O mare de oameni. Chipuri şterse sau, dimpotrivă, chipuri ce te opresc pentru o clipă, îţi dau fiori de necunoscut, gânduri ce năvălesc ca prin fulger, dar te fac să mergi mai departe.
Centru vechi, cafenele, străzi aglomerate, mii de lumini, de sunete, de oameni..
“-Domnişoara ce serveşte? Aici, să vă oferim locul nostru special, doar pentru dumneavoastră! Şi domnul? Ce doreşte domnul? ”
Un chelner insistent îmi dă dureri de cap şi seara e încă tânără.
“-Mulţumim, dar încă nu ne-am decis. Nu ştim dacă vom rămâne.”
Acum mă oboseşte totul, mă toropeşte muzica, mă enervează chelnerul, mă deprimă şi tipul de lângă mine.. poate ar fi fost mai bine dacă nu ar fi fost nimic în seara asta.—
“— Bună seara! Ce coincidenţă să te găsesc aici, drăguţă!” O privire din trecut îmi îngheaţă inima-n piept.
Este El. La braţ cu altcineva. Un chip şters cu ochii mici şi naivi.
`Mi-aş fi dorit să nu te văd aici` îmi spun în inimă. Dacă am ajuns aici, mi-aş fi dorit să nu mai existăm. Nici noi, nici lumea de faţă, nici ea. Nu are nicio vină şi totuşi aş vrea să o spulber în mii de bucăţele.
Probabil ar alerga să le prindă, el. Mai bine nu.
Zâmbesc ca şi cum suntem cu toţii mulţumiţi şi plec. Eu cu altul, el cu alta.
Poate-aşa trebuie să arate un sfârşit..
Şi totuşi ea are ochii mei mici…
Suflete tari 