-un costum de cauciuc…etc. Numele lui era Karl Glogauer. Anul 1976 spre anul 28. Conținut. Un el – ”librar evreu, palid, sensibil și cu toane, cu mintea plină de imagini și obsesii nesoluționate” și o ea – ”parteneră cu zece ani mai în vârstă și cu zece ani mai cinică”. Discuții cu texte gen ”omul modern în căutarea unei cârje.”, ”Dumnezeu a fost ucis în 1945”, ”Religia a fost creația fricii”, Jung, ”Hristos a fost un agitator evreu care a organizat o răscoală împotriva romanilor”. ”știința poate explica modalitatea, poate spune cum, dar niciodată nu întreabă ”de ce”” Schița e greu de povestit căci e un amestec de impresii și amintiri din copilărie și tinerețe cu fapte din relatarea călătoriei. Spumoase (adolescentine?) discuții, și deloc simple. De citit. Atașez volumul (conștientă de implicații) Deci. Capsula se sparge și Karl e salvat, spălat și îngrijit de niște bărboși încruntați, în straie de bumbac. Esenieni. E confundat cu un mag din Egipt aflând că îl caută pe Iisus Nazarineanul. Ioan Botezătorul îl numește Emanuel. E botezat și pleacă în căutarea lui Isus din Nazaret. Flămând, bolnav, ajunge în Nazaret, il găsește pe Iosif cu soția lui, Maria, îl descoperă pe fiul lor, Isus, un tânăr cocoșat, tâmp și schilod, cretin congenital. Karl urmează a fi tratat ca profet, ca Isus, și moare în condițiile știute.
Adaug The Traveller (Călătorul) Sec. 1954, autor Richard Matheson, mult mai cunoscut ulterior pentru scrieri transformate în filme de succes. Conținut. Profesorul Paul Jairus, ateu declarat, este ales de biroul Chrono Transposition ca fiind potrivit pentru călătoria în timp la momentul crucificării. Vehiculul de transport e o cușcă transparentă, invizibilă pentru toți, nu și pentru Isus. Ajungând la scena respectivă, simte atât de multă milă pentru El încât încearcă să îl salveze. Adus înapoi rapid de conducătorii experimentului, rămâne marcat de miracolul în care un om era dornic să-şi dea viaţa pentru binele tuturor.
Și, în fine, ultima schiță din scurta listă parcursă. Let’s Go to Golgota (Să mergem pe Golgota) Sec. apărută în 1974 și având ca autor pe Garry Douglas Kilworth, încă în viață azi. Conținut. O povestioară de câteva pagini din care aflăm că turiştii din viitor pot rezerva (prin Time-Travel-Agency) un loc pentru a asista la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, la asediul Cartaginei, la cruciade, sau pot vizita Sparta ori Roma străveche. Etc. Prețuri, locuri, timpi. Simon și Mandy si Harry și Sarah aleg crucificarea lui Christ, ca lecție de înțelegere a religiei pentru copii (Julie and James). Mi-au plăcut instrucțiunile primite de ei pentru a asista la ziua în care Pilat pune mulțimea să aleagă pe cel ce va fi salvat. Li s-a spus să strige Barrabas, pentru a nu apărea a fi diferiți. Idem, pentru siguranța lor , li s-a spus să râdă la lozinca ”Isus, regele iudeilor”. Dar ce mi-a -plăcut cel mai mult e că în sala de pregătire, pe lângă veșminte și înfățișare potrivită acelui timp, li s-a injectat cunoașterea limbii aceleia, că nu știu sigur care era numele ei. Cu efecte pentru o lună doar, dar ce grozavă chestie. Finalul e trist. Călătorii noștri își dau seama că întreaga mulțime care cerea ca Iisus sa moară era cea a turiștilor în timp. Mereu și mereu.
A existat ideea, omul, suferința, crucificarea. Nu am găsit Învierea. Încă.
ale arborelui meu genealogic. M-a îngrijorat un articol publicat azi în Contributors ( aici). Excepțional articol. Știu bine că sunteți altfel, știu și că lumea o ia razna. Acum mă înteresează doar cum mă veți judeca pe mine în varianta în care WP-ul gratis va rezista, iar voi veți citi . Și da. Mărturisesc. Nu prea mai citesc bloguri din motive de parolă la adresa de mail a acestui blog. Nu prea mă uit pe podcasturile apărute ca ciupercile și nici tik-tok nu am. Ce vreau să vă spun? Nici cărți despre de căcat nu citesc. Înțeleg că se nasc și cresc tot mai mulți neajutorați, dar… Poate vouă vi se vor părea normale.Vreți poze?
Vă plac? Mie nu. Mă sperie.
Să știți despre mine ( 😀 ) că eu încă cumpăr cărți. Cărți ale bloggerilor pe care îi urmăresc sau cărți recomandate în postări pe FB. Să știți despre mine ( 😛 ) că eu încă citesc. E pasiunea care mi-a rămas. O găsiți detaliată în categorii. Nu dau link.
Mi-am schimbat puțin preferințele și citesc intens fantezii comice ori SF. Serios. Vreau să vă recomand ultimele cărți favorite. Și cum nu aș vrea să dau citate subiective, nu-i așa, o să transcriu frazele de început ale cărților. Dacă vă vor prinde, veți citi și restul. Eu așa fac. 😦
Ghidul autostopistului galactic. – Douglas Adams.
Casa se înălţa pe o mică ridicătură, chiar la marginea satului. Stătea izolată şi privea peste o întindere vastă de teren agricol din West Country. Nu era o casă remarcabilă din niciun punct de vedere – era veche de treizeci de ani, pătrăţoasă şi joasă, era construită din cărămidă şi avea patru ferestre în faţă, de o formă şi cu nişte dimensiuni taman potrivite cât să nu placă nimănui. Singura persoană pentru care acea casă reprezenta ceva special era Arthur Dent, iar asta se întâmpla pentru că, accidental, el era cel care locuia în ea. Stătea acolo de circa trei ani, de când plecase din Londra din pricină că oraşul îl irita şi îl făcea nervos. Avea cam treizeci de ani, era înalt, brunet şi nu se simţea niciodată în largul lui. Cel mai mult îl îngrijora faptul că oamenii obişnuiau să-l întrebe de ce părea aşa de îngrijorat mereu. Lucra la staţia locală de radio, despre care le spunea întotdeauna prietenilor că era un loc mult mai interesant decât credeau ei. Aşa şi era, de fapt – căci majoritatea prietenilor lui lucrau în publicitate. În cursul nopţii de miercuri plouase intens, astfel că terenul se înmuiase şi devenise noroios, dar joi dimineaţă soarele strălucea limpede pe cer deasupra casei lui Arthur Dent, pentru ultima dată. Lui Arthur încă nu-i intrase în cap că oamenii din consiliul local vor să-i dărâme casa şi să facă în locul ei un drum de scurtătură. Părerea mea: Atenție că sfârșitul pământului se află la 12 minute distanță. Pregătiți-vă pentru aventurile formidabile de după.
2. Asteptau pe cineva mai înalt – Tom Holt.
După o întrevedere cam nesatisfăcătoare cu iubita lui, Malcolm conducea spre casă pe un drum de ţară întortocheat şi întunecat, când călcă un bursuc. Opri maşina şi coborî să inspecteze stricăciunile aduse vopselii şi (din pură curiozitate) cele aduse bursucului. Decise că asta era tot ce-i mai lipsea, întrucât în aripă apăruse o adâncitură mică, dar vizibilă, iar el spera să vândă maşina. — La naiba! Exclamă el. — Dar eu cum crezi că mă simt? Îi răspunse bursucul. Malcolm se întoarse încetişor. Avusese o zi proastă, dar nu într-atât de proastă încât să poată accepta cu calm bursuci vorbitori, bursuci vorbitori şi morţi. Animalul zăcea întins pe o parte, complet nemişcat. Malcolm se linişti; probabil că i se păruse sau poate că şocul pornise accidental radioul maşinii. Orice conexiune era posibilă în amalgamul de fire de sub bord. — Nu pe tine te-a lovit maşina, rosti bursucul cu amărăciune. Părerea mea: O poveste teribil de amuzantă despre inelul nibelungilor cu Wagner inclus.
3. Mielul: Evanghelia dupa Biff, tovarasul de joaca al lui Iisus. – Christopher Moore
Îngerul îşi făcea curat în dulapuri când sosi chemarea. Aureole şi raze de lună erau aranjate în grămezi după strălucire, punguţe cu urgie şi fulgere în teci atârnau în cârlige, aşteptând să fie şterse de praf. O ploscă plină cu slavă cursese în colţ şi îngerul o ştergea cu o cârpă. De fiecare dată când răsucea cârpa, din dulap răsuna în surdină un cor, ca şi cum ar fi înşurubat la loc capacul unui borcan de murături plin cu coruri bisericeşti. — Pentru numele Domnului, Raziel, ce faci? Arhanghelul Ştefan stătea înclinat spre el, agitând un pergament aşa cum ameninţi cu o revistă strânsă sul un căţeluş care face pipi. — Poruncă? întrebă îngerul. — Ai treabă cu glodul. — Abia am fost acolo. — Acum două milenii. — Zău? Raziel se uită la ceas, apoi ciocăni în cristal. Eşti sigur? Părerea mea: scandalos de originală.
Nu am încheiere. Am doar regretul că ne prostim pe zi ce trece. Atât.
Am încercat să vă păcălesc. E vorba de România Viitoare a anului 1949. Ziar al Uniunii Patrioților (pentru intelectualii apropiați de PMR). Așa am citit, așa vă spun. Iar ziarul: din 1 mai 1949 isi schimba denumirea in Lupta Sibiului, de la 2 sept. 1952 devine Flacara Sibiului, ziar bi-saptamanal, organ al Comitetului local al PCR iar din 1968 devine Tribuna Sibiului cu aparitie zilnica. ( de aici )
Ce m-a apucat? Am două fotografii ale unor caricaturi. Am zis să le pun. Am zis să fie. Am zis să rămână. Și plecând de la ziar am ajuns la caricaturist. Vă spun și vouă. Îl cheamă Helmuth Lehrer și tot ce am găsit despre el sunt articole în limba germană și ceva în patrimoniu. Am renunțat.
Am numele câtorva persoane din poze. Le voi pune ca tag.
Nu-mi permit să comentez timpurile. Suntem în buclă. Profitorii există și rezistă. Nu dați cu parul. Sunt sigură că cei din poze nu aveau habar de nenorocirile pe care le-am aflat doar după 89. Nu-i scuz, nu-i acuz. Era un loc de muncă cu armele potrivite: pana, pensula, penița.
Nu am uitat nici de link. E o colecție de ziare și reviste din secolul trecut și până astăzi. Am frunzărit și am citit până am amețit. Vă invit și pe voi. Până pe 15 octombrie accesul e gratuit. Încercați. Cred că merită să revedeți evenimente din perioada anterioară internetului. Evenimente pe care le citeam și le interpretam cum puteam, fără ajutorul știriștilor răsăriți recent.
Ultimele cărți. Recunosc. Am băgat cărțile doar ca să vă atrag atenția. Dar cum îmi prezint anual balconul (link), o fac și în 2023. Zorelele au explodat pe unde au vrut ele. Nu le-am mai dirijat. Le-am lăsat în voia lor. Singura problemă e că sunt deschise doar dimineața devreme. Cum soarele îmi bate puternic, nu văd imaginile pe telefon. Sunt poze de orb. Iertare.
Cât despre celelalte plăntuțe, o iau cronologic.
Întâi au apărut lalelele:
Apoi ceapa:
A înflorit și mâna maicii Domnului, pusă anul trecut:
Idem mușcatele bătrîne
Am primit și trei ghivece cu petunii ce au prestat non stop noi flori.
Plus roșii. Anual roșii.
Raport (aproape) complet.
Ura. Vedeți și voi? Vine toamna.
Iar cărțile? Pun și cărțile. Le-am cumpărat vara asta. M-am gândit că pot citi pe caniculă, că tot nu fac nimic.
Doar le-am frunzărit. Sunt sigură că sunt grozave. Aștept iarna. Poate, poate.
PS Nici bloguri nu prea am citit. Sau, dacă am citit, nu am mai avut suflu ca să comentez. PPS. Incă e prea cald. Nu contați pe mine.
Am obosit. Am blogul din 2010 și intenția inițială a fost aceea de a oferi impresii despre cărți. Plus idei personale pe care le culegeam cu mintea mea din ideile personale ale altora. Doar nu credeați că am revelații 😛 Am trecut prin multe. Prin mersul cu trenul cu aburi și cu funingine care intra în ochi, prin telefoanele la care trebuia să faci comandă pentru a vorbi interurban (îmi amintesc încă de cozile de la telefoane când noi, studenții, comunicam (obosiți) părinților rezultatele). Și multe, multe altele. Am rezistat în foame și frig fără ajutor de la partid. Etc. (LE.Habar n-am de ce am scris asta) Am iubit primele computere, următoarele computere și tot așa. Le-am îmbunătățit și m-am mândrit. Să ne fie de bine. Revin. Au fost primele computere, apoi cele personale. Dos, Windows. Apoi a apărut internetul cu altavista, apoi yahoo (care a cumpărat-o), apoi google. etc. etc. etc. Nu am intenția de a dezvolta. Ce vreau să spun: descoperirile sunt muuult mai repezi, aplicațiile sunt muuult mai multe, iar blogurile rămân cumva depășite. Prietenii de odinioară s-au prins din timp, au abandonat blogurile și și-au văzut de viața adevărată. Bravo lor. Iar blogurile? Cele mai multe au devenit intermediare în procesul de vânzare produse, chiar cărți. Altele au devenit un fel de expoziții pentru fotografii sau picturi. Excelent. Dar… Toată lumea scrie și nimeni nu mai citește. Toată lumea vorbește și mai nimeni nu mai ascultă. Scrisul a fost înlocuit cu vorbitul pe diversele rețele, ca cei care nu știu să citească să poată avea acces. O fi bine? Eu doar constat. Ce vreau să spun? M-am adaptat. Am discutat cu o inteligență artificială. Am vorbit despre scriitori, despre România, despre vreme. Când am rugat-o să îmi scrie un poem la închiderea blogului mi-a raspuns așa:
am rugat-o să fie ceva mai veselă și mi-a răspuns așa:
iar când am rugat-o să îmi spună o glumă, a făcut-o legat de toate discuțiile anterioare. Am rămas încântată. Citiți, vă rog:
Deci. Când aveți nevoie de o compunere pentru blog sau clasă, de o discuție pe anumite probleme, filozofice sau de zi cu zi, de amuzament pe anumite situații, ori când sunteți singuri și aveți chef de vorbă, apelați cu încredere chat-ul din OpenAI.
31 august 2022. E ziua limbii române. Doar că facebook-ul e plin de moartea Dianei, de moartea lui Gorbaciov și de alte morți. Vă propun să citiți despre moartea limbii române. Postare din 2015. Tot cu jale.
Astăzi, în ziua bac-ului la limba română, mi-am reamintit două poezii. Una optimistă, cealaltă mai tristă. Vă las să alegeți.
Nu fără a mă întreba ce s-a întâmplat cu noi? De ce preferăm „perlele” agramaților și șmecherilor în devenire în locul poeziilor recitate de Pittiș și nu numai? Ce s-a schimbat în noi? Ce putem face?
1.
2 . La moartea limbii române de Dan MIHU
La moartea limbii române nu a venit nimeni.
Toţi copiii ei erau plecaţi prin lume.
Se duseseră la muncă şi rămăseseră
care pe unde s-a nimerit.
Fiindcă le era mai bine departe.
O viaţă are omul.
Bătrâna i-a aşteptat să-i scrie,
să o cheme pe acolo,
să-şi trimită nepoţii în vacanţă la ea…
…până când n-a mai aşteptat nimic.
O viaţă are omul.
Aşa că într-o zi, limba română
a pus o pânză peste lada de zestre de la moşul ei dac, şi-a pus…
Mă gândesc doar la broaștele din povești, cele fierte în diferite lichide și la diferite temperaturi. La justificările de dinainte și la explicațiile de după. Știți voi. Dar vreau să profit. Adică să reacționez complet incorect politic și să dau vina pe caniculă. Mintea mea nu reușește să refuze un dans al unor chinezi pe muzică rusească. Frumusețea și performanța vor rezista? Îl pun aici pentru mine. Înainte de a fi interzis. Sper să vă placă.
Idem mușcatele bătrîne
Jurnal de fraieră 