ฉันรักคุณ

sam se trezi brusc, cu ochii tinta la tavan. pana sa se dezmeticeasca, nu auzi alte zgomote decat tiuitul din propriile urechi si propria-si voce reverberandu-se din vis si tipand tot mai stins, nu se poate, nu se poate…

peste zece minute sari din pat si se duse tinta la fereastra. taica-sau, imbracat in costum si sufland aburi albi semn ca era ger afara, se pregatea sa intre in automobil. cainele se fataia printre copacii de langa gradina, trandafirii mamei erau tot rosii, martori impasibili ai iernii fara zapada. ‘nu se poate’ spuse incet sam, cu nasul lipit de fereastra. privi apoi cerul si pe cele cateva ciori ce-si faceau rondul de dimineata in cautare de mancare.

mai tarziu, cand fu intrebata in sufragerie de ce are mutra atat de pierduta, sam ii zise matusii sale, venita din Connecticut pentru sarbatorile de Craciun si bai calde la strandul acoperit:

– nu ninge. si am avut un vis ciudat. i-as zice cosmar.

– n-am nimic mai bun de facut, spune matusa mary, luandu-si o mana de bomboane colorate dintr-un bol de sticla, si asezandu-se  pe canapea. te rog sa imi povestesti. vara o bomboana in gura si-o invita pe samantha langa ea.

fata isi trecu mainile prin cele doua cozi blonde  si se aseza.

– nu ninge. si in visul meu se facea ca nu mai ninsese de mult de tot, iar copiii nici macar nu stiau ce-i aia zapada.

matusa sa o privi zambitoare si mai lua in gura doua bomboane.

– copiilor li se spuneau povesti despre zapada si nimeni nu-si putea imagina cu adevarat cum e aia apa inghetata, fulgi ca niste aripi de fluturi albi ce se astern peste tot. cam cum ni se spune noua acum despre crearea lumii, facu sam, stiind ca aceasta propozitie avea s-o lamureasca deplin pe matusa sa.

o privi mahnita.

– sunt sigura ca nu se va intampla asa ceva niciodata, sau macar nu in anii ce vin, adauga ea reflectand la ultima stire de aseara, cand aratasera cum niste balene esuasera pe un tarm din cauza unei pete de petrol ce le blocasera intoarcerea in larg din stramtoare. hmm.

– vezi?

sam se ridica, se duse spre fereastra si privi in gol.

– am crescut cu zapada de craciun, cu nameti mai mari ca mine, cu sania si cu oamenii de zapada.

– ai crescut, ingana matusa mary.

– asta nu inseamna ca nu mai vreau zapada. iubesc zapada, o corecta ea, punandu-si haina pe care o aruncase cu o zi inainte pe spatarul unui fotoliu.

– pleci? facu matusa-sa inghitind ultimele bomboane toate deodata.

– da. vin peste vreo ora.

mergea la cofetaria din capatul strazii 45. james o astepta deja in fata. murea de frig dar nu voise sa intre. statea si privea masinile care treceau pe strada si numara banii de metal din interiorul buzunarului. planuia sa o invite pe sam la patinoar si apoi sa colinde dealurile amandoi iar spre seara sa se intoarca acasa cu trasura cu cai. trasura cu cai era o gaselnita haioasa a domnului williams; pentru trei dolari, coborai dealurile si traversai satul sus in caleasca impodobita cu crengute verzi de brad si fundite rosii cusute de sotia lui.

cand sam aparu lui james i se paru nespus de frumoasa dar si nelinistitor de abatuta. nici el nu se simtea prea tare in apele lui. o saruta pe buzele rosii si o privi lung.

– ce-i cu tine?

sam ii prinse mainile si se grabi sa il asigure ca n-avea nimic. visul straniu cu copiii ce nu vazusera niciodata zapada ii umbla inca prin minte.

– sunt bine, intari ea un zambet si dadu sa intre in cofetarie.

– nu, sam.

se opri.

– te iubesc.

sam isi asculta cu rasuflarea taiata inima ce incepuse sa ii bata cu putere in piept.

il privi. inghiti in sec pe sub esarfa si isi lipi urechea de pieptul lui. si eu te iubesc, si eu te iubesc, rosti lipindu-se si mai tare de el. erau ultimele lor zile impreuna inainte ca el sa plece la scoala militara.

ii arse buzele cu inca un sarut si sopti: sam, o sa ma astepti?

o lua de brat si pornira amandoi pe alee printre copacii desfrunziti. nu mai rosteau niciun cuvant, doar mergeau repede unul cu un pas inaintea celuilalt, si gandindu-se fiecare la ceea ce il rodea in acele clipe.

-aici.

se oprira in spatele micii livezi de piersici ai domnului Smith. incepu s-o sarute si sa-i desfaca snurul de la haina si apoi pe cel de la caciula si apoi dupa ce lasa sa ii cada propria haina se asezara in genunchi. plangea.

– te astept, james, facu ea incet, sarutandu-i obrajii. se intinsera pe iarba inghetata unul peste altul respirand impreuna sa se incalzeasca.

– uite, zise sam peste cateva clipe. james se uita la firul de iarba de care se prinsesera zeci de ace mici de gheata. toata iarba din jur arata la fel. si copacii din gradina aveau pe ei un fel de crusta albicioasa.

acum priveau cerul. era gri, fara nicio nuanta in disonanta, un gri sagetat din cand in cand de carduri de ciori sau porumbei. se tineau de mana fara niciun cuvant. la un moment dat, sam il musca incet de umar prin bluza si el ii raspunse cu un sarut pe varful nasului inrosit de ger. frigul pamantului le inghetase spatele si degetele si cozile lui sam pareau si ele in curand sa formeze ace minuscule ca firele de iarba.

apoi inchisera ochii. din cand in cand se auzea cate o masina trecand in viteza pe strada.

sam zambi. ceva umed si rece ii atinsese chipul pe obrazul stang sub ochi. apoi, concentrandu-se sa mai prinda asemenea senzatii, daca ar mai fi aparut, mai simti o picatura rece pe nas, si-apoi peste cateva clipe tot mai multe, atingeri usoare la inceput si reci si umede apoi. deschise incet ochii si un fulg i se aseza direct pe iris. ninge. chicoti.

– james, ninge, spuse si se ridica zgaltaindu-l usor.

baiatul ii saruta varfurile degetelor cu care-l imboldise sa se ridice si privi in sus la puzderia de roiuri albe. ningea.

– mergem? mergem la patinoar si apoi cu caleasca de craciun.

sam incuviinta imbracandu-si repede haina si caciula si ajutandu-l si pe el  sa se imbrace.

cand iesira din gradina in urma lor ramasesera doua petice de iarba neninse ca doi ingeri in mijlocul paturii de zapada ce prinsese deja o anumita consistenta.

(By me, XII 2007)  :)